• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1646 din data 2008-09-10
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

 

D E C I Z I A NR. 1646

Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2008

Preşedinte : (...) (...)

Judecători : (...) -(...) (...)

: (...)- B. (...)

Grefier : E. T.

 

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantele O. U. domiciliată în B, b-dul (...), bloc 11A, etaj 4, .16, Judeţul B, T. T. domiciliată în B, cartier (...) I, bloc 9D, .2, judeţul B, E. F. domiciliată în B, str. (...), (...) .2, judeţul B, T. D. domiciliată în B, str. (...), (...) . 3, .13, Judeţul B şi N. U. domiciliată în B, str. (...) I, bloc 2., etaj 4, .18, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 509 pronunţată la data de 16 mai 2008 de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu pârâţii SC D. E. 2000 SRL cu sediul în B,(...), Judeţul B, INSPECTORATUL T E R I T O R I A L D E MUNCA B cu sediul în B, B. (...), bloc 1B, Judeţul B şi reclamantul O. E. domiciliat în B, b-dul (...), bloc 11A, etaj 4, .16, Judeţul B.

Recursuri scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurentele reclamante T. T. şi T. D. personal, lipsind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă după care:

Recurentele-reclamante, având cuvântul personal arată că nu mai au alte cereri de formulat şi solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Recurentele-reclamante având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursurilor aşa cum au fost formulate, modificarea sentinţei şi pe fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor de bani pentru perioada indicată, reprezentând concediul de odihnă neefectuat şi modificarea temeiului juridic al încheierii carnetelor de muncă.

 

C U R T E A

 

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i B u z ă u, reclamantul O. E. a chemat în judecată pe pârâta SC D. E. 2000 SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea cărţii sale de muncă; obligarea la plata sumelor datorate pentru neefectuarea concediului de odihnă pe anii 2001 - 2007; constatarea încetării contractului individual de muncă prin demisie la data 20.04.2007, iar în situaţia în care din cartea de muncă reiese că societatea a înţeles să înceteze contractul individual de muncă la data de 1.07.2007, să fie obligată la plata salariilor cuvenite pe lunile aprilie, mai şi iunie 2007.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea-pârâtă începând cu anul 2000, în calitate de muncitor necalificat, până la data de 20.04.2007, când a înţeles să îşi dea demisia şi că, în ciuda tuturor demersurilor efectuate, pârâta nu a înţeles să îi restituie carnetul de muncă iar, ulterior, a aflat că pârâta i-a încetat contractul de muncă începând cu 1.07.2007, situaţie ce contravine realităţii.

Pentru cazul în care există operată în cartea de muncă menţiunea încetării contractului la data de 1.07.2007, reclamantul a solicitat obligarea societăţii-pârâte la plata salariilor corespunzătoare pe lunile aprilie, mai, iunie 2007.

A mai arătat reclamantul că nu i-a fost acordat concediul de odihnă pe perioada indicată şi nu a primit indemnizaţia de concediu aferentă, cu toate că acest drept este reglementat de art. 59 alin. 3 Codul muncii.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la restituirea carnetului de muncă al reclamantului, acesta aflându-se la I.T.M. B.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii arătând că pe parcursul activităţii sale, reclamantul a beneficiat de toate drepturile salariale, iar pentru perioada 2001 -2004 aceste drepturi sunt prescrise.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea încetării raporturilor de muncă la data de 20.04.2007, pârâta a solicitat respingerea lui, deoarece reclamantul a depus cerere de demisie, fără preaviz, la data de 20.04.2007.

A mai susţinut pârâta că nu poate fi primită cererea de obligare a acesteia la plata salariului pentru lunile aprilie, mai, iunie 2007 având în vedere că pentru perioada respectivă reclamantul nu a lucrat, iar acordarea sumelor de bani pentru o perioadă nelucrată ar duce la o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia.

Printr-o acţiune separată înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i B u z ă u, reclamantele O. U., T. T., E. F., T. D. şi N. U. au solicitat, în contradictoriu cu aceeaşi societate-pârâtă, obligarea acesteia la achitarea datoriilor către stat, respectiv a procentajului pentru şomaj, sănătate şi pensii, la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă ale reclamantelor şi dispunerea închiderii acestor cărţi cu data de 9.07.2007, la restituirea cărţilor de muncă şi să se dispună compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anii 2001 -2007, constatându-se de către instanţă încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamantelor la data de 9.07.2007.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că au fost angajate la societatea-pârâtă începând cu anii 2000-2001, în calitate de muncitori necalificaţi, iar la data de 7.07.2007, în urma unei altercaţii provocate de o altă persoană, administratorul societăţii le-a cerut să părăsească societatea şi ca urmare a acestui fapt, au formulat plângere atât la I.T.M., cât şi la D.G.F.P. B şi au introdus şi prezenta acţiune la instanţă.

Referitor la concediul de odihnă, reclamantele au arătat că nu li s-a acordat acest drept şi nu au primit niciodată indemnizaţia de concediu.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii, în ceea ce priveşte restituirea carnetelor de muncă şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata drepturilor băneşti aferente perioadei 2001 – 2004.

Pe fondul cererii, pârâta a arătat că datoriile privind contribuţia la fondurile de şomaj, sănătate şi pensii au fost achitate de societate, potrivit chitanţei la care s-a făcut trimitere, depusă în copie la dosar, astfel că cererea reclamantelor a rămas fără obiect sub acest aspect, iar referitor la concediile de odihnă, s-a susţinut de către pârâtă că drepturile solicitate de către reclamante le-au fost acordate.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i B u z ă u sub nr(...), aceleaşi reclamante au formulat contestaţie împotriva deciziilor nr. 4, 5, 6, 7 şi 8 din 23.07.2007, de desfacere a contractelor de muncă, emise de pârâtă, solicitând anularea acestora şi modificarea temeiului de drept al încetării raporturilor de muncă, precum şi a datei, respectiv 9.07.2007.

Instanţa a dispus conexarea acestor dosare având în vedere că litigiile se poartă între aceleaşi părţi, există o strânsă legătură între cauzele respective şi se asigură în acest fel o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, prin administrarea completă şi concomitentă a probelor.

De asemenea, pe parcursul procesului, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât a Inspectoratului T E R I T O R I A L D E Muncă B.

Pârâtul I.T.M. B a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesuale pasive în raport de disp.art.10 Codul muncii, art.2 alin.2 din Legea nr.130/1999 republicată, privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă şi art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976, la al căror conţinut s-a făcut referire.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, expertiză contabilă şi interogatoriul societăţii-pârâte, administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.509 din 16 mai 2008, T r i b u n a l u l B u z ă u a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D. E. 2000 SRL în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea carnetelor de muncă ale reclamanţilor, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru perioada anterioară datei anului 2004 şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului I.T.M. B.

De asemenea, pârâtul I.T.M. B a fost obligat să restituie reclamanţilor carnetele de muncă, s-a constatat că au încetat raporturile de muncă ale reclamantului O. E. la data de 1.07.2007, în temeiul art.79 Codul muncii, ca efect al demisiei, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia şi neachitate, aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2007, conform raportului de expertiză întocmit de expert T. E. D..

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a constatat achitat concediul de odihnă pentru reclamantul O. E. pentru anii 2004 şi 2005 şi a compensat în bani contravaloarea concediului de odihnă pentru acelaşi reclamant pentru anul 2006 şi pentru perioada 1.01.2007 - 1.07.2007, data încetării raporturilor de muncă, prin omologarea aceluiaşi raport de expertiză.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privind modificarea datei şi temeiului juridic al încetării contractelor de muncă ale reclamantelor, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să vireze contribuţiile de asigurări sociale pentru fiecare reclamantă în parte, ca fiind rămas fără obiect, au fost compensate în bani concediile de odihnă cuvenite reclamantelor pe anii 2006 -2007, cu obligarea pârâtei să le acorde drepturile băneşti corespunzătoare prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert T. E. D. şi s-au constatat achitate drepturile băneşti aferente concediului de odihnă ale reclamantelor pentru anii 2004 şi 2005.

Totodată, pârâta a fost obligată la 950 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţiile invocate, că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC D. E. 2000 SRL B, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la restituirea carnetelor de muncă ale reclamanţilor este întemeiată întrucât, conform prevederilor art.2 din Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, carnetele de muncă ale salariaţilor se păstrează şi se completează la inspectoratele teritoriale de muncă, iar la încetarea raporturilor de muncă, acestea sunt obligate să elibereze carnetele de muncă respective cu toate înscrierile la zi, aspect menţionat şi prin adresa nr.7993/2007 emisă de I.T.M. B.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost admisă având în vedere prevederile art.166 al.1 din Codul muncii, ce statuează că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Cum acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată pe rolul instanţei în anul 2007, având în vedere termenul de prescripţie de 3 ani, tribunalul a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor în ceea ce priveşte perioada anterioară anului 2004.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au fost încadraţi ca muncitori necalificaţi la societatea-pârâtă şi deşi raporturile de muncă au încetat în cursul anului 2007 nu le-au fost restituite carnetele de muncă până în prezent, motiv pentru care I.T.M. B a fost obligat să le restituie aceste carnete.

S-a mai reţinut că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să vireze către stat contribuţiile de asigurări sociale pentru fiecare în parte şi conform procesului-verbal încheiat la data de 2.08.2007 de D.G.F.P.B şi a recunoaşterii reclamanţilor, toate aceste contribuţii au fost achitate de către pârâtă cu chitanţa din 2.08.2007, motiv pentru care instanţa a respins acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

În ceea ce-l priveşte pe reclamantul O. E., instanţa a reţinut că acesta a solicitat plata drepturilor salariale pe lunile aprilie, mai, iunie 2007, în cazul în care raporturile de muncă au încetat cu data de 1.07.2007 sau să se constate că raporturile de muncă au încetat la 20.04.2007, ca efect al demisiei, iar conform actelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a depus la sediul pârâtei cerere de demisie la data de 20.04.2007, prin care a înţeles să înceteze raporturile de muncă cu pârâta. Cu toate acestea, decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la data de 10.06.2007 (decizia nr.3/2007 prin care începând cu data de 1.07.2007 s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului în temeiul art.79 Codul muncii), existând la dosar şi o cerere de demisie a numitului O. E., care solicită încetarea raporturilor de muncă cu data de 1.07.2007.

Cum nu a fost contestată niciodată decizia nr.3/10.06.2007, aceasta a rămas definitivă, motiv pentru care instanţa a reţinut că data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului cu pârâta este 1.07.2007, în temeiul art.79 Codul muncii, ca efect al demisiei, constatând întemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2007.

Faţă de solicitarea reclamantului, de compensare în bani a concediului de odihnă pe anii 2004, 2005, 2006 şi 2007, tribunalul a reţinut că potrivit raportului de expertiză, reclamantul a efectuat zilele de concediu pe anii 2004 şi 2005, care i-au fost achitate.

Concediul de odihnă pe anul 2006 nu a fost efectuat, indemnizaţia cuvenită fiind de 298 lei, iar pentru perioada 1.01.2007 -1.07.2007 este de 173 lei, reclamantul fiind îndreptăţit la acordarea acestor sume de bani, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, potrivit alin.4 al art.141 Codul muncii.

În ceea ce priveşte pe celelalte reclamante, instanţa a arătat că acestea au fost angajate ale aceleiaşi societăţi-pârâte începând cu anii 2000 – 2001, ca muncitori necalificaţi şi conform deciziilor depuse la dosarul cauzei, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă în temeiul art.61 lit.a Codul muncii, începând cu data de 23.07.2007.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că în urma unui incident între salariaţi şi conducerea societăţii, reclamantele nu s-au mai prezentat la serviciu din data de 9.07.2007, figurând ca absente nemotivat, iar conform art. 59 alin.1 din regulamentul intern al societăţii-pârâte, pentru 3 absenţe nemotivate în cursul unei luni, se aplică măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Procesul-verbal de control din 16.07.2007 încheiat de I.T.M. a relevat faptul că reclamantele absentează nemotivat din data de 9.07.2007, demarându-se procedura încetării disciplinare, iar la dosar, a reţinut instanţa, s-au depus dovezile de convocare a reclamantelor în vederea efectuării cercetării disciplinare, cercetare la care nu s-au prezentat.

Cererea reclamantelor, de modificare a temeiului juridic al încetării raporturilor de muncă, nu a fost primită având în vedere că acestora li s-au desfăcut contractele individuale de muncă tocmai datorită absenţelor nejustificate de la serviciu, începând cu data de 9.07.2007, pe care nu le-au putut justifica nici în faţa instanţei.

De asemenea, s-a arătat că nu se poate stabili nici ca dată de încetare a contractelor de muncă data 9.07.2007 având în vedere că aceea a fost prima zi în care reclamantele nu s-au mai prezentat la serviciu la societatea-pârâtă, iar acest lucru ar fi fost posibil numai dacă raporturile de muncă încetau în conformitate cu art.79 Codul muncii, prin demisie şi erau îndeplinite prev. art.79 alin.7 şi 8 Codul muncii, considerente pentru care a fost respins acest capăt de cerere.

Referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă pe anii 2004 – 2007, s-a reţinut că reclamantele au efectuat câte 20 zile de concediu odihnă în anul 2004 şi 21 de zile în 2005 concedii care au fost achitate, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, iar în raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, s-a dispus compensarea în bani a concediilor de odihnă cuvenite reclamantelor pe anii 2006 – 2007 şi obligarea pârâtei la acordarea către reclamante a drepturilor băneşti corespunzătoare.

În ceea ce priveşte pe reclamanta N. U., instanţa a reţinut că expertul a calculat şi drepturile băneşti pe anul 2005, arătând că nu a efectuat acel concediu, însă din ştatele de plată depuse de pârâtă la dosar a rezultat că aceasta şi-a încasat banii pe concediul de odihnă în luna octombrie 2005, motiv pentru care instanţa a reţinut că nu se impune încă o dată acordarea acelor sume.

Apărarea pârâtei în sensul că plata concediului de odihnă pe anii 2006 şi 2007 a fost făcută către reclamanţi nu a fost primită, deoarece la dosar au fost depuse numai ştate de plată şi foi colective de prezenţă, însă dovada plăţii lor se face prin semnarea ştatelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, motiv pentru care instanţa a constatat că expertul a procedat corect calculând indemnizaţia concediului de odihnă pe anii 2006 şi 2007 şi a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză.

Împotriva acestei sentinţe reclamantele O. U., T. T., E. F., T. D., N. U. au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Susţin recurentele că în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea societăţii la plata sumelor de bani datorate drept concediu pe perioada 2004 – 2007, instanţa de fond a făcută o greşită aplicare şi interpretare a probelor administrate în cauză.

Astfel, faţă de primele concluzii din raportul de expertiză întocmit în cauză, atât reclamantele, cât şi societatea-pârâtă au formulat obiecţiuni, expertul răspunzând că suma de 230 lei achitată de societate şi recunoscută de reclamante nu trebuie interpretată ca fiind suma din concedii, ci suma datorată ca parte din salariu pentru perioada lucrată din anul 2007, iar instanţa reţine că pârâta a încercat să formuleze o apărare în legătură cu această sumă de bani remisă către reclamante, dar nu dă eficienţă acestei probe.

Faţă de capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat ca instanţa să anuleze deciziile de desfacere a contractelor de muncă, ce au fost date fără suport legal, instanţa l-a respins pe motiv că reclamantele au lipsit de la serviciu 3 zile nemotivat, soluţie greşită întrucât recurentele au adus la cunoştinţa instanţei faptul că în data de 9.07.2007 a izbucnit un conflict între recurente şi administratorul societăţii, care a condus la izgonirea efectivă din societate a recurentelor şi la desfacerea contractelor de muncă ale acestora, pe motivul săvârşirii unei abateri disciplinare.

Se învederează de către recurente că au solicitat ca pârâta să depună dovada unui început de cercetare disciplinară a acestora sau chiar a cercetării cerute de Codul muncii, însă pârâta nu a produs aceste dovezi, instanţa având în vedere adresele emise de societate către recurente, însă nu şi plângerea adresată de recurente la ITM B în data de 10.07.2007, prin care s-a adus la cunoştinţă despre situaţia conflictuală.

Se susţine în continuare că apărările recurentelor, prin care aduc la cunoştinţa instanţei că s-au prezentat la societate, dar nu au fost primite, sunt confirmate de expertul desemnat în cauză, care a arătat prin procesele-verbale întocmite la prezenţa la societate, că reclamantele nu au fost lăsate să intre în societate, iar toate aceste probe trebuiau analizate de către prima instanţă, probele fiind concludente şi pertinente cauzei.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.

Deşi legal citaţi cu această menţiune, intimaţii-pârâţi SC D. E. 2000 SRL şi Inspectoratul T E R I T O R I A L D E Muncă B nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate.

 

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:

Este neîntemeiată critica recurentelor potrivit căreia prima instanţă ar fi făcut o greşită interpretare a probelor administrate în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere referitor la acordarea sumelor de bani de concediu pentru perioada 2004 – 2007.

Astfel, cu privire la concediul de odihnă pe anii 2004 şi 2005, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil T. E.-D. – răspuns la obiecţiuni, rezultă că recurentele au efectuat în cursul anului 2004 concediile de odihnă de 20 de zile, fiindu-le achitată indemnizaţia aferentă.

Acelaşi expert a arătat că pentru anul 2005, recurentele O. U., T. T., E. F. şi T. D. au efectuat, fiecare, concediul de odihnă de 21 de zile, fiindu-le achitate drepturile aferente.

Pentru recurenta N. U., deşi expertul a concluzionat că aceasta nu şi-a încasat indemnizaţia aferentă concediului de odihnă pe anul 2005, în sumă de 271 lei, din cuprinsul statului de plată aferent lunii octombrie 2005, depus în copie la dosarul de fond (fila 158) de către societatea-intimată, rezultă că acestei recurente i s-au calculat drepturile de concediu pentru concediul de odihnă pe anul 2005, de 21 de zile, în sumă de 271 lei, aceasta semnând de primire.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat achitate drepturile băneşti aferente concediului de odihnă al recurentelor-reclamante pentru anii 2004 – 2005.

În privinţa concediului de odihnă pe anii 2006 – 2007, instanţa de fond nu a primit apărarea pârâtei conform căreia aceasta ar fi achitat recurentelor-reclamante indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă, reţinând că societatea-pârâtă nu a făcut această dovadă, motiv pentru care, prin sentinţa atacată, a dispus compensarea în bani a concediilor de odihnă cuvenite recurentelor-reclamante pe anii 2006 – 2007 şi obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare, prin omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză, raport în care s-a stabilit, pentru fiecare recurentă, care sunt sumele de bani datorate de societatea-intimată, cu acest titlu.

Nici critica privitoare la soluţionarea greşită a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă ale recurentelor nu este întemeiată.

Pe parcursul procesului, la prima instanţă, recurentele au precizat că nu solicită reintegrarea pe posturile deţinute, cerând modificarea temeiului juridic al încetării contractelor de muncă din art.61 lit.a Codul muncii, în alt temei, prin care să nu se reţină vinovăţia lor, precum şi constatarea ca dată a încetării respectivelor contracte de muncă, data de 9.07.2007.

Din cuprinsul procesului-verbal de control întocmit de ITM B la data de 16.07.2007, depus la dosar, a reieşit că potrivit evidenţei orelor de muncă prestate de către salariaţi, evidenţă ţinută de angajator, recurentele absentează nemotivat din data de 9.07.2007.

 

Recurentelor le-a fost desfăcut contractul de muncă invocându-se disp.art.59 (1) din regulamentul intern al societăţii, care prevede că pentru 3 absenţe nemotivate în cursul lunii se aplică măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

În privinţa cercetării disciplinare prealabile, chiar recurentele au arătat că au fost convocate la sediul societăţii, iar în cuprinsul adresei nr.10434/26.09.2007 a ITM B către Inspecţia N. (filele 87-89 dosar fond), s-a consemnat că la data controlului, angajatorul iniţiase procedura de cercetare disciplinară a recurentelor, prezentându-se în acest sens la control convocări prin scrisori recomandate şi confirmări de primire ale acestora, precum şi referate nominale cu propunerea încetării raporturilor de muncă.

Prin răspunsurile date la interogatoriu, societatea-intimată nu a recunoscut susţinerile recurentelor conform cărora pe data de 9.07.2007 acestea nu au mai putut intra în societate întrucât li s-ar fi interzis, iar în perioada 09.07. – 11.07.2007, deşi au venit la societate, nu au mai fost primite, recurentele neprobând în faţa instanţei că absenţele de la serviciu ale acestora ar fi fost justificate.

Nu rezultă din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit la prima instanţă că recurentelor nu le-ar fi fost permis să intre în societate cu ocazia efectuării expertizei şi, oricum, această împrejurare nu poate constitui o dovadă că absenţa acestora de la serviciu în zilele de 9, 10 şi 11.07.2007 s-ar fi datorat refuzului intimatei de a le primi în societate.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursurile de faţă de nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate şi aplicare a dispoziţiilor legale.

 

 

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

 

 

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele O. U., domiciliată în B, b-dul (...), bloc 11A, etaj 4, .16, Judeţul B, T. T., domiciliată în B, cart. (...) I, bloc 9D, .2, judeţul B, E. F., domiciliată în B, str. (...), (...) .2, judeţul B, T. D., domiciliată în B, str. (...), (...) . 3, .13, Judeţul B şi N. U., domiciliată în B, str. (...) I, bloc 2., etaj 4, .18, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 509 din 16 mai 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC D. E. 2000 SRL, cu sediul în B,(...), judeţ B, Inspectoratul T E R I T O R I A L D E Munca B cu sediul în B, B. (...), bloc 1B, Judeţul B şi intimatul-reclamant O. E., domiciliat în B, b-dul (...), bloc 11A, etaj 4, .16, Judeţul B.

 

 

 

 

 

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 septembrie 2008.

 

Preşedinte Judecători

(...) (...) (...)-(...) (...) (...)-B. (...)

 

Grefier

E. T.

 

 

 

 

 

 

 

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

 

2 ex.

2008-09-29

E./FA

d.f. Trib.B nr(...)

j.f. E.a S.

G E.

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑