Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.417/R

Şedinţa publică de la 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE E. G.

JUDECĂTOR J. J.

JUDECĂTOR N. COINACEL

GREFIER E. E. M.

.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat de contestatorul N. P., împotriva sentinţei civile nr. 177/07.02.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata SC T. H. SRL G, având ca obiect „CONTESTAŢIE DECIZIE DE CONCEDIERE” împotriva deciziei numărul 461/27.07.2007 emisă de societatea intimată.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea cauzei la data de 4 iunie 2008.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de A P E L G A L A Ţ I Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr(...).

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.177/17.02.2008 T r i b u n a l u l G a l a ţ i a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul N. P. în contradictoriu cu intimata SC T. H. SRL G.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contestaţia formulată şi înregistrată sub nr(...) la T r i b u n a l u l G a l a ţ i, contestatorul N. P. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. T. H. SRL G , anularea deciziei de concediere nr. 461/27.07.2007, reintegrarea pe postul avut anterior concedierii, plata drepturilor salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, plata de daune morale in cuantum de 1000 LEI RON şi cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că la data de 09.07.2007 i s-a adus la cunoştinţă că postul său a fost desfiinţat şi urmează a fi concediat după expirarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar prin decizia nr. 461/27.07.2007 s-a decis concedierea sa.

Invocă nulitatea absolută a deciziei pentru nerespectarea art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii, în sensul că nu i s-a comunicat lista locurilor vacante existente în societate.

Consideră că decizia este nelegală, întrucât desfiinţarea postului nu a avut o cauză reală şi serioasă, ci a fost cauzată de refuzul său de a semna un act adiţional, prin care i se impunea stabilirea unei garanţii materiale, deşi el nu avea calitatea de gestionar, ci îndeplinea funcţia de analist sistem D..

Mai arată că activitatea sa era de esenţa desfăşurării activităţii firmei, întrucât profilul societăţii este croitorie, iar scopul muncii sale era acela de a proiecta pe computer matricele, şabloanele de pe care se decupau materialele textile din care se făceau hainele pe care le produce societatea.

În drept cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 65 şi 74 din Codul muncii.

În susţinerea contestaţiei, s-a folosit de proba cu înscrisuri şi interogatoriul intimatei.

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În motivare a arătat că decizia de desfiinţare a postului de analist sistem D. s-a luat de către Adunarea Generală a Asociaţilor, în vederea eficientizării activităţii departamentului tehnic, întrucât funcţia nu mai avea acoperirea necesară. Atribuţiile postului au fost preluate de şeful departamentului tehnic. Desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.

Anterior concedierii i s-a propus reclamantului să opteze pentru unul dintre posturile vacante, respectiv agent de vânzări sau operator facturare, dar acesta a refuzat cu motivarea că nu posedă permis de conducere, deşi aceasta nu era o condiţie pentru ocuparea posturilor.

Consideră că au fost respectate dispoziţiile invocate din Codul muncii, fiind vorba de o concediere pentru motive care nu ţin de persoana angajatului.

În combaterea susţinerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri şi interogatoriul contestatorului.

Excepţia nulităţii absolute a deciziei pentru nerespectarea art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii a fost respinsă prin încheierea din 07.12.2007, pentru motivele arătate la acel moment.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Contestatorul a fost salariatul societăţii intimate, în funcţia de analist sistem D., iar prin decizia nr. 461/27.07.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul disp. art. 65 din Codul muncii pe motiv că postul său a fost desfiinţat, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii.

Conform art. 65 din Codul muncii (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Contestatorul susţine că nu există o astfel de cauză pentru desfiinţarea postului său, întrucât activitatea sa era de esenţa desfăşurării activităţii firmei, întrucât el proiecta matricele.

Din interogatoriul luat contestatorului (fila 43) rezultă că societatea derulează contracte de producere uniforme militare cu N., iar acestea au caracter ciclic, pe cantităţi de zeci de mii de bucăţi din acelaşi sortiment, situaţie recunoscută de contestator.

În consecinţă, devine credibilă afirmaţia societăţii, că nu se mai impunea existenţa unui post separat pentru acest lucru, întrucât în baza aceluiaşi şablon se lucrează timp îndelungat.

Pentru a desfiinţa un post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară. De multe ori se doreşte eficientizarea activităţii, în scopul obţinerii unui profit cât mai mare. Contestatorul nu a făcut nici o dovadă a situaţiei invocate, respectiv că a existat o altă cauză pentru concedierea sa.

Ca urmare, instanţa apreciază că postul a fost desfiinţat efectiv, atribuţiile sale fiind preluate de şeful ierarhic, iar cauza este reală şi serioasă, în sensul că activitatea contestatorului era redusă, întrucât se lucrează după şabloanele deja proiectate.

Mai mult, societatea i-a oferit contestatorului două posturi pentru a-şi continua activitatea în aceeaşi unitate, dar acesta a refuzat.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins contestaţia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul N. P. considerând-o nelegală pentru următoarele motive:

În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei pentru nerespectarea art. 74 al.1 lit.d din Codul muncii.

Astfel, disp. art.74 din Codul muncii nu disting între cauze ce ţin sau nu de persoana salariatului când vorbesc despre obligativitatea prinderii anumitor menţiuni în decizia de concediere.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că desfiinţarea postului este serioasă şi reală.

Desfiinţarea postului nu a fost dată de probleme economice prin care trecea societatea şi de asemenea, păstrarea postului nu ar fi dus la cauzarea niciunui prejudiciu sau împovărare majoră a societăţii şi care să justifice luarea acestei decizii excepţionale de a fi concediat.

Pentru a fi operabilă justificarea concedierii ca urmare a reorganizării intimata ar fi trebuit să facă dovada unui motiv de o asemenea gravitate care să facă imposibilă, fără prejudicierea acesteia, menţinerea postului şi implicit a contractului individual de muncă.

De asemenea, nu este justificată concedierea dacă un salariat a fost însărcinat să execute şi sarcinile de serviciu ale celui concediat deoarece, în acest caz, postul nu a dispărut ca necesitate funcţională.

În concluzie a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conf. cu disp. art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitoare la respingerea excepţiei nulităţii absolute a deciziei de concediere, apreciem corect punctul de vedere exprimat de prima instanţă.

Este adevărat că potrivit art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu printre altele şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi temeiul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condiţiile art. 64.

Dar, programarea unor altor locuri de muncă vacante este prevăzută de art. 64 din Codul muncii în situaţia în care concedierea se dispune pentru inaptitudini fizice sau psihice a salariatului fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă, ocupat pentru necorespundere profesională prevăzut şi în cazul încetării de drept a contractului de muncă în temeiul art. 56 lit.f din Codul muncii.

În această situaţie, angajatorul are obligaţia de a-i asigura salariatului locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea lui profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

Atunci când angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante el are obligaţia de a solicita sprijinul Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacităţii de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii, dar tot în situaţiile menţionate mai sus.

Rezultă din redactarea textului art. 64 din Codul muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit.c şi d, art. 56 lit.f din Codul muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.

Faţă de aceste considerente, nu putem reţine ca întemeiat acest motiv de recurs.

De asemenea, nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.

Condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii modificat).

Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii.

Prin urmare, pentru a se constata dacă desfiinţarea a avut loc în mod efectiv, trebuie să fie cercetate statul de funcţii sau organigrama unităţii.

Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desfiinţarea lui.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc.

Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.

Astfel, analizând conţinutul celor două organigrame depuse la dosar de către intimată, respectiv organigrama anterioară şi cea ulterioară concedierii contestatorului, se poate reţine existenţa unei cauze reale şi serioase care a determinat desfiinţarea postului.

La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie.

Atribuţiile deţinute de contestator au fost preluate de şeful Departamentului Tehnic şi care rezultă din fişa postului a numitei E. F..

Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.

Mai mult, recurentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că ar fi existat o altă cauză care a condus la concedierea sa.

Ori, intimata a făcut dovada cu probele administrate în cauză că postul deţinut de contestator a fost desfiinţat efectiv, atribuţiile sale fiind preluate de şeful ierarhic, iar cauza este reală şi serioasă în sensul că activitatea contestatorului era redusă, întrucât se lucrează după şabloanele deja proiectate, cum corect a reţinut prima instanţă.

Aşadar, caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de recurent rezultă din programul de restructurare şi reorganizare a soci9etăţii, procesul verbal nr.384/1.07.2007, organigramele anterioare şi ulterioare concedierii, fişa postului, etc.

În atare condiţii criticile formulate de recurent nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1 şi 9 Cod procedură civilă şi prin urmare, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul N. P., împotriva sentinţei civile nr. 177/07.02.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...).

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din 04 Iunie 2008.

Preşedinte, Judecător, pt. Judecător,

E. G. J. J. N. D.

aflat în CO, conf. art.261

al.2 C.p.c. semnează

Vicepreşedinte

J. B. E.

Grefier,

E. E. M.

S.: N. D./20.06.2008

U.:VL/2ex/10.07.2008

Fond: M.T./M.O.

Asistenţi judiciari:V.O./C.E. N.