• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 892 din data 2009-05-22
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

România

Curtea de A p e l T i m i ş o a r a

Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale

 

Decizia civilă nr. 892

Şedinţa publică din 22 mai 2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte: (...) (...)

Judecător: (...) (...) (...)

Judecător: (...) E.

Grefier: N. M.

 

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de către pârâta SC F. SRL împotriva sentinţei civile nr. 203 pronunţată la 15 ianuarie 2009 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta N. N. S., având ca obiect litigiu de muncă – contestaţie împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta intimată personal şi asistată de avocat N. M., lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura completă.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare, calificată de instanţă ca şi concluzii scrise.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanţa consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.

 

Instanţa

 

Deliberând asupra recursului de faţă a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l T i m i ş la 6 noiembrie 2008 sub nr(...), reclamanta N. N. S. a chemat în judecată pe pârâta SC F. SRL T solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 167/17 octombrie 2008 prin care i s-a desfiinţat postul de director economic şi în consecinţă să anuleze această hotărâre; să dispună reîncadrarea ei în postul deţinut anterior, de director economic; să oblige pârâta să-i achite drepturile salariale indexate, de care a fost lipsită începând cu data de 14 noiembrie 2008 şi până la reîncadrarea efectivă în muncă, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acţiunii arată că a fost angajata pârâtei începând cu 1 iulie 2008 în funcţie de director economic în baza contractului de muncă nr. (...) înregistrat la Camera de muncă în 3 iulie 2008; că hotărârea nr. 167/17.10.2008 este nelegală şi dată cu încălcarea normelor imperative stipulate în Legea nr. 53/2003, deoarece desfiinţarea postului nu are o cauză reală şi serioasă aşa cum este definită în art. 65 alin. 1 Codul muncii; că postul de director economic este unic în societate, iar ea era singura persoană cu studii superioare economice, abilitată legal să presteze activitatea în sectorul financiar-contabil; că nu sunt indicate motivele care determină concedierea (art. 74 lit. a Codul muncii), nu sunt specificate alte locuri de muncă vacante din societate, similar funcţiei ei, pentru care eventual să poată opta conform art. 74 lit. d Codul muncii; că nu este indicat temeiul de drept şi de fapt al încetării contractului de muncă şi nici termenul şi instanţa la care hotărârea poate fi contestată conform art. 62 alin. 2 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 203 pronunţată la 15 ianuarie 2009, instanţa a admis acţiunea, a anulat hotărârea de concediere nr. 167/17.10.2008 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul de director economic şi să-i plătească salariile corespunzătoare de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, sumele urmând a fi indexate cu indicele de inflaţie la data plăţii, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM T cu nr. (...)/3 iulie 2008, în funcţia de director economic, iar prin hotărârea nr. 167/17.10.2008, pârâta a desfiinţat postul de director economic la 17.10.2008 şi a dispus concedierea reclamantei începând cu 14.11.2008.

A mai reţinut că potrivit art. 65 alin. 2 Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă şi că pârâta nu a dovedit că desfiinţarea postului de director economic a avut o cauză reală şi serioasă.

In privinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară a făcut aplicarea art. 78 Codul muncii.

In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta SC F. SRL T, recurs înregistrat la Curtea de A p e l T i m i ş o a r a sub nr(...).

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l T i m i ş pentru respectarea dreptului la apărare, iar în subsidiar modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedura civilă.

Arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţia României şi art. 15 din Legea nr. 304/2004, instanţa respingând cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător şi depunerii întâmpinării, privând-o de un grad de jurisdicţie.

Mai arată că a fost pusă în imposibilitatea de a dovedi cauza reală şi serioasă care a fundamentat desfiinţarea locului de muncă; că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă, fapt dovedit cu organigrama societăţii, ulterioară concedierii reclamantei, din care rezultă că postul a fost desfiinţat efectiv; că datorită dificultăţilor economice întâmpinate de societate şi care au generat pierderi financiare importante, acumularea de creanţe care nu au mai putut fi rezolvate, societatea a fost silită să ia măsuri de reducere a tuturor costurilor printre care şi măsuri de diminuare a costurilor de personal, printre care şi cu salariul reclamantei care nu mai putea fi achitat.

Reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Arată că pârâta a fost citată în faţa primei instanţe in termen util, având posibilitatea să-şi formuleze toate apărările; că potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat până la prima zi de înfăţişare să depună dovezile in apărarea sa, ceea ce nu a făcut.

Mai arată că motivele invocate nu sunt reale, deoarece starea economică a societăţii prezintă relevanţă până la data concedierii ei şi nu ulterior; că situaţia economică nu se dovedeşte cu organigrama care este întocmită pro causa; că activitatea pe care a desfăşurat-o este indispensabila societăţii; ca administratorul societăţii este de rea credinţă, cauzele concedierii ei fiind altele.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanţa apreciază recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:

In mod corect, prima instanţă a procedat la respingerea cererii de amânare formulată de pârâtă.

Conform prevederile art. 156 cod procedură civilă, instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Cererea de amânare în vederea angajării unui apărător, pregătirii apărării şi depunerii întâmpinării formulată la 14 ianuarie 2009 a fost apreciată în mod corect ca neîntemeiată.

Pârâta susţine în cererea de amânare că a fost în imposibilitate de a efectua demersuri în vederea angajării unui avocat date fiind sărbătorile de iarnă şi vacanţa de iarnă.

Pârâta a primit citaţia pentru proces, împreună cu cererea de chemare în judecată la 24 noiembrie 2008, de la această dată şi până la 15 ianuarie 2009, având termen suficient pentru a-şi pregăti apărarea, depune întâmpinare şi angaja apărător, cu atât mai mult cu cât în materia litigiilor de muncă cauzele se judecă de urgenţă.

Art. 287 Codul muncii şi art. 75 din Legea nr. 168/1999 consacră obligaţia angajatorului ca până la prima zi de înfăţişare să depună dovezile în apărarea sa.

Nici în faţa instanţei de fond, nici în faţa instanţei de recurs, pârâta nu a depus dovezi din care să rezulte că măsura luată a fost efectivă şi a corespuns unei nevoi reale şi serioase a societăţii.

Pârâta nu a depus organigrama societăţii înainte şi după concediere şi nici nu a făcut dovada că luarea măsurii a fost impusă de dificultăţi economice cu bilanţ contabil şi nici că este serioasă, respectiv că este imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

La termenul de judecată din 2 decembrie 2008, instanţa a amânat cauza tocmai pentru a da posibilitatea acesteia de a depune întâmpinare, astfel că susţinerile pârâtei că a fost privată de dreptul de apărare nu pot fi primite.

Cum pârâtei îi revenea sarcina de a dovedi că desfiinţarea postului a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, iar aceasta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, soluţia de anulare a deciziei de concediere cu toate consecinţele care decurg din aceasta este legală şi temeinică.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de către pârâta SC F. SRL împotriva sentinţei civile nr. 203 pronunţată la 15 ianuarie 2009 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta N. N. S..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, 22 mai 2009.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

G. E. N. B. E. U. E.

 

 

 

Grefier,

N. M.

 

 

 

 

Red. MB/dact. MB

2 ex.

1.07.2009

Primă instanţă:

M. E., E. F. – T r i b u n a l u l T i m i ş

Toate spetele


Sus ↑