• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 142/R din data 2009-01-30
Pronuntata de Curtea de Apel Galati

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 142/R

Şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE E. G.

JUDECĂTOR N. D.

JUDECĂTOR N. O.

GREFIER E. E. M.

.-.-.-.-.-.-.-.

 

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanţii E. F., O. E., ambii cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură „B. H.” din F,(...), bloc 15, . 2, jud. V, împotriva sentinţei civile nr. 721/03.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: pentru intimata pârâtă SC E. SA B avocat E. D., lipsă fiind recurenţii reclamanţi E. F. şi O. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat şi este scutit de taxă judiciară de timbru; în cadrul motivelor de recurs reclamanţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă; s-au depus concluzii scrise din partea recurenţilor reclamanţi, după care:

Apărătorul intimatei pârâte depune la dosar concluzii scrise şi arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Apărătorul intimatei pentru motivele descrise în concluziile scrise solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond care este legală şi temeinică. Apreciază că, în baza probatoriilor administrate, în mod just instanţa de fond a constatat că au fost efectuate plăţile compensatorii faţă de reclamanţi. Nu solicită cheltuieli de judecată acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă şi reţine cauza în pronunţare.

 

 

C U R T E A

 

Asupra recursului civil de faţă, înregistrat la Curtea de A P E L G A L A Ţ I sub nr(...);

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 721/03.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă având ca obiect drepturi băneşti formulată de reclamanţii E. F. şi O. D. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la numărul (...), reclamanţii E. F. şi O. E. cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură B. H., au formulat cerere de chemare în judecată a S.C. E. S.A., cu sediul în B, înmatriculată la R.C. din B sub nr. J(...) CUI (...) şi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la acordarea drepturilor salariale.

Reclamanţii au arătat în motivarea acţiunii că au fost salariaţi ai S.C. E. S.A. B, punctul de lucru E. V având o vechime în muncă de peste 3 ani, respectiv 15 ani.

În anii 2005 respectiv 2007 au fost disponibilizaţi şi li s-au aplicat Planul social anexa la Contractul Colectiv de Muncă, plan aprobat de Consiliul de Administraţie al societăţii din anul 2005.

Conform punctului 4 din planul social, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze în funcţie de vechimea în muncă, de 8 salarii medii brute pe societate pentru o vechime în muncă 0-5 ani, 12 salarii pentru o vechime de 5-15 ani şi 15 salarii medii brute pe societate pentru o vechime în muncă de peste 15 ani.

Sumele calculate prin Deciziile de încetare a Contractului Individual de Muncă, nu sunt corecte pentru ca în anii 2005 şi 2006, salariile medii brute pe societate au fost 1400 lei respectiv 1850 lei, iar reclamanţii nu au beneficiat de plăţi compensatorii calculate cu respectarea clauzelor contractuale.

În Contractele Colective de Muncă pe anii 2005 si 2007, art. 50 prevede ca în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere, astfel conform C.C.M. 2005 de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani doua salarii medii nete, de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete, peste 15 ani patru salarii medii nete, respectiv conform C.C.M. 2007, de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete, de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete, peste 15 ani 5 salarii medii nete.

Din interpretarea Contractului Colectiv de Munca şi a Planului Social rezultă, au arătat reclamanţii, că pârâta ar avea de achitat o diferenţă de sumă la plăţile compensatorii efectuate.

Au precizat că plăţile compensatorii trebuiau să fie acordate la nivelul salariului mediu brut, aşa cum prevede Planul Social anexa la C.C.M.

Sumele acordate nu sunt supuse impozitării, angajatorului revenindu-i sarcina de a asigura plata acestor impozite, în condiţiile dispoziţiilor art. 54 pct. 4 lit. J din Codul Fiscal.

Reclamanţii au înţeles să se folosească de proba cu acte pe care le-a depus la dosarul cauzei şi a depus concluzii scrise.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare în data de 21.10.2008 şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând în esenţă, că sumele acordate în baza Planului Social nu se cumulează cu cele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Aceasta împrejurare rezultă din B.ul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede că părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) voinţa comună a părţilor (…) a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 din contractul colectiv de muncă, şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere (…).

A mai arătat că toate aceste acte reprezintă voinţa părţilor şi această voinţă nu poate fi modificată pe cale judiciară.

O dovada în plus pentru cele susţinute este faptul că în C.C.M. pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede că acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al acestui articol.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Reclamanţii E. F. şi O. E. au fost salariaţi ai pârâtei, iar prin deciziile aflate la dosar aceştia au fost disponibilizaţi, cu acordarea unei indemnizaţii de concediere stabilite în baza art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului social, ţinând cont de vechimea în cadrul E. a salariatului.

Reclamanţii au susţinut că aceste sume acordate cu titlu de indemnizaţie de concediere, nu sunt corect calculate, ele cumulându-se cu sumele ce erau prevăzute în art. 50 din Contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 şi 2007.

Conform pct. 4 din Planul social angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani şi câte 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.

Acest Plan social constituie anexa la contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 şi 2006, în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 6 luni la trei ani - 1 salariu mediu net, de la trei la 10 ani - 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani - 3 salarii medii nete, peste 15 ani - 4 salarii medii nete.

În contractul colectiv de muncă pe anul 2007 art. 50 prevede că în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 0 la trei ani - 1,5 salarii medii nete, de la trei la 10 ani- 3 salarii medii nete, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.

Din B.ul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede că părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) voinţa comună a părţilor (…) a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 din contractul colectiv de muncă, şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere (…) rezultă că voinţa comuna a părţilor contractante a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor prevederile contractului colectiv de muncă şi nu de a determina cumulul sumelor acordate cu titlu de indemnizaţie de concediere.

Potrivit disp. art 30 alin 1 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar potrivit disp. art 31 alin. 1 din acest act normativ clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de cate ori părţile convin acest lucru.

Modificările se comunica organelor prevăzute de lege, aşa cum prevede aliniatul 2 al articolului 31 din acelaşi act normativ.

Reclamanţii au recunoscut ca modificările aduse la contractul colectiv de munca au fost înregistrate în condiţiile legii.

Potrivit disp. art. 969 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar aliniatul 2 al aceluiaşi articol aceste convenţii se pot revoca doar cu consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

Este evident că părţile au modificat, prin Planul social, prevederile contractului colectiv de muncă cuprinse în art. 50 cu privire la indemnizaţiile de concediere, astfel că acţiunea formulata apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

O dovada în plus este faptul că în C.C.M. pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede ca acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al acestui articol.

Referitor la plata impozitelor aferente sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie de concediere, din avizele depuse de către pârâtă, precum şi din disp. art. 54 pct. 4 lit. J din Codul Fiscal rezultă că acestea sunt datorate de către angajator, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de către pârâtă.

Împotriva sentinţei civile au declarat recurs reclamanţii E. F. şi O. E., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:

1. Stabilirea de către instanţă a unei situaţii de fapt eronată, neconformă cu realitatea.

În susţinerea motivelor de recurs au invocat faptul că Planul social în forma sa finală din 21.04.2005 completează prevederile art. 50 din Contractul colectiv de muncă şi nu reprezintă o variantă opţională a acestuia.

Formula de calcul folosită de reclamanţii - recurenţi conduce la un rezultat diferit, rezultând diferenţe care nu se justifică (a dat exemplul unui salariat cu o vechime de 15 ani disponibilizat în luna ianuarie 2007).

Drepturile minimale prevăzute în art. 50 din contractul colectiv de muncă nu au fost completate cu drepturile din Planul social iar amendamentul invocat de pârâtă este nul şi neopozabil.

2. Caracterul formal al B.ului din data de 13.09.2006 apărut după înregistrarea Planului social la ITM B, nerespectarea procedurii impuse de lege, pentru a indice în eroare instanţa asupra situaţiei de fapt.

3. Încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 30, 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, sub aspectul modificărilor aduse prin amendament fără ca acesta să fie înregistrat sau recunoscut legalitatea sa de către salariaţi.

În speţă operează dispoziţiile Legii nr. 130/1996 şi, prin urmare, amendamentul este lovit de nulitate şi nu poate fi opozabil.

Instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra formulei de calcul a indemnizaţiei de concediere folosită de pârâta SC E. SA, calcul efectuat în afara dispoziţiilor punctului 4 din Planul social.

Au solicitat admiterea recursului iar în rejudecare modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii pe fond a acţiunii introductive, ca fiind întemeiată.

În drept şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, art. 3041 şi art. 3121C.pr.civilă.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă SC E. SA B a apreciat acţiunea ca fiind nefondată faţă de prevederile convenite de părţi prin Planul social prin B.ul din 13.09.2006 care reprezintă o clauză interpretativă a planului social.

Examinând recursul declarat pe baza motivelor astfel invocate de reclamanţi potrivit celor de mai sus, sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C.pr.civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Pretenţiile formulate în cauză vizează întinderea plăţilor compensatorii avându-şi izvorul în pct.4 din Planul social intervenit la data de 21.04.2005 şi art. 50 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pentru perioada 2005-2008.

Planul-social Anexă la contractul colectiv de muncă la nivelul SC E. SA, încheiat la data de 21.04.2005 între patronat şi salariaţi reprezentaţi de G., a fost determinat de reorganizarea activităţii societăţii conducând la întocmirea proiectului de concediere colectivă.

Cât priveşte compensaţiile acordate salariaţilor, conform prevederilor art. 4 din Planul Social, s-a convenit asupra acordării a 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul E. aferente anului anterior celei în care are loc disponibilizarea, funcţie de vechimea în cadrul unităţii.

Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 50 din Contractele colective de muncă la nivel de E., pe anii 2005-2007 s-a prevăzut în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, acordarea de către societate a unei indemnizaţii minime de concediere, valorile acordate efectiv fiind stabilite prin negociere cu G. E..

La data de 09.01.2006 părţile au convenit asupra încheierii unui B. privind punctul 4 din Planul social sub aspectul întinderii şi modalităţii de calcul a indemnizaţiilor de concediere, funcţie de salariul mediu brut pe E. ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

De asemenea, prin B.ul la Planul social din 13.09.2006 aceleaşi părţi au convenit asupra completării punctului 4 din Planul social, în sensul explicitării voinţei comune a acestora de a nu cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă.

De altfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2008 s-a prevăzut la art. 50 al. 5 că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la al. 1 al aceluiaşi articol.

Drept urmare în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că părţile au modificat prin planul social prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă, cu privire la indemnizaţiile în caz de concediere, potrivit voinţei comune a acestora.

Interpretând dispoziţiile art. 50 din contractul colectiv de muncă instanţa constată că sumele invocate se referă strict la situaţia concedierilor individuale. În cazul concedierilor colective valorile acordate sunt stabilite prin negociere cu G. E., plecând de la formula utilizată în situaţia precedentă, care stabileşte indemnizaţia minimă ce va fi acordată de societate.

În consecinţă, art. 50 din contractul colectiv de muncă stabileşte doar nişte valori minime de la care se începe negocierea. În speţă, fiind vorba de o concediere colectivă, prin Planul Social aprobat au fost negociate drepturi cu o valoare superioară, respectiv de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.

Nu pot fi primite astfel criticile recurenţilor - reclamanţi privind stabilirea de către instanţă a unei situaţii de fapt eronată, neconformă cu realitatea.

Nu se poate reţine că amendamentele încheiate ar avea un caracter formal atâta timp cât reprezintă rezultatul negocierii între reprezentanţii societăţii şi ai salariaţilor, fiind încheiate şi însuşite în forma depusă la dosar.

Sub aspectul cuantumului acestor indemnizaţii acordate recurenţilor-reclamanţi, din deciziile individuale privind încetarea contractului individual de muncă rezultă valoarea netă a indemnizaţiilor de concediere corespunzătoare vechimii fiecăruia în cadrul E..

Potrivit precizărilor aduse baza de calcul a constituit-o valoarea salariului mediu brut din anul anterior (1400 lei în 2005) cu aplicarea pentru anii 2005-2008 a coeficienţilor de creştere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, aşa cum a fost acesta calculat în anul anterior (1582 lei în 2006, 1796 lei în 2007 şi 2074 lei în 2008).

Din sumele rezultate s-a scăzut cota de impozit pe venit, conform amendamentului încheiat de părţi, depăşindu-se indemnizaţia de concediere în sumă netă menţionată în decizia de concediere şi primită de către salariat.

Fiind vorba despre sume brute, în mod corect pentru acestea au fost reţinute toate contribuţiile sociale datorate statului, nu doar impozitul pe venit, în mod normal sumele primite fiind mai mici decât cele calculate de reclamanţi.

În lipsa altor dovezi rezultă că indemnizaţiile de concediere astfel acordate recurenţilor-reclamanţi au fost în mod corespunzător calculate şi achitate.

Cu privire la lipsa de opozabilitate a amendamentului pe motivul neînregistrării legale a acestuia, dispoziţiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 30/1996 vizează situaţia modificărilor aduse contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, ori de câte ori părţile convin acest lucru.

În speţă, amendamentul invocat nu reprezintă o modificare propriu-zisă a contractului colectiv de muncă rolul acestuia fiind acela de a asigura o interpretare clauzelor cuprinse în Planul social în referire la acordarea indemnizaţiilor intervenite pentru acelaşi motiv, al concedierii, ca urmare nu era necesară înregistrarea sa la ITM, aşa cum invocă recurenţii.

Potrivit acestuia, voinţa comună a părţilor a fost aceea de a modifica încadrarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a anula indemnizaţiile de concediere în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă.

Mai mult, în deciziile de încetare a contractului individual de muncă ale reclamanţilor sunt prevăzute sumele care urmează a fi plătite cu titlu de indemnizaţie de concediere, iar reclamanţii nu au contestat aceste decizii în termenul legal.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 C.pr.civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 721/03.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

R E S P I N G E ca n e f o n d a t recursul declarat de reclamanţii E. F., O. E., ambii cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură „B. H.” din F,(...), bloc 15, . 2, jud. V, împotriva sentinţei civile nr. 721/03.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2009.

Preşedinte,

E. G.

Judecător,

N. D.

Judecător,

N. O.

 

Grefier,

E. E. M.

 

 

 

 

 

 

 

S.: E. (...)

U.: 2 ex./V.L./ 06 Martie 2009

Fond: C.D./V.E.

Asistenţi judiciari: S.C.T./A.E.T.

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑