Cabinet avocat Dreptul muncii

Demisia reprezinta desfacerea contractului individual de munca din initiativa salariatului si in acest caz manifestarea de vointa a salariatului in sensul incetarii raporturilor de munca trebuie sa fie ferma si neechivoca.

 2. Prin inscrisurile depuse de reclamant la societatea parata, acesta si-a manifestat intentia de a inceta raporturile de munca si in aceste conditii este nejustificata opozitia paratei de a da curs cererii reclamantului, cu atat mai mult cu cat, fiind vorba de un act unilateral de vointa al salariatului, nu este necesara aprobarea acestuia. 3. Chiar daca s-ar aprecia ca in cazul primelor doua inscrisuri inaintate de reclamant, intentia de a demisiona nu a fost clara, prin ultimul inscris reclamantul a precizat expres ca solicita „desfacerea contractului de munca din initiativa sa” si sa se emita decizie in acest sens pana la 31 martie 2004. Mentionarea expresa in cererea formulata a acestei solicitari exprima fara echivoc intentia reclamantului de a inceta raporturile de munca cu parata. 4. Sustinerile paratei in sensul ca instanta de fond a dat o interpretare eronata actului in baza caruia a luat act de demisia reclamantei se apreciaza a fi nefondate. Actul respectiv nu poate fi considerat o simpla corespondenta purtata intre parti din moment ce reclamantul a solicitat desfacerea contractului de munca din initiativa salariatului. Chiar daca actul mentionat este intitulat „nota finala de conciliere”, esential este continutul acestuia si manifestarea de vointa pe care o cuprinde. 5. Nu se poate sustine ca parata doar a luat act de absentele nemotivate si ca atare de suspendarea contractului de munca al reclamantului, atata timp cat acest si-a manifestat vointa in sensul de a demisiona, manifestare care nu poate fi cenzurata de parata. 6. In ceea ce priveste neprezentarea reclamantului la locul de munca in perioada de preaviz, aceasta putea eventual sa atraga desfacerea disciplinara a contractului de munca si nu suspendarea acestuia. 7. Imprejurarea ca desfacerea disciplinara a contractului de munca pentru absente nemotivate este o masura mai grava decat suspendarea contractului pentru acelasi motiv, nu poate constitui un impediment pentru parata de a desface contractul de munca, cu atat mai mult cu cat suspendarea pentru absente nemotivate intervine doar la initiativa salariatului, or, acesta a precizat expres ca nu intelege sa se prevaleze de prevederile legale care-i dau aceasta posibilitate, reclamantul mentinandu-si aceasta pozitie pe tot parcursul judecarii cauzei. 8. Referitor la interpretarea prevederilor art. 51 lit. g) Codul muncii , in vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de demisie, instanta de fond a interpretat corect prevederile legale, retinand ca in temeiul acestora initiativa suspendarii unui contract de munca pentru absente nemotivate apartine doar salariatului. Chiar daca se retine ca initial societatea parata a luat act de manifestarea de vointa a salariatului de la data la care acesta nu s-a mai prezentat la locul de munca, din momentul in care reclamantul si-a manifestat vointa de a demisiona, suspendarea nu mai subzista, parata neputand trece peste vointa salariatului.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la 2 mai 2006 la Tibunalul H reclamantul G.J. a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. P. SRL, cu sediul in M C constatarea suspendarii unilaterale de catre parata a contractului de munca nr. 10/81916, incheiat de parti la 19 august 2002, constatarea incetarii contractului individual de munca mentionat ca urmare a demisiei, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii respectivului contract si restituirea carnetului de munca retinut abuziv de parata. De asemenea, reclamantul a solicitat sa se constate stinsa datoria sa catre parata rezultata din dispozitiile de plata nr. 176, 180, 183, 185, 186, 190-195, 199, emise in perioada 1 octombrie 2003-2 decembrie 2003, precum si obligarea paratei la plata sumei de 101.650.000 lei vechi, reprezentand datorie compensata, certa, lichida si exigibila.
Parata a formulat cerere reconventionala si a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.235, 80 Euro, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat de reclamant.
Prin sentinta civila nr. 4089 din 30 noiembrie 2006 pronuntata de Tribunalul Harghita in dosarul nr. 2540/2006 s-au respins atat actiunea principala formulata de reclamant, cat si cererea reconventionala formulata de parata.
Prin decizia nr. 428/R/17 aprilie 2007, pronuntata de Curtea de Apel Targu-M, Sectia Civila, de munca si asigurari sociale pentru minori si familie, s-a admis recursul declarat de reclamantul G.J., impotriva sentintei civile sus-mentionate, dispunandu-se casarea partiala a sentintei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita, in ceea ce priveste actiunea formulata de reclamant impotriva paratei S.C. „P.” SRL M C, mentinand restul dispozitiilor sentintei atacate. Prin aceeasi decizie s-a respins ca nefondat recursul declarat de parata-reclamanta reconventionala S.C. „P.” SRL impotriva aceleiasi sentinte.
Din considerentele deciziei instantei de recurs rezulta ca masura casarii a vizat doar modul de solutionare a actiunii principale, instanta de recurs retinand ca instanta de fond nu a analizat nici legalitatea suspendarii contractului de munca al reclamantului, nici incetarea acestuia, raportat la cererile formulate de reclamant si adresate paratei, context in care s-a dispus ca aceste aspecte sa fie analizate in rejudecare. De asemenea, s-a retinut ca in rejudecare se impune a se verifica aspectele privind compensarea solicitata, si suplimentarea probatoriului administrat cu privire la aceasta masura.
Prin sentinta civila nr. 2785 din 7 noiembrie 2005, pronuntata de Tribunalul Harghita, Sectia civila in dosarul nr. (...) in urma rejudecarii cauzei, s-a respins actiunea formulata de reclamantul G.J. impotriva paratei S.C. P. SRL M C.
Prin decizia civila nr. 138/R/13 februarie 2008, pronuntata de Curtea de Apel Targu-M, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, s-a admis recursul declarat de reclamant impotriva sentintei sus-mentionate, casand integral sentinta atacata si dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.
Instanta de recurs a retinut ca instanta de fond, cu ocazia rejudecarii nu s-a conformat dispozitiilor din decizia de casare in sensul ca nu s-au clarificat aspectele la care s-a facut referire in decizia de casare.
In rejudecare, reclamantul G.J. a solicitat disjungerea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulitatii suspendarii unilaterale de catre parata a contractului de munca, constatarea incetarii contractului individual de munca nr. 10/81916 prin demisie si restituirea carnetului de munca de capatul de cerere care viza constatarea stingerii prin compensatie a datoriei sale catre parata in suma de 156.800.000 lei.
Cererea de disjungere formulata de reclamant a fost admisa, instanta de fond constatand ca petitele din cererea reclamantului ce vizau raporturile juridice de munca sunt in stare de judecata.
Prin sentinta civila nr. 1543 din 26 iunie 2008, pronuntata de Tribunalul Harghita in dosarul nr. (...) s-a admis in parte actiunea reclamantului G.J., formulata impotriva paratei S.C. „P.” SRL, constatand ca raporturile juridice de munca existente intre parti au incetat la data de 31 martie 2004, ca urmare a demisiei reclamantului. S-a respins cererea reclamantului de eliberare a carnetului sau de munca. Parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata S.C. P. SRL, cu sediul in M C si a solicitat modificarea in parte a hotararii atacate in sensul respingerii tuturor capetelor de cerere din actiunea formulata de reclamant si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata in prima instanta si in recurs.
In motivarea recursului, s-a aratat ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala, intrucat instanta de fond a interpretat eronat actul de la fila 34 din dosarul de fond, ajungand la concluzia ca acel act constituie demisia reclamantului. Parata a sustinut ca actul respectiv poate fi considerat doar o corespondenta purtata intre parti si nicidecum un act care produce consecinta demisiei, deoarece este intitulat „nota finala de conciliere” si nu „demisie”, iar in acel act se fac referiri la aspecte legate de relatia de munca dintre reclamant si parata. Pe de alta parte, prin actul in discutie reclamantul a pus in vedere faptul ca in situatia in care doleantele lui nu vor fi indeplinite va demisiona, cea ce denota faptul ca nu si-a manifestat intentia ferma de a demisiona.
S-a mai sustinut ca instanta a interpretat gresit legea cand a retinut ca doar G.J. este cel care in conformitate cu art. 51 lit. g) Codul Muncii avea initiativa de a cere suspendarea contractului de munca, intrucat din formularea textului legal rezulta ca initiativa se considera insa si absenta nemotivata, fara vreun alt demers, astfel ca parata a luat act de absentele nemotivate si a adus la cunostinta ITM H motivul de suspendare.
Pe de alta parte, chiar in situatia in care reclamantul ar fi demisionat, trebuia sa se prezinte la serviciu in perioada de preaviz, iar neprezentarea constituie iarasi un motiv de suspendare. De asemenea, instanta a retinut gresit ca parata putea desface contractul de munca al salariatului pe cale disciplinara, pentru absente nemotivate intrucat aceasta este o masura mult mai grava decat aceea a suspendarii de care parata a luat act.
Reclamantul s-a opus admiterii recursului.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs si in raport de prevederile art. 304/1 C. procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:
Reclamantul G.J. a fost angajatul paratei S.C. P. SRL, cu sediul in M C, raporturile de munca fiind stabilite in baza contractului individual de munca nr. 10/81916 din 19 august 2002.
Din actele dosarului nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita rezulta ca la inceputul anului 2004 reclamantul si-a manifestat intentia de a demisiona de la societatea parata. In acest sens reclamantul a inaintat un inscris intitulat „referat”, datat 19 ianuarie 2004 (fila 113 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita), prin care a aratat ca in situatia in care nu vor fi clarificate statutul sau si drepturile salariale, acesta reprezinta preavizul sau pentru desfacerea contractului de munca. Printr-un alt inscris intitulat „raspuns la nota dvs. din 21 ianuarie 2004” (fila 114 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita) inregistrat la S.C. P. SRL la 13 februarie 2004 reclamantul a mentionat ca solicita desfacerea contractului de munca din initiativa sa, acest inscris reprezentand o revenire la referatul din 19 ianuarie 2004.
Societatea parata a refuzat sa ia act de cererea reclamantului si a apreciat ca in conditiile in care reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de munca, in temeiul art. 51 lit. g) Codul muncii , in vigoare la acea data, contractul de munca este suspendat datorita absentelor nemotivate.
In aceasta situatie, reclamantul a trimis societatii parate prin scrisoare recomandata, un alt inscris intitulat „nota finala de conciliere” (fila 10 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita), solicitand sa se ia act de demisia lui si in consecinta sa se emita decizie de desfacere a contractului de munca din initiativa salariatului pana la data de 31 martie 2004. Societatea parata nu a dat curs nici acestei cereri, apreciind in continuare ca sunt incidente prevederile art. 51 lit. g) Codul muncii si in consecinta contractul de munca este suspendat pentru absente nemotivate.
Conform prevederilor art. 79 alin. (1) Codul muncii , prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
Demisia reprezinta desfacerea contractului individual de munca din initiativa salariatului si in acest caz manifestarea de vointa a salariatului in sensul incetarii raporturilor de munca trebuie sa fie ferma si neechivoca.
In speta, prin inscrisurile depuse de reclamant la societatea parata, acesta si-a manifestat intentia de a inceta raporturile de munca si in aceste conditii este nejustificata opozitia paratei de a da curs cererii reclamantului, cu atat mai mult cu cat, fiind vorba de un act unilateral de vointa al salariatului, nu este necesara aprobarea acestuia.
Chiar daca s-ar aprecia ca in cazul primelor doua inscrisuri inaintate de reclamant, intentia de a demisiona nu a fost clara, prin ultimul inscris reclamantul a precizat expres ca solicita „desfacerea contractului de munca din initiativa sa” si sa se emita decizie in acest sens pana la 31 martie 2004. Mentionarea expresa in cererea formulata a acestei solicitari exprima fara echivoc intentia reclamantului de a inceta raporturile de munca cu parata.
Dupa cum s-a mai precizat, parata s-a prevalat de prevederile art. 51 lit. g) Codul muncii , care au fost in vigoare pana in anul 2005, cand au fost abrogate prin O.U.G. nr. 65/2005 si care prevedeau ca poate fi suspendat contractul de munca din initiativa salariatului in caz de absente nemotivate. In temeiul acestor prevederi legale si in contextul in care reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de munca, parata a apreciat ca este suspendat contractul de munca.
Suspendarea prevazuta de art. 51 lit. g) Codul muncii reprezenta, astfel cum a retinut si instanta de fond, un caz de suspendare a contractului individual de munca din initiativa salariatului. Chiar daca se retine ca primele doua manifestari de vointa nu au fost clare, in conditiile in care prin inscrisurile din luna martie 2004 expediat societatii parate, prin scrisoare recomandata, reclamantul a solicitat ferm sa se ia act de demisia sa, in mod nejustificat se sustine ca ar opera si in prezent suspendarea contractului de munca. Fiind vorba de un caz de suspendare din initiativa salariatului, chiar daca reclamantul a lipsit de la locul de munca, suspendarea a incetat in momentul in care reclamantul si-a manifestat vointa de a inceta raporturile de munca, precizand in acest sens si o data expresa. In consecinta curtea retine ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca este intemeiata cererea reclamantului de a se constata incetarea prin demisie a raporturilor de munca dintre parti.
Sustinerile paratei in sensul ca instanta de fond a dat o interpretare eronata actului in baza caruia a luat act de demisia reclamantei se apreciaza a fi nefondate. Actul respectiv nu poate fi considerat o simpla corespondenta purtata intre parti din moment ce reclamantul a solicitat desfacerea contractului de munca din initiativa salariatului. Chiar daca actul mentionat este intitulat „nota finala de conciliere”, esential este continutul acestuia si manifestarea de vointa pe care o cuprinde. Faptul ca in cuprinsul actului se fac referiri la relatiile de munca dintre parti nu are relevanta in privinta manifestarii de vointa exprimata de reclamant, care nu reprezinta doar „o amenintare” cu demisie asa cum sustine parata, din moment ce reclamantul a precizat expres ca solicita sa se dea curs cererii sale si sa i se inmaneze decizia de desfacere a contractului de munca.
Referitor la interpretarea prevederilor art. 51 lit. g) Codul muncii , in vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de demisie, instanta de fond a interpretat corect prevederile legale, retinand ca in temeiul acestora initiativa suspendarii unui contract de munca pentru absente nemotivate apartine doar salariatului. Chiar daca se retine ca initial societatea parata a luat act de manifestarea de vointa a salariatului de la data la care acesta nu s-a mai prezentat la locul de munca, din momentul in care reclamantul si-a manifestat vointa de a demisiona, suspendarea nu mai subzista, parata neputand trece peste vointa salariatului.
In prezent, prin art. 51 alin. (2) Codul muncii se prevede ca poate fi suspendat contractul individual de munca in situatia absentelor nemotivate ale salariatului, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, contractul individual de munca, precum si prin regulamentul intern.
Parata nu se poate prevala de aceste prevederi intrucat, pe de o parte, nu erau in vigoare la data la care reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu, si pe de alta parte, parata nu a facut dovada modalitatii in care este reglementata la nivel de unitate suspendarea contractului individual de munca in situatia absentelor nemotivate.
Nu se poate sustine ca parata doar a luat act de absentele nemotivate si ca atare de suspendarea contractului de munca al reclamantului, atata timp cat acest si-a manifestat vointa in sensul de a demisiona, manifestare care nu poate fi cenzurata de parata.
In ceea ce priveste neprezentarea reclamantului la locul de munca in perioada de preaviz, aceasta putea eventual sa atraga desfacerea disciplinara a contractului de munca si nu suspendarea acestuia.
Imprejurarea ca desfacerea disciplinara a contractului de munca pentru absente nemotivate este o masura mai grava decat suspendarea contractului pentru acelasi motiv, nu poate constitui un impediment pentru parata de a desface contractul de munca, cu atat mai mult cu cat suspendarea pentru absente nemotivate intervine doar la initiativa salariatului, or, acesta a precizat expres ca nu intelege sa se prevaleze de prevederile legale care-i dau aceasta posibilitate, reclamantul mentinandu-si aceasta pozitie pe tot parcursul judecarii cauzei.
Fata de cele ce preced, instanta de recurs retine ca in mod justificat instanta de fond a constatat ca raporturile de munca dintre parti au incetat ca urmare a demisiei reclamantului, hotararea atacata fiind pronuntata cu aplicarea corecta a prevederilor legale incidente in cauza si in consecinta, recursul dedus judecatii, fiind nefondat, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmeaza sa fie respins. Cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.