Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3209

Şedinţa publică din data de 20 Mai 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6621/20.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. J..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns avocat B. U., lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurenta pârâtă a depus note de şedinţă, iar intimatul reclamant, întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,

Neamifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă :

Prin sentinţa civilă nr.6621 din 20 noiembrie 2008, pronunţată în dosar nr(...), T r i b u n a l u l G o r j a admis acţiunea formulată de petent E. J. , împotriva intimatei S.C. E. S.A. B.

A obligat intimata să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite şi neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM, respectiv 4 salarii medii nete, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată .

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006, la concediere, din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestea.

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2006.

Intimata nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, aplicabil la data concedierii.

Cat priveşte apărările referitoare la prematuritatea formulării acţiunii, invocata de intimata, se va retine ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a născut in absenta negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari; pe cale de consecinta, această apărare va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie :

Precizează astfel, că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale ci în plata compensaţiei aferente concedierii ce cade sub incidenţa art.283 alin.lit.a C.M. Întrucut decizia de concediere cuprinde expres cuantumul indemnizaţiei,şi nu a fost contestată în termen de 30 zile,înţelege să invoce prescripţia dreptului material la acţiune.

În măsura în care se va considera neântemeiată această excepţie,se impune admiterea excepţiei raportatt la art.283 alin.1 lit.e CM.pretenţiile reclamantei derivând ditr-o clauză a CCM.

Pe fondul cauzei, precizează că atât Planul Social cât şi amendamentele la acesta nu reprezintă acte individuale distincte de CCM de natură a da naştere la un alt drept de creanţă.

Planul Social anexă la CCM a fost completat 13 sept. 2006 cu un amendament şi s-a stabilit explicit faptul că voinţa părţilor semnatare a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite la art.50 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50.

Prin Planul social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005 şi criteriile de determinare a cuantumului acestora.

Din acestea rezultă, fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării şi nu pe anul în curs.

Suma acordată reclamantului în conformitate cu Planul Social a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase faţă de cele prevăzute la art.50 din CCM.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate, intenţia părţilor semnatare fiind aceea de a nu se cumula Pachetul financiar prevăzut în Planul Social cu cel cuprins în art. 50 din CCM.

Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, pentru următoarele considerente.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel de la litera a de 30 de zile care curge de la data comunicării deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea D.;de la litera c de 3 ani - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e de 6 luni, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din aceste termene de prescripţie, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Este adevărat că drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere ,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 30 de zile , conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamantul nu a înţeles să conteste decizia de concediere şi nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă .

Împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Criticile vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond sunt întemeiate pentru următoarele argumente :

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere. .

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa , în sensul că va respinge pe fond acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6621/20.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. J..

Modifică sentinţa în sensul că, respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20Mai 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red.jud.M.(...)

Tehn.CI/4 ex./19.06.2009

j.f. D.U.

L.U.