• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 212/2009 din data 2009-02-23
Pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 212/2009

 

Şedinţa publică de la 23 Februarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - preşedintele Curţii de Apel

(...) (...) - judecător

(...) (...) - preşedinte secţie

F. U. - grefier

 

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA B împotriva sentinţei civile nr. 1504/21.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. T. E. pentru pârâta recurentă şi av. K. M. pentru reclamanta (a) intimat (ă) , lipsind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care, se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei recurente completare a motivelor de recurs , prin care se invocă ca motiv de ordine publică – excepţia necompetenţei teritoriale a T r i b u n a l u l u i A l b a în soluţionarea cauzei invocând disp. art. 72 din Legea 168/1999, excepţie susţinută şi oral de mandatara recurentei.

Avocata reclamantei intimate depune la dosar două moduri de calcul al pretenţiilor , unul după planul social şi altul după amendamentul la planul social.

Avocata reclamantei intimate, faţă de excepţia necompetenţei teritoriale , invocată de pârâta recurentă, pune concluzii de respingere ca nefondată . Potrivit art. 62 şi 64 din Legea 24/2000 acest act normativ a fost supus abrogării şi potrivit art. 284 c o d u l m u n c i i şi OUG 138/2000 privind modificarea şi completarea c o d u l u i d e pr. civilă , competenţa de soluţionarea a conflictelor de muncă revine instanţei în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliu sau reşedinţa. Ca practică în acest sens invocă Deciziile nr. 670/R/2005 şi 2603/R/2005 ale Curţii de A p e l B u c u r e ş t i şi Deciziile 3084/2004; 1262/2004 şi 6654/2006 a I.C.C.J. B.

Deliberând asupra excepţiei de necompetenţă teritorială invocată de pârâta recurentă privind încălcarea disp. art. 72 din Legea 168/1999 , instanţa respinge această excepţie întrucât dispoziţiile articolului mai sus menţionat a fost abrogat prin art. 298 al.2 din c o d u l m u n c i i.

Avocata reclamantei arată că potrivit disp. art. 180 cod pr. civilă se va înscrie în fals asupra înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă :

Susţine că înscrisul adresat Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E.,care poartă ştampila AMOFM B – Registratură cu nr. de intrare 23177 din 22.06.2006 şi ştampila Director General Executiv nr. 874/22.06.2006, precum şi ştampila F.S.L.I. E. dând număr 1380/22.06.2006 şi continuare, este un act unilateral şi nu ştie dacă conţinutul actului aşa cum a fost depus este cel real.

În ce priveşte amendamentul la planul social din 13.09.2006 , de asemenea înţelege a se înscrie în fals, întrucât nu poartă nici o ştampilă , nici o dată de înregistrare şi contestă însuşi semnăturile în sensul că nu sunt reprezentanţii legali care ar trebui să semneze şi inclusiv data.

Faţă de înscrisurile emise de Comisia Paritară nr. 66/9.01.2006, 111/29.12.2006 şi 72/21.12.2007 arată că , contestă conţinutul lor , data şi lipsa componenţei comisiei paritare .

În ce priveşte înscrisul emis de SC E. înregistrat la I.T.M: B sub nr. 27776/a/30.08.2008 şi la A.M.O.F.M. B Registratură sub nr. 30657/30.08.2006 contestă conţinutul lor, faţă de împrejurarea că nu poartă ştampila şi pe filele 2 -3 şi semnăturile.

Avocata pârâtei recurente precizează că înscrisurile depuse la dosar au fost depuse în vederea justificării sumelor şi au fost avute la stabilirea modului de calcul, ele fiind reale .

Deliberând asupra probelor solicitate de mandatara reclamantei intimate instanţa le respinge faţă de împrejurarea că acţiunea este formată pe dispoziţiile art. 50 ale Contractului colectiv de muncă şi art. 4 din Planul social .

Mandatarii părţilor arată că nu mai au alte cereri de formulat ,împrejurare faţă de care , instanţa constată cauza în stare de soluţionare, o lasă în pronunţare şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi precizat , şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct 8,9 cod pr. civilă , art. 3041 şi art. 312 cod pr. civilă , modificarea sentinţei atacată şi rejudecând în principal respingerea acţiunii , potrivit disp. art. 283 lit. e c o d u l m u n c i i fiind prescris dreptul la acţiune , iar în subsidiar , respingerea acţiunii formulată de reclamantă, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a apreciat actele juridice depuse la dosar. . Cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în suma de câte 148,75 lei atât la fond cât şi la recurs.

Avocata reclamantei intimate în conformitate cu disp. art. 312 cod pr. civilă pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei recurate, cu aplicarea dip. art. 274 cod pr. civilă..

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune , potrivit disp. art. 283 alin. 1 lit. c c o d u l m u n c i i , termenul este de trei ani , conflictul individual de muncă constă în plata indemnizaţiei de concediere , conform convenţiei în funcţie de vechimea fiecăruia .

Instanţa în mod corect a obligat pârâta să plătească despăgubiri calculate conform convenţiei părţilor ( Planul social şi art. 50 din Contractul Colectiv de muncă). Ceea ce a contestat este modul de calculul al indemnizaţiei care nu a respectat convenţia şi faptul că disp. art. 50 din CCM nu cuprinde prevederea potrivit căreia din salariul mediu brut se scade impozitele aferente. Potrivit art. 4 din OUG 8/2003 coroborate cu art. 55 alin. 4 lit. j şi art. 42 lit. a din Codul Fiscal , precum şi disp. art. 48 alin. 4 din Legea 76/2002 rezultă că plăţile compensatorii acordate în baza CCM nu se impozitează , întrucât beneficiază de acelaşi regim de impozitare ca şi ajutorul de şomaj , ajutor care nu este supus impozitului pe venit.

 

CURTEA DE APEL

 

Asupra recursului civil de faţă ;

Prin acţiunea civilă înregistrată la T r i b u n a l u l A l b a sub dosar nr(...) reclamanta E. F. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5663 lei despăgubiri civile actualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 31.10.2006 şi până la plata efectivă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acţiunii au fost invocate următoarele :

Reclamanta a fost salariata pârâtei, concediată prin decizia nr. 22/24.01.2006 ca urmare a reorganizării activităţii. La concediere reclamanta a primit o indemnizaţie în cuantum de 15947lei, deşi trebuia să primească o indemnizaţie egală cu echivalentul a 12 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2005 cu o indexare de 13 % aplicabilă pentru anul 2006 , conform art. 4 din Planul social E. - versiune finală la 21.04.2005 .

Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă pârâta era obligată să plătească, conform vechimii reclamantei, 2 salarii medii nete pentru anul 2006.

Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării , conform deciziei de disponibilizare , motiv pentru care s-a solicitat reactualizarea sumelor de la data naşterii dreptului .

Prin sentinţa civilă nr.1504/21.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul cu numărul de mai sus, acţiunea a fost admisă.

Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferenţa dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite, în sumă de 5663 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost salariata pârâtei concediat prin decizia nr. 22/24.01.2006 . Concedierea a avut loc ca urmare a reorganizării activităţii pârâtei .

Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă şi Federaţia Sindicatelor Libere şi celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei .

Reclamanta a fost salariata pârâtei începând cu 21.12.2009.

În cazul concedierii, potrivit Planului Social, salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice, pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să-i plătească salariatului o indemnizaţie egală cu salariul de bază şi celelalte drepturi salariale ce i-ar fi revenit potrivit contractului individual de muncă .

La data încetării contractului individual de muncă pârâta va plăti salariatului şi toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007 .

În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum şi salariile prevăzute de Planul Social, funcţie de vechimea salariatului în cadrul E. - art. 6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă .

În cazul de faţă suma achitată salariatului a fost de 15.947 lei .

Potrivit contractului colectiv de muncă a fost stabilită o creştere a salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 % , aplicabilă salariaţilor aflaţi în evidenţa pârâtei la data de 1.01.2007 .

Pentru anul 2005 salariul mediu brut pe societate a fost de 1400 RON pe persoană; pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate a fost de 1850 RON pe persoană, aşa cum rezultă din adresa nr.1225/16.05.2006, iar pentru anul 2007 de 2000 Ron/peroană, conform adresei nr. 504/200, comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale .

De asemenea, potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariaţii beneficiau de o indemnizaţie minimă de concediere, din alte motive decât cele ce ţin de salariat , inclusiv în cazul concedierilor colective , astfel : la o vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete ; la o vechime de la 3 – 10 ani de 3 salarii medii nete şi la o vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 C.C.M. ) .

Aceste obligaţii ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 şi prelungit pentru anul 2007 înregistrat la D.M.S.S şi F a m i l i e B u c u r e ş t i şi comunicat apoi structurilor teritoriale aşa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007 .

Potrivit Planului Social E. versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariaţii cu o vechime de la J de an la 5 ani , 12 salarii pentru salariatul cu o vechime de la 5 la 15 ani şi 15 salarii pentru salariatul cu o vechime de peste 15 ani . Pentru anul 2005 salariul mediu brut E. se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă .

Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social , Contractului Colectiv de muncă şi deciziei de concediere a rezultat că reclamantei i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut E. pentru anul 2005 de 1.400 RON / persoană indexabil cu 13 % aşa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2006 . Reclamantei i se cuvenea echivalentul a 12 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art. 50 din CCM .

În urma calculului efectuat a rezultat o diferenţă totală de 5663 lei neachitată salariatului de către pârâtă .

Această sumă a fost actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanţa depusă la dosarul cauzei .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii în principal ca fiind prescris dreptul la acţiune, iar în subsidiar ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive a arătat că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de formare a acţiunii fiind de 30 de zile potrivit art.283 lit.a din c o d u l m u n c i i, pretenţiile invocate de reclamantă decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi băneşti datorate ca urmare a concedierii.

În condiţiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultatul aplicării dispoziţiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripţie este de 6 luni potrivit art.283 lit.e din c o d u l m u n c i i şi curge de la data naşterii dreptului material la acţiune, respectiv data concedierii.

Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază şi alte venituri. În consecinţă solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizaţie minimă de concediu în baza art.50 din contractul colectiv de muncă nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.

Pe fondul pricinii se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi cu privire la modul greşit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art.69 din c o d u l m u n c i i, la data de 21.04.2005 la nivelul societăţii, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.

Sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe E. în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării şi nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, aşa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă şi art.4 din Planul social.

Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, aşa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum şi art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.

Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.

Prin Planul social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoştinţa sindicatului, I.T.M. şi A.M.O.F.M., cu respectarea prevederilor legale.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiei de disponibilizare se stabileşte în art.4 din Planul Social. Baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2004 înmulţit cu 8,12,15 salarii, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozitare de 16%, obţinându-se indemnizaţia de concediere, astfel că aprecierea reclamantei privind incorecta calculare a indemnizaţiei de concediere este neîntemeiată.

Reclamanta nu a formulat întâmpinare. Prin concluziile scrise acesta a solicitat respingerea excepţiilor invocate ca neîntemeiate. De asemenea a solicitat şi respingerea pe fond a recursului. În esenţă a susţinut că măsurile compensatorii prevăzute în Planul social trebuiau cumulate cu cele din Contractul colectiv de muncă şi că acestea trebuiau acordate în valoare neimpozitată.

Curtea, deliberând asupra recursului de faţă prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, potrivit prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, reţine următoarele:

Susţinerea recurentei în sensul că cererea formulată de reclamantă este prescrisă nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit.c din c o d u l m u n c i i, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.

În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit.a din c o d u l m u n c i i, întrucât pretenţiile invocate de reclamantă nu decurg din încetarea contractului individual de muncă şi nici prevederile art.283 lit.e din acelaşi act normativ, întrucât pretenţiile formulate de reclamantă nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.

Ne aflăm, însă, în prezenţa unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susţinerilor pârâtei, reclamanta se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecăţii.

Pe fondul cauzei Curtea reţine că reclamanta a fost salariata societăţii pârâte până la data de 24.01.2006

Prin cererea adresată instanţei de fond reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5663 lei despăgubiri civile actualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 31.10.2006 şi până la plata efectivă, motivat de faptul că pârâta nu i-ar fi plătit drepturile cuvenite în temeiul art.50 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a concedierii sale colective , respectiv două salarii medii nete.

Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greşită pe care instanţa de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art.6 din decizia de concediere reclamantei i se cuvine suma de 15.947 lei „cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social”.

Părţile, reclamanta şi respectiv pârâtul au interpretat diferit conţinutul acestui articol precum şi al alin.4 al art. 50 din Contractul colectiv de muncă. Astfel reclamanta a susţinut că sintagma „completate cu prevederile Planului social ”semnifică dreptul de a beneficia simultan atât de prevederile contractului colectiv de muncă cât şi de cele ale Planului social pe când pârâta a susţinut că această sintagmă reprezintă o referire cu privire la modul de calcul şi nu acordarea cumulată a unor drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2007 la nivelul E. :

„A 1 La concedierile individuale din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul ăi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie de concediere, după cum urmează:

- de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete

- de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete

- peste 10 ani 5 salarii medii nete

A 2 În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia precedentă.

A 3 E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

A.4 Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.”

În consecinţă art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabileşte doar în situaţia concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizaţiei de concediere. Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu G. ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privinţa concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similară cu cea utilizată în situaţia concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizaţiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt şi prevederile alin 4 al aceluiaşi articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuşi art. 50 nu conţinea nici o dispoziţie concretă referitoare la drepturile salariaţilor în cazul concedierilor colective.

Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă aşadar ceea ce susţine reclamanta respectiv că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cumulează(completează) cu cele prevăzute în Planul social. Art. 50 în alineatul 4 ca şi art. 6 din decizia de concediere făcând vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan, nu a drepturilor din Contract cu cele din Plan. Dealtfel o astfel de completare, în manierea susţinută de reclamant, nici nu ar fi posibilă pentru că aşa cum am arătat Contractul nu prevede drepturi concrete în cazul concedierilor colective ci prevede doar reguli care trebuie obligatoriu să constituie punct de plecare la negociere în vederea determinării lor şi înscrierii în planul social.

Drepturile cuvenite reclamantei ca urmare a concedieri colective au fost deci în mod corect acordate de către angajator în concordanţă cu prevederile Planului social.

În acest Plan social, concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 şi 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la Punctul 4 E. Financiare :

„În funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi următoarele pachete:

Parte integrantă a negocierilor finale:

- 0,5 – 5 ani vechime 8 salarii*

- 5 – 15 ani vechime 12 salarii*

- peste 15 ani vechime 15 salarii*

*=pentru anul 2005. Salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004( majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).

Plata se va efectua în maxim trei tranşe. Ar putea fi posibile excepţii în special în cazul celor care intră sub incidenţa punctului 5(întemeierea propriei afaceri).”

Prin acţiunea introductivă reclamanta a recunoscut că a încasat suma de 15.947 lei reprezentând cuantumul indemnizaţiei de concediere cuvenite în temeiul Planului social. În aceste condiţii dispoziţia instanţei de obligare a pârâtei la plata sumei de 5663 lei, în temeiul art. 50 din contractul colectiv de muncă este nelegală.

Faţă de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 coroborat cu art.304 punct 9 C.pr.civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunea formulată în cauză de reclamantă.

Nu s-au dovedit cheltuieli de judecată în recurs, aşa încât, conform art.274 Cod procedură civilă nu vor fi acordate.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Admite ca fondat recursul declarat de pârâta SC E. SA B împotriva sentinţei civile nr. 1504/21.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...).

Modifică în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta (a) E. F. în contradictoriu cu pârâta SC „E.” SA B.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2009.

Preşedinte,

B. E.

Judecător,

B. E.

Judecător,

N. T.

 

Grefier,

F. U.

 

 

Red. D.A.,

Tehnoreds. DA. /T.E.

Jud. fond., L.E. E. , H.M.

 

Toate spetele


Sus ↑