• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 400 din data 2009-02-25
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de Muncă

şi Asigurări Sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 400

Şedinţa publică din 25 februarie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: Dr. (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

 

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta E. D. S. împotriva sentinţei civile nr. 3834/4.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. I. M. România S.R.L.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, lipsesc ambele părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că pârâta intimată a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, o cerere prin care solicită amânarea judecăţii în vederea angajării unui apărător.

Instanţa, în deliberare, respinge cererea formulată de pârâtă, având în vedere natura cauzei şi faptul că litigiul a fost înregistrat pe rolul T r i b u n a l u l u i T i m i ş la data de 20.06.2007.

CURTEA,

 

În deliberare, constată că prin sentinţa civilă nr. 3834/PI/04.12.2008, T r i b u n a l u l T i m i ş a respins contestaţia formulată de contestatoarea E. D. S. împotriva deciziei de concediere nr. 271/19.12.2006, în contradictoriu cu intimata SC I. M. ROMANIA SRL şi a obligat contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 595 lei.

Tribunalul a reţinut că prin decizia de concediere nr. 271/19.12.2006, intimata a dispus concedierea contestatoarei începând cu data de 19.12.2006 în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit. c, art. 58, art. 61 lit. a, art. 263, art. 264 lit. f, art. 267 şi art. 268 al. 1 Codul muncii, reţinându-se în motivare lipsa nejustificată a acesteia de la locul de muncă, începând cu data de 20.11.2006, aşa cum s-a consemnat în raportul comisiei de cercetare disciplinară nr. 254/11.12.2006, cu menţiunea că „deşi convocată pentru data de 11.12.2006, orele 10, la locul de muncă, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, pentru lipsa nejustificată de la locul de muncă, angajatul a refuzat primirea convocării şi nici nu s-a prezentat la locul de muncă”.

Anterior, contestatoarea fusese invitată, prin adresa nr. 213/17.11.2006, de intimată în aplicarea sentinţei civile nr. 2620 /PI/12.10.2006, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul (...) – prin care s-a anulat decizia nr. 27/3 iulie 2006 emisă de intimată, de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei, cu obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii şi la plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data concedierii începând cu 11 iulie 2006 şi până la data reintegrării efective în muncă – să se prezinte la sediul societăţii pentru reintegrare efectivă în funcţia deţinută anterior, la data de 20.11.2006.

S-a arătat că din raportul de eveniment nr. 274/20.11.2006, întocmit de administratorul societăţii comerciale MG J. T. SRL, firmă ce asigură serviciul de pază al intimatei, rezultă că „Având în vedere faptul că însoţitorului nu i s-a permis accesul în unitate d-ra E. D. a refuzat să intre în societate fără a fi însoţită de către E. D., amândoi plecând din faţa unităţii la orele 08.13”, după ce „…în jurul orei 08.00 s-a prezentat la corpul de pază al SC I. M. ROMANIA SRL, solicitând accesul în unitate la compartimentul resurse umane, d-ra E. D. însoţită de către d-nul E. D..

Urmare acestui eveniment, intimata a emis sub nr. 247/o7.12.2006 o adresă către contestatoare cu următorul conţinut „Având în vedere faptul că aţi fost invitată la serviciu în data de 20.11.2006 pentru reintegrare efectivă în funcţia deţinută anterior, conform sentinţei civile nr. 2620/PI/12.10.2006 şi nu v-aţi prezentat, aţi acumulat absenţe nemotivate. Prin urmare vă invităm la sediul societăţii în data de 11.12.2006, la orele 10:00 pentru clarificarea situaţie dumneavoastră”, aşadar contestatoarea a fost invitată de intimată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile în condiţiile art. 267 Codul muncii, comunicarea invitaţiei a fiind realizată prin firma G. COURIER F., al cărui angajat prin înscrisul intitulat „Declaraţie” arată că în trei zile 8, 9 şi respectiv 11.12.2006, a încercat de cinci ori la domiciliul contestatoarei să îi înmâneze invitaţia expediată de intimată, „dar mi s-a refuzat orice comunicare”.

Intimata, raportat la această situaţie, a întocmit Raportul 254/11.12.2006, prin care s-a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, finalizat prin Decizia de concediere 271/19.12.2006.

În circumstanţele date, T r i b u n a l u l T i m i ş a reţinut că decizia de concediere apare ca temeinică şi legală, atât sub aspectul cerinţelor de formă cât şi sub aspectul cerinţelor de fond, ceea ce conduce la respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, şi sub aspectul excepţiei şi sub aspectul fondului, fiind respectate de către intimată aşa cum s-a demonstrat cerinţele legale prevăzute de dispoziţiile art. 263 şi următoarele Codul muncii ce reglementează răspunderea disciplinară.

În temeiul art. 274 c.pr.civ., prima instanţă a obligat contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 595 lei, reprezentând onorariu avocat, fiind în culpă procesuală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta E. D. S., solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestaţiei.

Recursul a fost întemeiat în drept generic pe dispoziţiile art. 299-316 Cod procedură civilă, iar în motivarea acestuia s-a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică, fiind apreciat greşit probatoriul administrat şi aplicate greşit dispoziţiile legale.

S-a susţinut că nu i s-a permis accesul în unitate începând cu 20.11.2006 şi, prin urmare, nu a absentat nemotivat; că decizia de reintegrare nr. 210/2006 nu este opozabilă, nefiind înregistrată la ITM T şi, prin urmare, nu se poate reţine că a fost reintegrată în muncă şi că s-au încălcat prevederile art. 268 alin. 1 din Codul muncii nefiind emisă o decizie de sancţionare disciplinară ci una de concediere, care nu i-a fost comunicată, conform art. 268 alin. 4 Codul muncii.

S-a mai invocat că nu s-a făcut convocarea la cercetarea administrativă şi că nu s-a dovedit refuzarea primirii adresei de convocare prin firma de curierat.

A invocat reclamanta recurentă că s-a dispus concedierea ca răzbunare, pentru că măsura concedierii luată anterior a fost anulată de către instanţă.

S-a mai susţinut că declaraţia presupusului angajat al firmei de curierat trebuia înlăturată, nefiind dovedită calitatea acestuia de prepus al aceste firme.

S-a invocat nelegalitatea sentinţei pentru că prin respingerea cererii de recuzare s-au încălcat dispoziţiile art. 24 alin.1 şi art. 25 Cod procedură civilă, ale art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 124 alin. 2 din Constituţia României.

Pârâta intimată nu a depus întâmpinare.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs şi, totodată, sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru casarea ori modificarea sentinţei recurate, fiind reţinută corect starea de fapt şi aplicate în mod just dispoziţiile legale incidente.

Pârâta intimată a pus în executare sentinţa civilă nr. 2620/2006, prin care s-a anulat măsura concedierii, emiţând decizia nr. 210/16.11.2006 şi invitând-o pe reclamantă să se prezinte la locul de muncă începând cu data de 20.11.2006.

Neînregistrarea la ITM T a deciziei prin care se dispune reintegrarea în muncă, este lipsită de relevanţă, întrucât prin hotărârea judecătorească s-a restabilit situaţiei anterioară concedierii şi reluarea activităţii nu era condiţionată de o asemenea decizie, fiind o stare de fapt. Din această perspectivă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 130/1999, iar în doilea rând nu s-a încheiat un contract de muncă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 174 Codul muncii.

Este de necontestat că reclamanta a cunoscut existenţa deciziei de reintegrare, prezentându-se în data de 20.11.2006 la locul de muncă.

Reluarea raporturilor de muncă începând cu această dată nu era condiţionată de plata efectivă a drepturilor salariale la care pârâta a fost obligată şi eventuala neexecutare nu îndreptăţea reclamanta să nu se mai prezinte la locul de muncă şi să invoce că prin neplata unor drepturi salariale nu a avut loc o reintegrare efectivă.

Prin urmare, reclamanta avea obligaţia să se prezinte la locul de muncă începând cu 20.11.2006, iar pentru plata drepturilor salariale avea mijloace legale de constrângere a pârâtei.

Reclamanta, prin propriile concluzii scrise (fila 40 dosar fond) recunoaşte că a condiţionat reluarea raporturilor de muncă de achitarea drepturilor salariale, conform sentinţei civile irevocabile, ori această conduită nu se sprijină pe nici un temei legal şi reprezintă o încălcare a principiului bunei credinţe instituit de art. 8 Codul muncii.

Din probele administrate în cauză: înscrisul intitulat „Raport de eveniment” întocmit de reprezentantul firmei de pază – fila 20 dosar fond, se reţine că nu reclamantei i s-a interzis accesul în unitate, ci doar însoţitorului acesteia, fratele reclamantei, care o însoţea pentru a-i acorda asistenţă la verificarea modului de calcul al drepturilor salariale.

După cum s-a reţinut mai sus, reluarea raporturilor de muncă neputând fi condiţionată de plata drepturilor salariale, societatea pârâtă nu avea obligaţia să permită accesul unei persoane străine în incinta sa, iar acest refuz nu poate constitui un temei pentru ca reclamanta să nu se mai prezinte la locul de muncă.

Prin urmare, începând cu data de 20.11.2006 lipsa reclamantei de la locul de muncă constituie absenţă nejustificată şi abatere disciplinară, cum corect s-a reţinut.

Nici criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 267 Codul muncii privitor la cercetarea prealabilă nu sunt întemeiate.

Pârâta a făcut dovada convocării în scris a reclamantei conform art. 267 alin. 2 Codul muncii, iar comunicarea acestei convocări prin firma de curierat nu încalcă acest text legal şi nu există nici un motiv pentru înlăturarea declaraţiei prepusului firmei de curierat, care a comunicat refuzul persoanei prezente la adresa de domiciliu a reclamantei de a prelua corespondenţa.

Nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 268 alin. 1 Codul muncii, decizia nr. 271/14.12.2006 dispunând concedierea disciplinară întemeiată pe dispoziţiile art. 267 lit. f Codul muncii şi neavând nicio relevanţă că este intitulată decizie de concediere şi nu decizie de sancţionare.

Sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 24 alin. 1 Cod procedură civilă, neexistând stare de incompatibilitate a judecătorilor cauzei, întrucât în primul ciclu procesual cauza a fost soluţionată pe o excepţie (sentinţa 1905/2007) şi nu pe fondul cauzei şi, în mod corect, s-a respins cererea de recuzare, neputându-se reţine lipsirea părţii de un proces echitabil.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de reclamanta E. D. S. împotriva sentinţei civile nr. 3834/4.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. I. M. România S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) Dr. (...) (...) (...) (...)

 

GREFIER,

(...) (...)

Red. I.J. /15.05. 2009

TehnoredA.S./ 18.05.2009/2 ex

Prima instanţă: S. E. şi S. D. – T r i b u n a l u l T i m i ş

Toate spetele


Sus ↑