• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 9259 din data 2008-10-23
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 9259

Şedinţa publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...) E.

Grefier: E. T. P.

 

X.X.X.X.

 

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata (...) E. (...) împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 17.03.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator E. E., având ca obiect „contestaţie decizie de concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au răspuns avocat E. S. pentru recurenta intimată (...) E. (...) şi intimatul contestator E. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, învederându-se că, recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părţilor asupra recursului.

Avocat E. S., pentru recurenta intimată, susţine oral motivele invocate în cererea de recurs, depunând şi note scrise, în raport de care, pune concluzii de admitere a acestuia, fără cheltuieli de judecată, conform art. 304 pct. 9 C.pr.Civ., hotărârea instanţei de fond, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Intimatul contestator E. E., solicită respingerea recursului conform motivelor expuse în întâmpinare.

 

C U R T E A

 

 

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr. 1514 din 17martie 2008 T r i b u n a l u l D o l j, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul E. E., în contradictoriu cu intimata E. (...).

S-a anulat decizia nr.508//614/05.07.2007 emisă de intimată şi repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei.

A fost obligată intimata către contestator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.

S-a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin contractul individual de muncă încheiat la data de 26.02.2003, contestatorul E. E. a fost angajat la S.C E. Post S.A., la unitatea E. Post Agenţia C, în funcţia de ,, coordonator”. Ulterior, prin acte adiţionale la acest contract individual de muncă au intervenit modificări privind locul şi felul muncii, precum şi salariul contestatorului. Ultimele modificări s-au realizat la data de 08.12.2005 ( fila 10), când s-a modificat locul muncii, de la Agenţia C, la Punctul de lucru E. şi felul muncii, începând cu data de 01.12.2005 contestatorul ocupând funcţia de ,, administrator bancar”. Prin actul adiţional din 02.04.2007 ( fila 11), se modifică felul muncii şi, corespunzător, atribuţiile postului, începând cu data de 20.04.2007, contestatorul ocupând funcţia de ,, casier”.

Prin hotărârea nr. 20/08.12.2006, Consiliul de Administraţie al E. Post S.A. aprobă înfiinţarea Agenţiei D.( art.6) . În acest sens, la solicitarea E. Post S.A., se admite cererea de înregistrare în Registrul Comerţului a Agenţiei D., prin Încheierea dată la data de 04.06.2007 de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i.

La data de 26.04.2007 Consiliul de Administraţie al E. Post S.A., prin Hotărârea nr. 6 ( fila 22), a aprobat desfiinţarea Punctului de lucru E. ( art. 9 din Hotărâre), potrivit propunerii din Memorandumul nr. 50.4/753/17.04.2007 al Direcţiei Dezvoltare S. şi relocarea activităţii acestuia la Agenţia D..

Prin memorandumul nr. 50.8/413/22.05.2007 al Diviziei Resurse Umane ( fila 101) se susţine că, Agenţia D. are un număr de 4 posturi de execuţie, între care doar unul de casier, relocarea personalului Punctului de lucru E. putându-se face doar în limita acestor posturi şi, ca urmare, se impune desfiinţarea unui post de casier.

În consecinţă, prin hotărârea nr. 7/ 31.05.2007 a Consiliului de Administraţie, în art. 10, s-a aprobat desfiinţarea unor posturi din structura de personal a E. Post, conform memorandumului nr. 50.8/413/22.05.2007 al Diviziei Resurse Umane .

Ulterior, la data de 06.07.2007, Consiliul de Administraţie al E. Post S.A. a aprobat modificarea unor hotărâri anterioare, prin revocarea art. 9 din Hotărârea nr. 6/26.04.2007 şi art. 6 din Hotărârea nr. 20/08.12.2006. Ca urmare, părţile sunt repuse în situaţia anterioară, fiind dispusă transformarea Punctului de lucru E. în Agenţia D..

În baza Hotărârilor nr. 6/26.04.2007 şi nr. 7/31.05.2007 ale Consiliului de Administraţie intimata emite decizia nr. 508/614/05.07.2007, reţinând desfiinţarea postului ocupat de contestator şi dispune concedierea acestuia la data expirării termenului de preaviz de 20 zile, respectiv de la data de 09.08.2007, conform menţiunilor din carnetul de muncă.

Conform adreselor nr. 508/1128/15.02.2008 şi nr. 508/1557/07.03.2008, înaintate de intimată instanţei, s-a reţinut că la baza alegerii postului ocupat de contestator în vederea desfiinţării, au fost avute în vedere competenţele şi abilităţile superioare ale celuilalt salariat ce ocupa funcţia de casier în cadrul punctului de lucru.

Observând înscrisurile depuse de intimată ce poartă menţiunea ,, Organigrama Punct de lucru” şi ,, Organigrama Agenţie”, cu o notă în subsol în sensul că se referă la Punctul de lucru E., respectiv Agenţia D., instanţa reţine că acestea nu poartă numere şi date de înregistrare şi nici viza Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă. De asemenea nu cuprind în concret structura organizatorică a punctului de lucru, respectiv al agenţiei, existând inadvertenţe între numărul de compartimentelor funcţionale şi numărul de posturi .

Decizia de concediere se întemeiază pe dispoziţiile art. 65 Codul muncii, ce reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Conform textului de lege, motivul concedierii nu vizează persoana salariatului, ci postul salariatului ce urmează a fi concediat, singura condiţie impusă fiind ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă ( alin. 2) .

În speţă, conform deciziei de concediere, desfiinţarea locului de muncă s-a produs ca urmare a ,, închiderii” Punctului de lucru E. şi a desfiinţării ,, unor posturi” din structura de personal. Niciunul din actele depuse de intimată nu atestă desfiinţarea concretă a ,, locului de muncă” ocupat de contestator ci se referă, în mod generic, la un post de ,, casier”.

Mai mult, s-a constatat că intimata a procedat, anterior emiterii deciziei, la o selecţie a celor doi salariaţi încadraţi pe posturi similare ( contestatorul şi numita E. J.), pe criterii de performanţă profesională, ceea ce constituie motiv pentru concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului şi, contravine astfel dispoziţiilor art. 65 Codul muncii.

Instanţa a constatat că, intimata nu a făcut dovada că desfiinţarea stabilită prin hotărârile Consiliului de Administraţie a vizat postul deţinut de contestator, încălcând astfel prevederile art. 65 alin. 1 Codul muncii.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat neîntemeiată concedierea dispusă prin decizia nr. 508/614/05.07.2007 şi, în temeiul art. 78 alin. 1 şi 2 Codul muncii a dispus anularea acesteia, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere privind plata daunelor morale şi plata compensaţiilor băneşti ca urmare a refuzului angajatorului de a-l concedia în anul 2005, instanţa a respins , pentru următoarele considerente :

Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului şi a salariaţilor, stabilind atât principiile care o generează, cât şi modalităţile concrete de recuperare a daunelor. Astfel, prin art. 269, respectiv art. 270 Codul muncii s-a reglementat răspunderea reciprocă a angajatorului şi a salariatului, grevată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale, fiind de necontestat voinţa legiuitorului că această răspundere nu poate fi angajată decât pentru pagube materiale, iar nu şi pentru daunele morale. Acestea din urmă pot fi pretinse în condiţiile art. 998 şi 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.

    În acest sens a statuat Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. XL/2007 a admis recursul în interesul legii dispunând că ,, se impune să se considere că, în temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului, astfel cum este reglementată în art. 269 alin. (1) din Codul muncii, pot fi acordate daune morale salariaţilor numai în ipoteza în care legea le prevede ori au fost inserate în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă anumite clauze referitoare la răspunderea angajatorului şi pentru asemenea daune” .

Cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata daunelor morale nu este întemeiată, în contractul individual de muncă al acestuia sau în contractul colectiv de muncă aplicabil, nefiind inserată o astfel de clauză.

Conform art. 30 contractul colectiv de muncă aplicabil, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, banca va acorda acestuia o compensaţie reprezentând o sumă impozabilă pentru aceasta, al cărui cuantum se stabileşte în funcţie de vechimea în cadrul unităţii. În acest fel se încearcă, oarecum, atenuarea impactului suferit ca urmare a pierderii locului de muncă, însă refuzul angajatorului de a-l concedia pe salariat, nu îl îndreptăţeşte pe acesta la primirea compensaţiei băneşti menţionate. Păstrându-şi locul de muncă salariatul nu suferă o pierdere care să necesite o compensare bănească.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata (...). E. (...) B, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în mod greşit a fost admisă contestaţia şi a fost anulată decizia de concediere, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor băneşti.

În motivare, recurenta arată că intimatul contestator şi-a dat acordul prin actul adiţional nr. 508/7672 la modificarea locului şi felului muncii. Se arată că prin decizia consiliului de administraţie, s-a aprobat desfiinţarea unor posturi, printre care şi cel al intimatului, iar această decizie nu a fost revocată.

Criteriile care au fost avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate la concediere, trebuie menţionate în decizie numai în situaţia concedierilor colective, contrar susţinerilor intimatului contestator.

Se mai arată că intimatul contestator a beneficiat de compensaţiile materiale prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitatea, reprezentând o sumă echivalentă a 17 salarii de bază lunare.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 65 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Potrivit alin. 2 al art. 65 ,desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Prin urmare, această concediere reprezintă încetarea contractului de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. În acest caz motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia.

Faţă de reglementarea vechiului cod al muncii ( art. 130 alin. 1 lit.a), textul noului cod al muncii, intrat în vigoare la 01 martie 2003 aduce o serie de schimbări în sensul că nu se mai referă la desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ci la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. Aşadar, nu se mai pune problema unei selecţii a salariaţilor după criterii de performanţă în urma desfiinţării posturilor, ci, direct, desfiinţarea vizează posturile salariaţilor ce vor fi concediaţi. O astfel de concediere nu presupune culpa salariatului în nici un mod, cauza sa nu ţine de persoana cestora , ci este independentă de ea.

În cauza de faţă, conform adreselor 508/1128/15 februarie 2008 şi 508/1557/7 martie 2008, rezultă că la baza alegerii postului ocupat de contestator în vederea desfiinţării, au fost avute în vedere competenţele şi abilităţile superioare ale celuilalt salariat ce ocupa funcţia de casier în cadrul punctului de lucru. Acest fapt este recunoscut şi de recurentă în motivele de recurs.

O astfel de situaţie este contrară condiţiilor impuse de art. 65 alin. 1 Codul muncii, expuse mai sus, din care rezultă că nu se poate pune problema unei selecţii a salariaţilor în cazul unei astfel de concedieri.

De altfel, nu este dovedită nici desfiinţarea postului din organigrama unităţii, în lipsa structurii organizatorice acestui punct de lucru, organigrama nepurtând număr, dată de înregistrare ori viza inspectoratului T e r i t o r i a l d e muncă.

Criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate.

Nu are relevanţă faptul că intimatul contestator şi-ar fi dat consimţământul pentru schimbarea felului şi locului muncii, în condiţiile în care nu s-a schimbat locul şi felul muncii, ci i-a încetat definitiv raportul de muncă cu unitatea angajatoare din concediere.

De asemenea, este neîntemeiată şi critica ce vizează selecţia de personal, din motivele expuse mai sus.

Faptul că a beneficiat de plata unor compensanţii băneşti ca urmare a concedierii, nu reprezintă o E. pentru salariat de a exercita căile legale de atac împotriva deciziei de concediere. Unitatea are la dispoziţie modalităţi legale de recuperare a acestor sume de bani, în situaţia în care se constată nelegală concedierea prin hotărârea irevocabilă. De altfel, unitatea chiar în cadrul acestui proces avea posibilitatea formulării unei cereri reconvenţionale având ca obiect restituirea acestor sume de bani în ipoteza anulării deciziei de concediere, ceea ce nu a făcut.

Faţă de aceste considerente, şi de prevederile art. 312 C.pr.civ., va fi respins recursul ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Respinge recursul declarat de intimata (...) E. (...) împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 17.03.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator E. E..

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 octombrie 2008.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

 

 

 

Red. jud. C.R. Grefier,

2 ex. C.O./21.11.2008. E. T. P.

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑