Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. ...XX, contestatorii B. A., D. M. -E., R. george si T. L. au solicitat  in contradictoriu cu intimata S. C. O. D. S. R. L. Urziceni, sa se constate nulitatea absoluta a deciziilor nr. 43, 45, 47 si 48 emise la data de 26.07.2010, ca incetarea contractului de munca din initiativa angajatorului este rezultatul concedierii colective, sa se dispuna obligarea intimatei la plata catre fiecare contestator a compensatiei banesti de cate 6 salarii brute lunare conform art. 78 alin. 3 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comert pe anul 2010 si catre contestatorul T. L. a drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010 si a contravalorii zilelor de concediu aferente anului 2010 neefectuate si necompensate, precum si a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

In motivarea actiunii, contestatorii au invederat instantei faptul ca au fost angajatii societatii intimate, iar potrivit deciziei administrative a angajatorului s-a procedat la desfiintarea locurilor de munca ale acestora. Ca urmare a acestei masuri le-a fost comunicat preavizul si s-au emis deciziile contestate prin care in temeiul art. 58 (1) coroborat cu art. 65 alin. 1 din codul muncii, incepand cu data de 23.07.2010 le-au incetat contractele de munca.

Au mentionat contestatorii ca aceste decizii incalca flagrant legislatia in materie de dreptul muncii  intrucat Codul muncii face distinctie intre situatia de incetare a contractului de munca in mod individual si situatia in care se face o concediere colectiva si  defineste in mod explicit situatia de concediere colectiva prin raportare a numarului celor concediati la numarul total de salariati ai angajatorului.

Pe de alta parte dispozitiile legale prevad incunostiintarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor, precum si a ITM pentru oferirea de masuri de protectie sociala si de oferire de alte locuri de munca libere in cazul concedierii colective.

Au invederat contestatorii ca neprevederea dreptului de a ataca cu contestatie decizia de concediere la tribunalul din raza teritoriala de domiciliu a salariatului, ci doar mentionarea sintagmei „in circumscriptia careia isi are sediul angajatorul” reprezinta premeditarea societatii de a deruta salariatul, sa nu formuleze contestatie, fiind o veritabila incalcare a dreptului de a contesta, drept  prevazut in mod explicit de art. 279 pentru salariat.

In continuare au  mai sustinut contestatorii ca pentru munca prestata au primit pana la data concedierii drepturile salariale cuvenite conform contractului individual de munca, insa nu au incasat compensatii banesti de cate 6 salarii brute lunare conform art. 78 alin. 3  din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comert pe anul 2010, astfel incat se justifica admiterea actiunii.

Intimata, legal citata, nu a formulat intampinare, insa a depus la dosar documentatia ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate.

Dupa administrarea probatoriilor,  prin sentinta civila nr. 914 pronuntata la 3 februarie 2012, Tribunalul Prahova a  admis contestatia, a constatat nulitatea absoluta partiala a deciziilor nr. 43, 45, 47 si 48, toate emise de intimata la data de 26.07.2010, si, in consecinta, a constatat ca incetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor din initiativa angajatorului este rezultatul concedierii colective, conform art. 68 alin. 1 pct. 1 din art. 279 .

Totodata, a fost obligata intimata sa plateasca fiecarui contestator compensatii banesti de cate 6 salarii brute lunare, conform art. 78 alin. 3 din CCM la nivelul ramurii comert pe anul 2010, sume ce urmeaza a fi reactualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Prin aceeasi sentinta, a fost  obligata intimata la plata catre contestatorul T. L. a drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010, cat si a c/val. zilelor de concediu aferente anului 2010, precum  si la plata catre contestatori a sumei de 4. 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.           

Pentru a  hotari astfel,  instanta de fond a retinut ca cei patru contestatori au fost angajatii societatii intimate, cu contracte individuale de munca, pana la data de 26.07.2010, cand raporturile de munca ale acestora au incetat in temeiul art. 58 alin. 1 coroborat cu art. 65 alin. 1 din codul muncii, iar motivul pentru care ei au inteles sa sesizeze instanta de judecata este retinerea incorecta, de catre angajator, a temeiului de drept al incetarii contractelor individuale de munca, respectiv art. 65 alin. 1 codul muncii, in loc de art. 68 si urm. din acelasi cod ce reglementeaza concedierea colectiva, care, daca ar fi fost mentionat in deciziile contestate, le-ar fi conferit dreptul de a beneficia de plati compensatorii.

Verificand inscrisurile depuse de catre societatea intimata la dosarul cauzei, tribunalul a constatat ca, intr-adevar, incetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor din initiativa angajatorului este rezultatul concedierii colective reglementata de art. 68 alin. 1 lit. a din art. 279 , in conditiile in care din referatul nr. 335 intocmit la data de 23.06.2010 de catre directorul general adjunct al S. C. O. D. S. R. L. Urziceni rezulta ca angajatorul a urmarit inchiderea activitatii punctului de lucru din Ploiesti prin reorganizarea teritoriala si logistica a acestuia in perioada 25.06.2010 - 31.10.2010 (f. 176).

Conform inscrisului existent la fila 32 dosar, tribunalul a retinut ca  in luna iulie 2010 (cea in care au fost disponibilizati contestatorii), numarul salariatilor societatii intimate era de 71, iar in perioada 01.06.2010 - 31.08.2010 a fost concediat un numar de 30 de salariati, astfel ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 68 alin. 1 lit. a din art. 279 , conform carora „prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati”.

In speta, tribunalul a constatat ca intimata a procedat abuziv esalonand in timp disponibilizarea de personal pe grupe de dimensiuni mai mici decat cele stabilite de dispozitia legala mentionata anterior, fiind evidenta in aceasta situatie atat reaua-credinta a acesteia, dar si deturnarea dreptului de a concedia salariati de la scopul vizat de legiuitor, acest abuz fiind necesar a fi inlaturat prin evidentierea vointei reale a angajatorului la momentul disponibilizarii.

Din tabelul existent la fila 174 din dosar, tribunalul a retinut ca in luna iulie 2010 a fost disponibilizat un numar de 22 salariati, din care cu certitudine un numar de 12 salariati fara legatura cu persoana lor sau din initiativa angajatorului.

S-a stabilit ca 6 angajati au fost concediati pentru motive care nu tin de persoana lor,  4 din motive extrinseci persoanei lor, dar ale caror concedieri sunt integrate concedierii colective (atat timp cat angajatorul nu a demonstrat ca incetarea contractului individual de munca prin demisie sau acordul partilor nu s-a datorat initiativei sale), carora li se adauga si cei 8 salariati disponibilizati in lunile iunie si august, astfel ca, luand in considerare intentia de inchidere a activitatii punctului de lucru in care contestatorii isi desfasurau activitatea potrivit inscrisului existent la fila 176, tribunalul a constatat ca, in realitate, incetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor din initiativa angajatorului este rezultatul concedierii colective.

A conchis  instanta ca, intr-o astfel de situatie, angajatorul avea obligatia sa acorde fiecaruia dintre contestatori compensatii banesti de minimum 6 salarii brute lunare, conform art. 78 alin. 3 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comert pe anul 2010, ale carui clauze ii sunt aplicabile in conformitate cu art. 241 alin. 1 lit. c art. 279 (in vigoare la momentul efectuarii disponibilizarii) si cum aceasta obligatie nu a fost respectata de catre intimata, tribunalul a dispus ca aceasta sa plateasca fiecarui contestator compensatii banesti de cate 6 salarii brute lunare, conform art. 78 alin. 3 din CCM la nivelul ramurii comert pe anul 2010, sume ce urmeaza a fi reactualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

De asemenea, retinand ca  intimata nu a facut dovada platii catre contestatorul T. L. a drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010, cat si a c/val. zilelor de concediu aferente anului 2010, desi aceasta obligatie ii incumba conform art. 272 art. 279 , tribunalul a dispus obligarea acesteia la plata catre  contestatorul T. L. a respectivelor drepturi salariale.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs  intimata, care a sustinut ca instanta de fond a retinut  ca „…intimata a procedat abuziv esalonand in timp disponibilizarea de personal pe grupe de dimensiuni mai mici decat cele stabilite de dispozitia legala mentionata anterior…”, insa o astfel de motivare nu poate fi primita intrucat incalca dispozitiile imperative ale art. 68 alin. (1) art. 279 , care prevede ca, pentru a fi in prezenta unei concedieri colective, trebuie indeplinite, in mod cumulativ,  trei conditii:

-antreneaza desfacerea contractului de munca a unui numar de cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100; cel putin 10% din salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 100, dar mai putin de 300 de salariati; cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati;

-intervine pentru motive care nu tin de persoana salariatului;

-concedierile trebuie sa intervina intr-un termen de 30 de zile calendaristice.

Arata recurenta ca deosebirea dintre concedierea individuala si cea colectiva este numai de natura cantitativa, dar ea va antrena o  consecinte speciale atat pentru cel care disponibilizeaza, cat si  pentru cei disponibilizati.

Pornind de la aceste conditii cumulative, recurenta apreciaza ca cea privitore la numarul de angajati nu este indeplinita, deoarece societatea a avut un numar de 71 de angajati, iar numarul de concedieri necesare pentru a fi in prezenta unei concedieri colective era de 10 angajati, or, in cauza,  din inscrisurile depuse la dosar, in cadrul termenului legal de 30 de zile calendaristice s-au operat doar 6 concedieri individuale in temeiul art. 65 alin. (1) art. 279 .

De asemenea, sustine recurenta,  instanta de fond mai retine ca, pe langa cei 6 angajati concediati pentru motive care nu tin de persoana lor, se mai adauga si 4 angajati pentru care „ angajatorul nu a demonstrat ca incetarea contractului individual de munca prin demisie sau acordul partilor nu s-a datorat initiativei sale”, insa aceasta motivare nu poate fi primita, deoarece  una din conditiile pentru care intervine concedierea colectiva este aceea ca desfacerea contractului de munca intervine pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.

Invedereaza recurenta ca desfacerea contractului individual de munca ca urmare a demisiei sau ca urmare a acordului partilor  sunt cauze de incetare a contractului individual de munca, si nu de concediere, aceasta din urma, putand avea loc, asa cum prevede art. 58 alin. (1) C muncii, doar din initiativa angajatorului.

Pe de alta parte, din definitia data institutiei demisiei de art. 79. alin. (1) art. 279 , rezulta ca aceasta este „un act unilateral de vointa a salariatului” si deci nu poate comporta initiativa angajatorului.

Arata recurenta ca instanta de fond retine ca nu s-a demonstrat ca initiativa incetarii contractelor individuale de munca nu apartine angajatorului, solicitand astfel

probatio diabolica, adica proba unui fapt negativ, ceea ce este imposibil de demonstrat.

Referitor la capatul de cerere privind obligarea societatii  la plata catre contestatorul T. L. a drepturilor salariale aferente perioadei 01.04.xxxx10 si la contravaloarea zilelor de concediu aferente anului 2010 neefectuate si necompensate, recurenta precizeaza ca va dovedi cu inscrisuri  ca a platit contestatorului  toate drepturile salariale.

In raport de  motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei, iar pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata,  ca neintemeiata.

Desi legal citati intimatii nu au formulat intampinare in cauza potrivit art. 308 alin. 2 Cod procedura civila.

Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in  recurs, in raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea constata urmatoarele:

Sub un prim aspect, se critica de catre recurenta  imprejurarea ca in mod eronat instanta  de fond a apreciat  ca, in speta,  ar fi vorba de o concediere colectiva, desi nu erau indeplinite conditiile art. 65 art. 279   si, pe cale de consecinta, a dispus anularea  deciziilor de concediere si obligarea sa la plati compensatorii.

Concedierea colectiva este  denumita astfel pentru ca ea afecteaza nu doar un singur salariat  sau mai  multi individual, ci o colectivitate de salariati.

Potrivit art. 68 lit. a   din art. 279 , „ prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de 

cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati.

Rezulta ca o concediere, pentru a fi calificata  ca fiind colectiva,  trebuie   sa indeplineasca trei conditii:  sa fie  vorba de un anumit numar de salariati afectati de aceasta masura,   motivul incetarii contractului de munca a celor din cauza  sa nu tina de persoana lor, iar  perioada de timp in care va avea loc  incetarea acelor contracte sa nu depaseasca 30 de zile calendaristice.

Asa cum a decis Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in spiritul Directivei 98/59,  notiunea de concediere colectiva inglobeaza orice incetare a contractelor de munca care nu este datorata vointei lucratorului si deci fara consimtamantul sau.

Curtea a  interpretat notiunea de unitate care figureaza in aceeasi Directiva, in special  la art. 1 alin. 1 lit. a, ca desemnand, in functie de circumstante, structura  la care  lucratorii care au fost concediati sunt afectati pentru a exercita sarcinile lor. Este vorba de  o entitate distincta, care prezinta o anumita permanenta si stabilitate, destinata pentru realizarea  uneia sau mai multor sarcini determinate si care dispune de un ansamblu de lucratori, de  mijloace tehnice necesare si de o anumita schema organizatorica care permite indeplinirea acelor sarcini. Aceasta entitate nu este necesar sa fie dotata cu autonomie juridica sau economica, financiara, administrativa sau tehnologica pentru a fi calificata drept „unitate”.

In speta,  din cuprinsul  inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca in cuprinsul lunii iulie 2010 s-a dispus, in temeiul art. 58 (1) coroborat cu art. 65 alin. 1 din art. 279 , incetarea contractului de  munca pentru 6 salariati ai intimatei, respectiv A. I., Curuci G., B. A., D. M. -E., R. G. si T. L., motivat de faptul ca s-a desfiintat locul de munca al acestora ca urmare a reorganizarii administrative (filele 14-31  dosar recurs).

Conform art. 65 din art. 279 , concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, reprezinta incetarea contractului individual de munca „determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia”.

Prin urmare, potrivit textului analizat, motivul concedierii este determinat de cauze  obiective, consecinta a unei organizari a unitatii care impune restructurarea personalului si desfiintarea unor  locuri de munca.

In  literatura de specialitate s-a mentionat ca  poate fi vorba de dificultati economice si diminuarea sau chiar incetarea activitatii, dar si de transformari tehnologice, modernizarea, automatizarea procesului de productie in toate cazurile impunandu-se  renuntarea la serviciile unor salariati.

Analizand  continutul inscrisurilor depuse la dosar, rezulta ca, intr-adevar,  in cursul lunii  iulie 2010 au mai incetat contractele de  munca pentru 2  salariati (N. C. N. si S G. A.) in baza art. 55 lit. b art. 279 , respectiv  prin acordul partilor, pentru alti doi salariati (Prisnel C. M. si L. I.) conform art. 79 alin. 7 art. 279 (demisie) pentru alti salariati incetand contractul ca urmare a expirarii duratei determinate pentru care fusese incheiat sau ca o consecinta a savarsirii  unor abateri disciplinare.

Desi s-a retinut  la  instanta de fond ca pentru cei patru salariati ale caror contracte de munca au  incetat  in baza demisiei sau acordului partilor, masura incetarii contractului lor de  munca poate fi integrata concedierii colective (atat timp cat angajatorul nu a demonstrat ca incetarea contractului lor individual de munca prin demisie sau acordul partilor nu s-a datorat initiativei sale), o atare sustinere nu poate fi primita de instanta.

Demisia reprezinta un act unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea termenului de preaviz. Ea reprezinta o consecinta  a principiului libertatii muncii, consacrat de art. 41 alin. 1 din Constitutie, conform caruia „alegerea profesiei si a  locului de munca sunt libere”.

Pe de alta parte, in ceea ce  priveste incetarea contractului de munca pe baza acordului partilor, se retine ca acesta este  o aplicare a principiului simetriei actelor juridice, pe considerentul   ca, in conditiile in care incheierea acestui contract  este rezultatul consimtamantului reciproc al partilor, tot acordul lor  poate duce la  incetarea sa.

Din actele aflate la filele 34-37 dosar recurs, rezulta ca pentru numitii  N. C. N. si S G. A. incetarea contractului individual de munca s-a facut in baza acordului partilor, ca urmare a cererii formulata in acest sens de cei doi salariati (si nu din initiativa unitatii), iar pentru numitii Prisnel C. M. si L. I. s-a luat act de cererile lor de demisie (filele 38-39, 57-58 dosar recurs).

In conditiile in care, in cursul lunii iulie 2010, intimata avea 71 de salariati, iar incetarea contractului de  munca din  motive care sa nu  tina de persoana  salariatilor a intervenit  doar pentru 6 persoane, astfel cum s-a expus anterior (o atare situatie reiesind si din adresa nr. 331/24.06.2010 - fila 39  dosar fond unde se  propune de catre intimata, pentru reducerea pierderilor financiare generate de activitatea economica fara eficienta a acestui  punct de  lucru, desfiintarea a 6 posturi)  rezulta ca nu este vorba  de o concediere colectiva.

In atare context, criticile  recurentei sub acest aspect sunt intemeiate, intrucat in mod gresit instanta de fond a interpretat dispozitiile legale aplicabile  si a dispus anularea deciziilor  de concediere ale reclamantilor din prezenta cauza si obligarea intimatei la plata a 6  salarii compensatorii, ca urmare  a constatarii faptului ca ar fi intervenit concedierea colectiva.

Sub aspectul dreptului reclamantilor la salarii compensatorii, se retine ca prin actiunea introductiva (fila 2 d. f.) acestia au solicitat, in subsidiar  (pentru ipoteza in care nu li se acorda 6 salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective) plata a doua salarii, conform art. 76 alin. 1 si 2 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii  comert pe anul 2010.

Potrivit contractului colectiv de munca  la nivelul ramurii  comert pe anul 2010 (inregistrat la MMFPS sub nr. 42/11.02.2010) art. 76 (f. 149 d. f.) la incetarea contractului individual de munca  din motive ce nu tin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia  o compensatie de cel putin 2 salarii lunare, in afara drepturilor cuvenite la zi.

Potrivit art. 229 alin. 4 din art. 279 „Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.”

Asa cum s-a statuat  in literatura de specialitate,  Contractul colectiv de munca  este, prin natura lui,  un  contract regulamentar, iar instanta de  judecata trebuie sa considere ca normele  cuprinse in acesta au  calitatea de reguli de drept aplicabile cu acelasi titlu si cu aceleasi efecte ca si prevederile cuprinse  in actele  normative.

Prioritatea de care se bucura in  legislatia muncii Contractul colectiv de munca  in reglementarea relatiilor de munca  in raport cu celelalte izvoare specifice ale  dreptului muncii se afla in deplina concordanta cu normele  internationale in materie, el urmand  sa isi produca efectele fata de toti salariatii si angajatorii la care se refera.

In conditiile in care  contractele individuale de munca ale reclamantilor au incetat din motive care  nu tin de persoana acestora, instanta apreciaza ca acestia sunt indreptatiti  la plata drepturilor compensatorii prevazute de art. 76 alin. 1 din Contractul colectiv de munca, motiv pentru care  va dispune  obligarea  intimatei la  plata acestora.

Un alt  motiv de recurs  vizeaza gresita obligare a  intimatei la  plata drepturilor salariale  aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010 si a contravalorii zilelor de concediu aferente anului 2010, neefectuate si necompensate pentru reclamantul T. L. .

Salariul  reprezinta compensatia muncii depuse  de salariat in baza contractului individual de munca, el fiind  platit cel putin  o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.

Conform art. 168 art. 279    plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.

Desi reclamantul T. L. a fost salariatul societatii intimate, prin probele administrate in cauza, aceasta din urma nu  a reusit sa probeze plata drepturilor salariale si a contravalorii concediului pentru perioada solicitata de reclamant.

Cu toate ca in nota explicativa nr. 512/5.09.2010, data de directorul  punctului de lucru Ploiesti, s-a mentionat ca s-ar fi platit  sumele de bani aferente unor resturi de plata pentru societatea  intimata, conform registrului  de casa, la intrebarea  daca angajatii trecuti  pe aceste  liste  (liste care nu au fost depuse insa la dosar) au primit drepturile salariale  aferente lunilor in cauza, acesta a mentionat ca  nu isi permite sa raspunda decat pentru  el,  nu si pentru ceilalti, precizand ca nu  a auzit pe nimeni   care sa se planga in legatura cu aceste drepturi si ca refuzul de a semna statele de plata a fost o metoda de protest a salariatilor fata de intarzierea platii drepturilor aferente  lunii precedente.

Instanta apreciaza insa ca prin acest inscris intimata nu a facut dovada   achitarii drepturilor in discutie,  catre reclamantul T. L. si,  in atare situatie, se justifica admiterea demersului formulat de reclamant sub acest aspect.

In raport de argumentele expuse  in precedent, Curtea apreciaza ca recursul formulat este intemeiat doar sub aspectul  aplicarii dispozitiilor  privind concedierea colectiva,  motiv pentru care, in baza art. 304 pct. 9 Cod procedura civila raportat la  312 C. pr. civila, il va admite si va  modifica in parte sentinta, in sensul admiterii in parte a actiunii, urmand a fi obligata intimata sa plateasca fiecarui contestator  compensatii banesti in cuantum de cate doua salarii brute lunare, conform art. 76 alin. 1 din contractul colectiv de munca la nivel de  ramura comert pe anul 2010, sume ce  urmeaza a fi reactualizate conform indicelui de inflatie la data  platii efective.

Pe cale de consecinta se vor respinge capetele de cerere  privind constatarea  nulitatii absolute a deciziilor nr. 43, 45, 47 si 48 din  26.07.2010 si a mentiunii ca incetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor, din initiativa angajatorului, este rezultatul concedierii colective.

Totodata, se  vor mentine restul dispozitiilor  privind  obligarea intimatei sa plateasca contestatorului T. L. drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010 si contravaloarea zilelor de concediu aferente anului 2010, neefectuate si necompensate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de intimata, cu sediul in Urziceni,, judetul Ialomita  impotriva sentintei civile nr. 914 pronuntata la 3 februarie 2012  de Tribunalul Prahova in contradictoriu cu contestatorii B. A., D. M. -E., R. G. si T. L., toti cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Ploiesti,, nr. 148, . 2, judetul Prahova - la sediul Cabinetul de Avocatura  Z. F. .

Modifica in parte sentinta, in sensul admiterii in parte a actiunii.

Obliga intimata sa plateasca fiecarui contestator  compensatii banesti in cuantum de cate doua salarii brute lunare, conform art. 76 alin. 1 din contractul colectiv de munca la nivel de  ramura comert pe anul 2010, sume ce  urmeaza a fi reactualizate conform indicelui de inflatie la data  platii efective.

Respinge capetele de cerere  privind constatarea  nulitatii absolute a deciziilor nr. 43, 45, 47 si 48 din  26.07.2010 si a mentiunii ca incetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor, din initiativa angajatorului, este rezultatul concedierii colective.

Mentine restul dispozitiilor  privind  obligarea intimatei sa plateasca contestatorului T. L. drepturile salariale aferente perioadei 01.04.2010 - 23.07.2010 si contravaloarea zilelor de concediu aferente anului 2010, neefectuate si necompensate.