Cabinet avocat Dreptul muncii

In cazul în care prin clauza înserata în contractul individual de munca sau printr-o conventie separata s-a prevazut plata unor compensatii în situatia desfacerii contractului individual de munca, acestea sunt venituri asimilate salariului, supuse impozitarii conform art. 57 din Codul fiscal.

Prin actiunea de dreptul muncii înregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.604/85/2007, reclamantul L.P. a chemat în judecata pe parata S.C.  C.A.S. S.R.L. Sibiu solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta:
          - sa fie obligata parata sa plateasca reclamantului diferenta dintre suma de 20.000 Euro ( echivalent în lei) si suma de 54.308 lei, reprezentand suma datorata potrivit art.3 din Conventia nr.447/31.01.2006 încheiata între parti;
          - sa fie obligata parata la plata cheltuielilor de judecata.
          In motivarea actiunii sale a aratat ca reclamantul a fost salariat al societatii parate, pana la data de 30.11.2006, cand a încetat raportul de munca dintre parti, în baza art.55 lit.b din art. 279 , conform Conventiei nr.447/31.01.2006.
         Prin aceeasi conventie, reclamantul sustine ca partile au stabilit o suma de bani cu titlu compensatie pentru prejudiciul cauzat prin pierderea locului de munca, în cuantum de 20.000 Euro, obligatie pe care parata a îndeplinit-o partial, platind reclamantului suma de 58.958 lei, din care 4650 lei reprezinta retributia pentru luna noiembrie 2006. Ori, daca parata ar fi respectat întrutotul conventia ar fi trebuit sa plateasca o suma mai mare, respectiv aproape 70.000 lei.
        A mai aratat ca natura sumei stabilite în conventie este una de natura reparatorie si ca a fost negociata în cuantum net, nu brut, astfel ca este datorata integral.
       Cererea de chemare în judecata nu a fost motivata în drept.
       In cauza, parata a formulat, la prima zi de înfatisare, întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamantul L.P. ca fiind neîntemeiata, deoarece suma convenita are regim similar cu cel al veniturilor din salarii iar diferenta care este ceruta de reclamant prin actiune reprezinta tocmai suma de bani pe care parata a retinut-o si virat-o la bugetul de stat cu titlu retinere la sursa pentru contributii si impozite.
       A mai sustinut ca  suma de 20.000 Euro solicitata prin actiune este asimilabila venturilor salariale deoarece izvoraste dintr-o conventei referitoare la raporturi de munca si ca, în lipsa unei stipulatii contrare, este în cuantum brut fiind supusa retinerilor prevazute de lege.
       In drept, a invocat art.5 coroborat cu art.23 si art.26 din Legea nr.19/2000, art.19 cororborat cu art.27 din Legea nr.76/2002, art.257 alin.2 lit. a din Legea nr.95/2006 si art.55 din Codul fiscal.
       Prin sentinta civila nr.972/30.08.2007 pronuntata de Tribunalul Sibiu în dosar nr.604/85/2007, s-a admis în parte actiunea în conflict de drepturi formulata de reclamantul L.P. în contradictoriu cu parata S.C.” C.A.S.” S.R.L. Sibiu si pe cale de consecinta:
          - parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 3789 lei reprezentand diferenta drepturi banesti cu titlu compensatie ;
          - parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 900 lei cheltuieli de judecata.
       Pentru a hotarî în acest mod prima instanta a retinut, dupa examinarea actelor si lucrarilor dosarului, ca reclamantul a fost salariatul societatii parate, pana la data de 30.11.2006, cand raporturile de munca dintre parti au încetat, în baza art.55 lit.b din Codul  muncii.
       S-a mai retinut ca între parti a intervenit, în data de 6.11.2006, o întelegere intitulata „Conventie privind încetarea contractului individual de munca nr.447/31.01.2006 ” în baza careia partile au stabilit, de comun acord, conditiile încetarii raportului de munca, prestatiile partilor pana la data de 30.11.2006 si obligatiile acestora. La art.3 din conventie s-a  stipulat obligatia angjatorului de a plati reclamantului, la data de 5.11.2006, o compensatie în cuantum de 20.000 Euro, pentru pierderea locului de munca, calculata în RON la data platii. Conform acestei întelegeri, parata a achitat reclamantului, prin virament în contul deschis la Raiffeisen Bank – Sucursala Sibiu, suma de 58.958 lei, reprezentand  4650 lei, salariul pe luna noiembrie 2006 si 54.308 lei, compensatiile cuvenite în baza conventiei.
       Avand în vedere obiectul actiunii dedusa judecatii, instanta de fond a concluzionat ca suma de 20.000 Euro inserata în conventie nu se încadreaza în nici una din situatiile enumerate la art.55 alin.4 lit.j Cod fiscal,  deoarece ne aflam în situatia unor drepturi banesti de natura salariala, acordate de angajator salariatului care si-a pierdut locul de munca.
       Impotriva acestei hotarari au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevazut de art.80 din Legea nr.168/1999, atat reclamantul cat si parata, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
        In recursul sau, parata a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a hotararii primei instante, în sensul respingerii în totalitate a actiunii reclamantului.
        In dezvoltarea motivelor sale de recurs, societatea parata a învederat ca solutia instantei de fond este gresita doar în parte, respectiv în ce priveste tratamentul fiscal al sumei în litigiu.
        Sub acest aspect, a sustinut ca instanta de fond a omis sa aiba în vedere art.257 din Legea privind reforma în sanatate, care stabileste ca fiind de 6,5 %, contributia lunara a persoanei asigurate la bugetul asigurarilor sociale de sanatate, care se aplica la veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit.
       Prin urmare recurenta parata a sustinut ca instanta nu a observat ca legea impune pentru contributia la asigurarile de sanatate acelasi tratament fiscal ca si impozitul pe venit.
        In drept, a invocat art.304 pct.9, art.304/1 Cod proc.civ., art.312 Cod proc.civ., art.57 Cod fiscal, art.257 din Legea reformei în sanatate.
        In expunerea motivelor sale de recurs, reclamantul L.P. a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei atacate în sensul admiterii în totalitate a actiunii formulate, conform variantei I din raportul de expertiza contabila întocmit în cauza.
        Sub un prim aspect, recurentul reclamant a învederat ca instanta de fond a stabilit în mod gresit natura juridica a sumei  de 20.000 Euro, ca fiind una salariala, deoarece chiar daca ea este prevazuta într-o conventie de încetare a raportului de munca, în fapt, reprezinta prejudiciul contractual cauzat reclamantului de catre parata prin pierderea locului de munca. Prin urmare, recurentul a aratat ca, în cauza, nu sunt incidente dispozitiile Codului fiscal, asa cum a  retinut prima instanta în mod nejustificat.
       In al doilea rand, reclamantul recurent a aratat ca independent de natura juridica a acestei creante, în conventie nu s-a prevazut ca suma de 20.000 Euro este în cuantum brut, din care sa se retina obligatiile fiscale ci dimpotriva, s-a stipulat ca aceste drepturi banesti sa fie virate în contul anagajatului, pana la data de 5.12.2006.
       Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, prin prisma criticilor formulate precum si sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ., si din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod proc.civ., Curtea a constatat ca ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
       Potrivit art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sanatate, contributia pentru asigurari sociale de sanatate nu se datoreaza asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau platilor compensatorii.
       Din cuprinsul Conventiei privind încetarea contractului individual de munca nr.447/31.01.2006 (f.8-11), rezulta ca parata s-a obligat sa plateasca reclamantului, pentru pierderea locului de munca, o compensatie în cuantum de 20.000 Euro, calculata în RON la cursul B.N.R. din ziua platii ( art.3 din Conventie).
       Prin urmare, izvorul obligational al platii sumei de 20.000 Euro îl constituie conventia, ca act aditional la contractul individual de munca, astfel ca în mod corect instanta de fond a constatat ca natura juridica a sumei este aceea de venit asimilat salariului, supus impozitarii în conditiile art.57 din Codul fiscal.
       Fata de aceste considerente, prima instanta a apreciat corect ca tratamentul fiscal aplicabil sumei în litigiu este cel reglementat de art.55 alin.1 si art.57 Cod fiscal  si ca varianta a II-a a raportului de expertiza contabila este conforma acestor prevederi legale, astfel ca aspectele critice invocate de parata au fost înlaturate ca nefondate.
       Pentru aceleasi considerente au fost înlaturate si sustinerile critice aduse de reclamant solutiei primei instante, potrivit carora suma de 20.000 Euro reprezinta despagubiri rezultate din prejudiciul contractual  cauzat reclamantului de catre parata, prin încetarea contractului individual de munca. In plus, reclamantul a fost de acord cu  desfacerea contractului sau de munca din moment ce temeiul de drept al încetarii raportului de munca al acestuia a fost art.55 lit. b din art. 279 , respectiv, urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea.
       In raport de cele mentionate,  s-a constatat ca solutia instantei de fond este la adapost de criticele formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ., Curtea a dispus respingerea ca nefondate a ambelor recursuri declarate în cauza.