Cabinet avocat Dreptul muncii

In ipoteza în care salariatul nu formuleaza cererea de repunere în situatia anterioara, conform art.78 alin.2 din Codul muncii, concomitent cu cea a anularii deciziei de concediere, termenul de prescriptie al dreptului la actiune este cel prevazut de art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr.538/89/03.03.2008, reclamantul P.E. a solicitat obligarea SC „R.” SA Barlad la reintegrarea sa pe postul detinut anterior suspendarii contractului de munca si la plata tuturor drepturilor salariale începand cu data de 13.02.2007 si pana la reintegrarea efectiva, precum si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin dispozitia nr.17/2007 i-a fost suspendat contractul de munca în temeiul dispozitiilor art.52 alin.1 lit.c) din art. 279 .
La data de 12.04.2006, s-a dispus scoaterea sa de sub urmarire penala, împotriva rezolutiei procurorului fiind formulata plangere de catre parata, ce a fost însa respinsa prin rezolutia nr.282/II/2/16.05.2006.
Prin dispozitia nr.59/31.05.2006 i s-a desfacut contractul de munca, aceasta decizie fiind însa anulata de catre Curtea de Apel Iasi prin decizia nr.134/13.02.2007, parata fiind obligata si la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 31.05.2006-13.02.2007.
Reclamantul mai arata ca, din acest moment, intimata a considerat ca raporturile de munca au încetat de drept, desi pana în prezent nu a fost emisa nici o dispozitie de încetare a contractului de munca.
Prin întampinarea formulata, parata a invocat exceptiile autoritatii de lucru judecat si tardivitatii formularii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca fiind nefondata.
Prin sentinta civila nr.520/15.05.2008 a Tribunalului Vaslui, s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat si s-a admis exceptia tardivitatii introducerii actiunii, respingandu-se cererea formulata de catre reclamant.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca nu exista identitate de obiect între prezenta cerere si cauza ce a format obiectul dosarului nr.5234/89/2006, însa actiunea a fost formulata dupa împlinirea termenului prevazut de disp.art.283 alin.1 art. 279 , reintegrarea pe postul detinut anterior nefiind solicitata de catre reclamant în acelasi termen în care a fost solicitata anularea decizie de concediere.
Impotriva acestei sentinte civile a formulat recurs reclamantul P.E., considerand-o ca fiind nelegala si netemeinica, întrucat hotararea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii.
Astfel, a invocat faptul ca în mod gresit prima instanta a admis exceptia tardivitatii cererii de reintegrare, cu toate ca unitatea a refuzat sa repuna în situatia anterioara reclamantul, de la momentul neexecutarii sentintei irevocabile de anulare a masurii concedierii începand sa curga termenul pentru formularea cererii de reintegrare pe postul detinut anterior.
Recurentul a sustinut ca avea posibilitatea sa formuleze cererea de reintegrare în termenul prevazut de dispozitiilor art.283 alin.2 art. 279 .
S-a mai sustinut ca, în cazul recurentului, contractul individual de munca nu a încetat în modalitatile prevazute de dispozitiile art.55 din art. 279 , astfel încat el continua sa-si produca efectele.
Prin întampinarea formulata, SC „R.” SA Barlad a invocat exceptia nulitatii absolute a recursului formulat, întrucat nu a fost indicata în mod corect sentinta împotriva careia se exercita calea de atac, iar în cazul în care se va trece peste aceasta exceptie, se solicita respingerea cererii de recurs.
S-a retinut ca fiind nefondata, urmand a fi respinsa, exceptia nulitatii recursului invocata de catre intimata, întrucat prin motivele de recurs formulate a fost indicata în mod corect sentinta civila nr.520/15.05.2008 a Tribunalului Vaslui, ca fiind cea împotriva careia se exercita prezenta cale de atac.
Analizand recursul formulat de catre societatea parata, Curtea a retinut ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente :
Prin decizia nr.134/13.02.2007, Curtea de Apel Iasi - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale – a admis contestatia formulata de P.E. împotriva deciziei de concediere nr.59/31.05.2006 emisa de catre parata, a anulat decizia si a obligat societatea angajatoare sa plateasca contestatorului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 31.05.2006-13.02.2007.
Prin considerentele acestei decizii s-a retinut ca instanta nu poate dispune si reintegrarea contestatorului, întrucat acesta nu a formulat expres o asemenea cerere înainte de închiderea dezbaterilor în cauza.
S-a retinut ca anularea concedierii pentru netemeinicie sau pentru nelegalitate nu conduce automat la repunerea partilor în situatia anterioara, ci acesta este posibila numai la solicitarea salariatului (art.78 alin.2 art. 279 ). Conform alin.1 din art.78 art. 279 , instanta se poate pronunta din oficiu doar în ceea ce priveste despagubirile ce se cuvin salariatului în urma concedierii nelegale.
Legiuitorul, reglementand controlul si sanctionarea concedierilor nelegale în cuprinsul Sectiunii a 7-a din Capitolul V al Codului muncii, a prevazut la alin.2 art.78, ca solicitarea salariatului de repunere în situatia anterioara trebuie solutionata de instanta care a dispus anularea concedierii, fiind normal ca în cadrul conflictului de drepturi prin care se solicita anularea deciziei de încetare a contractului de munca sa fie solutionata si cererea de reintegrare pe postul detinut anterior concedierii.
Pentru aceste considerente, s-a retinut ca în mod corect prima instanta a hotarat ca cererea de reintegrare si de plata a despagubirilor în continuare pana la data repunerii în situatia anterioara trebuie formulata în termenul prevazut de dispozitiile art.283 alin.1 lit.a) pentru contestarea deciziei de concediere sau cel mult în termen procedural, înaintea instantei investite cu analizarea legalitatii si temeiniciei concedierii.
S-a mai retinut ca nu ar fi în spiritul legii acordarea posibilitatii ca salariatii concediati sa ceara în termen de 3 ani de la data concedierii reintegrarea pe postul detinut anterior, avand în vedere consecintele pe care o asemenea interpretare ar avea-o asupra dreptului angajatorului de a stabili organizarea si functionarea unitatii, drept consacrat de dispozitiile art.40 alin.1 lit.a) din art. 279 .
Practic, termenele scurte de contestare si solutionare a conflictelor de drepturi referitoare la încetarea contractului de munca au tocmai menirea de a pune capat în cel mai scurt timp starii de incertitudine în care se afla raporturile de munca, în interesul legitim al fiecareia dintre partile litigante.
S-a mai retinut ca, prin neexercitarea dreptului de a cere reintegrarea pe postul detinut anterior, potrivit dispozitiilor art.78 alin.2 din art. 279 , înaintea instantei ce a solutionat contestatia formulata împotriva deciziei de concediere, salariatul si-a manifestat de fapt optiunea de a nu mai continua raporturile de munca cu angajatorul ce a luat aceasta masura.
In ceea ce priveste despagubirile solicitate de catre recurent începand cu data de 13.02.2007 si pana la reintegrarea efectiva, s-a retinut ca pentru considerentele expuse anterior, acestea trebuiau solicitate în termenul în care putea fi solicitata repunerea în situatia anterioara, astfel încat în mod corect prima instanta a respins si aceasta cerere ca fiind tardiv formulata.
In consecinta, în temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., a fost respins recursul declarat de reclamantul P.E. si a fost mentinuta sentinta primei instante.