Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.50/M DOSAR NR(...)

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) - judecător

Judecător: (...) (...) (...)

Judecător: (...) D. (...)

Grefier: (...) B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta S.C. „I.” S.A. B împotriva sentinţei civile nr.1624/M din data de 28 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v, în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 19 ianuarie 2009 când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi, 26 ianuarie 2009.

C U R T E A :

Asupra recursului civil de faţă;

Constată că prin sentinţa civilă nr.1624/M/28.10.2008 T r i b u n a l u l B r a ş o v a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. G în contradictoriu cu pârâta SC I. SA şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni ( august, septembrie, octombrie ) înainte de disponibilizare, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor reclamantului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul N. G a fost angajatul pârâtei SC I. SA B conform carnetului sau de munca.

Prin Decizia nr.158/13.10.2006 emisă de societatea pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului la data de 03.11.2006,conform art.65-67 din Codul muncii,după efectuarea preavizului de concediere de 15 zile lucrătoare.(fila 2)

Susţinerea pârâtei potrivit căreia reclamantul nu poate beneficia de salarii compensatorii deoarece concedierea sa a fost individuala si nu colectiva nu poate fi primita de catre instanta.

Astfel,temeiul juridic indicat in decizia de concediere a fost Codul muncii-articolele 65-67,iar art.66 din acest act normativ prevede ca „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva”.

In conformitate cu dispozitiile art.287 Codul muncii,sarcina probei revine angajatorului care,in cauza de fata,nu a dovedit caracterul individual al concedierii.

In ceea ce priveste sustinerea paratei potrivit careia acordul social nu creeaza obligatii in sarcina acesteia,instanta a reţinut urmatoarele:

Acordul Social, anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la SC I. SA B, încheiat la data de 13.12.2004 si autentificat la Biroul Notarial U. E., prevede la litera E-CONDIŢII PRIVIND DISPONIBILIZAREA, ca „salariaţii/salariatul disponibilizaţi/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societăţii beneficiază, o singură dată,de 8 (opt) salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare”.(filele 5-7)

Instanta nu poate retine sustinerea paratei potrivit careia acest acord nu ii este opozabil,deoarece nu a participat la incheierea lui,intrucat acordul este semnat de numitul H. M. in calitate de potential cumparator al pachetului majoritar de actiuni detinute de AVAS si de parata S.C. I., devenit apoi actionar la societate(fila 41).

Mai mult,acest acord este intarit si de Acordul Social incheiat la data de 02.05.2006,acord semnat si de Presedintele Consiliului de Administratie al S.C. I. s.a.,in care se reia prevederea din primul acord social din n13.12.2004,potrivit careia persoanele disponibilizate prin concediere colectiva beneficiaza de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.(fila 37)

In consecinta, reclamantul are dreptul sa primesca cele 8 salarii compensatorii, prevazute de lit. E din Acordul Social încheiat la data de 13.12.2004.

Ultimele trei luni inainte de concediere care trebuie luate in calcul la determinarea celor 8 salarii medii nete sunt august,septembrie si octombrie,deoarece concedierea a avut loc la data de 03.11.2006.

Partile nu au depus insa la dosar statul de plata al reclamantului cu privire la luna octombrie, astfel incat instanta nu poate proceda la calculul celor 8 salarii medii nete cuvenite reclamantului, urmand ca obligatia sa fie stabilita in mod generic in hotarare.

Ca urmare, parata a fost obligata sa plateasca reclamantului contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni(august,septembrie si octombrie),înainte de disponibilizare.

In ceea ce priveste petitul privind plata contravalorii tichetelor de masa,acesta a fost respins de instanta, pentru urmatoarele motive:

Societatea parata inregistreaza datorii la bugetul de stat, obtinand inlesniri la plata datoriilor bugetare, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar.(filele 42-49)

Potrivit art. 15 alin.1 din OUG nr.79/2001 „ (1) Angajatorii care înregistrează obligaţii bugetare neachitate la scadenţă, dar pentru care au obţinut înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanţelor Publice, M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau ale administraţiei publice locale, după caz, pot acorda salariaţilor tichete de masă, în condiţiile legii, începând cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora.

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta SC I. SA, ca prin motivele de recurs a criticat hotărârea pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea naturii şi înţelesului neîndoielnic al acestuia.

Astfel, se arată că Acordul social autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de BNP U. E. a fost modificat de părţile semnatare prin addendumul încheiat în data de 29 martie 2005.

Totodată se precizează că în mod greşit s-a reţinut în considerentele hotărârii faptul că nu s-a făcut dovada concedierii individuale.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.303, 304, 304¹ Cod procedură civilă, ale Legii nr. 53/2003, Legii nr.130/1996, ale Legii nr.51/1998 şi ale Codului civil.

Examinând sentinţa în raport cu actele, lucrările dosarului şi cu motivele de recurs, Curtea reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii recurente până la data de 3.11.2006 când contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza deciziei de concediere nr.158/13.10.2006. În cuprinsul acestei decizii este menţionat temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind „art.65 – 67 din Codul muncii”. Potrivit art.67 Codul muncii „salariaţii concediaţi pe motive care nu ţin de persoana lor, beneficiază de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Potrivit art.51 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2006 – 2007, în caz de restructurare de personal „se vor respecta prevederile acordului social între sindicate şi patronat”.

În cauză au fost depuse două acorduri sociale. Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 şi constituie anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la SC I. SA B. Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariaţi din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecţie socială din partea patronatului, constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.

Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2006 – 2007 nu poate fi reţinută din mai multe considerente:

În primul rând, potrivit art.F pct.2 din acest acord se prevede în mod expres că dispoziţiile acestuia se aplică „pe o perioadă de minim 5 ani” de la data privatizării „fiind îmbunătăţit cu acordul părţilor semnatare şi cu posibilitatea prelungirii pe noi termene”.

Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câştigate care se aplică în mod deosebit la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câştigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câştigat.

Respectând teoria dreptului câştigat se poate interpreta că şi acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speţă, deoarece disponibilizarea a avut loc în 2006, instituie, fără interpretare, măsuri de protecţie a salariaţilor supuşi disponibilizării atât individuale cât şi colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin.3 al Contractului Colectiv de Muncă mai sus citat, coroborate cu art.118 pct.3 lit.j, care confirmă intenţia părţilor la negociere de a recunoaşte dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere, fără a se face distincţie între concedierile individuale sau colective.

Aşadar, există dreptul salariaţilor la protecţie cât şi obligaţia angajatorului în acest sens, chiar dacă Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 – 2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecţie socială, conform teoriei dreptului câştigat la o negociere anterioară, se poate reţine că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare – fără a distinge între natura disponibilizării – sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, reactivându-se astfel dreptul câştigat anterior.

Recurenta susţine că acest Contract Colectiv de Muncă pe 2006 – 2007 aplicabil în speţă, face trimitere la un acord social şi precizează, că este vorba de acordul social din 2.03.2006 care precizează că cele 8 salarii medii nete se acordă, ca măsură de protecţie, doar pentru concedierile colective.

Cum în speţă este vorba de o concediere individuală, cele 8 salarii nu pot fi acordate.

Teoria recurentei nu poate fi primită. Acordul social din 2.03.2006 nu conţine nicio prevedere că ar fi parte integrantă din Contractul Colectiv de Muncă pe 2006, iar în Contractul Colectiv de Muncă pe 2006 se vorbeşte de un acord social, nespecificându-se care, nu poate fi reţinut cu certitudine că se face trimitere la cel din 2.03.2006 cu atât mai mult cu cât acest acord social nu a fost înregistrat la Direcţia de Muncă pentru opozabilitate şi legalitate şi s-a încheiat anterior începerii negocierilor contractului colectiv de muncă ce au avut loc în perioada 3.03.2006 – 30.03.2006 conform protocolului semnat la încheierea negocierilor.

Prin acest acord social se instituie o clauză modificatoare a dispoziţiilor din Contractul Colectiv de Muncă cu privire la protecţia socială în caz de disponibilizare.

Pentru a produce efecte, această clauză din acordul social, din 2.03.2006, aşa cum se solicită de către recurentă, ar fi trebuit ca şi acordul social să fie rezultatul negocierilor dintre părţi, negocieri înţelese în sensul descris de art.2 alin.2 şi art.5 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional pentru 2006, cu nr.2001/2005.

În consecinţă, dată fiind formularea art.51 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru 2006 şi încheierea acordului social din 2.03.2006, înainte de începerea negocierilor în condiţiile legii, precum Contractul Colectiv de Muncă pe 2006, înregistrat la D.M.P.S. B, nu se poate reţine ca întemeiată critica recurentei cu privire la netemeinicia pretenţiilor reclamantului privitoare la plata celor 8 salarii.

Prin urmare, în mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului, în sensul că şi acordul social din 2004 arătat mai sus îşi produce efectele.

Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a recurentei pârâte, Curtea urmează a o obliga la plata către intimatul reclamant, a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC I. Sa împotriva sentinţei civile nr.1624/28.10.2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v.

Obligă recurenta pârâtă SC I. SA la plata către intimatul reclamant N. G a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.01.2009.

Cu opinia separată în sensul admiterii recursului declarat de SC I. şi modificarea sentinţei în tot în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamantul N. G.

Judecător,

(...) (...)

Grefier,

(...) B.

OPINIE SEPARATĂ

În prezenta opinie, recursul SC I. SA împotriva sentinţei civile nr.1624/2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v, se impunea a fi admis şi sentinţa modificată în tot în sensul respingerii acţiunii pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamant a opt salarii medii nete, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut faptul că în cauză îşi produce efecte acordul social încheiat la data de 13.12.2004, care reprezintă anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la SC I. SA.

Prima instanţă în mod greşit a dat eficienţă înscrisului ACORD SOCIAL datat în 13.12.2004, fără a observa că în partea finală a acestuia s-a făcut menţiunea că acesta reprezintă act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă.

Cum valabilitatea contractului colectiv de muncă este de un an, iar desfacerea contractului individual de muncă al reclamante a intervenit în cursul lunii noiembrie 2006, incident în cauză este contractul colectiv de muncă din cursul anului 2006, înregistrat la Direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială B sub nr.4494/31.03.2006 şi care îşi produce pe deplin efectele între părţile contractante.

Conform clauzei acestui din urmă contract, atât pentru disponibilizarea colectivă cât şi pentru cea individuală, s-a omis a fi prevăzute plăţi compensatorii (cap.VII protejarea forţei de muncă, fila 88 din dosar fond).

Chiar dacă în apărare reclamanta ar considera că sunt aplicabile dispoziţiile art.51 alin.3 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, conform cărora în caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile acordului social încheiat între sindicat şi patronat, este evident că se face trimitere la acordul social din data de 2.03.2006, şi nu la cel din 13.12.2004, a cărui valabilitate a încetat odată cu contractul colectiv de muncă din anul 2004.

Conform acestui din urmă acord social, societatea se obligă la plata salariilor compensatorii, numai în situaţia concedierilor colective, iar reclamantul a fost concediat în mod individual.

Nu poate fi primită nici apărarea reclamantului, potrivit cu care concedierea este în realitate una colectivă şi angajatorul este de rea credinţă procedând astfel, pentru că reaua credinţă se dovedeşte şi nu se prezumă, iar în cauză nu s-a dovedit acest lucru.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de SC I. Sa trebuia admis şi sentinţa primei instanţe modificată în tot în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

Judecător,

(...) (...)

Red.N./NG/29.01.09

Tehnored.AN/30.01.09 – 2 ex.

Jud. fond A.P./T.S.