Cabinet avocat Dreptul muncii

Demisia constituie actul unilateral de vointa a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.

Retractarea demisiei in perioada de preaviz nu este reglementata de legislatia muncii, fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Emiterea unei decizii de incetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativa pentru angajator, dar emiterea ei denota ca acesta nu este de acord cu retractarea demisiei. 
Faptul ca angajatorul i-a facut cunoscut salariatei ca are in vedere o posibila tragere a sa la raspundere penala nu are natura ilicita, astfel ca nu se poate retine vicierea consimtamantului prin violenta. Eventualul exercitiu al unui drept, de a sesiza organele penale in legatura cu presupuse fapte de natura penala savarsite de angajat in exercitarea atributiilor de serviciu, nu poate constitui violenta, dreptul persoanei vatamate de a apela la organele de cercetare penala sau la instantele judecatoresti derivand din lege si nu poate reprezenta o amenintare nelegitima, pentru a fi echivalata unui violente morale.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Galati, contestatoarea GM a solicitat, in contradictoriu cu intimata AP nr. 1xx, anularea deciziei intimatei din 1x.0x.2013, prin care s-a dispus in mod unilateral modificarea contractului sau individual de munca nr. 1xxxxxx/2012, in ce priveste timpul si felul muncii, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, contestatoarea a aratat ca, potrivit contractului de munca pe care il incheiase cu intimata, timpul sau de lucru era de 2 ore/zi, de la ora 8 la ora 10, iar prin decizia contestata s-a incalcat art. 41 alin.1 Codul Muncii, prin modificarea timpului de lucru fara acordul sau prealabil, ceea ce reprezinta o modificare unilaterala.
A invederat contestatoarea ca modificarea unilaterala a contractului de munca este posibila doar cu titlu de exceptie, ca masura de protectie sau ca sanctiune disciplinara, insa ea nu se incadreaza in niciuna din aceste situatii, astfel incat intimata a incalcat principiul stabilitatii in munca si prevederile art. 1270 Cod civil.
La termenul de judecata din 29.05.2013, contestatoarea a depus cerere de completare a actiunii, solicitand anularea demisiei inregistrate in evidentele intimatei sub nr. 5x/2013, deoarece vointa sa a fost viciata prin violenta la momentul intocmirii actului, nulitatea deciziei nr. 1/1x.0x.2013 prin care a incetat contractul sau de munca in temeiul art. 81 alin.7 Codul muncii , reintegrarea sa pe functia detinuta anterior emiterii deciziei nr. 1/1x.0x.2013 si deciziei din 1x.0x.2013, plata drepturilor salariale din data de 2x.0x.2013 pana la momentul reintegrarii sale efective.
Contestatoarea a aratat ca in data de 0x.0x.2013, ca urmare a violentelor exercitate asupra sa de catre presedintele asociatiei de la acea data, si-a exercitat in mod viciat vointa de incetare a raporturilor de munca prin demisie, insa ulterior s-a adresat noii conduceri pentru a-si retracta demisia, prin adresa nr. 6x/1x.0x.2013, cu privire la care intimata nu si-a exprimat un punct de vedere, dar a emis decizia nr. 1/1x.0x.2013 prin care i s-a adus la cunostinta incetarea contractului de munca incepand cu 1x.0x.2013, decizie ce i-a fost comunicata in 1x.0x.2013.
A precizat contestatoarea ca dovada vicierii vointei sale este si plangerea penala pe care a depus-o la Sectia 1 Politie, prin care reclama presiunile si violenta la care a fost supusa de presedintele asociatiei, respectiv amenintarile nelegitime, injuste, care i-au indus o temere fara drept, incat constituie viciu de consimtamant ce atrage nulitatea relativa a actului juridic.
Ca efect al nulitatii demisiei, contestatoarea a solicitat anularea deciziei prin care a incetat contractul sau de munca si a deciziei de modificare a timpului si felului muncii, datorita existentei legaturii juridice intre primul act si cel subsecvent.
Legal citata, intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunea si obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Analizand ansamblul materialului probator, instanta a retinut ca, incepand cu data de 0x.1x.2012, contestatoarea GM a fost angajata de intimata AP nr. 1xx, in functia de administrator imobile, pe durata nedeterminata, durata muncii fiind stabilita la 2 ore pe zi (10 ore pe saptamana), in intervalul 800 - 1000, conform mentiunilor din contractul individual de munca nr. 1xxxxxxx/0x.1x.2012.
Prin decizia presedintelui Asociatiei de Proprietari nr. 1xx din data de 1x.0x.2013 s-a stabilit un program de cate 3 ore pe zi, incepand cu data de 2x.0x.2013, astfel : luni si miercuri de la 1000 la 1300, marti si joi de la 1600 la 1900, iar vineri teren.
Prin cererea olografa inregistrata in evidentele intimatei sub nr. 5x/0x.0x.2013, contestatoarea si-a dat demisia cu preaviz de 20 de zile, incepand cu data de 1x.03.2013, fila 18 dosar.
In aceeasi zi, contestatoarea a formulat cerere de acordare a concediului de odihna aferent perioadei 0x.0x.2012 – 2x.0x.2013, respectiv 9 zile, incepand cu data de 0x.0x.2013, pana in data de 1x.0x.2013, cerere inregistrata in evidentele intimatei sub nr. 5x/0x.0x.2013.
Prin cererea inregistrata in evidentele intimatei sub nr. 6x/1x.0x.2013, contestatoarea a aratat ca renunta la demisie, intrucat a fost facuta la presiunile facute asupra sa de fostul presedinte al Asociatiei.
Prin decizia nr. 1/1x.0x.2013, emisa de presedintele AP nr. 1xx, s-a constatat expirarea in data de 1x.0x.2013 a perioadei de preaviz de 20 de zile lucratoare acordat contestatoarei si, in temeiul art. 81 alin. 7 Codul muncii , s-a dispus incetarea contractului individual de munca al acesteia incepand cu data de 1x.0x.2013.
Instanta a constatat ca se impune analizarea cu prioritate a capatului de cerere avand ca obiect anularea demisiei, solutia cu privire la celelalte capete de cerere depinzand de modul de solutionare al acestuia.
Astfel, instanta a retinut ca prin cererea olografa inregistrata in evidentele intimatei sub nr. 5x/0x.0x.2013, contestatoarea si-a dat demisia, incepand cu data de 1x.0x.2013, iar prin cererea inregistrata in evidentele intimatei sub nr. 6x/1x.0x.2013, a aratat ca renunta la demisie, intrucat a fost facuta la presiunile facute asupra sa de fostul presedinte al intimatei.
Demisia constituie, conform art. 81 alin.1 Codul muncii , actul unilateral de vointa a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
Emiterea unei decizii de incetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativa pentru angajator, necesitatea anularii intervenind doar in situatia in care s-ar constata ca nu a existat intentia salariatului de a demisiona.
Cat priveste posibilitatea revocarii demisiei in perioada de preaviz, instanta a retinut ca legislatia muncii nu prevede o dispozitie care sa reglementeze o asemenea ipoteza, iar instanta a apreciat ca manifestarea de vointa a salariatului cu privire la incetarea, din initiativa sa, a contractului individual de munca este irevocabila, retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului, care in speta de fata nu a existat, dupa cum rezulta din emiterea decizie nr. 1/1x.0x.2013, dar si din raspunsul intimatei la intrebarile 7, 8, 11 si 12 din interogatoriul formulat de contestatoare. Astfel, intimata a precizat ca demisia inregistrata isi produce efectele legale, respectiv emiterea deciziei de incetare a contractului de munca, precum si ca retractarea ei nu este reglementata si ca nu este de acord cu reintegrarea in functie.
Prin urmare, retractarea demisiei nu produce efectele urmarite de contestatoare.
Contestatoarea a mai invocat ca i-a fost viciat consimtamantul, prin violenta, la momentul cand si-a dat demisia, ceea ce ar atrage sanctiunea nulitatii relative.
Instanta a retinut ca pentru a fi valabil consimtamantul nu trebuie sa fie alterat de vreun viciu de consimtamant, asa cum este violenta. Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic si sa fie injusta (ilicita, nelegitima).
Instanta a retinut, pe de o parte, ca desi a invocat formularea unei plangeri penale pentru amenintare, contestatoarea nu a facut dovada depunerii acesteia la organele in drept de a o solutiona, in aceasta situatie sarcina probei revenindu-i.
Pe de alta parte, prin raspunsul contestatoarei la interogatoriu, la intrebarile 5 si 7, aceasta a aratat ca violentele exercitate asupra sa au fost reprezentate de amenintari ca i se vor face „zile fripte” incat isi va da trei demisii, tipete, intocmirea unui dosar penal, fara a i se spune pentru ce infractiuni. A recunoscut contestatoarea ca nici ea, nici persoanele apropiate ei, nu au fost amenintate cu vreun rau fizic si ca nu s-a speriat, dar a dorit sa evite sa treaca printr-un proces, deoarece ar fi fost pentru prima oara, prin urmare asupra acesteia nu au fost exercitate violente fizice.
In acest context, faptul ca angajatorul i-a facut cunoscut contestatoarei ca are in vedere o posibila tragere a sa la raspundere penala nu are natura ilicita, astfel ca nu se poate retine vicierea consimtamantului contestatoarei in decizia sa de a demisiona. Eventualul exercitiu al unui drept, de a sesiza organele penale in legatura cu presupuse fapte de natura penala savarsite de angajat in exercitarea atributiilor de serviciu, nu poate constitui violenta, dreptul persoanei vatamate de a apela la organele de cercetare penala sau la instantele judecatoresti derivand din lege si nu poate reprezenta o amenintare nelegitima, pentru a fi echivalata unui violente morale.
In acest sens, trebuie avuta in vedere si functia ocupata de contestatoare in cadrul intimatei, astfel incat, dupa acest criteriu subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte al acesteia, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea in practica a presupusei amenintari, sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata persoana avand functie de conducere nu este de natura a vicia consimtamantul, cu atat mai mult cu cat contestatoarea a declarat in fata instantei, la termenul din 0x.0x.2014, ca si-a dat demisia „la nervi”.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca este neintemeiat capatul de cerere avand ca obiectul anularea demisiei contestatoarei, astfel incat capetele de cerere subsecvente acestuia au fost respinse ca neintemeiate.