Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA a II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7489

Şedinţa publică din data de 16 E. 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 09.12.2009, privind recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7130/28.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi E. E., E. J., D. F., O. Ş., E. J., D. D., O. S. şi E. D..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

Dezbaterile şi concluziile părţilor în cauza de faţă, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 09.12.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie şi când instanţa, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 C.pr.civ., a amânat pronunţarea cauzei la data de 16.12.2009.

În urma deliberării, s-a pronunţat următoarea soluţie:

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.7130/28.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), a fost admisă acţiunea formulată de petenţii E. E., E. J., D. F., O. Ş., E. J., D. D., O. S., E. D., împotriva intimatei S.C. E. S.A.

A fost obligată intimata la plata către petenti a drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite si neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate, la data încetării contractului individual de muncă precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite în funcţie de vechimea în muncă conform art. 50 alin.1 din CCM valabil la data concedierii fiecărui petent, actualizate la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Petenţii au fost salariaţii intimatei şi le-a încetat contactul individual de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2005-2007 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut la nivelul E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petenţii însă au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului anterior concedierii.

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2005 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, amendamentul la planul social prin care se menţionează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., este nul conform art.38 Codul muncii, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2005. .

Intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului drepturile salariale prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la data concedierii, respectiv cinci salarii medii nete .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi cu privire la modul de soluţionare al cauzei pe fond.

Recurenta învederează că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensaţiei aferente concedierii, care cad sub incidenţa prev. art.283 al.1 lit.a din Codul muncii şi drept urmare, dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării.

În măsura în care instanţa de recurs consideră neîntemeiată această excepţie, solicită a se constata că se impune admiterea excepţiei prescripţiei raportat la prev. art.283 al.1 lit.e Codul muncii, întrucât pretenţiile reclamanţilor derivă dintr-o clauză a CCM, situaţie în care termenul de prescripţie este de 6 luni şi nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a acestui articol.

Pe fondul cauzei, precizează că acţiunea formulată este neîntemeiată şi în mod greşit, instanţa de fond a considerat că Planul Social nu constituie o anexă la CCM.

Art. 1 din Planul Social, prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la CCM urmând a produce efecte începând cu data semnării lui şi până la 31 E. 2010.

Prin acest Plan social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005 ,precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, valabilitatea sa fiind până la 31 E. 2010.

Urmează a se observa că obligaţia de plată a acestei indemnizaţii are un singur izvor- CCM la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social şi amendamentelor la aceasta. Părţile CCM nu au intenţionat să acorde 2 remuneraţii compensatorii cu acelaşi titlu, iar instituirea măsurilor din Planul Social a condus la acordarea unor E. financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute la art.50 din CCM.

Părţile nu au avut în vedere nici un moment cumularea sumelor de bani.

Cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei recurenta precizează că potrivit planului social/21.04.2005 pentru anul 2005 baza de calcul a constituit-o salariul mediu brut din 2004.Prin amendamentul din 9.01.2006 la planul social s-a clarificat că pachetele financiare ce urmau a fi primite de salariaţi în urma disponibilizării se stabilesc ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. ,în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile care vizează modul de soluţionare al acţiunii pe fond, pentru următoarele considerente.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Este adevărat că drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere ,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 30 de zile , conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înţeles să conteste decizia de concediere şi nu invocă aspecte legate de nerspectarea contractul individual de muncă .

Deasemenea nici împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt întemeiate pentru următoarele argumente:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Întrucât raporturile de muncă ale reclamanţilor au încetat în noiembrie 2005 şi indemnizaţia de concediere le-a fost calculată corect în conformitate cu prevederile planului social înainte de a fi completat prin cele două amendamente, care prevedea că pentru anul 2005 salariul mediu brut din E. ce va fi avut în vedere la plata indemnizaţiei de concediere, este cel din 2004.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa , în sensul că va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7130/28.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi E. E., E. J., D. F., O. Ş., E. J., D. D., O. S. şi E. D..

Modifică sentinţa civilă recurată.

Respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16.12.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud. MP/15.01.2010

Tehn. Red. IB /2 ex /

Jud. fond / S V. şi A U.