Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 84/2009

Şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - vicepreşedinte

(...) (...) - preşedinte secţie

(...) (...) - judecător

(...) (...) - grefier

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului formulat de pârâta S.C. „E.” SA B împotriva sentinţei civile nr. 1262/1.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar civil nr(...).

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

Se constată că pârâta recurentă S.C. „E.” SA B a înregistrat la dosar Concluzii scrise şi practică judiciară - sentinţa civilă nr. 2791/7.11.2008 a T r i b u n a l u l u i P r a h o v a Secţia civilă, sentinţa nr. 6398/27.11.2008 a T r i b u n a l u l u i D o l j Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa nr. 6029/10.11.2008 a T r i b u n a l u l u i D o l j Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 1077/25.08.2009 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 1089/25.08.2008 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 1773/17.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l O l t Complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale-Secţia civilă , sentinţa civilă nr. 1705/03.11.2008 a T r i b u n a l u l u i O l t Complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale-Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 2787/07.11.2008 a T r i b u n a l u l u i P r a h o v a Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 2722/27.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 721/03.11.2008 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 720/03.11.2008 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a Secţia civilă, Sentinţa nr. 5818/29.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 6062/11.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa nr. 6362/14.11.2008 a T r i b u n a l u l u i G o r j Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 1613/M/24.10.2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v Secţia civilă Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 1195/26.11.2008 a T r i b u n a l u l u i B u z ă u – Secţia civilă Complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 19 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă;

În deliberare se constată că prin acţiunea civilă înregistrată la T r i b u n a l u l A l b a sub dosar nr(...) reclamantul D. N. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 9049 lei despăgubiri civile actualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 13.04.2006 şi până la plata efectivă precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acţiunii au fost invocate următoarele :

Reclamantul a fost salariatul pârâtei, fiind concediat prin decizia nr. 65/5.04.2006 ca urmare a reorganizării activităţii. La concediere reclamantul a primit o indemnizaţie în cuantum de 19933 lei, deşi trebuia să primească o indemnizaţie egală cu echivalentul a 15 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2005, cu o indexare de 13 % aplicabilă pentru anul 2006 , conform art. 4 din Planul social E. - versiune finală la 21.04.2005.

Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă pârâta era obligată să plătească, conform vechimii reclamantului, 4 salarii medii nete pentru anul 2006.

Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de disponibilizare , motiv pentru care s-a solicitat reactualizarea sumelor de la data naşterii dreptului .

Prin sentinţa civilă nr.1262/1.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul cu numărul de mai sus, acţiunea a fost admisă.

Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului diferenţa dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite, în sumă de 9049 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei, fiind concediat prin decizia nr. 65/ 5.04.2006, urmare a reorganizării activităţii pârâtei .

Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă şi Federaţia Sindicatelor Libere şi celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei .

Reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu 19.02.1990.

În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum şi salariile prevăzute de Planul Social, funcţie de vechimea salariatului în cadrul E. (art. 6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă) .

În cazul de faţă suma achitată salariatului a fost de 19933 lei .

Potrivit contractului colectiv de muncă a fost stabilită o creştere a salariilor de bază începând cu 1.01.2006 de 13 %, aplicabilă salariaţilor aflaţi în evidenţa pârâtei la data de 1.01.2006.

Pentru anul 2005 salariul mediu brut pe societate a fost de 1400 RON pe persoană, aşa cum rezultă din adresa nr.313/5.01.2005 comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale .

De asemenea, potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariaţii beneficiau de o indemnizaţie minimă de concediere, din alte motive decât cele ce ţin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective , astfel : la o vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete ; la o vechime de la 3 – 10 ani de 3 salarii medii nete şi la o vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 C.C.M. ) .

Aceste obligaţii ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 şi prelungit pentru anul 2007 înregistrat la D.M.S.S şi F a m i l i e B u c u r e ş t i şi comunicat apoi structurilor teritoriale, aşa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007 .

Potrivit Planului Social E. versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariaţii cu o vechime de la J de an la 5 ani , 12 salarii pentru salariatul cu o vechime de la 5 la 15 ani şi 15 salarii pentru salariatul cu o vechime de peste 15 ani . Pentru anul 2005 salariul mediu brut E. se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă .

Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social , Contractului Colectiv de muncă şi deciziei de concediere a rezultat că reclamantului i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut E. pentru anul 2005 de 1.400 RON / persoană indexabil cu 13 % aşa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă. Reclamantului i se cuvenea echivalentul a 15 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute , potrivit art. 50 din CCM .

În urma calculului efectuat a rezultat o diferenţă totală de 9049 lei neachitată salariatului de către pârâtă .

Această sumă a fost actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

Pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a ridicat obiecţii sau alte excepţii asupra drepturilor pretinse de salariat .

Potrivit art. 286 – 288 Codul muncii litigiile de muncă se soluţionează cu celeritate , sarcina probei revenind angajatorului , care poate fi decăzut din dreptul de a solicita probe şi de a invoca excepţii în condiţiile în care nu se preocupă de administrarea probaţiunii în termenul prevăzut de lege.

Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca o achiesare la pretenţiile din prezenta acţiune.

În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanţa depusă la dosarul cauzei .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca fiind prescris dreptul la acţiune, iar în subsidiar, ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societăţii pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menţionată Calea E. în loc de Calea E.lor, cum este corect. Pe procedura de citare nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.

Recurenta a mai apreciat că cererea formulată de reclamant este prescrisă, termenul de formare a acţiunii fiind de 30 de zile potrivit art.283 lit. a din Codul muncii, pretenţiile invocate de reclamant decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi băneşti datorate ca urmare a concedierii.

În condiţiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultatul aplicării dispoziţiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripţie este de 6 luni potrivit art.283 lit. e din Codul muncii şi curge de la data naşterii dreptului material la acţiune, respectiv data concedierii.

Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază şi alte venituri. În consecinţă solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizaţie minimă de concediu în baza art.50 din contractul colectiv de muncă nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.

În ce priveşte fondul cauzei se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi cu privire la modul greşit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societăţii, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.

Sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe E. în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării şi nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, aşa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă şi art.4 din Planul social.

Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, aşa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum şi art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.

Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.

Prin Planul social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoştinţa sindicatului, I.T.M. şi A.M.O.F.M., cu respectarea prevederilor legale.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiei de disponibilizare se stabileşte în art.4 din Planul Social. Baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2004 înmulţit cu 8,12,15 salarii, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozitare de 16%, obţinându-se indemnizaţia de concediere, astfel că aprecierea reclamantului privind incorecta calculare a indemnizaţiei de concediere este neîntemeiată.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare.

Prin concluziile scrise acesta a solicitat respingerea excepţiilor invocate ca neîntemeiate. De asemenea a solicitat şi respingerea pe fond a recursului. În esenţă a susţinut că măsurile compensatorii prevăzute în Planul social trebuiau cumulate cu cele din Contractul colectiv de muncă şi că acestea trebuiau acordate în valoare neimpozitată.

Curtea, deliberând asupra recursului de faţă prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, potrivit prevederilor art.304¹ Cod procedură civilă, reţine următoarele:

Susţinerea recurentei în sensul că procedura de citare a societăţii realizată de instanţa de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menţionată Calea E. în loc de Calea E.lor, cum este corect, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare, predarea a fost legal îndeplinită, fiind semnată şi aplicată ştampila, de lucrătorul de la registratura pârâtei, existând garanţia că a ajuns în posesia celor în drept în timp util.

În acest fel este neîntemeiată susţinerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citaţiei, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 din C o d u l d e procedură civilă, câtă vreme scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat.

Nici susţinerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamant este prescrisă nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.

În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit. a din Codul muncii, întrucât pretenţiile invocate de reclamant nu decurg din încetarea contractului individual de muncă şi nici prevederile art.283 lit. e din acelaşi act normativ, întrucât pretenţiile formulate de reclamant nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.

Ne aflăm, însă, în prezenţa unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susţinerilor pârâtei, reclamantul se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecăţii.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte până la data de 5.04.2006.

Prin cererea adresată instanţei de fond reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9049 lei despăgubiri civile actualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 13.04.2006 şi până la data plăţii efective, motivat de faptul că pârâta nu i-ar fi plătit drepturile cuvenite în temeiul art.50 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a concedierii sale colective , respectiv cinci salarii medii nete.

Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greşită pe care instanţa de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art.6 din decizia de concediere reclamantului i se cuvine suma de 19933 lei „ cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social”.

Părţile, reclamantul şi respectiv pârâtul au interpretat diferit conţinutul acestui articol precum şi al alin.4 al art. 50 din Contractul colectiv de muncă. Astfel reclamantul a susţinut că sintagma „completate cu prevederile Planului social ”semnifică dreptul de a beneficia simultan atât de prevederile contractului colectiv de muncă cât şi de cele ale Planului social pe când pârâta a susţinut că această sintagmă reprezintă o referire cu privire la modul de calcul şi nu acordarea cumulată a unor drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2007 la nivelul E. :

A 1 prevede că „La concedierile individuale din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul ăi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie de concediere, după cum urmează:

- de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete

- de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete

- peste 10 ani 5 salarii medii nete”

A 2 stabileşte că „În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia precedentă.”

Potrivit alin 3. „ E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E. iar conform alin.4 „Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.”

În consecinţă, art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabileşte doar în situaţia concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizaţiei de concediere. Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu G. ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privinţa concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similară cu cea utilizată în situaţia concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizaţiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt şi prevederile alin 4 al aceluiaşi articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuşi art. 50 nu conţinea nici o dispoziţie concretă referitoare la drepturile salariaţilor în cazul concedierilor colective.

Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă aşadar ceea ce susţine reclamantul respectiv faptul că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cumulează(completează) cu cele prevăzute în Planul social. Art. 50 în alineatul 4 ca şi art. 6 din decizia de concediere fac vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan, nu a drepturilor din Contract cu cele din Plan. De altfel o astfel de completare, în manierea susţinută de reclamant, nici nu ar fi posibilă pentru că aşa cum am arătat Contractul nu prevede drepturi concrete în cazul concedierilor colective ci prevede doar reguli care trebuie obligatoriu să constituie punct de plecare la negociere în vederea determinării lor şi înscrierii în planul social.

Drepturile cuvenite reclamantului ca urmare a concedieri colective au fost deci în mod corect acordate de către angajator în concordanţă cu prevederile Planului social.

În acest Plan social, concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 şi 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la Punctul 4 E. Financiare :

„În funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi următoarele pachete:

Parte integrantă a negocierilor finale:

- 0,5 – 5 ani vechime 8 salarii*

- 5 – 15 ani vechime 12 salarii*

- peste 15 ani vechime 15 salarii*

*=pentru anul 2005. Salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004( majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).

Plata se va efectua în maxim trei tranşe. Ar putea fi posibile excepţii în special în cazul celor care intră sub incidenţa punctului 5(întemeierea propriei afaceri).”

Prin acţiunea introductivă reclamantul a recunoscut că a încasat suma de 19933 lei reprezentând cuantumul indemnizaţiei de concediere cuvenite în temeiul Planului social. În aceste condiţii dispoziţia instanţei de obligare a pârâtei la plata sumei de 9049 lei respectiv a încă 5 salarii medii nete, în temeiul art. 50 din contractul colectiv de muncă, este nelegală.

Faţă de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 coroborat cu art.304 punct 9 C.pr.civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, şi va dispune modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulată în cauză de reclamant.

Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod proc.civ.,

(continuarea deciziei civile nr. 84/20009)

*****

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta S.C. „E.” SA împotriva sentinţei civile nr. 1262/1.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar civil nr(...).

Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” SA B.

Obligă intimatul D. N. să plătească recurentei S.C. „E.” SA B suma de 148,75 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 26.01.2009.