Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale la data de 28.11.2012 sub nr. ...X, contestatoarea I. M. a chemat in judecata pe intimata  SRL, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea intimatei la plata contravalorii sporului de munca pentru munca prestata in timpul noptii in suma de 11. 102,75 lei, in conformitate cu dispozitiile art. 126 lit. b din Codul muncii, actualizarea acestei sume cu valoarea sporului de noapte calculat dupa momentul introducerii prezentei cereri, precum si cu indicele inflatiei pana la momentul platii efective; plata contravalorii orelor suplimentare in suma de 4. 429,54 lei, efectuate de catre contestatoarea de la momentul incheierii contractului de munca nr. 0005/16.08.2011 si pana la momentul formularii prezentei cereri, in conformitate cu dispozitiile art. 123 alin 2 din Codul muncii si actualizarea acestei sume cu valoarea orelor suplimentare efectuate dupa momentul introducerii prezentei cereri, precum si cu indicele inflatiei pana la momentul platii efective; repararea prejudiciului moral in suma de 10. 000 lei, care i-a fost pricinuit prin obligarea la un program de munca care a condus la deteriorarea starii de sanatate.

La data de 20.12.2012 contestatoarea a depus cerere precizatoare si completatoare la cererea de chemare in judecata, prin care a mai solicitat: anularea deciziei de concediere nr. 96/06.12.2012; repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere prin reintegrarea in postul si functia anterior detinuta concedierii; obligarea intimatei la achitarea tuturor drepturilor salariate majorate, indexate, reactualizate cu indicele inflatiei si a tuturor celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de munca in mod abuziv si pana la reintegrarea efectiva.

Prin sentinta civila nr. 3200 din data de 17.03.2014 Tribunalul Bucuresti-Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins actiunea precizata, formulata de contestatoarea M. I. ca neintemeiata; a obligat contestatoarea sa achite intimatei suma de 3000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Intre contestatoarea M. I., in calitate de salariata si intimata  SRL, in calitate de angajator, a fost incheiat contractul individual de munca nr. 5/16.08.2011, cu actele aditionale ulterioare.

La data de 06.12.2012,  SRL a emis decizia nr. 96/06.12.2012, prin care a dispus sanctionarea contestatoarei prin desfacerea disciplinara a contractului de munca, in conformitate cu dispozitiile art. 58 si art. 61 lit. a din art. 279 , motivat de faptul ca aceasta, incepand cu data de 05.11.2012 si pana la data emiterii deciziei, a absentat nemotivat de la locul de munca.

Sub aspectul legalitatii, Tribunalul a apreciat ca decizia de concediere contestata intruneste toate conditiile necesare a fi indeplinite, in mod obligatoriu, potrivit dispozitiilor art. 62 din art. 279 .

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 62 alin. 3 din art. 279 , decizia de concediere intemeiata pe dispozitiile art. 61 codul muncii se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.

In speta, analizand continutul deciziei de concediere, instanta retine faptul ca aceasta intruneste elementele obligatorii prevazute de art. 62 alin. 3 art. 279 , de vreme ce indica motivele de fapt si de drept ale desfacerii contractului de munca (respectiv absenta nemotivata de la serviciu locul de munca, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 5, 6 si 18 din Regulamentul Intern), termenul in care poate fi contestata (30 zile) si la instanta judecatoreasca la care se contesta (instanta de la sediul angajatorului).

Prin urmare, instanta de fond a constatat ca decizia nr. 96/06.12.2012 atacata a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale sub aspectul conditiilor de forma impuse de art. 62 alin. 3 din art. 279 .

Contestatoarea a invocat faptul ca decizia de concediere nu este motivata in fapt, insa in cuprinsul deciziei de concediere se mentioneaza extrem de clar ca motivul desfacerii contractului individual de munca este absenta nemotivata de la locul de munca incepand cu data de 05.12.2012, precizare care nu mai impune nicio alta explicatie, neexistand niciun dubiu cu privire la abaterea disciplinara sanctionata.

In ceea ce priveste neconsemnarea in cuprinsul deciziei de concediere a continutului articolelor din Regulamentul Intern incalcate, tribunalul  a aratat ca legea nu impune decat precizarea temeiului legal, nu si a continutului normei juridice incalcate, contestatoarea avand de altfel obligatia sa cunoasca Regulamentul Intern al societatii la care a lucrat. In plus, art. 62 alin. 3 din art. 279 nu impune in sarcina angajatorului sa consemneze in cuprinsul deciziei de concediere vreun articol din CCM la nivelul de unitate.

Instanta de fond nu a retinut ca intemeiata nici sustinerea contestatoarei, in sensul ca nu sunt mentionate motivele pentru care au fost inlaturate apararile sale, avand in vedere ca art. 62 alin. 3 din art. 279 care stabileste ce continut trebuie sa aiba o concediere disciplinara nu prevede aceasta obligatie. Chiar si asa, s-a retinut ca intimata a mentionat totusi in cuprinsul deciziei nr. 96/ 06.12.2012 faptul ca apararile salariatei sale au fost inlaturate deoarece nu s-a facut dovada ca absentele nemotivate au avut loc din motive obiective.

Cu privire la neprecizarea instantei judecatoresti exacte la care trebuie depusa contestatia, instanta de fond a retinut ca la art. 4 din decizie se mentioneaza ca, in caz de contestatie, aceasta se depune „la instanta de judecata in circumscriptia careia isi are sediul angajatorul”, prin urmare la Tribunalul Bucuresti, avand in vedere ca intimata are sediul social in Bucuresti. Faptul ca s-a indicat in mod eronat „la instanta de judecata in circumscriptia careia isi are sediul angajatorul”, in loc de „la instanta de judecata in circumscriptia careia reclamantul isi are domiciliul sau resedinta” cum prevede art. 269 alin. 2 din art. 279 , nu a produs nicio consecinta negativa in ceea ce o priveste pe contestatoare, avand in vedere ca aceasta isi are domiciliul tot in Bucuresti, fiind astfel vorba despre una si aceeasi instanta de judecata, la care de altfel aceasta a si depus contestatia in termen legal.

In ceea ce priveste temeinicia deciziei de incetare a contractului individual de munca, este de subliniat in primul rand ca prin actiunea introductiva si cererea completatoare, M. I. recunoaste faptul ca a absentat de la locul de munca incepand cu data de 05.11.2012, insa afirma ca absenta sa era motivata de faptul ca initial a avut o zi de concediu medical, iar ulterior nu a mai fost primita la locul de munca.

Tribunalul a constatat ca aceste imprejurari invocate de catre contestatoare nu sunt sustinute de probele administrate in cauza, astfel incat nu pot crea o justificare legitima pentru absentarea de la locul de munca.

Astfel, din declaratiile martorilor audiati in cauza rezulta ca in data de 05.11.2012 contestatoarea i-a trimis colegei sale P. S. M. un sms, prin care ii spunea ca vrea sa demisioneze si ca nu o intereseaza modalitatea in care era desfacut contractul sau de munca. A doua zi, pe 06.11.2012, a sunat-o din nou pe colega sa-i spuna ca s-a razgandit si ca nu mai vrea sa demisioneze. Martorii au mai aratat ca in data de 06.11.2012 si ulterior s-a incercat o solutionare pe cale amiabila a diferendelor existente intre parti, in scopul continuarii raporturilor de munca, insa nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar dupa data de 06.11.2012 contestatoarea s-a mai prezentat la locul de munca doar o singura data, pentru a lasa niste acte. Aceiasi martori au declarat faptul ca M. I. nu a fost impiedicata in niciun fel de catre conducerea societatii sa vina la locul de munca, cartela de acces in imobil fiind predata de aceasta abia ulterior emiterii deciziei de concediere (aspect ce rezulta si din procesul verbal nr. 100/09.12.2012).

De asemenea, martora P. S. M. a declarat ca M. I. nu a prezentat un document medical justificativ pentru data de 05.11.2012, astfel incat a pontat-o absenta pentru a cea zi. Din acest punct de vedere este de subliniat faptul ca pentru a putea produce efecte juridice cu privire la absentarea motivata/nemotivata certificatul medical de care dispunea contestatoarea trebuia sa fie adus la cunostinta si prezentat intimatei, aspect care insa nu a fost dovedit in cauza de fata.

In aceste conditii, nu s-a retinut ca M. I. a avut motive temeinice pentru a absenta de la locul de munca.

Prin urmare, avand in vedere ca prin actiunea introductiva contestatoarea a invocat un singur motiv de netemeinicie a deciziei de concediere, respectiv faptul ca absenta sa de la serviciu a fost justificata de concediul medical si de faptul ca i s-a interzis sa mai patrunda in birou (aspect infirmat de probele administrate), Tribunalul a constatat ca decizia de concediere nr. 96/06.12.2012 este temeinica, sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca al contestatoarei fiind corecta si proportionala cu gravitatea faptei savarsite de aceasta.

In consecinta, retinand legalitatea si temeinicia deciziei de concediere atacate, Tribunalul a respins contestatia (cuprinzand cererea de anulare a deciziei, plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit si reintegrarea) ca neintemeiata.

In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la contravaloarea sporului pentru munca prestata in timpul noptii, Tribunalul a apreciat ca este neintemeiat.

Astfel, s-a retinut faptul ca in cadrul societatii parate activitatea se desfasura in ture de zi si de noapte, in functie de planificare.

Potrivit art. 126 din art. 279 „salariatii de noapte beneficiaza: a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza; b) fie de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru”.

In speta, din declaratiile martorilor audiati, precum si din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca societatea intimata platea angajatilor sai lunar o prima, cu titlu de spor acordat pentru munca prestata in timpul noptii.

Fata de evidenta orelor de noapte prestate de catre contestatoare, depusa de catre intimata (tabel care nu a fost combatut de catre fosta salariata), avand in vedere sumele platite de intimata cu titlu de prime care sa acopere sporul pentru munca prestata in timpul noptii, instanta de fond a constatat ca intimata a achitat contestatoarei in integralitate sporul pentru munca prestata in timpul noptii, astfel incat a respins acest capat de actiune ca neintemeiat.

In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la contravaloarea orelor suplimentare, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 121 alin. 1 din art. 279 , „la solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, dupa caz”. Analizand aceasta norma legala, rezulta ca munca suplimentara presupune, ca o premisa obligatorie, solicitarea expresa a angajatorului in sensul efectuarii de catre salariat a orelor suplimentare.

In speta, instanta de fond a apreciat ca prin probele administrate contestatoarea nu a facut dovada faptului ca societatea angajatoare i-ar fi solicitat sa presteze o activitate suplimentara, cu depasirea programului de lucru si ca ar fi prestat in concret munca suplimentara.

In ceea ce priveste programul de lucru de 9,5 ore cu o ora pauza de masa (prin urmare o munca suplimentara de 30 minute/zi), din adresa emisa de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti la data de 22.01.2013, ca urmare a petitiei formulate de catre contestatoare, rezulta ca este vorba de o eroare materiala, salariatii neprestand in fapt munca suplimentara.

Prin urmare, avand in vedere ca prin probele administrate nu s-a facut dovada prestarii orelor suplimentare si nici a solicitarii exprese din partea angajatorului in acest sens, Tribunalul a respins acest capat de actiune ca neintemeiat.

In ceea ce priveste daunele morale, in cuantum de 10. 000 lei cu titlu de daune morale, ca urmare a problemelor de sanatate datorate programului de lucru pe timpul noptii, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 253 alin. 1 din art. 279 , „angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul”.

In speta, instanta de fond a contestat ca nu sunt intrunite conditiile impuse de art. 253 alin. 1 din art. 279 pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatei.

Astfel, din inscrisurile aflate la dosar, respectiv „Demande de changement de vacantion” rezulta ca prestarea muncii in timpul noptii a fost efectuata de contestatoare la solicitarea expresa a acesteia, astfel incat nu se pot imputa angajatorului eventualele efecte negative asupra sanatatii contestatoarei, atata vreme cat initiativa lucrului pe timp de noapte a apartinut salariatei.

Pe de alta parte, desi este de necontestat faptul ca M. I. are anumite probleme medicale (dovedite cu actele medicale depuse la dosar), totusi contestatoarea nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca aceste probleme medicale au survenit datorita prestarii muncii in timpul noptii.

Prin urmare, avand in vedere ca M. I. a lucrat pe timpul noptii la solicitarea sa expresa si ca nu a facut dovada existentei unei legaturi de cauzalitate intre problemele sale medicale si activitatea prestata in timpul noptii, Tribunalul a constatat ca pretentiile contestatoarei cu privire la daunele morale sunt neintemeiate, astfel incat le-a respins.

In baza art. 274 din Codul de procedura civila, Tribunalul a obligat contestatoarea, culpabila procesual, sa plateasca intimatei cheltuielile de judecata suportate cu prezentul proces, constand in onorariu de avocat, ce a fost redus la suma de 3000 lei, fata de complexitatea cauzei si munca depusa efectiv de avocat.

In termen legal, impotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat recurenta I. M., pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:

Instanta de fond a retinut in mod netemeinic in analiza legalitatii deciziei de concediere contestate ca aceasta a fost motivata in fapt in conditiile in care in cuprinsul acesteia nu s-au prezentat textul articolelor incalcate si nu s-au facut trimiteri la dispozitiile contractului individual de munca, contrar dispozitiilor art 252 alin. 2 lit b) din art. 279 , conform carora „sub sanctiunea nulitatii absolute in decizie se cuprind in mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat.”

Angajatorul nu a depus nicio dovada a faptului ca societatea a pus Ia dispozitia recurentei-contestatoare Regulamentul Intern pentru a lua la cunostinta despre acesta (intrucat angajatorul nu a dovedit ca a comunicat sub semnatura sau in alta modalitate care sa confirme comunicarea respectivul Regulament, proba unui fapt negativ facandu-se prin faptul pozitiv contrar).

In fapt, singurele probe pe care si-a bazat instanta de fond argumentarea sentintei recurate in acest sens sunt declaratiilor celor doi martori propusi de catre angajator. Domnul Christian M. a aratat ca Regulamentul Intern este afisat in incinta societatii si ca recurenta ar fi trebuit sa il citeasca si sa ia la cunostinta despre acesta, insa aceste sustineri nu sunt dovedite si coroborate cu nicio alta proba de Ia dosarul cauzei.

Considera recurenta ca pentru a putea sa-i fie opozabile dispozitiile Regulamentului Intern acestea trebuiau sa-i fie aduse la cunostinta odata cu semnarea Fisei Postului, la momentul la care a incheiat contractul de munca, stare de fapt pe care Angajatorul nu a putut-o proba in mod temeinic prin depunerea unui exemplar al Regulamentului intern semnat de catre recurenta.

Regulamentul intern este un act care emana unilateral de la Angajator, acesta neavand aceeasi forta juridica ca si contractul individual de munca, care reglementeaza raporturile juridice dintre parti si care este inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca.

Contractul individual de munca reprezinta legea partilor, aceasta fiind actul care reglementeaza raportul dintre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care angajatorul avea obligatia, ca la momentul redactarii si emiterii deciziei de concediere sa cuprinda si articolele pe care se presupune ca recurenta nu le-a respectat in indeplinirea sarcinilor de serviciu.

Daca intr-adevar acest Regulament Intern i-ar fi fost adus la cunostinta, depunerea unui inscris in acest sens ar fi fost concludent si nu ar mai fi ridicat suspiciuni in legatura cu opozabilitatea dispozitiilor Regulamentului Intern fata de recurenta.

Totodata, potrivit dispozitiilor art. 252 alin. 2 lit. a) din art. 279 , sub sanctiunea nulitatii  absolute in decizie se cuprind in mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.

Instanta de fond a considerat ca in speta nu exista niciun dubiu cu privite la abaterea disciplinara, dar nu a analizat din punct de vedere a art. 247 din art. 279 daca in speta este vorba de o abatere disciplinara.

Or, potrivit dispozitiilor art. 247 din art. 279 “abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhic.

Pe cale de consecinta, angajatorul poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a unei fapte grave ce perturba substantial activitatea unitatii.

Calificarea ca fiind grava a unei singure fapte trebuie sa se faca in functie de rezultatele ei nocive si sa fie datorata culpei exclusive a salariatului si nu unei culpe concurente cu cea a angajatorului.

Fiind o sanctiune disciplinara extrema, aceasta poate fi aplicata numai in situatia in care din analiza tuturor elementelor de fapt rezulta ca mentinerea in unitate acelui vinovat nu este posibila. Astfel, din analiza singurului paragraf care face referire la faptul ca recurenta ar fi savarsit o abaterea disciplinar, constand in absente nemotivate de la locul de munca incepand cu data de 05.11.2012, nu rezulta cate zile a lipsit asa-zis “nemotivat”, daca s-a prezentat sau nu totusi in aceste zile la serviciu, care a fost consecinta absentarii de la serviciu.

Avand in vedere starea de fapt prezentata in cuprinsul cererii de chemare in judecata si din intreg probatoriul aflat la dosarul cauzei, instanta de fond ar fi trebuit sa argumenteze in cadrul sentintei recurate care este in mod efectiv abaterea disciplinara.

Potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei de catre recurenta, aceasta solicita instantei de control judiciar sa constate ca pentru fiecare din zilele in care se presupune ca a absentat nemotivat exista inscrisuri in sensul ca s-a prezentat la sediul societatii pentru a presta munca, insa nu i s-a permis acest lucru de catre reprezentantii societarii angajatoare.

Caracterul grav al abaterii disciplinare care justifica concedierea salariatului se apreciaza in functie de consecintele faptei, pregatirea si experienta salariatului in cauza, rezultand din toate elementele de fapt.

Or tocmai acest aspect nu a fost analizat in mod obiectiv de instanta de judecata, ba dimpotriva, desi existau inscrisuri emise de angajator, inscrisuri care demonstrau faptul ca recurenta s-a prezentat la serviciu pentru a munci dar nu i s-a permis, a ignorat aceste inscrisuri si a dat crezare sustinerilor nedovedite cu nici o proba ale angajatorului.

In concluzie, recurenta solicita sa se constate ca instanta de fond nu a analizat intregul probatoriu aflat la dosarul cauzei pentru a putea concluziona ca angajatorul a identificat in mod corect “abaterea disciplinara sanctionata”.

Totodata, solicita recurenta sa se analizeze documentele prezentate in ordine cronologica: pentru data de 05.11.2012 - adeverinta medicala; pentru data de 06.11.2012 - inscris care poarta semnatura d-lui C. R. si stampila societatii “datorita comportamentului dumneavoastra in incinta biroului din data de 06.11.2012, am considerat ca este mai bine sa va lasam sa va duceti acasa, pentru a nu mai perturba munca agentilor prezenti in acel moment in birou”, inmanat recurentei la momentul la care s-a prezentat la serviciu si a cerut explicatii in legatura cu masura luata de micsorare a primei care ii fusese comunicata la data de 01.11.2012; 09.11.2012 - notificare inregistrata de angajator sub nr. 78/09.11.2012, prin care recurenta solicita stabilirea unei intalniri in prezenta avocatului ales pentru solutionarea pe cale amiabila a starii conflictuale aparute si permiterea accesului pentru indeplinirea atributiilor de serviciu; 16.11.2012 - recurenta a comunicat prin intermediul avocatului ales o notificare, prin care a solicitat ca la data de 20.11.2012, ora 15,00 sa fie o intalnire la sediul acestuia, pentru rezolvarea starii conflictuale aparute pe cale amiabila; 19.11.2012 - recurenta primeste acasa prin posta o notificare trimisa de angajator inregistrata sub nr. 87/15.11.2012 prin care acesta comunica ca “reiteram propunerea noastra de a veni la sediul societatii de a va da demisia” . . .”nu avem motive sa avem o intalnire sau sa fim in contact cu avocatul dvs. ; aceasta situatie priveste persoana dvs. si societatea  SRL, in cazul in care declinati propunerea noastra ne vedem nevoiti sa declansam procedura de concediere in conditii legale”.

Toate aceste documente care se afla la dosarul cauzei demonstreaza faptul ca recurenta nu a savarsit cu vinovatie nicio fapta de natura unei abateri disciplinare si arata totodata faptul ca instanta de fond a considerat in mod netemeinic ca “nu exista niciun dubiu cu privire la abaterea disciplinara sanctionata.

Instanta de fond, in mod netemeinic, in analiza “temeiniciei\' deciziei de concediere contestata constata ca “imprejurarile invocate de contestatoare pentru absenta de la locul de munca “nu sunt sustinute de probele administrate in cauza, astfel incat nu pot crea o justificare legitima pentru absentarea de la locul de munca”.

In argumentarea sustinerilor sale, instanta de fond s-a bazat numai pe declaratia celor doi martori ai angajatorului si in special pe declaratia martorei P. Sknona M., care a sustinut ca a primit un sms (mesaj sens pe telefonul mobil) de la recurenta, prin care i-a comunicat ca doreste sa demisioneze ca urmare a starii conflictuale care a aparut in urma neintelegerilor legate de cererea sa de a pleca in data de 13.10.2012 cu 3,30 ore mai devreme de la serviciu.

Mai mult decat atat, instanta de fond a retinut sustinerile martorilor angajatorului in sensul ca acestia ar fi “incercat solutionarea pe cale amiabila a diferendelor existente intre parti”, dar fara a analiza si probatoriul constituit din inscrisurile depuse de recurenta la dosarul cauzei, din care rezulta ca angajatorul nu a dorit in niciun moment solutionarea pe cale amiabila a diferendului aparut.

In plus, sms-ul la care se face referire a fost trimis doamnei S. P. in calitate de prietena,i cu care recurenta dorea sa se sfatuiasca, iar nu in calitate de membru al compartimentului resurse-umane al Angajatorului.

Sms-ul la care se face referire in cadrul declaratiei martorei nu a fost singurul, anterior acestui existand altele in care ii recurenta explica ca nu intelege de ce situatia din data de 13.10.2012 s-a schimbat asa radical, atata vreme cat dl. Christian M. ii daduse acordul de principiu de a pleca, i-ar pana la data de 01.11.2012 nimeni din conducerea societatii nu i-a reprosat ceva in legatura cu cele 3,30 ore.

Din actele aflate la dosarul cauzei rezulta ca avertismentul dat de angajator in legatura cu data de 13.10.2012 i-a fost comunicat la data de 01.11.2012, odata cu decizia de micsorare a “primei”, prima despre care chiar si martorii au spus ca reprezinta o forma de recompensare a angajatilor pentru punctualitate si mentinerea unei plan de colegialitate si buna intelegere la serviciu.

In concluzie, solicita recurenta sa se constate ca in mod netemeinic instanta de fond nu a analizat si coroborat intreg materialul probator pentru a concluziona daca aceasta a avut motive temeinice pentru a absenta de la locul de munca, actele aflate la dosarul cauzei proband faptul ca a incercat solutionarea starii conflictuale aparute si ca si-a dorit continuarea indeplinirii atributiilor de serviciu, dovada fiind faptul ca desi s-a prezentat in fiecare zi la sediul societatii, nu a fost lasata sa-si indeplineasca aceste atributii, conditii in care presupusa abatere disciplinara a absentei nejustificate de Ia locul de munca nu exista.

In situatia in care se va mentine aceasta solutie se va crea un precedent, o practica periculoasa, prin care angajatorii care vor sa concedieze anumiti angajari nu le vor permite sa aiba acces in incinta unitatii pentru a muncii dupa care sa ii concedieze pentru absenta nejustificata de la locul de munca. Or, o asemenea practica nu este doar absurda, ci si periculoasa pentru intreg mediul economic prin incalcarea dreptului la munca, garantat de prevederile art. 41 din Constitutia Romaniei.

Instanta de fond a constatat in mod netemeinic ca societatea intimata platea angajatilor sai lunar o prima, cu titlul de spor acordat pentru munca prestata in timpul noptii.

Din analiza planificarilor de ture depuse atat de recurenta, cat si de angajator la dosarul cauzei rezulta ca timpul muncit intre orele 22,00 si 04,00 reprezinta 46,15% din timpul pe care recurenta l-a muncit. Avand in vedere ca de la momentul angajarii, in afara lunii august 2012, numarul turelor de noapte a fost mai mare decat numarul turelor de zi, se poate concluziona ca munca prestata de catre aceasta este in principal munca de noapte.

Fata de acest aspect, recurenta solicita a se avea in vedere ca prevederea Iegala aplicabila o constituie art. 125 alin 2 lit. b) si 126 din art. 279 care defineste salariatul de noapte, ca acel angajat care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30 % din timpul sau lunar de lucru, care poate beneficia fie de program redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru ziua in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza, fie de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Mai mult decat atat, martorii propusi de catre angajator au explicat ca aceste prime se plateau pentru a rasplati punctualitatea si modul cum se comporta angajatul la locul de munca si nicidecum plata orelor de noapte. In cazul in care aceasta prima reprezenta contravaloarea orelor de noapte nu se justifica de ce in interiorul fluturasilor de salariu nu era bifata suma reprezentand “prima” ca suma reprezentand “spor ore de noapte”.

Inspectoratul teritorial de munca, a retinut ca din nota de relatii a administratorului societatii munca de noapte este prestata ocazional, insa din actele aflate la dosarul cauzei, acte care emana de la angajator, rezulta ca toti salariatii lucrau in ture, iar turele se desfasurau intre orele 09,00 -18,30 si 18,30 - 04,00.

Chiar si martorii angajatorului au aratat ca se lucreaza in ture, iar din planificarile de ture rezulta exact si orele intre care aceste ture se desfasoara, angajatii semnand fiecare in dreptul numelui si al programului sau.

Mai mult decat atat, tot martorii au aratat ca dupa depunerea actiunii deduse judecatii au facut modificari la Inspectoratul de munca in legatura cu turele de noapte care se lucreaza de catre angajat.

Totodata, in cadrul planificarilor de ture exista explicatia pentru literele din cadrul tabelelor: “S/N” = soir/nuit, iar “J” = jour, de unde se desprinde concluzia ca acesta era modul de organizare constant al activitatii angajatorului.

In privinta orelor suplimentare, recurenta invedereaza ca raspunsul Inspectoratului teritorial de munca a fost fundamentat pe Nota de relatii a administratorului societatii, deci pe acte care au emanat de la angajator, deci in lipsa unui control efectiv la sediul angajatorului.

In cazul in care s-ar admite ca in cadrul contractului individual de munca este vorba despre o eroare materiala, nu se justifica de ce si in cadrul Planificarilor de ture apar aceleasi informatii in mod constant pe parcursul intregii perioade de timp prezentate si de ce timp de un an si jumatate nu a fost modificata aceasta eroare.

Si mai mult decat atat, de ce in cadrul contractului de munca programul de munca este intre ora 09. -00 la ora 18:30, iar in cadrul planificarilor de ture apare luna de luna, pe parcursul planificarilor pentru toata perioada specificate, ture erau intre orele 09,00 - 18,30 si 18,30-04,00.

Referitor la “solicitarea expresa” a angajatorului pentru efectuarea orelor suplimentare, recurenta solicita sa se aiba in vedere ca aceasta a existat din partea angajatorul la momentul la care s-a incheiat contractul de munca si totodata rezulta din inscrisurile care emana de la acesta (planificari de ture).

Instanta de fond a respins gresit capatul de cerere referitor la plata daunelor morale cu motivarea ca “initiativa lucrului pe timp de noapte a apartinut salariatei”.

Din verificarea inscrisurilor reprezentand planificare ture rezulta ca toti angajatii societatii efectuau ture de zi si ture de noapte, niciunul din salariati nu avea posibilitatea sa renunte la turele de noapte decat daca facea schimb cu un coleg.

Recurenta arata ca nu contesta ca a efectuat schimb de ture uneori cu o parte din colegi, dar asta nu inseamna ca nu ar fi fost obligata sa efectueze turele de noapte care ii era repartizate.

Referitor la faptul ca instanta de fond a sustinut ca nu ar exista o legatura de cauzalitate intre probleme medicale si activitatea prestata in timpul noptii, recurenta solicita sa se constate ca tocmai diagnosticul care i-a fost pus de catre medicul specialist presupune un program de viata dezorganizat (ce presupune nerespectarea orelor de somn/odihna — munca de noapte), care duce la perturbarea functionarii organismului in mod normal si corect.

Ceea ce este insa cel mai important este faptul ca desi contractul de munca incheiat cu recurenta a fost pentru munca de zi intre orele 09,00-18,30, munca s-a desfasurat in ture si a presupus si munca de noapte intre orele 18,30-04,00, stare de fapt probata cu documente care emana de la angajator.

Fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu exista nu numai atunci cand s-a adus atingere unui drept subiectiv, dar si cand au fost prejudiciate interesele unei persoane, nefiind necesar ca fapta ilicita a angajatului sa se manifeste strict prin emiterea unor decizii de concediere ori sanctionari ilicite sau abuzive, a caror nulitate sa fie constata de catre instanta de judecata.

Este suficient ca angajatul sa se exprime sau sa actioneze in asa fel incat sa fie afectat angajatul (existenta unor ture de noapte fara a fi informat la momentul incheierii contractului de munca).

Solicita recurenta in principal respingerea cheltuielilor de judecata si in subsidiar reducerea cuantumului acestora, potrivit dispozitiilor articolul 274 alin. 3 din Codul de procedura civila.

Analizand intregul material probator administrat in cauza prin prisma criticilor formulate de catre recurenta contestatoare, care pot fi incadrate in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea retine urmatoarele:

Intimata a fost angajata in cadrul societatii intimate in calitate de agent de servicii client, cu incepere din data de 18.08.2011, potrivit contractului individual de munca incheiat sub nr. 0005/16.08.2011, pe perioada nedeterminata, prin care s-a convenit la durata muncii - norma intreaga, timpul de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/saptamana; cu repartizarea programului de lucru de la 9 la 18,30, incluzand pauza de masa de 1 ora; programul putand fi modificat in conditiile regulamentului intern/contractului colectiv de munca aplicabil.

Raporturile de munca dintre parti au incetat la data de 6.12.2012, ca urmare a emiterii deciziei de concediere nr. 96/6.12.2012, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca, in temeiul art. 61 art. 279 , avandu-se in vedere ca recurenta a savarsit abaterea disciplinara constand in absente nemotivate de la locul de munca, cu incepere din data de 5.11.2012, prin incalcarea prevederilor art. 5, 6 si 18 din Regulamentul Intern.

In privinta conditiilor de forma, Curtea considera ca fiind nefondate criticile aduse sentintei recurate legate de nerespectarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. b din art. 279 intrucat in cuprinsul deciziei de concediere nr. 96/6.12.2012 atacate in prezenta cauza s-au indicat in mod expres prevederile incalcate de catre recurenta cu ocazia savarsirii abaterii disciplinare retinuta in sarcina sa, respectiv art. 5, 6 si 18 din Regulamentul intern.

Legiuitorul a impus angajatorului obligatia de a insera in cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara numai prevederile incalcate de salariat, iar nu si continutul acestora, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face, caz in care prima instanta a respins in mod corect sustinerile contestatoarei sub acest aspect.

Prevederile Regulamentului intern al societatii sunt pe deplin opozabile recurentei, care nu a facut dovada contrara celor afirmate si dovedite de angajator prin administrarea probei testimoniale cu privire la afisarea regulamentului intern in incinta societatii, in conformitate cu prevederile art. 243 alin. 4 din art. 279 .

De altfel, prima instanta nici nu a fost investita cu solutionarea unui capat distinct de cerere, avand ca obiect constatarea nulitatii Regulamentului intern, ale carui prevederi trebuiau cunoscute de salariata, potrivit fisei postului.

Curtea nu poate retine nici faptul ca angajatorul a incalcat prevederile art. 252 alin. 2 lit. a din art. 279 de vreme ce in cuprinsul deciziei contestate s-a indicat in mod expres ca fapta savarsita de recurenta consta in absente nemotivate de la serviciu cu incepere din 5.11.2012, iar o astfel de descriere este suficienta pentru exercitarea controlului judiciar.

In ceea ce priveste calificarea ca fiind grava a faptei savarsite de recurenta, Curtea retine ca aceasta nu a contestat ca nu a mai prestat activitate in cadrul societatii intimate cu incepere din 5.11.2012, ci a sustinut ca prima instanta nu a avut in vedere probele dosarului din care rezulta lipsa motivata de la serviciu.

Examinand inscrisurile invocate de catre recurenta, Curtea constata ca recurenta a prezentat direct in instanta adeverinta medicala emisa la data de 5.11.2012 de Cabinet individual medical dr. Macarov Dumichi F., care atesta ca aceasta este suferinda de cefalee, cu recomandare de tratament si repaus la pat (fara indicarea perioadei), desi un astfel de document trebuia prezentat angajatorului in cel mai scurt timp posibil de la emitere, sub sanctiunea neluarii in considerare. De altfel, recurenta putea prezenta acest inscris chiar in cursul cercetarii disciplinare pentru a face dovada absentei motivate de la serviciu.

In ziua de 6.11.2012, recurenta s-a prezentat la serviciu, insa nu pentru a presta activitate in cadrul societatii, ci pentru a cere lamuriri legate de sistarea primei de fidelizare, motiv pentru care domnul C. R. i-a solicitat sa mearga acasa pentru a nu mai perturba munca agentilor prezenti la birou.

Recurenta a solicitat prin cererea inregistrata la registratura societatii la data de 9.11.2012 o intrevedere cu reprezentantii conducerii intimatei, in prezenta avocatului sau ales, pentru solutionarea pe cale amiabila a starii conflictuale si permiterea accesului pentru indeplinirea atributiilor de serviciu. De asemenea, la data de 16.11.2012, recurenta a mai solicitat o intrevedere cu conducerea societatii la data de 20.11.2012 pentru solutionarea pe cale amiabila a starii conflictuale.

Insa, la solutionarea cauzei trebuie sa se aiba in vedere si faptul ca anterior acestor notificari, recurenta si-a anuntat telefonic o colega, P. S., angajata in cadrul societatii la Resurselor Umane, ca nu va mai veni la serviciu si ca doreste sa demisioneze, avand nevoie de 2 zile libere pentru a se gandi la o decizie definitiva, sens in care i-a expediat acesteia la data de 5.11.2012 un sms, cu urmatorul continut „Buna, te rog sa anunti la firma ca eu nu mai vin. Cele doua zile lucrate pe luna asta puteti sa le considerati cum vreti voi, recuperare, preaviz, inexistente. Nu am sa cer bani pentru ele. Vreau doar sa fiu lasata in pace. Astept sa ma suni tu intr-o zi cand esti la birou sa incheiem si cu actele legale, demisie, etc. Puteti incheia contractul cu ce data se va dori, cu ce litera se va dori. Multumesc tie personal pentru intreg sprijinul tau.”

Reprezentantii conducerii nu au dorit sa aiba o intalnire cu recurenta, in prezenta avocatului acesteia, motivat de faptul ca raporturile de munca se deruleaza intre parti, iar o astfel de imprejurare nu poate fi apreciat de instanta drept un refuz al angajatorului de a permite salariatei sa-si exercite atributiile de serviciu.

In fapt, angajatorul a considerat acest sms ca fiind o dorinta clara a recurentei de a demisiona, insa in lipsa unei cereri scrise in acest sens, a invitat-o la o discutie privind demisia.

Prin urmare, solicitarea intimatei adresata recurentei de a se prezenta la sediul societatii pentru a-si da demisia, sub sanctiunea demararii procedurii concedierii disciplinare, nu poate fi analizata separat, ci numai in contextul celor comunicate telefonic si prin sms colegei de la departamentul Resurse Umane.

In plus, de vreme ce aceasta salariata s-a aflat in posesia cheii de acces a societatii pana la data de 19.12.2012, astfel cum rezulta din procesul verbal de predare incheiat cu domnul C. R., nu s-ar putea retine ca angajatorul a blocat in vreun mod accesul recurentei in incinta unitatii.

Cum din probele dosarului nu rezulta ca recurenta a avut motive temeinice pentru a absenta de la serviciu, Curtea retine ca faptele savarsite de recurenta intrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare pentru care angajatorul a apreciat ca fiind rezonabila sanctiunea aplicata prin decizia de sanctionare disciplinara.

Realizarea caracterului educativ si preventiv pe care trebuie sa il aiba raspunderea disciplinara impune o corelare justa a sanctiunii aplicate cu gravitatea faptei comise, pentru individualizarea sanctiunii fiind necesar sa se tina seama de toate criteriile prevazute de lege.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicata recurentei, Curtea retine ca angajatorul a tinut seama de criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare prevazute de art. 250 art. 279 , avand in vedere imprejurarile comiterii faptei, gradul de vinovatiei al salariatei, consecintele abaterii disciplinare comise, pregatirea si experinta salariatei.

In privinta capatului de cerere avand ca obiect plata sporului pentru munca de noapte, Curtea apreciaza ca fiind fondate criticile aduse sentintei recurate.

Astfel, chiar daca Inspectoratul Teritorial de Munca a retinut ca nu se presteaza munca de noapte in cadrul societatii intimate, din probele administrate in cauza, respectiv din depozitiile martorilor, precum si din planificarile de ture intocmite de angajator rezulta ca recurenta a prestat munca in timpul noptii, in sensul dispozitiilor art. 125 alin. 2 lit. b din art. 279 .

In conditiile in care, conform planificarilor de ture depuse la dosarul cauzei, recurenta a efectuat munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru, respectiv 28 zile in lunile octombrie, noiembrie si decembrie din anul 2011, precum si 114 zile in perioada ianuarie 2012 - septembrie 2012, pentru care nu a beneficiat de program redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca pentru zilele in care a efectuat cel putin 3 ore de munca de noapte, in temeiul art. 126 alin. 1 lit. a din art. 279 , Curtea apreciaza ca fiind fondata cererea acesteia de obligare a intimatei la plata sporului de noapte de 25% din salariu de baza pentru acest interval, in temeiul art. 126 alin. 1 lit. b din art. 279 .

Este lipsit de relevanta juridica in prezenta cauza faptul ca potrivit fluturasilor de salariu rezulta ca recurenta a incasat anumite sume de bani cu titlu de prima, de vreme ce nu s-a indicat si ca aceasta prima reprezinta sporul pentru munca de noapte.

Referitor la orele suplimentare, Curtea retine ca munca suplimentara a fost definita de art. 120 din art. 279 , ca fiind „munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal prevazut de art. 112”, respectiv 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana, in cazul salariatilor angajati cu norma intreaga.

Efectuarea muncii suplimentare este posibila cu acordul salariatului, cu exceptia cazurilor expres prevazute de art. 120 alin. 2 din art. 279 , respectiv forta majora, alte lucrari urgente destinate prevenirii unor accidente sau inlaturarii consecintelor unui accident.

Prevederile legale enuntate trebuie insa coroborate si cu dispozitiile art. 111 din art. 279 , conform carora timpul de munca reprezinta „orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.”

Conform art. 121 din acelasi act normativ „la solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara, cu respectarea prevederilor art. 114 sau art. 115, dupa caz.”

Legiuitorul a prevazut posibilitatea compensarii muncii suplimentare „prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile dupa efectuarea acesteia.

In aceste conditii, salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru”, iar potrivit art. 123 din acelasi act normativ, „in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. 1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin. 1, se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca, sau dupa caz, contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.”

In speta, Curtea constata ca din probele dosarului nu a rezultat ca angajatorul a solicitat recurentei prestarea de ore peste programul normal de lucru.

Imprejurarea ca in contractul individual de munca s-a mentionat ca programului de lucru se desfasoara in intervalul 9 - 18,30, cu o pauza de o ora, nu poate fi considerat ca recurenta a prestat efectiv 8 ore si 30 de minute, in conditiile in care in acelasi contract s-a inserat ca durata timpului de lucru este de 8 ore/zi, 40 ore/saptamana, iar recurenta a confirmat faptul ca a lucrat in ture, iar nu zilnic si nu a contestat ca a beneficiat si de zile libere.

In ceea ce priveste prejudiciul moral, modalitatea de compensare in bani a acestuia presupune trairea unor stari emotionale/psihice negative de o intensitate grava, mult mai mare inerentei frustrari a pierderii locului de munca.

Inscrisurile depuse de recurenta la dosarul cauzei probeaza doar existenta problemelor sale de sanatate, insa nu si savarsirea unei fapte ilicite de catre recurenta intimata, cu vinovatie, in legatura cu afectiunile medicale ale acesteia.

Eventuala inrautatire a starii de sanatate putea fi agravata de o multime de factori, iar nu neaparat de comportamentul angajatorului, in plus, chiar recurenta confirma ca a facut schimb cu alti colegi pentru a munci in timpul noptii.

Asadar, Curtea apreciaza ca fiind nefondate criticile aduse sentintei recurate in privinta daunelor morale de vreme ce in prezenta cauza nu sunt indeplinite cumulativ cerintele legale prevazute de art. 253 art. 279 (prejudiciu, fapta ilicita a angajatorului, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatie), cele afirmate neavand in sine un caracter abuziv de natura a afecta reputatia recurentei contestatoare.

Pentru toate considerentele aratate, Curtea va admite recursul, in baza art. 312 C. pr. civ., va modifica sentinta recurata, in parte, in sensul ca va admite in parte actiunea si va dispune obligarea intimatei la plata sporului de noapte de 25% din salariul de baza pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie 2011, ianuarie 2012 - septembrie 2012 catre contestatoare, mentinand celelalte dispozitii cu privire la respingerea celorlalte capete de cerere.

In baza art. 274 C. pr. civ., Curtea va dispune obligarea intimatei la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata catre contestatoare, reprezentand onorariu avocatial redus, in raport de complexitatea cauzei, durata procesului si munca depusa de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare M. I. impotriva sentintei civile nr. 3200 din data de 17.03.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimata S. C. AC S. D. S. R. L.

Modifica in parte sentinta recurata, in sensul:

Admite in parte actiunea.

Obliga intimata la plata sporului de noapte de 25% din salariul de baza pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie 2011, ianuarie 2012 - septembrie 2012 catre contestatoare.