Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 53

Şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanţii Ş. N., U. J., G. D., E. N., U. G., O. D. S., N. J., B. N., G. N., E. M., E. O., S. E., T. J., T. J. D., D. N., E. N., J. O., E. E., D. N., V. H., E. J., D. J., N. D., H. E. D. G., E. D. E., U. N., H. T., T. J., O. T., H. H., H. H., E. G., T. E., E. G, E. P., G. G, E. N., T. B. S., O. B., E. E., H. J., P. D., E. G, E. N., E. N., E. J., T. Ş. E., E. G. H., B. D., P. U., împotriva sentinţei civile nr. 2272/04.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat P. D., pentru recurenţii reclamanţi, şi avocat J. E. N.a, pentru intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat întâmpinarea depusă prin serviciul arhivă de către intimată, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţilor prezente asupra recursului.

Avocat P. D., pentru recurenţii reclamanţi, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale cuvenite, conform art.50 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii.

Avocat J. E. N.a, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2272/04.06.2009, T r i b u n a l u l D o l j a respins cererea privind pe reclamanţii Ş. (...), U. J., G. D., E. N., U. G., O. D. S., N. J., B. N., G. N., E. M., E. O., S. E., T. J., T. J. D., D. N., E. N., J. O., E. E., D. N., V. H., E. J., D. (...), N. D., H. E. D. G., E. D. E., U. (...), H. T., T. J., O. T., H. H., H. H., E. G., T. E., E. G, E. P., G. G, E. N., T. B. S., O. B., E. E., H. J., P. D., E. G, E. (...), E. N., E. J., T. T. E., E. G. H., B. D., P. U., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA..

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi prevederile legale în materie instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă instanţa a respins-o ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art 283 alin.1 lit.e din c o d u l m u n c i i ci dispoziţiile art. 283 alin.1 lit.c din c o d u l m u n c i i potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Ori potrivit art. 22 din OG nr. 7/2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă şi indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă .

În teoria de specialitate unii autori au susţinut acelaşi lucru, respectiv că sunt venituri de natură salarială toate sumele cuvenite în baza unui raport de muncă, în executarea unui contract individual de muncă.

In speţă nu are relevanţă că suma primită este indemnizaţia de concediere, acordată conform prevederilor art. 50 din CCM completate cu prevederile Planului Social, pentru că denumirea de indemnizaţie de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor veniturilor din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001 astfel că incidente cu privire la prescripţie sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din c o d u l m u n c i i, în raport e care acţiunea este formulată în termenul de 3 ani.

De asemenea este neîntemeiată susţinerea pârâtei că nefiind contestată decizia de concediere nu se mai pot pretinde sume de bani cuvenite la concediere, deoarece acţiunile ce au ca obiect drepturi salariale sau despăgubiri pot fi promovate în termen de 3 ani conform art. 283 lit c din c o d u l m u n c i i şi nu sunt condiţionate de contestarea deciziei de concediere.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, aşa cum rezultă din cărţile de muncă depuse la dosar şi din motive neimputabile lor, au încetat contractelor individuale de muncă, în cursul anilor 2005 - 2007 caz în care pârâta avea obligaţia să le achite toate drepturile salariale cuvenite în baza contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii de la data încetării contractelor.

La art. 50 din CCM la nivel de societate din anii 2005 – 2007 se prevedea acordarea unor indemnizaţii minime de concediere (la alin. 1 pentru concedieri individuale şi la alin. 2 pentru concedieri colective)

Astfel potrivit art. 50 din CCM aplicabil în anii 2005 – 2007 :

1.La concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului , angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează :

- de la 6 luni la 3 ani – un salariu mediu brut net ;

- de la 3 la 10 ani – două salarii medii nete ;

- de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete;

- peste 15 ani – patru salarii medii nete;

2.In cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

3.E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

4.Dacă există şi reglementări mai favorabile, se aplică şi acestea.

Potrivit planului Social E. versiunea finală din 21.04.2005;

punctul nr. 1..- Pentru a creste competitivitatea internaţională a E. şi a susţine un viitor de succes pe termen M., este necesară restructurarea şi reorganizarea companiei .Încetarea unor contract de muncă , pe de o parte şi externalizarea anumitor părţi şi unităţi ale companiei inclusiv a angajaţilor aferenţi pe de altă parte, vor fi consecinţe necesare.

P., în calitate de acţionar majoritar urmând cultura şi principiile companiei – oglindite in c o d u l d e conduită propriu – va trata cu respect angajaţii în cauză şi va încerca să-i susţină în găsirea unui loc de muncă , de preferat în cadrul companiei sau m dacă este necesar , în altă parte , sau în întemeierea propriei afaceri .Datorită principiilor de acţiune ale P. acest proces se va desfăşura cu acordul G. şi într-o strânsă cooperare cu autorităţile statului.

punctul nr. 4.- E. financiare.

In funcţie de vechimea în E., angajaţii vor primi următoarele pachete :

Parte integrantă a negocierilor finale:

0,5 – 5 ani vechime – 8 salarii;

5 – 15 ani vechime – 12 salarii ;

peste 15 ani vechime – 15 salarii

Pentru 2005 : salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004 (majorat in anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).

Plata se va efectua în maxim 3 tranşe. Ar putea fi posibile excepţii în special în cazul celor care intră sub incidenta punctului 5 (întemeierea propriei afaceri).

Potrivi amendamentului la planul social din 09 01 2006

punctul 4. – salariul mediu brut pe E., care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Astfel salariul mediu brut pe E., luat în calcul la stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate in cursul anului 2006, va fi calculat pe baza salariilor medii brute acordate de E. salariaţilor săi în anul precedent, respectiv în anul 2005.

Potrivit amendamentului la planul social din 13.09.2006:

Punctul 4 din planul social se completează după cum urmează :

Părţile confirmă faptul că , în redactarea pct 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/ indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă ; şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art 50 alin 1 Contractul Colectiv de Muncă .

Din analiza acestor texte legale şi convenţionale instanţa constată că în cauză s-au încheiat contractele colective de muncă în perioada 2005 – 2007 şi în cuprinsul art. 50 s-a prevăzut plata unei indemnizaţii minime de concediere în situaţia concedierilor individuale în funcţie de vechimea acestuia : de la o la 3 ani – 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete şi peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin. 2 s-a prevăzut că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă „.Pe cale de consecinţă în cazul concedierilor colective la calculul indemnizaţiei minime de concediere si va pleca de la formula utilizată pentru concedierea individuală , dar valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu Sindicatul F S L I E.. Deoarece conform alin 3 al aceluiaşi articol „ valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Potrivit alin 4 „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi”.

Unitatea E. SA pentru a se conforma prevederilor art. 50 alin 3 din CCM aplicabil a negociat cu sindicatul G. – E. formula de calcul pentru acordarea indemnizaţii de concediere.

Astfel că s-a încheiat Planul Social E. – E. finală 21 04 2005 ( condiţionat de încheierea Contractului Colectiv de Muncă).

La punctul nr. 4 din acest Plan Social, s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizaţiei de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din CCM aplicabil, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber G. – E. pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă valoarea indemnizaţiei de concediere triplându-se, după cum urmează : de la 0,5 ani – 5 ani vechime – 8 salarii ; de la 5 – 15 ani vechime – 12 salarii ; peste 15 ani vechime – 15 salarii „.

In cauza de faţă unitatea pârâtă şi sindicatul Liber T. – E. au procedat la negocierea şi stabilirea indemnizaţiei de concediere materializată în Planul Social punctul nr. 4, completat de părţile contractante prin amendamentele din 09.01.2006 şi 13.09.2006.

Din conţinutul amendamentului din 13.06.2006 reiese că voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil .

De asemenea cu ocazia negocierilor între patronat şi sindicat s-a stabilit în concret şi modalitatea de calcul a acestor indemnizaţii, salariul mediu brut de la care se pleacă: 1400 lei în 2005, 1582 lei în anul 2006, 1796 lei în anul 2007, 2074 lei în anul 2008, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar - procese verbale ale comisiei paritare.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs se susţine că soluţia instanţei de fond s-a bazat pe un material probatoriu străin de fondul cauzei, situaţie ce echivalează cu lipsa cercetării judecătoreşti.

Astfel, amendamentul încheiat la data de 9 ianuarie 2006 nu are un număr de înregistrare, fiind întocmit „pro causa”.

În situaţii similare, acţiunile au fost admise, creându-se o situaţie discriminatorie ce încalcă dispoziţiile art. 11 din CEDO..

S-a mai învederat că B.ul din anul 2006 nu poate face parte integrantă din Planul Social pe anii 2005, 2007 şi 2008, fiecare dintre planurile sociale având propriul amendament.

Atât Planul social cât şi amendamentul invocat au natura juridică a unor convenţii dar nu pot fi anexe ale CCM pentru că nu îndeplinesc condiţiile prev. de Legea nr. 130/1996, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii patronatului şi cei ai sindicatului.

Recurenţii au mai susţinut că drepturile salariale prev. de art. 50 alin. 4 din CCM nu exclud acordarea drepturilor prevăzute de art. 50 alin. 1 din Planul social ci, dimpotrivă, se completează.

În sprijinul acestei susţineri s-a menţionat că, pentru anul 2008 s-a prevăzut expres că acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la art. 1 din art. 50.

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Motivele de recurs formulate în prezenta cauză sun parţial contradictorii, recurenţii susţinând, pe de o parte că B.ul încheiat în anul 2006 este întocmit „pro causa” iar, pe de altă parte, că acesta poartă semnătura părţilor contractante, fiind rezultatul negocierii părţilor contractante.

Se mai susţine că deşi acest B. are natura juridică a unei convenţii, el nu poate fi considerate anexă a CCM

Curtea reţine însă, că potrivit art. 1 din Planul Social, acesta din urmă este o anexă la CCM, B.ul încheiat ulterior, la data de 13 sept. 2006, menţionând explicit voinţa părţilor semnatare ale Planului Social, respectiv, aceea de a crea în favoarea salariaţilor disponibilizaţi, o serie de condiţii mai avantajoase prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM şi nu aceea de a cumula măsurile de protecţie socială prevăzute în CCM cu cele din Planul Social. Lipsa numărului de înregistrare nu este în măsură să afecteze forţa obligatorie a acestei convenţii.

Astfel, art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în B.ul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin B.ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

De asemenea, este lipsită de relevanţă susţinerea că, în cauze similare, salariaţi ai intimatei au avut câştig de cauză, dat fiind că, pe de o parte, nu au fost indicate în mod concret hotărâri judecătoreşti în acest sens, iar, pe de altă parte, în sistemul nostru de drept, practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, cu excepţia problemelor de drept dezlegate în recursurile în interesul legii şi care sunt obligatorii pentru instanţe, conform art. 329 cod. pr. civ.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din c o d u l d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanţii Ş. N., U. J., G. D., E. N., U. G., O. D. S., N. J., B. N., G. N., E. M., E. O., S. E., T. J., T. J. D., D. N., E. N., J. O., E. E., D. N., V. H., E. J., D. J., N. D., H. E. D. G., E. D. E., U. N., H. T., T. J., O. T., H. H., H. H., E. G., T. E., E. G, E. P., G. G, E. N., T. B. S., O. B., E. E., H. J., P. D., E. G, E. N., E. N., E. J., T. Ş. E., E. G. H., B. D., P. U., împotriva sentinţei civile nr. 2272/04.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2010.

Red.Jud.C.Ş.

Tehn.M.M./2ex./19.01.2010