Cabinet avocat Dreptul muncii

Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 \"în cel mult 30 de zile de la primirea dosarului de pensionare directia pentru probleme de munca si ocrotiri sociale este obligata sa verifice daca dosarul contine toate datele necesare pentru stabilirea pensiei si sa propuna comisiei judetene de pensii emiterea deciziei de pensionare\".

Or, în speta în cazul defunctului S.C., autorul recurentei, nu au fost respectate cerintele imperative ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, neemitandu-se decizia de pensionare de catre institutia competenta la acel moment, si anume comisia judeteana de pensii a carei continuatoare din punct de vedere juridic este intimata-parata Casa Judeteana de Pensii Ialomita.
Acest aspect trebuie coroborat cu faptul ca recurenta-reclamanta este beneficiara unei pensii de urmas (sens în care s-a emis decizia nr. 63205/1994 a Comisiei de Pensii Ialomita), acordata în considerarea faptului ca la data decesului sotului ei, acesta îndeplinea conditiile prevazute de lege pentru a fi pensionat [art. 39 alin. (2) teza ultima din Legea nr. 3/1977].
Asa fiind, concluzia care se impune este contrara celei avute în vedere de instanta de fond, fiind evident ca în conditiile în care autorul reclamantei îndeplinea cerintele legale pentru a fi pensionat, potrivit Legii nr. 3/1977, el putea si trebuia considerat ca avand calitatea de pensionar.
Imprejurarea ca nu beneficia de o decizie de pensionare nu schimba cu nimic datele problemei, mai ales ca neeliberarea unui asemenea document nu-i era imputabila autorului recurentei, ci tocmai organului care era competent, potrivit legii, sa emita un astfel de act, dar care nu-si îndeplinise aceasta obligatie în termenul prevazut de lege. Intr-o situatie precum cea din speta, lipsa deciziei de pensionare nu semnifica inexistenta calitatii de pensionar, o atare decizie avand doar valoarea unui înscris doveditor al unor drepturi, a unui act cu caracter constatator si nu constitutiv de drepturi.
Calitatea de pensionar se naste în temeiul legii si pe data îndeplinirii conditiilor impuse de lege, existenta deciziei de pensionare neavand relevanta sub acest aspect.
Constata ca prin sentinta civila nr. 962/F din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Ialomita, sectia civila, s-a respins ca neîntemeiata actiunea prin care reclamanta S.N. a solicitat anularea deciziei nr. 350740 din 20 martie 2008 emisa de parata Casa Judeteana de Pensii Ialomita si obligarea paratei la emiterea unei noi decizii prin care sa i se acorde ajutorul lunar în conditiile prevazute de Legea nr. 578/2004.

Reclamanta a declarat recurs, criticand sentinta precitata, în esenta, sub urmatoarele aspecte:

Instanta a pronuntat o hotarare cu gresita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).

Instanta a retinut ca la data decesului sotului reclamantei, acesta nu avea calitatea de pensionar, neexistand o decizie de pensionare care sa fie emisa de Directia pentru probleme de munca si ocrotiri sociale a judetului Ialomita, astfel încat reclamanta nu este îndreptatita sa beneficieze de ajutorul lunar care se acorda în temeiul Legii nr. 578/2004.

Nu s-a tinut seama ca lipsa deciziei de pensionare a defunctului sot al reclamantei, reprezinta o încalcare a legii de catre parata.

In cazul sotului reclamantei au fost depuse doua fise de pensie, prima care a fost înaintata la data de 1 decembrie 1990, iar cea de-a doua a fost trimisa de C. Facaieni la data de 1 septembrie 1992, pentru a i se stabili drepturile de pensie.

Conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 \"în cel mult 30 zile de la primirea dosarului de pensionare, directia pentru probleme de munca si ocrotire sociala este obligata sa verifice daca dosarul de pensionare contine toate datele necesare pentru stabilirea pensiei si sa propuna comisiei judetene de pensii emiterea deciziei de pensionare\".

La data decesului sotului reclamantei, 8 decembrie 1992, expirase termenul de 30 zile prevazut de texul legal precitat, fara ca institutiile abilitate mentionate anterior sa emita decizia de pensionare.

Instanta a aplicat gresit dispozitiile art. 47 din Legea nr. 3/1977, deoarece trebuia sa aiba în vedere faptul ca parata este în culpa pentru nerespectarea prevederilor legale indicate si neemiterea deciziei de pensionare în termen legal.

In virtutea rolului activ, instanta ar fi trebuit sa puna în vedere paratei sa depuna dosarul de pensionare al sotului reclamantei.

S-a ignorat faptul ca la data decesului, sotul reclamantei avea cerere de pensionare, iar dosarul sau se afla la parata fara a fi solutionat si a se emite decizia de pensionare.

S-a omis total culpa paratei sub acest aspect.

Mai mult, ar fi trebuit sa se aiba în vedere prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, din interpretarea carora reiese ca decizia de pensionare urma sa îi stabileasca retroactiv drepturile de pensie ale sotului reclamantei.

Instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 1 din Legea nr. 578/2004, apreciind ca o conditie esentiala pentru acordarea ajutorului solicitat prin actiune este calitatea de pensionar a sotului reclamantei.

Dar o asemenea calitate nu este o conditie a legii, ci o cerinta ce trebuie interpretata în spiritul legii si nu ad literam.

Instanta a considerat ca numai decizia de pensionare confera calitatea de pensionar, în lipsa acesteia sotul reclamantei neputand fi socotit pensionar.

Decizia de pensionare este doar un înscris doveditor prin care se recunosc drepturile de pensie, legea fiind aceea care stabileste calitatea de pensionar si drepturile cuvenite, astfel ca lipsa ei nu este de natura sa nege drepturile de pensionar ale sotului reclamantei.

Este inechitabil ca din culpa exclusiva a paratei, care nu a emis decizia de pensionare la termen, reclamanta sa fie lipsita de drepturi legale ce i se cuvin.

Instanta a aratat în considerente faptul ca pensia de urmas de care beneficiaza reclamanta a fost stabilita în temeiul Legii nr. 19/2000, desi respectiva pensie a fost acordata în baza Legii nr. 3/1977.

Prin întampinare, intimata-parata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au propus noi dovezi în cauza.

In baza art. 312 alin. (1) teza I si art. 304 pct. 9 C. pr. civ., facand aplicatiunea corespunzatoare si a dispozitiilor art. 3041 C. pr. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul si va modifica sentinta atacata în sensul mentionat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele de fapt si de drept ce vor fi prezentate în continuare.

Convingerea instantei de fond, în sensul ca pretentiile deduse judecatii sunt neîntemeiate, s-a format pornind de la împrejurarea ca la data decesului sotului recurentei-reclamante (defunctul S.C., decedat la 8 decembrie 1992), acesta nu avea calitatea de pensionar, întrucat nu exista în cazul sau o decizie de pensionare, care sa fie emisa de organul competent potrivit legii în vigoare la acel moment (Legea nr. 3/1977), respectiv Directia pentru probleme de munca si ocrotiri sociale a judetului Ialomita.

Cu alte cuvinte, Tribunalul a considerat ca în lipsa unei decizii de pensionare, o persoana nu are si nu poate avea calitatea de pensionar.

Un asemenea punct de vedere este gresit si decurge dintr-o eronata interpretare si aplicare a dispozitiilor legale relevante în cauza.

Asa cum rezulta din analiza materialului probator administrat în cauza (în special fisele de pensie de la filele 18-19 si respectiv 29-32 din dosarul de fond), la data de 1 decembrie 1990 si apoi la 1 septembrie 1992, defunctul sot al recurentei a fost propus spre pensionare de catre organul abilitat de Legea nr. 3/1977 în acest sens (a se vedea art. 47), respectiv Comisia de Pensionare a C. Facaieni, unitate la care era încadrat în munca.

Potrivit art. 51 alin. (1) din aceeasi lege \"în cel mult 30 de zile de la primirea dosarului de pensionare directia pentru probleme de munca si ocrotiri sociale este obligata sa verifice daca dosarul contine toate datele necesare pentru stabilirea pensiei si sa propuna comisiei judetene de pensii emiterea deciziei de pensionare\".

Or, în cazul defunctului S.C., autorul recurentei, nu au fost respectate cerintele imperative ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, nee-mitandu-se decizia de pensionare de catre institutia competenta la acel moment, si anume comisia judeteana de pensii a carei continuatoare din punct de vedere juridic este intima-ta-parata Casa Judeteana de Pensii Ialomita.

Acest aspect trebuie coroborat cu faptul ca recurenta-reclamanta este beneficiara unei pensii de urmas (sens în care s-a emis decizia nr. 63205/1994 a Comisiei de Pensii Ialomita), acordata în considerarea faptului ca la data decesului sotului ei, acesta îndeplinea conditiile prevazute de lege pentru a fi pensionat [art. 39 alin. (2) teza ultima din Legea nr. 3/1977].

Asa fiind, concluzia care se impune este contrara celei avute în vedere de instanta de fond, fiind evident ca în conditiile în care autorul reclamantei îndeplinea cerintele legale pentru a fi pensionat, potrivit Legii nr. 3/1977, el putea si trebuia considerat ca avand calitatea de pensionar.

Imprejurarea ca nu beneficia de o decizie de pensionare nu schimba cu nimic datele problemei, mai ales ca neeliberarea unui asemenea document nu-i era imputabila autorului recurentei, ci tocmai organului care era competent, potrivit legii, sa emita un astfel de act, dar care nu-si îndeplinise aceasta obligatie în termenul prevazut de lege. Intr-o situatie precum cea din speta, lipsa deciziei de pensionare nu semnifica inexistenta calitatii de pensionar, o atare decizie avand doar valoarea unui înscris doveditor al unor drepturi, a unui act cu caracter constatator si nu constitutiv de drepturi.

Calitatea de pensionar se naste în temeiul legii si pe data îndeplinirii conditiilor impuse de lege, existenta deciziei de pensionare neavand relevanta sub acest aspect.

In raport de cele ce preced, urmeaza a se dispune admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei atacate si admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata, tinand seama de faptul ca recurenta-reclamanta îndeplineste conditiile prevazute de Legea nr. 578/2004 pentru a beneficia de ajutorul lunar acordat sotului supravietuitor.