• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 650/2009-R din data 2009-04-10
Pronuntata de Curtea de Apel Oradea

R O M A N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR.650/2009-R

 

Şedinţa publică din 10 aprilie 2009

 

Preşedinte : (...) (...) – judecător

R (...) - judecător

(...) (...) – judecător

(...) (...) - grefier

 

 

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul D. T. J. domiciliat în O,(...), . 61, judeţul B şi de pârâta S.C. „N.” – S.A. cu sediul în O,(...), judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 945 din 20 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r în dosar nr(...), având ca obiect: drepturi băneşti.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 07 aprilie 2009, când părţile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta şi când pronunţarea hotărârii a fot amânată pentru data de 10 aprilie 2009, când:

 

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

 

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.945/LM din 20 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, în dosar nr(...), s-a admis contestaţia formulată de contestatorul D. T. J. domiciliat în O,(...), .61, judeţul B în contradictoriu cu intimata S.C. N. S.A. cu sediul în O,(...), judeţul B şi în consecinţă :

S-a dispus anularea deciziilor nr. 20/01.10.2007 şi nr. 454/25.10.2007, emise de intimată, pe seama contestatorului şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior.

A fost obligată intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu 23.10.2007 şi până la reintegrarea efectivă a contestatorului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 20/01.10.2007 aflată la fila 3 dosar, s-a dispus ca începând cu data de 23.10.2007 să se desfacă contractul de muncă al contestatorului D. T. J. în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii. Motivul invocat de intimată pentru concedierea contestatorului îl reprezintă reorganizarea activităţii societăţii determinată de dificultăţile economice prin care trece societatea. Prin decizia nr. 454/25.10.2007, aflată la fila 14 dosar, se decide încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. 1. în vederea verificării respectării condiţiilor legale de concediere, instanţa i-a pus în vedere intimatei să depună organigramele anterioare şi ulterioare concedierii contestatorului, hotărârea Consiliului de Administraţie în baza căreia s-a hotărât reorganizarea unităţii intimate şi implicit măsura concedierii contestatorului.

Prin notele de şedinţă de la fila 26 dosar, intimata a învederat instanţei că nu există o hotărâre a Consiliului de Administraţie care să impună necesitatea concedierii contestatorului întrucât prin Hotărârea AGA din 31.05.2007 şi prin decizia nr. 7 a Consiliului de Administraţie al SC N. (...) din 31.05.2007, Consiliul de Administraţie şi-a delegat atribuţiile în conducerea executivă a societăţii unui director, respectiv domnului T. M..

Examinând Hotărârea AGA din 31.05.2007 aflată la fila 32 dosar şi respectiv decizia nr. 7/31.05.2007 aflată la fila 31 dosar, instanţa a constatat că adunarea generală a acţionarilor nu a delegat consiliul de administraţie şi acesta din urmă nu a delegat domnului T. M. atribuţiile privind reorganizarea activităţii societăţii şi nici aceea de a dispune concedierile de personal. Prin urmare, directorului executiv T. M. chiar dacă i s-au delegat anumite atribuţii de conducere a societăţii, nu a fost împuternicit de către adunarea generală a acţionarilor şi respectiv consiliu de administraţie să dispună solitar reducerea de personal. Directorul executiv are doar atribuţia de a pune în executare hotărârile consiliului de administraţie şi nu şi aceea de a lua solitar hotărâri privind reorganizarea societăţii şi implicit a reducerilor de personal.

Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că la baza concedierii contestatorului nu există o hotărâre a Consiliului de Administraţie care să hotărască reorganizarea societăţii şi reducerea de personal, concedierea contestatorului făcându-se de o persoană care şi-a depăşit limitele atribuţiilor sale, ceea ce atrage nulitatea măsurii concedierii dispusă prin deciziile atacate.

Mai mult, intimata prin actele depuse la dosar, nu a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă. U. depuse de intimată la filele 28 şi 29 dosar nu reprezintă organigrame, respectiv state de funcţii ale societăţii, din care instanţa să reţină dacă locul de muncă al contestatorului a fost desfiinţat sau nu. De asemenea, în lipsa unei hotărâri a Consiliului de Administraţie care să prevadă necesitatea reorganizării societăţii, intimata nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a dificultăţilor economice prin care trece, care să determine reorganizarea şi reducerea de personal. Prin urmare, instanţa a constatat că măsura concedierii contestatorului D. T. J. nu a fost reală şi serioasă.

Faţă de aceste considerente şi văzând în drept dispoziţiile art. 65 şi următoarele din Codul muncii, precum şi dispoziţiile Legii nr. 31/1990, instanţa a admis contestaţia formulată, a anulat deciziile nr. 20/01.10.2007 şi respectiv nr. 454/25.10.2007 emise de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi a obligat intimata, în baza art. 78 alin. 1 din Codul muncii să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 23.10.2007 şi până la reintegrarea efectivă a acestuia.

Văzând că contestatorul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată făcute cu desfăşurarea procesului, instanţa nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de contestator.

Împotriva acestei sentinţe, în termen a declarat recurs reclamantul – recurent D. T. J., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă, în cuantum de 1000 lei, cu cheltuieli de judecată şi în recurs.

În motivarea recursului se arată că deşi reclamantul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată şi a obţinut câştig de cauză, instanţa de fond nu a dat curs solicitării sale.

În drept invocă dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recurs a declarat şi recurenta – intimată S.C. N. (...). O, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de intimatul reclamant.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că decizia de concediere a fost emisă de o persoană care nu avea autoritate în acest sens.

Astfel, potrivit art. 143 alin.4 din Legea 31/1990, Consiliul de Administraţie format din trei administratori şi-a delegat atribuţiile în conducerea executivă a societăţii unui director, în speţă domnului T. M., care în baza acestei delegări obligatorii şi a Hotărârii AGA din 31.05.2007 era îndreptăţit să ia măsuri privind societatea, inclusiv angajaţii acesteia.

Se mai arată că la momentul concedierii intimatului nu s-a luat o decizie prin AGA de reorganizare a societăţii, ci doar s-au redus posturile care nu mai erau necesare, o decizie ce cade în temeiul legii şi a intenţiei acţionarilor şi Consiliului de administraţie în sarcina şi obligaţia directorului executiv, fiind o activitate ce ţine de conducerea curentă a companiei.

În drept, invocă dispoziţiile art. 304, pct.7, 9 Cod procedură civilă.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, Curtea reţine următoarele:

Reclamantul D. T. a fost angajat al societăţii – intimate, în calitate de facturist.

Prin decizia nr.20/01.10.2007 emisă de directorul executiv al S.C. N. (...). s-a dispus desfacerea contractului de muncă al acestuia începând cu data de 23 octombrie 2007 în baza dispoziţiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, respectiv pentru motive ce ţin de reorganizarea societăţii.

Decizia propriu – zisă de concediere a fost emisă ulterior, respectiv la 25 octombrie 2007, sub nr.454.

Pentru a fi legală concedierea în baza prevederilor art. 65 din Codul muncii, este necesar ca angajatorul să facă dovada că a avut loc o reorganizare a activităţii, că această reorganizare corespunde unei cerinţe reale impuse de nevoile societăţii şi să fie dispusă de organul competent.

Totodată, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin.1 al. art. 65.

Referitor la competenţa de a dispune reorganizarea activităţii, şi implicit reducerile de personal, din actele depuse la dosar (Hotărârea AGA/31.05.2007, decizia 7/31.05.2007), rezultă că adunarea generală a acţionarilor ar fi delegat consiliului de administraţie, iar acesta la rândul lui directorului executiv atribuţiile privind reorganizarea activităţii societăţii şi reducerile de personal.

În Hotărârea AGA din 31 mai 2007 se face e-adevărat vorbire de luarea de măsuri pentru organizarea administrativă a societăţii în conformitate cu ultimele modificări ale legislaţiei române, însă această reorganizare administrativă nu se identifică cu reorganizarea activităţii societăţii, care vizează aspecte de natură economică cu consecinţe şi în planul resurselor umane.

Pe de altă parte, indiferent cui ar aparţine competenţa în luarea unor astfel de măsuri, esenţială este existenţa unui act în baza căruia să se fi dispus reorganizarea activităţii şi din care să rezulte temeiurile care au stat la baza acesteia, act care nu a fost depus de angajator, deşi i s-a pus în vedere acest lucru de către instanţa de fond.

De altfel, nu s-a făcut dovada necesităţii reorganizării societăţii, prin reduceri de personal, cu atât mai mult cu cât din notele de şedinţă depuse de societate la dosarul de fond (fila 53), rezultă că în toată această perioadă concomitent cu închiderea unor locaţii, au fost deschise mai multe magazine şi au fost angajate persoane pentru aceste locaţii.

Nefondat este şi recursul declarat de reclamantul D. T. J., în mod corect instanţa de fond constatând că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, făcând de altfel menţiunea ,,lipsă onorariu” pe împuternicirea avocaţială.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant, respectiv S.C. N. (...). O, fără cheltuieli de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul D. T. J. domiciliat în O,(...), . 61, judeţul B şi respectiv de pârâta S.C. „N.” – S.A. cu sediul în O,(...), judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 945/LM din 20 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r pe care o menţine în întregime.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică din 10 aprilie 2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

(...) (...) R (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

 

 

 

 

Red.dec.(...) V./24.04.2009

Jud.fond.E. D.-N. F.

Dact.P.L./28.04.2009

Ex.2

 

 

Toate spetele


Sus ↑