Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...) - drepturin băneşti -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2128

Şedinţa publică din data de 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr.5717/29.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu intimatul reclamant H. G., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocaţială, avocat S. E., lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat S. E. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.5717/29.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr (...) s-a admis acţiunea formulată de petentul H. G. împotriva intimatei S.C.E. S.A.- B .

S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând diferenta de plati compensatorii conform art. 50 alin.1 din CCM dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de muncă , sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Petentul a fost concediat în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petenţilor, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petenţii însă a beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, deşi deciziile de concediere a fost emise în 2007.

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu putut fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului -peste 10 ani vechime- 5 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că, „dacă există reglementări mai favorabile, se aplică şi acestea”.

În raport de prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2007.

Intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului diferenta de plati compensatorii la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. D. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

In motivele de recurs recurenta învederează că instanţa de fond, în mod greşit a admis cererea de chemare în judecată, atâta timp cât, potrivit art. 50 alin. 1 din CCM, la concedierile individuale, care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte o indemnizaţie minimă de concediere, drept ce se acordă o singură dată.

Prin acordurile sociale încheiate ulterior de părţile CCM şi semnate de reprezentanţii lor, nu s-a făcut altceva decât să se stabilească, în beneficiul angajaţilor, acordarea unor sume mult mai mari decât cele stabilite prin art. 50 din CCM.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să o oblige pe recurentă la plata de două ori, a dreptului bănesc numit indemnizaţie de concediere, cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile cu cele mai puţin favorabile.

Admiţând cererea reclamanţilor, prima instanţă a ignorat convenţia părţilor CCM, trecând peste puterea de lege a unei convenţii legal încheiate.

Curtea constată a fi nefondate criticile recurentului reclamant vizând modul de soluţionare al cereii prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei de concediere prev. la art. 50 alin. 1 din CCM pentru următoarele considerente.

Art. 50 alin. 1 din CCM menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere funcţie de vechimea acestora.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Acordului Social însuşit de părţi.

În Acordul Social încheiat la 7.12.2005 s-a menţionat că salariaţii vor primi o indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin contractul colectiv de muncă.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale acordului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în acest acord social.

Este evident că vechimea la care face trimitere art. 50 alin. 1, nu este vechimea în muncă ci vechimea în E. la care face trimitere acordul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că şi în Acordul Social încheiat în 2006, în 2007şi în Amendamentul la Acordul Social din 2008, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E. vor primi o indemnizaţie de concediere.

Prin urmare, date fiind dispoziţiile art. 304¹ rap. la art. 304 pct. 9 şi art. 312 cod. pr. civ., Curtea urmează a admite recursul şi a modifica sentinţa în tot, în sensul respingerii acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5717/29.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu intimatul reclamant H. G., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în tot, în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.L.E./ 13 mai 2009

Tehn.I.C./Ex.2

J.F./E.U. şi L. U.