Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.603/CM

Şedinţa publică din 20 octombrie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de :

- recurenta reclamantă intimată E. D., domiciliată în C,(...), (...).5, .29, judeţul C şi,

- recurenta pârâtă intimată (...) D. (...), cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 544/14.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), având ca obiect contestaţie decizie concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru recurenta pârâtă intimată d-na avocat B. (...), în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...)/2009, depusă la dosar, lipsind recurenta reclamantă intimată.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art.87 şi următoarele cod pr.civilă.

Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate şi scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

După referatul grefierului de şedinţă;

Întrebată fiind partea prezentă, aceasta susţine că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanţa declară dezbaterile încheiate, conform art.150 cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursurilor de faţă.

Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte intimate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în ce priveşte recursul formulat de către recurenta reclamantă intimată – respingerea acestuia ca nefondat.

C U R T E A :

Curtea, cu privire la recursurile civile de faţă;

E. D. a declarat recurs la 15 iunie 2009 împotriva sentinţei civile nr.544/14.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs la 21 iulie 2009 şi S.C.D. (...) C.

În fapt :

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2.06.2008, reclamanta E. D. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. C şi pe baza probelor administrate, să se dispună:

- anularea deciziei nr. 402/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei şi ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcţia avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului şi până la reintegrarea în funcţie, reactualizate şi majorate cu rata inflaţiei;

- plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.610 lei, reprezentând diferenţă plată salarii compensatorii neacordate;

- plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”;

- plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paşti 2008”;

- plata sumei de 1.735 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate

pentru luna februarie, martie şi aprilie 2008;

- plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor

salariale neacordate pe lunile februarie 2008, de la data scadenţei acestora şi

până la momentul achitării;

- contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile februarie 2008;

- plata sumei de 1.020 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007;

- plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 –

31.06.2007;

- cu cheltuielile de judecată.

În considerente s-a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată reclamantului decizia nr. 402/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoştinţă că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfăşurat în S.C. D. S.A.

S-a susţinut că începând cu luna februarie 2008, cea mai mare partea angajaţilor societăţii, care erau şi membri ai Sindicatului Lucrătorilor E. D., au fost trimişi acasă şi plătiţi cu o indemnizaţie reprezentând 75% din salariu, la care s-a adăugat sporul de vechime. Condiţia ca angajaţii să fie acceptaţi în continuare la muncă era să se retragă din sindicat; în aceste condiţii, reprezentanţii societăţii le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze, între care şi încadrarea în muncă.

Reclamantul a menţionat astfel că indiferent de funcţia avută anterior în sectorul exploatare, cei care acceptau erau încadraţi ca “mecanizatori” – o nouă funcţie ce nu se regăsea anterior în organigrama societăţii; în cazul personalului U. au fost redenumite compartimentele funcţionale ale societăţii, creându-se astfel aparenţa că au fost înfiinţate noi servicii şi departamente. Au fost înfiinţate funcţii noi care au preluat practic atribuţiile ce reveneau vechilor angajaţi, vizaţi de concediere.

S-a mai susţinut că aceste concedieri aveau un scop mascat şi prin prisma faptului că noii angajaţi au trebuit pregătiţi de către vechii salariaţi, precum şi că organigrama în baza căreia s-a făcut reorganizarea societăţii a fost proiectată pentru ca vechii salariaţi să nu poată fi redistribuiţi, deşi legea impune găsirea de soluţii în acest sens (art. 69 Codul muncii coroborat cu art. 79 CCM naţional) sau să se ajungă la aplicarea criteriilor de selecţie impuse de contractele colective (art. 81 CCM naţional; art. 83 CCM ramură).

A fost invocată nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru următoarele considerente:

a). încălcarea prevederilor art. 71¹ C. muncii;

Conform acestei dispoziţii legale, angajatorul poate decide aplicarea măsurii concedierii colective numai după consultarea prealabilă a organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor.

Dar, astfel cum rezultă şi din notificarea datată 03.03.2008 transmisă Sindicatului Lucrătorilor E. D., prin Decizia Consiliului de Administraţie din data de 26.02.2008 se hotărâse deja reorganizarea prin renunţarea la 187 de salariaţi, iar consultările ulterioare au avut un caracter formal, ele nevizând locurile de muncă ce urmau a fi restructurate. S-a apreciat că în acest sens au fost încălcate disp. art. 30 din Legea nr. 54/2003, cât şi cele din contractele colective de muncă (art. 87 CCM naţional; art. 95 CCM transporturi; art. 140 CCM unitate) care impun obligaţia pentru patron de a invita la şedinţele Consiliului de Administraţie pe reprezentanţii sindicali, atunci când sunt luate în discuţie probleme ce au caracter social şi economic.

b). nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional;

Art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional dispune că angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective, în “timp util”; această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art. 69 Codul muncii, părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

Reclamanta a apreciat că prin sintagma “timp util”, în cazul societăţilor cu peste 250 de salariaţi, cum este cazul S.C. D. S.A., se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71¹ Codul muncii. Ori, administratorii societăţii au înaintat o notificare către I.T.M. C şi Agenţia de Muncă în data de 04.04.2008. În ceea ce priveşte notificarea prin care a fost adusă la cunoştinţa organizaţiei sindicale intenţia de concediere, aceasta a fost transmisă în data de 03.03.2008.

Notificarea transmisă în forma iniţială stabilea la pct. VII că “începerea concedierilor va avea loc în minim 45 de zile calendaristice şi maxim 55 de zile calendaristice de la primirea de către sindicat a prezentei notificări”.

Reclamanta a arătat că, din perspectiva termenului de 30 de zile impus de art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional stabilit între momentul anunţării intenţiei de concediere colectivă şi notificarea transmisă instituţiilor statului conform art. 71¹ C.muncii, precum şi a termenului ulterior, tot de 30 de zile, impus de art. 71¹ alin. 1 Codul muncii, între momentul transmiterii notificării către I.T.M. şi A.J.O.F.M. şi data la care sunt emise deciziile de concediere, concedierea a fost dispusă fără a fi respectate aceste termene imperative.

c). emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ Codul muncii;

Reclamanta a arătat că prin notificarea 2357/03.03.2008, astfel cum aceasta a fost modificată prin B.-ul 2580/07.03.2008, s-a stabilit că: “Începerea concedierilor va avea loc în minim 60 de zile calendaristice şi maxim 70 de zile calendaristice de la primirea de către Sindicat a prezentei notificări”.

Decizia de concediere a fost însă emisă în data de 06.05.2008, adică în termen de 60 de zile de la data emiterii acestui B..

Data emiterii B.-ului nu este însă similară cu data primirii acestuia de către reprezentantul sindicatului, care este 10.03.2008.

Mai mult, la 06.05.2008, când a fost emisă decizia de concediere, termenul minim de 60 de zile nu era împlinit, acesta epuizându-se la 09.05.2008.

d). nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi;

Reclamanta a susţinut că procedura concedierii colective nu a respectat nici termenul de informare a organizaţiei sindicale reprezentative, reglementat în contractul colectiv la nivel de ramură, care nu este de 30, ci de 45 de zile.

Astfel, conform art. 79 din CCM la nivel naţional, angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în scopul ajungerii la o înţelegere, cu cel puţin 30 de zile înainte de comunicarea notificării prevăzute la art. 71¹ C. muncii.

Întrucât S.C. D. S.A. este o societate încadrată în S. Transporturi, îi sunt aplicabile şi prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul acestei ramuri, iar prin art. 81 al CCM pe ramură ( spre deosebire de art. 79 din contractul la nivel naţional ) se stabileşte un termen de 45 de zile anterior comunicării notificării prealabile privind concedierea colectivă. Ori, în speţă, acest termen nu a fost respectat.

e). nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere;

Reclamanta a apreciat că încadrarea ca mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, se constituie într-o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel naţional, dar şi ale art. 83 din CCM Transporturi. S-a considerat că salariaţii care urmau a rămâne în cadrul societăţii au fost anterior selecţionaţi de conducerea societăţii pe criterii strict subiective.

Nu s-a ţinut cont nici de prevederile art. 115 din C.C.M. la nivel de societate, care impun obligaţia administraţiei de a aduce la cunoştinţa salariaţilor posturile vacante şi nici de dispoziţiile art. 84 din C.C.M. la nivel naţional, care impun, ca principiu, stabilirea de comun acord între administraţie şi sindicat a programului de formare profesională a salariaţilor. În cazul de faţă, S.L.P. D. nu a avut cunoştinţă despre “policalificarea” angajaţilor care s-a realizat “la locul de muncă”, nu de către formatori profesionali autorizaţi, ci de alţi salariaţi ai societăţii.

S-a concluzionat în sensul că, în virtutea dispoziţiei cuprinse în art. 76 Codul muncii şi având în vedere motivele prezentate, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamanta a menţionat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul S.C. D. S.A. a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S. C sub numărul 19510/27.09.2006.

Art. 7 alin. 1 din contract a stabilit că acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în acelaşi timp, alin. 3 prevedea că: “dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

În luna august 2007, deci anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanţii conducerii societăţii şi-au exprimat intenţia de denunţare a contractului colectiv şi în acest sens au înştiinţat Sindicatul Lucrătorilor E. D.; această adresă, înregistrată sub numărul 4403, a fost înaintată către T. în data de 03.07.2007. Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunţarea nerealizându-se în condiţiile de validitate contractuale convenite, motiv pentru care îşi produce efectul dispoziţia ce stabileşte că în lipsa unei denunţări valide, contractul colectiv se prelungeşte cu încă un an.

Reclamanta a menţionat că acest contract a fost înregistrat la D.M.S.S.F. C în data de 27.09.2006, motiv pentru care administraţia a considerat ca acest contract a intrat in vigoare la data menţionată.

Această interpretare, a susţinut reclamantul, nu este însă corectă, întrucât deşi art. 25 alin. 3 din Legea 130/1996 stabileşte că un contract colectiv se aplică de la data înregistrării, acest aspect nu are nici o consecinţă asupra perioadei pentru care s-a încheiat contractul şi care rămâne cea stabilită de părţi.

S-a arătat că ulterior, în S.C. D. S.A. a fost declanşat conflictul de interese, fiind desfaşurată o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă.Toate aceste evenimente ulterioare nu sunt însă de natură să valideze denunţarea unilaterală a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condiţiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, deci înaintea datei de 01.07.2007.

Reclamanta a concluzionat că din acest punct de vedere contractul este în vigoare până la data de 31.08.2008.

Ori, în această situaţie, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabileşte o plată compensatorie, în funcţie de vechimea în muncă.

În ce priveşte pretenţiile vizând plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”, a 230 lei reprezentând “prima de Paşti 2008” şi a 1.020 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, au fost formulate următoarele considerente:

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 a stabilit că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Acelaşi text a prevăzut că prima de Paşti este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.

Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toţi salariaţii încadraţi în această ramură de activitate (în care sunt incluşi şi salariaţii S.C. D. S.A.) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menţionat, în privinţa termenului în care acest drept este acordat, că aceeaşi clauză stabileşte că plata se face în primul semestru al anului următor - în cazul de faţă, în primul semestru din anul 2008.

S-a susţinut că deşi organizaţia sindicală a solicitat conducerii societăţii plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.

Sub aspectul neplăţii sumei de 1.735 lei reprezentând diferenţe de drepturi salariale brute aferente lunii februarie 2008, precum şi al plăţii despăgubirii reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei, de la scadenţă şi până la momentul plăţii, a acestor drepturi salariale neacordate, reclamantul a arătat că suspendarea contractului individual de muncă urmare reducerii temporare a activităţii societăţii conform art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii nu este legală, întrucât măsura s-a luat după iniţierea grevei generale şi doar faţă de participanţii la această formă de protest; ceilalţi salariaţi au fost păstraţi în locurile de muncă, fiind nevoiţi să realizeze ore suplimentare pentru a suplini absenţa colegilor.

Cât priveşte cererea vizând contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe luna februarie 2008, s-a solicitat să se reţină aceleaşi considerente formulate asupra nelegalităţii suspendării activităţii societăţii în raport de prevederile art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii, cât şi împrejurarea că acest drept recunoscut prin art. 43 alin. 2 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, nu a fost acordat datorită măsurii abuzive a angajatorului, care i-a interzis salariatului accesul în cadrul unităţii.

Sub aspectul plăţii sumei de 3.562 ron reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:

Reclamantul a menţionat, în ce priveşte aceste pretenţii, că în cursul anului 2007 Sindicatul Lucrătorilor E. D. C, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată S.C. D. S.A. pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adiţional din data de 18.12.2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 518/25.04.2008, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a s-a pronunţat în dosarul (...), în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu consecinţa obligării societăţii să achite salariaţilor premii corespunzătoare primei de dispatch achitate pe perioada 01.01.2007- iunie 2007, conform art.42 alin.1 lit d din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat. S-a avut în vedere faptul că prin Raportul semestrial de activitate al S.C. D. S.A. pentru perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 s-a făcut dovada că s-au încasat cu titlu de dispatch importante sume de bani.

S-a susţinut că în raport de veniturile societăţii în perioada arătată, care au crescut faţă de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, respectiv cu 2.459.673 lei şi de numărul total de salariaţi - 420 - se poate calcula o primă brută de 3.562 lei pentru fiecare angajat şi care nu a fost achitată.

Pârâta, prin întâmpinare,a solicitat să se constate că în procedura emiterii deciziei de concediere ( urmare concedierii colective ) au fost respectate toate normele legale.

Astfel, în şedinţa Consiliului de Administraţie s-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societăţii şi soluţiile necesare pentru creşterea eficienţei economice, propunându-se desfiinţarea unui număr de 187 de posturi; nu s-a decis însă aplicarea măsurii concedierii colective, ci doar reorganizarea societăţii şi stabilirea posturilor pe care patronatul preconiza să le desfiinţeze.

Dispoziţiile legale speciale care reglementează procedura concedierii colective conferă sindicatului în acest caz un statut cu caracter special, de consultant, iar în situaţia în care, în urma consultărilor cu sindicatul nu se ajunge la nici o soluţie de evitare sau de diminuare a numărului concedierilor, angajatorul va decide aplicarea măsurii concedierii colective şi desfiinţarea posturilor care sunt afectate de această măsură.

Pârâta a menţionat că din perspectiva art. 69 alin. (1) din Codul muncii, termenul de „timp util" poate fi definit ca fiind un termen limită în care sindicatul îşi poate formula propunerile privind măsurile de evitare a concedierilor ori de diminuare a numărului de salariaţi concediaţi, respectiv 10 zile de la momentul primirii notificării prevăzute de art. 69 alin.(2) din Codul muncii şi a informaţiilor necesare.

S-a arătat că la 03.03.2008, societatea a iniţiat consultările cu sindicatul în sensul art. 69 Codul muncii, notificarea emisă şi înregistrată sub nr. 2358/03.03.2008 fiind transmisă în aceeaşi zi şi la ITM şi AJOFM C. Au fost puse la dispoziţia sindicatului toate informaţiile cerute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. Iniţial, prin notificarea comunicată sindicatului au fost solicitate propuneri în termen de 10 zile de la primirea notificării; ulterior, datorită complexităţii motivelor care stăteau la baza reorganizării, a dorinţei societăţii de a identifica împreună cu sindicatul eventuale soluţii de atenuare sau diminuare a efectelor generate de concedierea preconizată şi pentru a se asigura sindicatului timpul necesar pentru studierea informaţiilor puse la dispoziţie, a fost majorată durata consultării la 30 de zile, calculată de la momentul primirii notificării, inclusiv cu extinderea termenului până la care sindicatul putea să îşi formuleze propunerile la 21 de zile de la primirea notificării.

Aceste extinderi de termene au fost aduse la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2003 prin B.-ul cu nr.2580/07.03.2008 (comunicat corespunzător şi la ITM C şi la AJOFM C).

Sindicatul a trimis propunerile sale cu 3 zile înainte de expirarea termenului de care avea dreptul să dispună (ultima zi de depunere a propunerilor era 24.03.2008, iar sindicatul a înaintat societăţii propunerile sale în data de 21.03.2008). Au fost puse în discuţie C.A. propunerile formulate, iar la 26.03.2008 s-a înaintat sindicatului răspunsul angajatorului.

Având în vedere că sindicatul şi societatea, cu ocazia consultării, nu au găsit soluţii optime care să fie în măsură să elimine cauzele care generau reorganizarea preconizată, în data de 04.04.2008 Consiliul de Administraţie a dispus aplicarea măsurii concedierii colective şi desfiinţarea celor 187 de posturi, iar în 04.04.2008, potrivit art.71¹ din Codul muncii, au fost notificaţi ITM C, AJOFM C şi sindicatul cu privire la acest fapt.

La 06.05. şi respectiv 07.05.2008 s-au comunicat către salariaţi deciziile de concediere, reducerea de personal urmând să-şi producă efectele la data împlinirii termenului de preaviz - astfel fiind respectat şi termenul de 45 de zile prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în art. 81 lit.c).

Societatea pârâtă a precizat că desfiinţarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală şi efectivă, iar faptul că, în unele cazuri, anumite atribuţii au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare şi de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desfiinţat.

Cu privire la cererile reclamantului referitoare la obligarea la:

-plata unei diferenţe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr.19510/27.09.2006 ;

- plata primei de C pe anul 2007 şi a primei de Paşti pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr.19510/27.09.2006, societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat şi-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007.

A fost făcută trimiterea la prevederile art. 242 Codul muncii.

Cererea reclamantului referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamanta îşi întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziţii s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conţinea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu; asemenea menţiuni apar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008 (data înregistrării acestuia la M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse).

S-a solicitat şi respingerea capetelor de cerere privind plata diferenţelor de drepturi neacordate (inclusiv a tichetelor de masă) aferente lunii februarie 2008, întrucât dreptul salariatului la contestarea măsurii suspendării contractului individual de muncă potrivit art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii s-a prescris. S-a solicitat să se reţină, totodată, că suspendarea contractului a fost generată de întreruperea temporară a activităţii datorită lipsei volumelor de marfă în vederea operării, precum şi a situaţiei economico-financiare în care se afla societatea.

În legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susţinut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.

S-a arătat că prin sentinţa pronunţată anterior s-a menţionat că: „Modalitatea concretă în care prima de dispatch urmează a fi repartizată egal sau, dimpotrivă, în directă corelaţie cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de Comisia Paritară şi soluţionată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali".

Printr-un Protocol încheiat în data de 05.03.2007 între Organizaţia E. „Operatorul E. C" şi Federaţia Naţională a Sindicatelor E.e C s-a prevăzut că: „Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea ei, precum şi pentru plata penalităţilor de depăşire a termenului de staţionare a navelor. Modalitatea concretă, procentele în care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate".

Pe fond, s-a susţinut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului, din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii efectuate pentru realizarea primei; după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia(dispatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporţie de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ şi de la nave a mărfurilor vrac, în care munca manuală are o pondere redusă).

Prin precizările formulate în cauză, S.C. D. S.A. a prezentat situaţia angajărilor efectuate în perioada iunie-octombrie2008.

Prin încheierea interlocutorie pronunţată la 26.09.2008 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind prima de dispatch, dedusă din excepţia de prematuritate, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare.

Această soluţie a avut în vedere că lipsa unor negocieri ale partenerilor sociali cu privire la modalitatea efectivă de punere în practică a unor prevederi contractuale nu atrage inadmisibilitatea demersului judiciar şi nici prematuritatea acţiunii, analiza justeţei acestor pretenţii urmând a fi făcută pe fondul cauzei.

Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării prezentei acţiuni cu privire la capetele de cerere referitoare la drepturile salariale brute, actualizate, precum şi la tichetele de masă neachitate pe perioada lunilor februarie 2008. Pentru a pronunţa această soluţie s-a avut în vedere că promovarea unei acţiuni în pretenţii de natura celor evocate nu poate fi obstaculată prin invocarea excepţiei tardivităţii, câtă vreme drepturile patrimoniale pretinse sunt supuse termenului general de prescripţie; împrejurarea că salariatul a contestat sau nu în termenul legal măsura suspendării contractului său individual de muncă ţine de fondul judecăţii, având relevanţă doar în ansamblul susţinerilor părţilor referitoare la drepturile ce urmau a fi recunoscute pe perioada de suspendare.

Prin încheierea din 24.10.2008, cauza a fost suspendată în condiţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc. civilă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr(...) al T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a-secţia civilă, având ca obiect anularea deciziei nr. 11/30.01.2008 care a fundamentat suspendarea contractului individual de muncă.

Cauza a fost repusă pe rol potrivit solicitării formulate la 10.02.2009, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile pronunţate în dosarul menţionat, care a respins acţiunea privind anularea deciziei.

Prin sentinţa civilă nr. 544/14.04.2009 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a s-a admis în parte acţiunea reclamantei E. D. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.605 lei cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007 – 31.06.2007.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 125 lei reprezentând ½ din cheltuielile de judecată ( onorariu avocat ) şi au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, precum şi capătul de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr. 300/06.05.2008.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele :

Reclamanta a contestat decizia de încetare a contractului său individual de muncă urmare concedierii ( art. 65 şi 66 Codul muncii ) prin prisma nelegalităţii procedurii de concediere colectivă operate în S.C. D. S.A. începând cu luna februarie 2008.

A invocat încălcarea prevederilor cuprinse în secţiunea 5 a Capitolului V din Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă, cât şi a celor menţionate în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 76 Codul muncii potrivit cărora ,,Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută’’.

În analiza legalităţii concedierii reclamantei prin prisma concedierii colective desfăşurate în cadrul societăţii, au fost avute în vedere următoarele aspecte:

a). cu privire la încălcarea disp. art. 71¹ Codul muncii.

A. 1 al textului indicat precizează că: ,,În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere’’.

În fapt, susţinerile reclamantei s-au raportat la momentul anterior celui reglementat prin art. 71¹ Codul muncii, anume, că măsura concedierii colective s-a hotărât în Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

O asemenea susţinere nu este, însă, fondată, în măsura în care legea impune angajatorului, conform art. 69 alin. 1 Codul muncii, doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la: metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilităţile de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nici o dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamantă, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Ceea ce reglementează disp. art. 69 Codul muncii este obligaţia informării sindicatului asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective şi de a se iniţia în acest sens consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi etc.).

Această obligaţie legală vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.

Ori, aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

În privinţa prevederilor art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, art. 98 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi respectiv, art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, privitoare la obligaţia patronatului de a invita la şedinţele Consiliului de Administraţie pe reprezentanţii sindicali în cazul în care sunt luate în discuţie probleme cu caracter social economic, s-a reţinut că acestea – deşi au forţa juridică dată prin art. 7 din Legea nr. 130/1996 republicată ( legea părţilor ) – nu stabilesc şi nici nu pot determina peste voinţa legiuitorului alte situaţii de nulitate absolută.

Pe cale de consecinţă, aceste prevederi nu concurează legea şi nici nu pot să o completeze/modifice, nulitatea absolută decurgând ca sancţiune procedurală exclusiv din lege.

b). cu privire la încălcarea disp. art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional.

Art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea V nr. 5/29.01.2007 prevede că:

,,În cazul în care unitatea este pusă în situaţia de a efectua concedieri colective, părţile convin asupra respectării următoarelor principii: ( … )

c) în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:

▪ metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;

▪ atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

  Prin sintagma timp util se înţelege:

-la întreprinderile cu un efectiv sub 100 de salariaţi, cu 15 zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare;

-la întreprinderile cu 101-250 de salariaţi, cu 20 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare;

-la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare’’.

Reclamanta a precizat că, în speţă, angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat prin textul enunţat ( având în vedere încadrarea S.C. D. S.A. în categoria societăţilor cu peste 250 de angajaţi ), stabilind în condiţiile art. 71¹ Codul muncii o durată mai redusă pentru aceste consultări.

Textul menţionat reia şi nuanţează dispoziţiile cuprinse în art. 69 Codul muncii, întrucât deşi legea nu stabileşte limite temporale care să clarifice sintagma ,,timp util’’, este incontestabil faptul că derularea unor consultări reale, organizate şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra situaţiei societăţii, exclude stabilirea unor termene nerezonabile şi insuficiente pentru scopul pentru care a fost legal acordat.

S-a reţinut, astfel, că în speţă, societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. ( ca de altfel şi I.T.M. şi A.J.O.F.M. C ) o notificare fondată pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii la data de 03.03.2008, reprezentantul sindicatului primind sub semnătură acest înscris.

Între data primirii acestei notificări şi cea emisă în condiţiile art. 71¹ Codul muncii ( înregistrată la instituţii şi primită de sindicat la 04.04.2008) sunt mai mult de 30 de zile calendaristice, norma de trimitere nefăcând distincţie sub aspectul modalităţii de calcul (zile calendaristice sau zile lucrătoare).

Faptul că acest termen a fost respectat este demonstrat, de altfel, de formularea, la 21.03.2008 (şi înaintarea cu adresa nr. 3301 din aceeaşi dată), a propunerilor sindicale.

Susţinerile legate de prorogarea acestui termen în considerarea modificării - conform B.-ului nr. 2580/07.03.2008 la notificarea 2357/03.03.2008 - a momentului de la care urmau a începe concedierile, nu sunt întemeiate. Art. 69 Codul muncii, ca şi art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, se referă la timpul util negocierilor şi consultărilor, marcând acest moment prin raportare la cel al declarării de către angajator a intenţiei de reorganizare.

Faptul că ulterior patronatul înţelege să extindă perioada de punere în aplicare a măsurii preconizate nu poate avea nici un efect asupra termenului util necesar consultărilor, o asemenea situaţie fiind în sprijinul reprezentanţilor salariaţilor şi în favoarea angajaţilor vizaţi de concedierea colectivă.

Cum în speţă a operat o prelungire a perioadei estimate de la care angajatorul urma să pună în practică măsurile de reorganizare, de la 45-55 zile calendaristice calculate de la 03.03.2008, la 60-70 zile calendaristice calculate de la aceeaşi dată, această susţinere de nelegalitate a fost respinsă.

c). în privinţa emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ Codul muncii.

Reclamanta a apreciat că prin emiterea deciziei de concediere la 06.05.2008, anterior împlinirii termenului minim de 60 de zile stabilit pentru iniţierea concedierii colective, măsura este nelegală.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume, cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a B.-ului la notificare – este însă neîntemeiată şi nefundamentată, întrucât termenul de iniţiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut cunoscută intenţia de reorganizare, în speţă, 03.03.2008.

Art. 71¹ Codul muncii, singurul aplicabil în acest context, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, faţă de data de 04.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

d). cu privire la nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Textul art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a nr. 3/11.02.2008, dispune în sensul că în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestui CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare, justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziţia nu este de natură să completeze, în sensul denaturării normelor legale şi nici nu este susceptibilă a produce vreo nulitate câtă vreme asemenea prevederi urmăresc protejarea drepturilor salariaţilor de a cunoaşte, prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

Pe cale de consecinţă, a fost apreciată ca nerelevantă în cauză această susţinere de nelegalitate.

e). în ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Reclamanta a precizat că în derularea procedurii de concediere colectivă nu au fost respectate prevederile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, precum şi cele ale art. 83 din contractul colectiv de muncă pe ramura transporturi.

Aceste prevederi creează însă cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În speţă, însă, criticile vizează modificarea unor posturi şi implicit a unor contracte individuale de muncă în derulare, prin condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 03.03.2008.

Această măsură nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

În cauză, T. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Nu se poate susţine întemeiat că societatea a acţionat într-un mod nelegal stabilind în final, pe baza evidenţei de ansamblu a numărului de posturi ce urmau a fi restructurate, care personal rămâne în activitate şi care este concediat, câtă vreme nu s-a dovedit că au fost concediaţi exclusiv salariaţii membri de sindicat şi că nu au fost respectate criterii de selecţie convenite de partenerii sociali.

Nu s-a dovedit, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate apărările vizând desfiinţarea tuturor posturilor de aceeaşi natură cu cele ocupate de salariaţii afectaţi de concedierea colectivă, motiv pentru care nu mai avea obiect aplicarea criteriilor de prioritate la concediere.

Este irelevantă împrejurarea invocată de reclamant în legătură cu pregătirea profesională a unora dintre mecanizatori fără ca acest lucru să fie cunoscut de către sindicat, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susţinut că această operaţiune a avut caracter intern, realizându-se de către salariaţi.

Concluzionând, s-a reţinut că toate aceste motive referitoare la incidenţa art. 76 Codul muncii şi deci, la nulitatea procedurii de concediere colectivă, sunt nefondate.

Având în vedere că în cuprinsul acţiunii au fost conturate şi alte aspecte care vizează legalitatea concedierii dispuse în temeiul art. 65 şi 66 Codul muncii, instanţa a analizat în ansamblu situaţia arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăţilor economice evocate.

În acest context, s-a avut în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar ( decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 01.01. – 31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii ) atestă că S.C. D. S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007 – 14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul S.C. D. S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că, în raport de considerentele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală şi temeinică.

În ce priveşte capătul de cerere subsidiar, vizând obligarea societăţii la plata diferenţelor rezultate din drepturile corespunzătoare salariilor compensatorii, conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, înregistrat sub nr. 19510/27.09.2006 la D.M.S.S.F. C.

Considerentele formulate asupra acestor pretenţii au relevanţă şi aplicabilitate şi în contextul celorlalte pretenţii băneşti ale reclamantului, întrucât ţin de interpretarea unei situaţii juridice – valabilitatea sau, dimpotrivă, încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Principalele poziţii formulate de părţi în acest context au pornit de la următoarele premise:

Reclamanta: CCM la nivel de unitate a fost înregistrat conform art. 25 din Legea nr. 130/1996 r., la data de 27.09.2006, dar părţile semnaseră actul la 31.07.2006 şi conveniseră ca perioada de valabilitate a acestuia să fie până la 31.08.2007; prin urmare, în virtutea art. 7 alin. 3 din contract, intenţia de denunţare a contractului făcută de reprezentanţii patronatului cu mai puţin de 30 de zile calculate până la 31.08.2007, lipseşte de eficienţă acest demers, iar contractul colectiv este prorogat prin voinţa părţilor ( legea părţilor ), pentru încă un an.

Pârâta: Contractul colectiv de muncă produce efecte, conform aceluiaşi text de lege, de la data înregistrării lui, iar potrivit art. 242 Codul muncii, acesta se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni; prin urmare, stabilirea valabilităţii contractului până la 31.08.2007 şi implicit calculul celor 30 de zile de denunţare unilaterală prin raportare la data menţionată nu sunt întemeiate. Contractul nu poate fi considerat a fi în vigoare câtă vreme sindicatul a declanşat conflictul de interese şi greva generală.

În analiza acestor puncte de vedere s-a considerat ca legal şi temeinic cel dezvoltat de societatea pârâtă.

Astfel, art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 r. stabileşte că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării ( în speţă, 27.09.2006 ), părţile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară ( deci, nu anterioară ) celei de înregistrare.

Art. 23 alin. 1 din lege dispune, totodată, că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Ori, în cauză, textul enunţat, coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-şi producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese, cu excepţiile strict prevăzute ( inaplicabile în litigiu ). În cauză, însă, la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existenţa unui conflict de interese având ca principal obiectiv încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

În documentaţia transmisă Direcţiei de Muncă, sindicatul a precizat că în perioada 27.08. – 28.09.2007 au avut loc negocieri între partenerii sociali pentru a se ajunge la modificarea anumitor clauze ale contractului; în cadrul conflictului de interese a fost parcursă procedura concilierii, iar la 23.10.2007 a fost anunţată greva generală.

În aceste condiţii, opinia exprimată de către reclamant potrivit căreia contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi-a produs efectele şi ulterior datei de 27.09.2007 este în neconcordanţă cu probele administrate, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti.

Pornind de la acest punct de vedere, se va reţine că după data menţionată, niciuna dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situaţie, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speţă, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.

Textul aplicabil era, aşadar cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Nu s-a contestat acordarea acestor compensaţii, astfel cum de altfel a susţinut şi societatea.

Faţă de considerentele arătate, s-a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la plata altor compensaţii la concediere, rezultate din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Aceleaşi considerente ca în precedent, legate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007, au fost avute în vedere şi în raport de pretenţiile vizând plata primei de C pe anul 2007 şi a celei de Paşti pe anul 2008, invocate şi întemeiate în acţiune prin raportare la prevederile art. 96 din CCM la nivel de unitate.

Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior ( respectiv, cât priveşte prima de C, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din (...), iar cât priveşte prima de Paşti 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008 ), motiv pentru care aceste pretenţii nu pot fi întemeiate nici pe dispoziţii ale acestor contracte.

Cât priveşte plata celui de-al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent şi acordat în primul semestru al anului următor, instanţa a reţinut că această dispoziţie nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ( art. 43 alin. 2 ) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu putea fi pretins cu titlu retroactiv, pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.

Sub aspectul capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale brute neacordate, reactualizate cu rata inflaţiei, aferente perioadei lunii februarie 2008, precum şi a contravalorii tichetelor de masă pe aceeaşi perioadă, instanţa a reţinut că aceste pretenţii sunt nefondate.

Potrivit art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului şi în cazul întreruperii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Conform art. 53 alin. 1 Codul muncii, pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

Textul de lege este neechivoc, în sensul că pe perioada de întrerupere temporară a activităţii care conduce la suspendarea contractului, salariatul nu mai primeşte salariul – cu componentele sale: salariul de bază, sporuri şi alte drepturi legale – ci o indemnizaţie în cuantum determinat de text ca fiind egală sau mai mare cu 75% din salariul de bază.

În speţă, acţiunea privitoare la anularea deciziei prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă a fost respinsă şi a rămas irevocabilă, confirmând atât temeiurile de întrerupere temporară a activităţii, cât şi pe cele avute în vedere la luarea măsurii de suspendare a raporturilor de muncă, în aplicarea acestui text.

Întrucât judecata prezentei cauze a fost suspendată pe temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc. civilă până la soluţionarea acţiunii vizând anularea deciziei angajatorului, apreciindu-se că are relevanţă în analizarea temeiurilor de nelegalitate a consecinţelor măsurii contestate şi deoarece s-a statuat, irevocabil, că suspendarea pe temeiul art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii a fost legală şi temeinică, se s-a reţinut că reclamantul nu putea pretinde plata acestor drepturi salariale, pentru perioada arătată.

În fine, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 3.562 lei cu titlu de dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Prin Actul adiţional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr.2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42, în sensul că la lit. d s-a consemnat, prin voinţa partenerilor sociali semnatari, că:

,,În domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori ( dispatch money ), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate( dispatch money ) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit, direct la încasarea acesteia.’’.

Conform art. 11 alin. 1 lit c din Legea nr. 130/1996 republicată, ,,clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: ( … )- pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă’’.

Consecinţa directă a stabilirii destinaţiei primei de operare cu celeritate de către părţile semnatare ale contractului colectiv pe ramură, o reprezintă naşterea, în persoana beneficiarilor, a dreptului de a primi – în măsura încasării de către operatorul portuar a unor sume cu acest titlu – a premiului de natură salarială.

Modalitatea în care prima de dispatch trebuie repartizată între salariaţi, anume, în mod egal sau, dimpotrivă, în directă corelare cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă însă o chestiune ce urma a fi stabilită de Comisia Paritară şi soluţionată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali.

Instanţa a reţinut, că dreptul salariaţilor la plata acestei prime nu trebuie însă să rămână unul iluzoriu, în absenţa unei modalităţi clare de partajare a premiilor rezultate în acest mod, iar dezacordul părţilor ori dezinteresul manifest al uneia dintre părţile contractante în a stabili în Comisia paritară criteriile necesare valorificării acestui drept de natură salarială implică alte pârghii procedurale nu poate justifica nerespectarea dreptului care constituie, în accepţiunea dată de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, un bun.

S-a constatat, în acest sens, că deşi prin sentinţa civilă nr. 518/25.04.2008 a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a-secţia civilă, irevocabilă, s-a dispus plata de către societate a primei de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007 – iunie 2007, nici o probă nu a fost administrată în sensul punerii în executare a acestei hotărâri şi a modalităţii asumate de partenerii sociali în ce priveşte algoritmul de plată a acestei prime.

Acesta este considerentul pentru care nu a fost reţinută ca fiind concludentă în cauză efectuarea unei expertize contabile judiciare, dar pentru care au fost administrate probe care să conducă la o justă soluţionare a litigiului pe acest aspect.

În raport de considerentele arătate, instanţa a reţinut că – în absenţa unor convenţii contrare – toţi salariaţii societăţii sunt îndreptăţiţi să participe în mod egal la această formă de premiere, prin raportare la prima de dispatch încasată efectiv de societatea pârâtă pe perioada ianuarie 2007 – iunie 2007 şi la numărul de salariaţi existenţi la finele primului semestru al anului 2007.

Nu au fost reţinute nici susţinerile societăţii, potrivit cu care nu poate fi raportată întreaga sumă obţinută cu acest titlu pentru acordarea de prime în condiţiile art. 42 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 şi că plata primelor s-ar datora după deducerile legale; societatea pârâtă nu a probat că a iniţiat demersurile necesare identificării, împreună cu sindicatul, a modalităţii concrete de punere în practică a textului şi nici a deducerilor legale la care a fost supusă suma astfel încasată.

I. Recursul reclamantei :

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:

În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la S.C. „D.” S.A. în perioada martie–iunie 2008, proces în urma căruia a încetat şi contractul individual de muncă al recurentului reclamant, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greşită a legii, prin indicarea dispoziţiilor art. 71¹ din Codul muncii şi art. 79 din CCM Naţional.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 71¹, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanţii sindicatului sau reprezentanţii salariaţilor.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenţia de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părţi dintre salariaţi s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administraţie al societăţii fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din D. a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul, „în timp util”, în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiaşi clauze se precizează că prin sintagma „timp util” în cazul unei societăţi cu peste 250 salariaţi, se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce priveşte notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunţă intenţia de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 71¹ Codul muncii, notificarea prin care anunţa hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală şi pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din D., coroborate cu prevederile art. 71¹ Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenţiei angajatorului de realizare a unei concedieri colective şi până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat aşa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanţilor sindicatului salariaţilor în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaţilor în data de 6.05.2008, după 56 de zile şi nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din D..

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispoziţiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susţinut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunţată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societăţii în care să apară şi această funcţie sau criteriile în baza cărora unora dintre angajaţi le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din D. dar şi ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel şi prevederile art. 72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediaţi. Au fost angajaţi docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înştiinţarea I.T.M. C, apărarea societăţii fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de „mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în C.O.R., iar de aceea a angajat „docheri”, însă cu privire la „operatori dană” nu a susţinut nimic.

Reclamanta a criticat soluţia şi sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susţinut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010 şi că acest temei de drept a fost precizat în faţa instanţei de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convenţional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată şi adoptată de instanţă ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariaţii cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 şi 2010.

Conform art. 43 alin. 2 lit. „a”, toţi salariaţii încadraţi în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât şi în anii 2009 şi 2010.

A criticat hotărârea şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere referitor la prima de dispatch.

Recursul reclamantei este nefondat.

1. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 71¹ Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: „În situaţia în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin. 1 Codul muncii doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilitatea de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nicio dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art. 69 Codul muncii reglementează obligaţia informării sindicatelor asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, de a se iniţia în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi).

Obligaţia instituită de art. 69 Codul muncii vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional:

Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancţionat în mod corespunzător încălcarea săvârşită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenţiei de realizare a concedierii colective şi aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noţiunea de „timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: „Prin sintagma timp util se înţelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speţă, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. încă de la 3.03.2008 intenţia de concediere colectivă, astfel cum rezultă din B.ul la Notificarea nr. 2357/3.03.2008 înregistrat sub nr. 2580 din 7.03.2008 şi primit de reprezentanţii sindicatului în data de 10.03.2008.

c)În privinţa emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi art. 71¹ din Codul muncii şi această critică este nefondată.

Recurentul apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – şi nu 60 de zile, cum prevăd dispoziţiile art. 79 din D. prin raportare la art. 71¹ Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a B. la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de iniţiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut intenţia de reorganizare şi concediere colectivă, în speţă la 3.03.2008.

Articolul 71¹ Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, faţă de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

d)O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008– 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile

privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Ne însuşim considerentele T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiţie de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel naţional, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaţilor de a cunoaşte prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

e)Reclamanta critică hotărârea şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel naţional şi art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale crează cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată şi faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajaţi ai S.C. „D.”, pentru 45 s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcţiei în cea de „mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancţionarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi, în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat şi faptul că S.L.P. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 din Codul muncii nu poate fi primită, situaţia de fapt fiind corect reţinută din acest punct de vedere de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, care după verificarea comparativă a atribuţiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fişa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară şi nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate şi alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situaţia arătată de societatea pârâtă - prin prisma dificultăţilor economice evocate şi reţinute în mod judicios de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 1.01.–31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii) atestă că S.C. „D.” S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007–14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a niciunei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul S.C. „D.” S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, se va reţine că, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei a fost legală şi temeinică.

O ultimă critică vizează respingerea pretenţiei referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziţie nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

Critica referitoare la prima de dispatch va fi respinsă ca nefondată, întrucât Tribunalul a admis acest capăt de cerere pentru perioada solicitată, recurenta fiind nemulţumită de suma acordată, care nu a fost cuantificată corect, deşi reperele indicate de aceasta nu îndreptăţesc la această modalitate de calcul.

Drept urmare, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat.

II. Recursul pârâtei (...) D. (...) :

Recurenta pârâtă critică hotărârea pentru faptul că instanţa de fond s-a subrogat rolului partenerilor sociali în ce priveşte acordarea primei de dispatch în cuantum de 2.605 lei aferentă perioadei 01.01.2007-31.06.2007.

Prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006 – 2007 încheiat la data de 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. „d”, s-a stabilit prin voinţa partenerilor sociali modalitatea şi condiţiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Prin urmare, modalitatea în care aceasta prima urmează să fie repartizată reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că suma totală reţinută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007–31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

Prin urmare, apreciază recurenta, instanţa nu putea stabili cuantumul sumei ce i se cuvenea reclamantei în lipsa unui acord intre partenerii sociali.

Recursul pârâtei S.C. „D.” S.A. este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare–descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea lor.

E. money reprezintă suma de bani care se plăteşte de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea şi folosirea de resurse suplimentare reuşeşte să presteze operaţiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar şi operatorul portuar.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch-ului poate fi reţinută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare faţă de cel contractual, în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operaţiunile de încărcare–descărcare.

Faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) şi care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007–iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situaţia economico-financiară şi analiza activităţii S.C. D.” S.A. la data de 30.06.2007, s-a menţionat că în semestrul I 2007 veniturile societăţii au crescut şi că această creştere se datorează depăşirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părţile s-au înţeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaţilor care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susţine că datorită perfecţionărilor tehnologice contribuţia factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentinţa recurată cu privire la prima de dispatch şi a trimis cauza spre rejudecare la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în vedere efectuării unei expertize tehnice contabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta E. D., domiciliată în C,(...), (...).5, apart.29, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.544/14.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...).

Admite recursul formulat de pârâta (...) D. (...), cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C, împotriva aceleaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată cu privire la prima de dispatch şi trimite cauza spre rejudecare la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în vederea efectuării unei expertize contabile.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond: G.M.; M.H.

Red.dec.Jud.M.(...)/02.11.2009

Tehnored.gref.RD/4ex/03.11.2009