Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A N R . 1373

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2009

Preşedinte : (...)-(...) (...)

Judecători : (...) (...)

: (...)-E. (...)

Grefier : F.-S. D.

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantul D. G, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură N. P. E., cu sediul în municipiul P,(...), judeţ P şi de pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 5.06.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanţa, pentru a da posibilitate recurentei pârâte să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea cauzei la 12.06.2009, când a pronunţat următoarea decizie.

C U R T E A

Reclamantul D. G a chemat in judecata pe parata SC E. SA, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligata parata la plata sumelor reprezentand drepturi banesti cuvenite si neacordate conf.art.176 din CCM la nivel de ramura aferente anului reprezentand aprovizionare toamna-iarna in cuantum de un T.u minim pe ramura pentru fiecare an si c/valoarea indemnizatiei de concediere neacordata in conf.cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, actualizarea tuturor drepturilor sus-mentionate la data platii efective in raport cu rata inflatiei, precum si a cheltuielilor de judecata.

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pe lângă T.ul de bază urma să beneficieze şi de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura constand in suplimentari T.ale cu ocazia aprovizionarii toamna-iarna si c/valoare indemnizatie de concediere de care trebuia sa beneficieze cu ocazia desfacerii contractului individual de munca pentru motive ce nu tineau de persoana angajatului, in octombrie 2007.

Paârâta a depus intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.

La data de 13.02.2009 reclamantul a depus o precizare la actiunea introductiva in sensul indicarii cuantumului sumelor la care solicita sa fie obligata parata, respectiv 1728 lei reprezentand c/valoarea primei de aprovizionare toamna-iarna pe perioada 2005-2007 si, 2570 lei reprezentand diferente de plati compensatorii, sume ce urmeaza a fi actualizate conform indicelui de inflatie de la data scadentei pana la data platii.

Prin sentinţa civilă nr459/17.02.2009 T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune si excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1628 lei reprezentând suplimentari T.ale cuvenite si neacordate pentru aprovizionarea toamna-iarna pentru perioada 2005-2007 conf.art.176 CCM la nivel de ramura, sumă ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie de la data scadentei la data platii efective. Tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenţei de plăţi compensatorii, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul, a fost T.atul paratei, insa in perioada 2005-2007 nu a incasat drepturile T.ale reprezentand suplimentari T.ale pentru aprovizionare toamna-iarna.

De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramura pe anul 2006 si anexa la actul aditional nr.397/2007 prevad ca T.atii din cadrul ramurii petrol si gaze, energie F., termica, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C, precum si in luna octombrie pentru aprovizionare de toamna-iarna vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor T.ale sub forma unui adaos in suma fixa in cuantum minim de un T.u minim pe ramura, drepturi care se acorda in cazul in care nu s-a convenit in baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora in T.ul de baza.

Potrivit art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 in cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana T.atului angajatorul îi plateste in functie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere dupa cum urmeaza: de la 0 la 3 ani - 1,5 T.i medii nete; de la 3 la 10 ani trei T.i medii nete; peste 10 ani cinci T.i medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiasi articol ca prevederile domeniului vizat se completeaza cu prevederile Planului Social insusit de parti.

La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajatii vor primi in functie de vechimea in E., urmatoarele pachete finaciare cu titlu de indemnizatii de concediere si anume: 0,5 – 5 ani – opt T.i medii brute pe E. ; 5-15 ani - douasprezece T.i medii brute pe E. si peste 15 ani cincisprezece T. brute pe E..

Ca atare, atat timp cat reclamantul a primit indemnizatia de concediere calculata conform de art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, in functie de vechimea acestuia in E., înseamnă ca pretenţia lui de a fi obligata parata la plata unei indemnizatii de concediere mai mare, respectiv a unei diferente de concediere pretins neacordata, este neintemeiata cu atat mai mult cu cat la data incasarii sumei, a fost de acord cu cuantumul acesteia, necontestand niciodata Decizia de incetare a contractului de munca, astfel incat el nu mai poate pretinde in prezent plata unei diferente de indemnizatie pretins cuvenita.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut ca in speta sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform caruia prezenta actiune este supusa termenului de 3 ani care a inceput sa curga de la data scadentei sumelor incepand cu anul 2004, cu atat mai mult cu cat prezenta actiune vizeaza un conflict de munca.

De asemenea referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, tribunalul a reţinut că in conditiile in care reclamantul are calitate de fost T.at al paratei, are calitate procesuala activa sa formuleze pe cale judecatoreasca, in principiu, pretentii privind incasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi T.ale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

În recursul declarat de reclamant se critică sentinţa sub aspectul respingerii capătului de cerere privind c/valoarea indemnizatiei de concediere neacordata in conf.cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, în esenţă, în sensul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cele două pachete financiare cu caracter compensatoriu prevăzute de art.50 alin.1 CCM şi pct. 4 din Planul Social nu se cumulează.

Se susţine, în esenţă, că se încalcă principiul aplicării unitare a legii.

Se mai arată că prevederile art.50 din CCM au fost completate de prevederile planului social, astfel că cele două indemnizaţii trebuie cumulate şi nu se înlocuiesc unele pe celelalte.

În recursul declarat de pârâtă se arată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii constând în esenţă în faptul că suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în T.ile de bază ale tuturor angajaţilor, începând cu anul 1997 aşa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) şi art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat şi semnat de Patronat şi T.aţi reprezentaţi de G. E., înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanţa fondului dar care au fost greşit interpretate de aceasta.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că lipsa negocierilor dintre G. E. şi societate cu privire la aceste drepturi corespunde situaţiei introducerii lor în T.ile de bază şi explică renunţarea implicită a angajaţilor de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.

Este criticată sentinţa şi sub aspectul respingerii excepţiilor invocate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele recursurilor, curtea va reţine următoarele:

Referitor la recursul declarat de reclamant, curtea va constata că acesta este nefondat.

Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 – 2006) în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana T.atului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un T.u mediu net; - de la 3 ani la 10 ani – 2 T.i medii nete; - de la 10 ani la 15 ani – 3 T.i medii nete şi peste 15 ani – 4 T.i medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăţi compensatorii mult mai substanţiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 şi 15 T.i medii brute ce urmează a fi acordate pe acelaşi criteriu al vechimii în muncă.

În motivarea acţiunii sale recurentul reclamant a avut în vedere numai dispoziţiile alin.1 şi 4 ale art. 50 din CCM , cu alte cuvinte a considerat că plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi respectiv, plăţile compensatorii prevăzute de acesta.

Această interpretare nu numai că nu corespunde voinţei părţilor, dar ea nu respectă nici conţinutul art. 50 din CCM pe care s-a întemeiat acţiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM şi Planul Social reglementează situaţii diferite, şi anume: în primul caz sunt stabilite plăţile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana T.atului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plăţile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.

Că este aşa, rezultă din conţinutul alin.2 al art.50 CCM , potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

Altfel spus, plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul şi de aceea alin.4 al art. 50 stabileşte că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăţilor compensatorii pentru situaţia concedierilor colective.

Cum reclamantul a intrat în concediere colectivă şi a încasat plăţile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu era îndreptăţiţi să cumuleze aceste pachete financiare cu plăţile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana T.atului.

Având în vedere şi faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu acelaşi criteriu , şi anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reţinut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.

Faţă de aceste considerente în temeiul art.304, 304¹ şi 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de pârâtă, curtea va constata că acesta este fondat.

Potrivit art.176 alin.1 şi 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de S. energie electrică, termică, petrol şi gaze (denumit în continuare D.) precum şi art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit D.) reprezentanţii părţilor contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paşti, Ziua E., C precum şi în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) T.aţii să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor T.ale al căror cuantum minim să fie de un T.u minim pe E.-RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din acelaşi contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în T.ul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adiţional la contract.

Aşadar voinţa părţilor contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în T.ul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepţie, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în T.ul de bază.

Recurenta - pârâtă a susţinut şi dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în T.ile de bază ale angajaţilor, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare D.) încheiat de fosta Regie Autonomă a E. E. RA, pe de o parte şi T.aţi, reprezentaţi de G. E. pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un T.u minim pe E. RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în T.ul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.

Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă şi semnată de SN E. SA pe de o parte şi G. pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării T.ale este de 441.000 lei/persoană.

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea T.ală pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în T.ul de bază - conform telexului nr.2412/1998.

Acest înscris emis şi semnat de asemenea de SN E. SA pe de o parte şi G. pe de alta, stabileşte ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în T.u sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel : T.i brute de bază până la 1.000.000 lei-10% ; T.i brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% şi T.i peste 2.000.000 lei-5% , T.ile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, şi constituind baza la care au fost calculate şi acordate creşteri T.ale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Şi în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul T.al suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiaşi termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deşi reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susţinut şi nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă T.ile angajaţilor nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate şi însuşite de părţile contractante, aşa cum au fost analizate în cele ce preced.

Curtea mai reţine că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiţionale la D., nu au vizat Sucursala E.-unde au fost T.aţi reclamanţii, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunităţile Regiei Autonome a E.-E. RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conţinutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării T.ale pentru aprovizionarea de toamnă în T.ul de bază.

Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înfiinţat Societatea Naţională a E. E. SA B, societate pe acţiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a E.-care a fost desfiinţată- astfel că pentru anul 1998, D. a fost încheiat şi semnat de SNP E. SA şi G. E..

Prin acelaşi act normativ-Anexa 2, Sucursala E. a fuzionat prin absorbţie cu Societatea Naţională a E. E. SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât şi personalul din societăţile nominalizate în Anexa 2 a ordonanţei, adică şi T.aţii Sucursalei E., cu toate drepturile şi obligaţiile de la data transferului, decurgând din : contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă şi orice alte dispoziţii privind condiţiile de muncă şi T.zare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).

Sindicatul liber al T.aţilor Sucursalei E. aparţinea, înaintea fuziunii, de Federaţia Sindicală din D.-E.” M. F.” iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la G. E., urmare absorbţiei stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate şi semnate în numele T.aţilor de această federaţie sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat şi aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părţilor în cauza de faţă.

În plus, din carnetele de muncă ale reclamanţilor rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate şi reaşezate T.ile conform adresei nr.I.P.3552/1999 prin egalizarea grilelor de T.zare şi a claselor de T.zare cu cele ale personalului SNP E. SA, T.aţii beneficiind de toate drepturile T.ale şi indexările acordate până la această dată şi incluse în T.ul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.

În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a T.ilor, iar nu la majorarea ori reaşezarea lor ca efect al transferului la noua societate, menţiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv I.. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării T.ale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în T.ul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanţii nu au înţeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.

În ce priveşte excepţiile invocate, tribunalul în mod corect le-a respins deoarece exista identitate intre persoana reclamantului si titularii dreptului dedus judecăţii, in condiţiile in care reclamantul, in calitate de T.at al paratei, are dreptul sa solicite in instanţă achitarea drepturilor T.ale ce deriva din raporturile de munca care au existat intre părţi. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune in speţă sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c C.muncii in baza cărora prezenta acţiune este supusă termenului de prescripţie de 3 ani.

În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentinţa , în sensul că va respinge şi capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă iarnă şi cel privind cheltuielile de judecată.

Curtea va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul D. G, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură N. P. E., cu sediul în municipiul P,(...), judeţ P în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a.

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA B, cu sediul în B, sector 1, Calea E. nr. 239, împotriva sentinţei civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a.

Modifică în parte sentinţa în sensul că respinge şi capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă – iarnă pe anii 2005 -2007 şi cel privind cheltuielile de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E. (...)

Grefier,

F. S. D.

Red.D./F..

3 ex./19.06.2009

d.f(...)

j.f. (...) R

E. E.

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120