Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 652/2008

Şedinţa publică din data de 12 MARTIE 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta D. H.TA N. împotriva sentinţei civile nr. 15/11.01.2008 pronunţată în dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i C l u j, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL T E R I T O R I A L D E MUNCĂ C, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici – Legea nr. 188/1999 – anulare decizie de imputare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanta personal şi asistată de avocat M. B., cu împuternicirea avocaţială la dosarul cauzei, la fila 5 şi consilier juridic N. H., pentru pârât, care depune delegaţia la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul formulat nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deşi reclamanta a fost citată cu această menţiune.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2 C.proc.civ.

Reprezentanta reclamantei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sens în care Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Reprezentantul pârâtului depune întâmpinare şi comunică un exemplar cu reprezentanta reclamantei.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat, Curtea, în temeiul art. 150 C. proc. civ., declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului aşa cum a fost acesta formulat, arătând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată prin interpretarea greşită a legii. În speţă nu se aplică dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă fiind obligatorie doar în situaţia atacării actului de încetare a raportului de serviciu. Depune în acest sens extras practică judiciară – fila 17 din dosar.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului pentru motivele arătate prin întâmpinare.

CURTEA

Prin sentinţa civilă nr. 15/11.01.2008 s-a admis excepţia lipsei procedurii plângerii prealabile şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta D. H. N. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul T E R I T O R I A L D E Muncă C.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, prima condiţie de admisibilitate a acestei acţiuni nefiind îndeplinită.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs reclamanta, solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul casării acesteia şi a trimiterii cauzei spre rejudecare în faţa primei instanţe.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a relevat că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, încălcând principiul interpretării riguroase a legii, precum şi adagiul potrivit căruia interpretului nu-i este permis să adauge la lege.

În esenţă s-a susţinut că art. 73 din Legea nr. 188/1999 este doar o normă de competenţă materială a instanţei şi nu instituie o procedură specială de soluţionare în ceea ce priveşte cererea de anulare a unui ordin emis de prefect.

S-a relevat că soluţia primei instanţe nu a ţinut seama de caracterul normelor de procedură, care sunt norme de strictă interpretare şi în privinţa cărora nu este permisă analogia.

Recurenta a susţinut că soluţia pronunţată încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil, împrejurarea că nu există o practică unitară în ceea ce priveşte obligativitatea urmării procedurii prealabile, în cazul atacării în contencios administrativ a ordinelor emise de prefect, constituind de asemenea un argument în sprijinul tezei potrivit căreia norma de drept în discuţie nu este suficient de previzibilă, motiv pentru care ea trebuie interpretată în favoarea reclamantei, cu recunoaşterea implicită a dreptului acestuia de a beneficia de soluţionarea diferendului pe cale jurisdicţională, în acord cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Intimatul, prin întâmpinarea formulată, s-a opus admiterii recursului.

Curtea, deliberând asupra cererii de recurs, reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele care se consideră vătămate printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Potrivit art. 109 alin. 2 C.pr.civ., în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, iar dovada îndepliniri procedurii se anexează la cererea de chemare în judecată.

În Legea nr. 188/1999 art. 6 legiuitorul a prevăzut că pentru situaţia în care raportul de serviciu al funcţionarului public a încetat din motive pe care funcţionarul le consideră nelegale sau netemeinice, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, "în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de procedură, ele reglementând plângerea prealabilă ca parte integrantă a procedurii de contencios administrativ. Aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie făcută cu respectarea limitelor înscrise însăşi de Legea nr. 554/2004 şi cu respectarea normelor procedurale înscrise de legea specială căreia i se supune raportul de drept material dedus judecăţii.

Legea nr. 188/1999 a înscris obligativitatea de a fi respectată şi urmată procedura de contencios administrativ numai pentru ipoteza din art. 106.

Legea nr. 188/1999 era deja în vigoare la data adoptării Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, moment după care legiuitorul a optat pentru modificarea doar a art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Din conţinutul Legilor nr. 188/1999 şi nr. 554/2004 rezultă foarte clar că fiecare este o lege specială, cu sferă proprie, între care se pot stabili legături numai dacă ele sunt prevăzute de legiuitor şi numai în acele situaţii şi ipoteze pe care legiuitorul le prevede expres.

Prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 stabilesc că această lege se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice. Legiuitorul nu a completat Legea nr. 188/1999 cu legea de contencios administrativ. Nici art. 29 din Legea nr. 554/2004 nu poate susţine premisa pe care s-a sprijinit prima instanţă, deoarece, în mod explicit, prin acest text se procedează doar la o corelare terminologică. Trimiterea la instanţa de contencios administrativ înscrisă într-o lege specială anterioară legii de contencios administrativ rămâne făcută doar la dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 554/2004, iar aceste dispoziţii sunt doar cele din art. 2 alin. 1 lit. f în care este definită instanţa de contencios administrativ. În măsura în care s-ar fi dorit mai mult, legiuitorul putea stabili prin art. 29 din Legea nr. 554/2004 că orice trimitere generică "la instanţa de contencios administrativ" înseamnă o trimitere la însăşi procedura de contencios administrativ, dar nu a făcut acest lucru.

Analizând considerentele mai sus expuse, în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ., raportat la dispoziţiile art. 312 C.pr.civ., Curtea va aprecia recursul exercitat de către recurenta D. H. N. drept fondat, motiv pentru care urmează să-l admită, şi va casa sentinţa civilă nr. 15/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j, urmând să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a avut în vedere împrejurarea că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, statuând că formularea plângerii prealabile constituia o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, exercitată de către reclamantă, în vederea anulării deciziei nr. 423/2007 prin care i s-a modificat raportul de serviciu.

Numai în ipoteza pe care art. 106 din Legea nr. 188/1999 o reglementează legiuitorul a înţeles să stipuleze în mod expres că atacarea în justiţie a actului administrativ prin care raportul de serviciu al funcţionarului public a încetat, se realizează în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Numai în această situaţie legiuitorul a dorit ca pentru anularea actelor administrative în discuţie să se urmeze procedura specială din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă nu s-ar admite teza potrivit căreia textul de la art. 109 înscrie o normă de competenţă materială a instanţei, considerându-se aşadar că ea ar institui practic o procedură specială de soluţionare a cererii de anulare a actului administrativ, Curtea consideră că norma în discuţie nu întruneşte criteriile de claritate şi previzibilitate, context în care ea trebuie interpretată în favoarea recurentei cu recunoaşterea pe seama acesteia a dreptului de a beneficia de toate garanţiile care decurg din prevederile art. 6 al Convenţiei.

Contestaţia privind dreptul invocat de reclamantă şi cererea sa reală şi serioasă formulată înaintea instanţei, trebuie analizată în substanţa şi nu doar din punct de vedere formal, atâta timp cât norma în discuţie nu permitea subiectului de drept să-şi ajusteze conduita procesuală în maniera pretinsă de prima instanţă, nefiind suficient de previzibile.

În acest context trebuie ca reclamantei să i se recunoască dreptul de a soluţiona diferendul pe cale jurisdicţională, cu respectarea tuturor garanţiilor de ordin procedural, care caracterizează un proces echitabil.

Cererea formulată de recurent privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea prezentului recurs, urmează a fi respinsă, asupra tuturor cheltuielilor judiciare urmând să se pronunţe prima instanţă, în rejudecare, nefiind imputabil intimatului modul în care excepţia procesuală a fost soluţionată de către prima instanţă, cu atât mai mult cu cât acesta şi-a întemeiat apărarea pe o dispoziţie cuprinsă în dreptul intern.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta D. H.TA N. împotriva sentinţei civile nr. 15 din 11.01.2008, pronunţată în dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i C l u j.

Casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică din 12 martie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

Red.SS/dact.D.

3 ex.

Jud.primă instanţă: S.-S. E./N. S.