• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 2400 din data 2009-12-15
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR.2400

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2009

Preşedinte - (...)- (...) (...)

Judecători - (...)- (...) (...)

- J.-(...) (...)

Grefier - E. T.

 

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanţii N. D. M. domiciliat în comuna D., sat D., nr. 264, judeţul P şi O. Ş. domiciliat în P,(...), .136, .A, .95, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.1008 din 08 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC E. SA B, cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239 .

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 8 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului ales la intimatei-pârâte - avocat E. M. să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:

 

C U R T E A:

 

Deliberând asupra recursului civil de faţă, în baza lucrărilor

dosarului reţine următoarele:

 

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...) reclamanţii N. D. M. şi O. M. Ş. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, au solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii indemnizaţiei de concediere neachitată de pârâtă pentru N. D. M. în sumă netă de 5000 lei şi prima de aprovizionare toamnă-iarnă 2006-2007, iar pentru reclamantul O. M.Ş. a sumei nete de 3000 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediere neachitate- drepturi salariale ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au fost salariaţii societăţii pârâte, până la data de 15.(...), respectiv până la data de 01.02.2006 când au fost disponibilizaţi.

Au mai arătat reclamanţii că potrivit negocierilor dintre pârâtă şi G. E. concretizate prin semnarea Planului Social anexat la contract, pentru salariaţii cu o vechime mai mare de 15 ani trebuia achitată o compensaţie egala cu 15 salarii medii brute la nivelul E., dispoziţii nerespectate de pârâtă care nu a calculat corect sumele ce li se cuveneau şi totodată, nu a respectat nici disp.art.176 din D. pe anii 2004-2007, în baza cărora pârâtă trebuia să le achite în luna octombrie o primă de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anii 2006-2007, în cuantum minim de un salariu minim pe ramură.

În dovedirea acestor susţineri reclamanţii au depus înscrisuri (filele 5-24).

La termenul din data de 08.04.2009 reclamanţii au depus o precizare la acţiune (filele 31-37) prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantul N. D. M. a sumei de 3891 lei net, din care 1321 lei net reprezentând contravaloarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă pe perioada anilor 2005-2007 şi 2570 lei net diferenţa de plăţi compensatorii iar către reclamantul O. M.Ş. a sumei de 4020 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediere neachitată de pârâtă, sume actualizate conform indicelui de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii.

În subsidiar s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantul N. D. M. a unei diferenţe de indemnizaţiei de concediere în cuantum de 1799,4 lei ce urmează a fi actualizată conform indicelui de inflaţie şi a primei de aprovizionare toamnă-iarnă 2005-2007 în cuantum de 1321 lei şi la plata către reclamantul O. Ş. a sumei de 3203,55 lei diferenţe de plăţi compensatorii.

La acelaşi termen de judecată pârâta SC E. SA a depus întâmpinare(filele 46-52) la care a ataşat înscrisuri(filele 53-72) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct. 4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate între G. E. şi SC E. SA şi aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele părţi semnatare, având loc o calculare corectă a drepturilor salariale cuvenite, ţinându-se seama de creşterile salariale înregistrate anterior disponibilizării.

Pârâta a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, atât timp cât obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, cerere ce ar fi putut fi formulată în termenul de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune conform art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, ci, constă în plata compensaţiei aferente concedierii, fiind astfel aplicabile disp.art.283 al.1 lit.1 C.muncii, iar în condiţiile în care decizia de concediere care cuprindea în mod expres şi cuantumul indemnizaţiei de concediere nu a fost contestată de către reclamanţi în calitate de foşti salariaţi în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării, înseamnă că acţiunea este prescrisă.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1008 din 08 mai 2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins ca neîntemeiată atât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă cât şi acţiunea precizată a reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă,că reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, contractele de muncă încetând prin concediere în baza art. 65 şi 66 din Codul muncii, conform cărţilor de muncă existente la dosar.

Potrivit deciziilor de concediere, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanţii au primit sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social şi ţinând cont de vechimea în societate a salariatului, ocazie cu care au fost impozitate aceste sume în baza dispoziţiilor legale fiscale în materie.

Disp.art.50 din CCM pe anii 2005-2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani-1,5 salarii medii nete; de la 3 la10 ani-trei salarii medii nete iar peste 10 ani-cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede că angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: între 5 luni şi 5 ani-opt salarii medii brute pe E.; între 5 şi 15ani-douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani- cincisprezece salarii brute pe E..

Aşadar, din probele administrate în cauză tribunalul a reţinut că reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social astfel că pretenţia lor de a fi obligată pârâta la plata altor diferenţe cu titlu de plăţi compensatorii sau orice alte indemnizaţii de concediere, este neîntemeiată.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social şi deci ar avea dreptul la o diferenţă de plăţi compensatorii precum şi că în mod nelegal le-au fost impozitate sumele plătite, a fost înlăturată ca nejustificată întrucât prin Planul Social s-a avut în vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art.50 din CCM şi nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul Social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizaţia de concediere din art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzuta de art.4 din Planul Social, ori o asemenea clauză nu există.

De altfel, art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM şi nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult chiar, la calcularea indemnizaţiilor de concediere acordate, s-a ţinut seama de dispoziţiile CCM, ale Planului Social, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale în vigoare, motiv pentru care reclamanţii au încasat la momentul disponibilizării, suma netă ce li s-a cuvenit, caz în care aceştia nu mai pot pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferenţe, mai ales ca niciunul dintre reclamanţi nu a contestat decizia de concediere.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt al cererii, potrivit art.176 din CCM pe anii 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă) salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condiţiile şi criteriile de acordare.

Prin acelaşi articol se mai prevede că negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri şi numai dacă la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.

Din interpretarea acestui articol tribunalul a reţinut că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condiţiile şi criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.

De asemenea, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocata de pârâtă, în condiţiile în care, în speţă, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c C.muncii în baza cărora prezenta acţiune este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenţei drepturilor solicitate, respectiv noiembrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acţiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanţii au declarat în termen legal recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie(filele 4-7).

Recurenţii-reclamanţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată criticând această soluţie, cu următoarele argumente:

- chiar dacă disponibilizările colective s-au produs în anii 2005-2006, la acordarea indemnizaţiilor de concediere pârâta nu a calculat procentele de majorare a salariilor cu 13% şi respectiv 10% asupra salariului mediu brut din anul 2004, aşa cum era prevăzut în Planul Social.

În aceste circumstanţe, reclamanţii-recurenţi au susţinut că în mod eronat instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, dând acţiunii precizate un alt înţeles în sensul că s-ar fi solicitat cumularea măsurilor din art.50 al contractului colectiv de muncă cu pct.4 din Planul Social.

Sub aspectul capătului de acţiune referitor la contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pentru anii 2005-2006, recurenţii-reclamanţi au susţinut că sentinţa este nelegală în condiţiile în care obligaţia plăţii acestor drepturi rezultă din clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, chiar dacă la nivel de unitate nu s-a mai prevăzut acest drept, iar apărarea pârâtei că aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază începând cu 1 iunie 1997 nu este reală şi nu a fost dovedită în nici un fel, fiindcă telexul nr.2412/1998 nu a fost aplicat niciodată.

Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii precizate.

Examinând soluţia prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenţi, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele conform art.3041 cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au fost salariaţi ai societăţii pârâte, raporturile lor de muncă încetând prin concediere individuală, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, astfel cum rezultă din deciziile depuse în copie la dosar împreună cu carnetele lor de muncă în care sunt înscrise menţiunile privind măsura încetării contractului, în conformitate cu art.65 şi 66 din Codul muncii şi numărul deciziei prin care s-a dispus (filele 5-24 şi 64-72).

Din deciziile individuale de concediere al căror motiv îl constituie desfiinţarea postului ocupat de fiecare din cei doi reclamanţi-recurenţi, mai rezultă că la data concedierii s-au stabilit şi drepturile cuvenite fiecăruia ca urmare a măsurii disponibilizării, denumite indemnizaţie de concediere şi sunt stabilite în valoare brută.

Textul cadru din Codul muncii, respectiv art.66 reglementează dreptul salariaţilor concediaţi din motive ce nu ţin de persoana lor, de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi compensaţii în condiţiile contractului colectiv de muncă.

Art.50(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (denumit în continuare D.) stabileşte dreptul salariaţilor concediaţi din motive ce nu ţin de persoana lor, de a primi în funcţie de vechimea în societate, o indemnizaţie minimă de concediere constând în unul sau mai multe salarii nete.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că această clauză contractuală a fost greşit evocată şi aplicată de instanţa de fond fiindcă în realitate ei nu şi-au întemeiat cererea pe aceste dispoziţii ale contractului, ci pe cele ale pct.4 din Planul Social, în temeiul cărora au primit salarii compensatorii dar care nu au fost indexate anual, începând cu anul 2004, conform art.128 alin.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Această ultimă clauză contractuală (fila 52 dosar fond) prevede pentru anii 2005 şi 2006, creşteri procentuale medii cu 13%, 10% ale salariilor de bază, aplicându-se fondului total de salarii pentru anul la care se referă.

Curtea constată că pentru a soluţiona corect cererea precizată a reclamanţilor, este necesară stabilirea diferenţelor de reglementare ale prevederii cuprinse în art.50 (1-4) din D., astfel cum au fost negociate şi acceptate de părţile contractante la semnarea contractului şi în raport de care este sau nu incident Planul Social, de asemenea negociat şi însuşit de angajator şi salariaţi prin reprezentanţii lor şi care stabileşte în varianta finală din 21 aprilie 2005 (fila 61) aşa cum a fost modificată apoi prin Amendamentul din 13 septembrie 2006 (fila 62) dreptul angajaţilor la pachete financiare, în raport de vechime, de 8,12 şi respectiv 15 salarii medii brute.

Modalitatea de calcul a cuantumului indemnizaţiilor de mai sus a constituit-o pentru anul 2005 salariul mediu brut pe anul anterior, iar pentru anul 2006, salariul mediu brut se va calcula aplicând procentul de creştere a salariilor din anul anterior.

Această modalitate de stabilire a indemnizaţiilor de concediere fost în realitate contestată de recurenţii-reclamanţi, care au depus la instanţa de fond propriul calcul, susţinând că sumele primite nu cuprind şi creşterile procentuale arătate mai sus, pe de o parte, iar pe de alta, au fost nelegal supuse impozitării, cu nerespectarea reglementărilor fiscale care exclud această categorie de plăţi de la obligaţia de plată a impozitului de 16%.

Cu înscrisurile ataşate la întâmpinare depusă la prima instanţă, inclusiv modul de calcul al indemnizaţiei de concediere pentru perioada 2005-2008 s-a făcut dovada că indicele procentual de creştere anuală medie a salariului de bază, a fost aplicat începând cu anul 2005 şi ulterior, astfel că menţiunea înscrisă în pct.4 din Planul social potrivit căreia” pentru 2005: salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004 ( majorat în anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)” -fila 61 dosar fond-a fost pe deplin respectată, iar instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect clauzele contractuale reţinând că societatea pârâtă a indexat efectiv cu procentul anual de creştere, sumele plătite angajaţilor ce au fost concediaţi.

În cazul reclamanţilor, astfel cum în mod explicit rezultă din deciziile de încetare a contractelor lor individuale de muncă, prin care li s-au acordat şi drepturile cuvenite fiecăruia ca urmare a măsurii disponibilizării, denumite indemnizaţii de concediere, acestea au fost stabilite în valoare brută, respectându-se în acest fel pct.4 din Planul Social invocat de reclamanţi.

În privinţa capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat şi plata contravalorii sumelor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada anilor 2006-2007, Curtea constată că dreptul salariaţilor de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispoziţiile art.168 alin.1 şi 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de unitate (denumit în continuare D.) pe anul 1997.(filele 154-157 dosar fond).

Potrivit art.168 al.2 din acelaşi contract, începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă iarnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adiţional la prezentul contract.

Aşadar voinţa părţilor contractante a fost aceea ca, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aşa cum s-a arătat.

În aceşti termeni, cum reclamanţii au susţinut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susţinând contrariul, iar în recurs s-a reiterat această susţinere, Curtea va verifica dacă instanţa de fond a stabilit în mod legal şi temeinic că dreptul reclamanţilor la plata sumei revendicate cu acest titlu a fost acordat.

Curtea reţine că intimata-pârâtă a susţinut şi dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanţa de fond cât şi în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaţilor, inclusiv al reclamanţilor, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare D.) încheiat de fosta Regie Autonomă a E. E. RA, pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi de G. E. pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe E. RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres (filele 12-13 dosar recurs) că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 14 dosar recurs).

Acest înscris emis şi semnat de SN E. SA pe de o parte şi G. pe de alta, stabileşte ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel : salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10% ; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% şi salarii peste 2.000.000 lei-5% , salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, şi constituind baza la care au fost calculate şi acordate creşteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Şi în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiaşi termeni de mai sus iar ulterior anului 2002, deşi reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susţinut şi nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaţilor nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată şi însuşită de părţile contractante, aşa cum a fost analizată în cele ce preced.

Curtea mai reţine că această adresă a cărei natură juridică este aceea a unui veritabil act adiţional la D., nu a vizat Sucursala E.-unde au fost salariaţi reclamanţii, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunităţile Regiei Autonome a E.-E. RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conţinutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.

Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înfiinţat Societatea Naţională a E. E. SA B, societate pe acţiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a E.-care a fost desfiinţată- astfel că pentru anul 1998, D. a fost încheiat şi semnat de SNP E. SA şi G. E. .

Prin acelaşi act normativ-Anexa 2, Sucursala E. a fuzionat prin absorbţie cu Societatea Naţională a E. E. SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât şi personalul din societăţile nominalizate în Anexa 2 a ordonanţei, adică şi salariaţii Sucursalei E., cu toate drepturile şi obligaţiile de la data transferului, decurgând din : contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă şi orice alte dispoziţii privind condiţiile de muncă şi salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).

Sindicatul liber al salariaţilor Sucursalei E. aparţinea, înaintea fuziunii, de Federaţia Sindicală din D.-E.” M. F.” iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la G. E., urmare absorbţiei stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate şi semnate în numele salariaţilor de această federaţie sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat şi aplicat efectiv modalitatea de acordare a

suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părţilor în cauza de faţă.

În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanţilor(poz.65 fila 21 şi poz.34 fila 70) rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate şi reaşezate salariile acestora conform adresei nr.I.P.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare şi a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP E. SA, salariaţii beneficiind de toate drepturile salariale şi indexările acordate până la această dată şi incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.

În egală măsură, din aceleaşi înscrisuri mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reaşezarea lor ca efect al transferului la noua societate, menţiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv I.. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanţii au înţeles să revendice acest drept fără vreo justificare verosimilă numai pentru anii 2005-2006.

Pentru considerentele care preced, Curtea, constatând că niciuna dintre criticile aduse sentinţei prin recursul reclamanţilor nu se justifică, în temeiul art.312 cod pr.civ. se va respinge recursul exercitat de aceştia ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N. D. M. domiciliat în comuna D., sat D., nr. 264, judeţul P şi O. Ş. domiciliat în P,(...), .136, .A, .95, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.1008 din 08 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC E. SA B, cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2009.

 

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) J.-(...) (...)

 

Grefier,

E. T.

 

 

 

 

T./VS

5 ex./7 ian.2010

d.f(...)-Trib.P

j.f.(...) R

O. D.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Toate spetele


Sus ↑