• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 5514R din data 2009-10-12
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

(Număr în format vechi 3445/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5514R

Şedinţa publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) A (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) T.

GREFIER - J. S. N.

 

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta U. T., împotriva sentinţei civile nr.1263/16.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: recurenta U. T. prin avocat E. D., cu împuternicire avocaţială nr.(...)/28.07.2008, aflată la fila 6 din dosarul de fond, intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR, prin avocat E. B., cu împuternicire avocaţială nr.10269/02.06.2009, aflată la fila 13 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor în susţinerea/combaterea recursului.

Recurenta U. T., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desfiinţarea sentinţei civile atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât nu a fost evaluat corect probatoriul administrat, ignorându-se apărările recurentei. Cauza concedierii nu este reală şi serioasă. Postul de inspector resurse umane (cu studii medii), pe care îl ocupa recurenta, a fost desfiinţat formal, fiind scos din schemă, încărcându-se astfel fişa postului altui salariat. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

Intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR solicită respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, precizează că poziţia 112 din statul de funcţii nu mai există. Reorganizarea a fost efectivă şi serioasă, fiind îndeplinită în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Depune la dosar concluzii scrise. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1263/16.02.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins contestaţia formulata de contestatoarea T. U. în contradictoriu cu intimata Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, ca nefondată.

În considerente a reţinut că prin decizia nr. 154 din data de 11.07.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei din cauza desfiinţării postului de inspector de resurse umane pe care aceasta a fost încadrată, determinată de reorganizarea instituţiei conform art. 65 Codul muncii.

S-a avut în vedere ordinul nr. 1132/4844/309/2008 prin care a fost modificat ordinul nr. 841/4844/309/2006 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a structurii organizatorice, statului de funcţii şi a structurii de personal ale T., precum şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 8/11.07.2008 prin care a fost aprobată detaliat noua structură organizatorica a instituţiei.

Decizia emisă de intimată îndeplineşte condiţiile de formă impuse de lege, respectiv dispoziţiile art. 62 alin. 2 şi art. 74 Codul muncii. Instanţa a apreciat că decizia este motivată în fapt şi în drept, precizând în preambul motivele care au determinat aprobarea unei noi structuri de personal.

Cât priveşte competenţa aprobării statului de funcţii, faţă de atribuţiile date prin regulamentul de organizare şi funcţionare, astfel cum a fost modificat, în vigoare la data emiterii deciziei de concediere, Consiliului de Administraţie, susţinerile contestatoarei referitoare la competenţa aprobării structurii de personal apar lipsite de temei.

În legătura cu existenţa unei cauze reale şi serioase a desfiinţării locului de muncă, motivele de nulitate invocate de contestatoarea nu sunt întemeiate. Instanţa a reţinut că postul ocupat de contestatoare nu se mai regăseşte în noul stat de funcţii al intimatei, iar desfiinţarea este justificată de necesităţile activităţii instituţiei, aşa cum rezultă din comunicarea directorului acesteia către Consiliul de administraţie .

Faţă de atribuţiile compartimentului de resurse umane, în noua structură, instanţa a reţinut că toate lucrările aferente acestui compartiment pot fi realizate de şeful de serviciu, specialistul în resurse umane şi un psiholog, astfel încât un alt loc de muncă având aceleaşi îndatoriri de serviciu nu se mai impune.

Codul muncii nu interzice o nouă aşezare a îndatoririlor de serviciu în măsura în care acestea pot fi aduse la îndeplinire de mai puţin salariaţi, ceea ce este în scopul eficientizării activităţii.

Împotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatoarea U. T., înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a – VII –a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului a arătat că, în fapt, a contestat la T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VII-a decizia de concediere nr. 154/2008, contestaţie ce a format obiectul dosarului nr(...) care a fost soluţionată după mai multe termene printr-o sentinţă pronunţată în defavoarea recurentei, deşi a dovedit pe deplin motivele de nulitate inovate, ca şi netemeinicia deciziei de concediere. Recurenta a administrat în susţinerea contestaţiei un probatoriu considerabil (intimata nu a formulat decât o singură apărare care nu se susţine cu probe), pertinent, concludent şi util care a fost evaluat superficial de către instanţa de fond. Altfel, nu se poate explica o dezlegare greşita a unei pricini, dezlegare care nu se întemeiază pe probele administrate, aşa încât se stabileşte o situaţie de fapt şi de drept care nu poate să conducă la o soluţionare corectă, justă şi morală.

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, recurenta solicită instanţei să observe că susţinerile sale sunt pe deplin dovedite şi că intimata invocă prin întâmpinare, ca singură apărare de fond, faptul că reorganizarea a fost dispusă de organul competent.

Recurenta solicită instanţei să observe că a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 154/11.07.2008 prin care a fost concediată nelegal pentru că măsura concedierii luată de angajator trebuie concretizată printr-un înscris denumit decizie, înscris ce, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 62 alin. 2 şi art. 76 din Codul muncii trebuie să fie motivat în fapt şi în drept şi dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Art. 77 din Codul muncii statuează că, „în cazul unui conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere".

În ceea ce o priveşte pe recurentă, s-a emis o decizie care nu precizează motivele în fapt şi în drept care au condus la concedierea sa, menţionându-se doar „motivat de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a reorganizării T.”. Aşa cum recurenta arată încă de la început, nu se precizează care loc de muncă se desfiinţează.

Recurenta solicită instanţei să observe că referitor la acest motiv al contestaţiei, intimata nu face nici o apărare.

Recurenta a precizat încă o data că „locul de muncă" în care îşi desfăşura activitatea este cel de inspector de resurse umane cu studii medii, fiind singura angajată a instituţiei pe acest post. Recurentei i se pare nefiresc ca o instituţie să desfiinţeze singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii. Recurenta a subliniat că un post nu este efectiv desfiinţat dacă atribuţiile sale sunt transferate altei persoane. Or, cineva trebuie să facă într-o instituţie munca unui referent resurse umane, cu studii medii.

Pretinsa reorganizare a fost un pretext pentru îndepărtarea recurentei pentru că a sprijinit - aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de aceasta în cauză - activitatea de alegeri organizate în vederea mandatării unor reprezentanţi ai salariaţilor, tocmai pentru a reprezenta interesele recurentei în activitatea de reorganizare. Reorganizarea nu a avut o cauză reală şi serioasă.

Este obligatoriu şi imperativ ca decizia atacată să precizeze cu ocazia motivării în fapt:

- postul desfiinţat (locul ocupat în organigramă, în statul de funcţii aprobat);

- nu arată modalitatea efectivă de desfiinţare a acestuia;

- cauza serioasă şi reală a desfiinţării (care sunt dificultăţile economice, transformările tehnologice sau în ce constă reorganizarea care ar suprima locul de muncă, consultarea salariaţilor).

Pentru considerentul că decizia de concediere contestată nu indică motivele de fapt şi de drept şi, mai ales, ce post se desfiinţează, recurenta solicită instanţei să constate că aceasta este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la netemeinicia emiterii deciziei contestate, recurenta solicită instanţei să analizeze înscrisurile depuse în cauză de către aceasta şi să observe că a făcut dovada conflictului existent între salariaţi (al căror reprezentant fusese desemnat) şi conducerea instituţiei. Recurenta a apreciat că acesta este motivul real al concedierii sale (şi a altor colegi).

Conducerea instituţiei a emis un act ilegal, injust şi cu rea credinţă, în mod intempestiv, afectându-i viaţa personală, cu încălcarea competenţelor pe care le avea, înţelegând să dispună discreţionar asupra drepturilor sale fundamentale. Rezultă fără echivoc din actele depuse în cauză că a sprijinit activitatea de organizare a alegerilor reprezentanţilor salariaţilor, că a fost mustrată pentru acest lucru şi apoi îndepărtată din instituţie.

Recurenta solicită instanţei să observe că pretinsa reorganizare a fost făcută cu încălcarea Legii nr.467/2006 privind informarea şi consultarea angajaţilor,chiar în perioada alegerii reprezentanţilor, alegeri despre care conducerea ostilă a instituţiei avea cunoştinţă.

Cât timp a fost salariata instituţiei, şi-a desfăşurat activitatea profesională în posturi care aveau atribuţii pentru inspector de resurse umane cu studii medii, în funcţie de pregătirea şi competenţele personale (a fost referent, apoi a devenit inspector autorizat) şi în relaţie directă cu schimbările organizatorice şi nevoile instituţiei. A fost un angajat care a obţinut calificative foarte bune, cu o activitate importantă, flexibil şi apreciat de colegi care s-a achitat exemplar de sarcinile posturilor ocupate, calificat pentru activitatea acestei instituţii. Faptul că nu s-a făcut un efort minim pentru a se păstra ca angajat existând, după cum rezultă din statele de funcţii, posturi pentru care pregătirea recurentei ar fi corespuns, dovedeşte fără echivoc caracterul subiectiv şi discreţionar al deciziei de a o îndepărta din instituţie. Recurenta solicită instanţei să observe că atribuţiile postului său nu pot fi anulate într-o instituţie, ele încărcând fişa postului colegei sale cu studii superioare care era angajată şi înainte de concedierea recurentei, pe acelaşi post. Este evident că postul recurentei nu a fost efectiv desfiinţat, ci a încărcat fişa postului altui coleg. Recurenta a menţionat că instituţia a suprimat singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii.

Toate acestea le-a dovedit cu înscrisuri depuse în cauză (fişa de evaluare, fişa de lichidare pe care sunt menţionate calificativele, documente din care rezultă conflictul dintre salariaţi şi conducere).

Privitor la singura apărare de fond invocată de intimată în întâmpinare, recurenta solicită instanţei să observe că, aşa cum a arătat şi în contestaţie, înşiruirea unor acte normative şi enunţul că T. se află în proces de reorganizare, nu poate constitui motivarea deciziei nr.154/2008.

Condiţia de legalitate impusă de lege, art. 65 din Codul muncii este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Intimata nu arata nici în decizie, dar nici cu ocazia apărărilor pe care le face care a fost cauza reală, efectivă şi serioasă care ar fi impus desfiinţarea postului recurentei. Este evident că simplul enunţ este doar un pretext pentru îndepărtarea unor salariaţi incomozi, printre care se numără şi recurenta.

Nu poate fi vorba de o desfiinţare efectivă şi serioasă având în vedere şi faptul că era angajată pe singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii, iar instituţia care a concediat-o are acelaşi obiect de activitate şi acelaşi volum de activitate, şi nu poate renunţa în realitate la activitatea unui inspector de resurse umane cu studii medii.

Recurenta solicită instanţei să aibă în vedere că nu se poate justifica desfiinţarea locului de muncă şi că salariatul - cum este şi cazul acesteia nu poate fi concediat, dacă:

- angajatorul nu desfiinţează, în prealabil, postul vacant similar;

- cauza serioasa este aceea care face imposibilă desfăşurarea activităţii unui salariat fără a-i crea pagube angajatorului şi se impune din necesitaţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii;

- reorganizarea trebuie dispusă de un organ competent, ceea ce în speţă nu se întâmplă, deoarece conducerea T. nu are competenţa să modifice organigrama aprobată prin ordin ministerial, iar desfiinţarea este efectivă când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai găseşte în organigramă sau în statul de funcţii;

- trecerea salariatului pe un alt post, deşi ar fi necesară, nu este posibilă;

- să nu fie încărcat excesiv un alt salariat cu sarcinile celui concediat.

Recurenta a solicitat instanţei de judecata să verifice caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului său de muncă (oricare dintre cele două menţionate).

Recurenta a solicitat intimatei să prezinte :

- programul de restructurare şi reorganizare al unităţii;

- proiectul de concediere;

- tabelul nominal al personalului disponibilizat;

- organigramele şi statele de funcţii ale unităţii, anterioare şi ulterioare concedierii.

Toate acestea puteau lămuri instanţa asupra necesitaţii şi cauzelor reale ale reorganizării unităţii angajatoare. Reorganizarea instituţiei nu poate fi un pretext pentru îndepărtarea discreţionară, abuzivă şi subiectivă a unui angajat.

Reorganizarea în cazul T. trebuie să fie făcută de organul competent, pentru o cauză reală, efectivă, serioasă şi cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor (recurenta arată că conflictul între conducerea instituţiei şi salariaţi, cu ocazia organizării alegerilor, chiar în perioada pretinsei reorganizări), în lipsa acestor condiţii, concedierea recurentei sub pretextul reorganizării reprezintă concretizarea unui grav abuz de drept pentru care solicită ca angajatorul său să fie sancţionat.

Întreg probatoriul administrat în cauză de către recurentă în calitate de contestatoare, coroborat cu lipsa apărărilor de fond în raport cu motivele contestaţiei şi a probatoriilor concludente din partea intimatei, dovedesc fără echivoc că angajatorul nu a emis numai un act ilegal, lovit de nulitate absolută, dar şi injust, manifestând rea-credinţă, afectându-i viaţa personală, cu încălcarea competenţelor pe care le avea, înţelegând să dispună discreţionar asupra drepturilor sale fundamentale.

Pe lângă anularea deciziei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, recurenta solicită instanţei să observe şi să sancţioneze şi abuzul de drept comis de angajator pentru că atunci când s-a luat decizia concedierii sale angajatorul:

- nu a justificat un interes legitim:

- nu a avut o cauză reală şi serioasă care să ducă la imposibilitatea continuării raporturilor de muncă dintre angajat şi angajator;

- nu făcut eforturi rezonabile pentru a evita concedierea, deşi nivelul recurentei de pregătire şi experienţă ar fi făcut oportună valorificarea sa pe un alt post;

- mai ales, nu a consultat reprezentanţii salariaţilor cu privire la adoptarea unor măsuri de reorganizare.

Nu a avut un plan de reorganizare pe care să-l supună consultării salariaţilor care măcar să stea la baza deciziilor de concediere, ci a luat o măsură intempestivă şi abuzivă. Mai mult, a refuzat orice consultări pe aceasta temă, consultări care ar fi condus la propuneri de reorganizare înaintate către organismul competent să le adopte.

Angajatorul recurentei nu a avut nici un moment o cauză legală, reală, obiectivă şi serioasă, un interes legitim, pentru a dispune concedierea acesteia. Pentru acest motiv nu a făcut nici un fel de eforturi rezonabile pentru a împiedica îndepărtarea recurentei din unitate, deşi calificarea, experienţa vechimea în unitate, unicitatea postului ar fi recomandat-o pentru menţinerea în organizaţie. Concedierea a avut loc din motive pur subiective, fără o bază legală, ca şi a altor colegi, în exercitarea unor atribuţii în mod nelegal şi discreţionar ale unei conduceri aflate în conflict cu salariaţii şi ostile.

Desfiinţarea postului nu putea fi efectivă atât timp cât instituţia nu are dificultăţii economice, îşi menţine obiectul de activitate şi rolul ei este în creştere, atâta timp cât atribuţiile postului recurentei încarcă fişa postului altui coleg.

Probabil că acesta este motivul pentru care intimata - care avea sarcina probei - a înţeles să nu formuleze nici un fel de apărări de fond şi să facă probe în raport de motivele pentru care a solicitat anularea deciziei nr. 154/11.07.2008.

Privitor la cererea recurentei privind obligarea intimatei la despăgubirea acesteia morală, recurenta solicită instanţei să observe că este pe deplin întemeiată şi dovedită.

Drepturile angajatorului nu pot fi exercitate discreţionar, concretizându-se în abuzuri de drept împotriva drepturilor fundamentale ale angajatului. Măsura concedierii dispusă împotriva recurentei este nelegală şi netemeinică, gravă prin caracterul ei abuziv, subiectiv şi intempestiv.

Prin demitere, recurenta a fost grav prejudiciată, întrucât i-a adus atingere atât demnităţii în muncă - fiind un angajat conştiincios, devotat şi supracalificat, cu o activitate importantă, cu o mare vechime în unitate, aşa cum rezultă şi din probele depuse în cauză - cât şi onoarei şi reputaţiei profesionale. La aceasta se adaugă suferinţa morală datorată lipsei de apreciere, privarea recurentei de venituri, temerile şi nesiguranţa pe care le-ar aduce această concediere în pragul pensionarii.

Modul în care a fost tratată în perioada imediat anterioară emiterii deciziei (rezultă din înscrisuri atitudinea superiorilor săi) şi în perioada de preaviz i-au lezat demnitatea şi prestigiul, dând naştere unei serioase suferinţe morale generate de pierderea locului de muncă, tensiunilor la care a fost expusă şi nesiguranţei personale. Recurenta solicită instanţei să aibă în vedere vechimea sa în aceasta unitate, aprecierea de care s-a bucurat în rândul colegilor, dificultăţile pe care le-a îndurat în găsirea unui alt loc de muncă.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanţei să constate că judecătorul fondului a pronunţat o sentinţa nelegală şi netemeinică, fără să evalueze corect probatoriul administrat şi fără să analizeze atent, legal şi corect motivele invocate în susţinerea contestaţiei. În mod injust şi nelegal judecătorul fondului, pe lângă menţinerea unei decizii nelegal emise (sancţionabilă cu constatarea nulităţii absolute datorită neîndeplinirii condiţiilor de validitate prevăzute de art. 74 şi următoarele din Codul muncii), trece cu vederea un act lipsit de temeinicie prin care angajatorul recurentei a săvârşit şi un abuz de drept.

Recurenta solicită admiterea recursului său, desfiinţarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea contestaţiei formulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru ambele faze procesuale.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, motivul nulităţii absolute a deciziei pentru nerespectarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul muncii nu poate fi valabil susţinut de vreme ce decizia cuprinde atât temeiul de drept, art. 65 din Codul muncii, cât şi pe cel de fapt, constând în desfiinţarea postului de inspector resurse umane cu studii medii ( poziţia 112 din statul de funcţii), ca urmare a reorganizării T., în conformitate cu hotărârea consiliului de administraţie nr. 8 din 11.07.2008, adoptată în baza Ordinului nr(...) al Ministerului Sănătăţii Publice.

Prin urmare, cauza, de fapt şi de drept a concedierii contestatoarei, precum şi denumirea postului desfiinţat sunt suficient precizate, fără niciun echivoc asupra temeiurilor încetării contractului individual de muncă, nefiind incident, sub aceste aspecte, textul art. 76 din Codul muncii.

Cât priveşte articolul 62 alin. 2 din Codul muncii, printr-o interpretare sistematică a textelor legale, rezultă că acesta se referă la cazurile de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului prevăzute de art. 61 din Codul muncii, însă, admiţând că reglementarea este deopotrivă valabilă şi în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, se constată că decizia este emisă în scris, cuprinde motivarea în fapt şi în drept, precum şi precizarea termenului în care poate fi contestată, respectiv a instanţei judecătoreşti la care se îndreaptă acţiunea.

Referitor la cerinţa conţinută de art. 65 alin. 2 Codul muncii, ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, aceasta presupune ca postul să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînfiinţat sub o altă denumire şi eventual, ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp faţă de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desfiinţat.

Astfel, preluarea atribuţiilor unui post de către o persoană încadrată pe alt post, potrivit specificului locurilor de muncă, cu consecinţa desfiinţării celui dintâi, reprezintă o suprimare efectivă, stabilirea statului de funcţii, ca şi a atribuţiilor specifice fiecărui post constituind o prerogativă a angajatorului, care dispune de organizarea unităţii şi, în acest scop, poate decide desfiinţarea oricărui loc de muncă, respectiv o altă distribuţie a atribuţiilor şi sarcinilor specifice posturilor, în scopul eficientizării activităţii.

Angajatorul, prin organele sale de conducere, îşi asumă riscul activităţii unităţii, sens în care poate hotărî desfiinţarea unor locuri de muncă, aparţinându-i şi aprecierea potrivit căreia nu mai are nevoie de acestea, apreciere ce nu poate fi suplinită de o opţiune a instanţei, în sensul că, faţă de rezultatele de până atunci ale unităţii, starea financiară a acesteia sau utilitatea postului, se impune menţinerea lui în continuare.

După cum s-a mai arătat, organizarea activităţii societăţii în condiţiile cele mai profitabile rentabilităţii şi eficienţei acesteia, este exclusiv la latitudinea organului prin care se exprimă voinţa socială, în speţă, prin hotărârea nr. 8/11.07.2008, consiliul de administraţie aprobând, în baza împuternicirilor ce i-au fost acordate prin Ordinul nr. 1132/4470/407/2008, statul pe funcţii detaliat de specialităţi şi posturi, precum şi atribuţiile structurilor din cadrul T..

Din perspectiva celor expuse şi a faptului că hotărârea amintită a consiliului de administraţie nu a fost anulată în instanţă, păstrându-şi valabilitatea şi producând efecte, nu se poate aprecia nici asupra caracterului abuziv, injust şi de rea-credinţă al concedierii, motivate de o opţiune subiectivă cu privire la angajata care s-a implicat în alegerea reprezentaţilor salariaţilor mandataţi să reprezinte interesele acestora în procesul reorganizării.

Se mai reţine şi că obligaţia iniţierii şi purtării de consultări cu sindicatul ori reprezentanţii salariaţilor revine, potrivit art. 69 din Legea nr. 53/2003, angajatorului, în cazul concedierilor colective, or, în speţă, s-a procedat la restructurarea organizatorică a T. prin reducerea unui număr de posturi ca urmare a comasării unor departamente, centre, locuri de muncă şi atribuţii, iar nu la o concediere colectivă, temeiul deciziei atacate fiind, de altfel, art. 65 din Codul muncii.

În consecinţă, nici solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu poate fi primită, întrucât, deşi plauzibile, chiar inerente situaţiei concedierii unui angajat cu condiţiile de vârstă, vechime, specializare şi competenţă ale recurentei, daunele morale nu pot fi acordate independent de săvârşirea unei fapte ilicite, de desfacere ilegală sau abuzivă a contractului de muncă, constatate şi calificate ca atare.

Rezultă, pe baza celor expuse, că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta U. T., împotriva sentinţei civile nr.1263/16.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR .

Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 12.10.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

J. O. S. D. E. A T. D. N.

 

GREFIER

J. S. N.

Red.J.

Tehnored.C.P.

2 EX./04.11.2009

Jud. fond :E.D

C.C.G

Toate spetele


Sus ↑