• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de sanctionare. Recurs

Hotararea nr. 480R din data 2010-01-29
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

(Număr în format vechi 5695/2009)

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA CIVILĂ Nr.480R

Şedinţa publică din data de 29.01.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) F.

GREFIER – M. O. H.

 

 

Pe rol soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenţii J. (...) şi SPITALUL CLINIC DE URGENŢE P., împotriva sentinţei civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008, având ca obiect „contestaţie decizie de sancţionare”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au răspuns: recurenta-contestatoare J. D. personal, şi recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P. prin avocat E. H. cu împuternicire avocaţială la fila 25 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Curtea procedează la identificarea recurentei J. D., care se legitimează cu C.I. seria (...) nr.(...).

Recurenta-contestatoare J. D., având cuvântul, arată că datorită relaţiilor conflictuale cu managerul Spitalul Clinic de Urgenţe P. a transmis reactualizarea autorizaţiei de liberă practică prin oficiul poştal, dovada confirmării de primire aflându-se la dosarul de fond. În acest sens, solicită acordarea unui termen pentru ca recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P. să depună la dosar înscrisul de care face vorbire.

Recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P., prin avocat, arată că se opune acestei solicitări, precizând că scrisoarea de care face vorbire recurenta-contestatoare J. D. nu există, această dovadă fiind solicitată şi la instanţa de fond.

După deliberare, Curtea respinge cererea formulată de recurenta-contestatoare J. D., având în vedere susţinerile avocatului recurentului-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P. în sensul că înscrisul solicitat nu există, nu se află în posesia acestei instituţii.

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea şi respectiv combaterea motivelor de recurs.

Recurenta-contestatoare J. D. susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Depune la dosar concluzii scrise pe capătul de cerere privind daunele morale. Cu privire la recursul formulat de recurentului-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P., solicită respingerea acestuia ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgenţe P., prin avocat, susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Cu privire la recursul formulat de recurenta-contestatoare J. D., solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere motivele dezvoltate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanţei pe care o depune la dosar.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A,

 

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.4444 din 25.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatoarea J. D., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, s-a dispus anularea deciziei nr.18/11.03.2008 emisă de Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, au fost anulate absenţele nemotivate ale contestatoarei în perioada 10-31.03.2008, a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale către contestatoare, pe perioada 10-31.03.2008, împreună cu sporuri, indexări şi actualizarea cu indicele inflaţiei, s-a respins, în rest, acţiunea, a fost admisă cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.03.2009 şi dispune anularea amenzii judiciare de 300 lei aplicată managerului intimatului şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, contestatoarea J. D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, anularea sancţiunii disciplinare din 11.03.2008 aplicată prin decizia nr.18, anularea absenţelor nemotivate din perioada 10-31.03.2008, constatarea altor nulităţi, ştergerea lor din carnetul de muncă, plata daunelor morale de 30.000 lei, plata daunelor materiale constând în drepturile salariale, integrale pentru perioada 10-31.03.2008, cu toate sporurile cuvenite, indexate şi reactualizate, la data achitării, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că, prin decizia nr.18 din 11.03.2008 emisă de intimatul Spitalul Clinic de urgenţe P. s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 49 alin.2 şi 4 din Codul muncii, reţinându-se în sarcina contestatoarei faptul că nu deţine B., această autorizaţie fiind expirată. La descrierea faptei se menţionează că la data de 10.03.2008, nu a putut prezenta B. aflându-se astfel în situaţia de practică ilicită, faptă ce este sancţionată conform art. 44 din Legea nr.461/2001. De asemenea, se mai menţionează că au fost încălcate art. 15 din Codul muncii coroborat cu art.18 alin.5 din CCM, art. 39 alin.2 lit.c Codul muncii coroborat cu art.29 lit.a şi c din CCM, art. 1 alin.2, art. 5 alin.3, art.7, art.23 alin.1 şi b şi art.45 din Legea nr.461/2001, art.14 cap.III din S..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, petenta J. D. a formulat contestaţie solicitând anularea acesteia pentru motivele arătate în acţiunea introductivă şi notele de şedinţă depuse ulterior.

Tribunalul a constatat că, potrivit art.49 alin.1 din Codul muncii suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi. In cazul de faţă, este evident că este vorba de suspendarea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului, deşi ca temei al suspendării sunt indicate alte texte de lege în decizia contestată. Din conţinutul deciziei contestate, respectiv din formularea art.1 „în urma efectuării cercetării prealabile...", rezultă că suspendarea contractului individual de muncă a fost dispusă ca sancţiune disciplinară, fiind incidente dispoziţiile art. 52 alin. 1 lit.b C.muncii.

Potrivit art.267 alin.2 C.muncii „în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii". Referitor la acest text, instanţa a apreciat că intenţia legiuitorului a fost acea de a da posibilitatea celui cercetat disciplinar să-şi poată pregăti şi susţine apărarea. Convocarea contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare, a avut loc prin adresa nr. 589/10.03.2008, urmând ca la aceiaşi dată, 10.03.2008, orele 8,45 să se prezinte la secretariatul spitalului pentru a da explicaţii în scris. Acest mod de a aduce la cunoştinţa contestatoarei că este cercetată disciplinar şi stabilirea ca dată a efectuării cercetării aceiaşi zi, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al contestatoarei, aceasta fiind practic în imposibilitatea de a-şi pregăti apărarea.

În altă ordine de idei, şi din perspectiva art. 268 alin.2 Codul muncii, decizia atacată, suferă de vicii de formă. Astfel, textul legal menţionat enumera elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare. In acest sens, instanţa constată că textele legale, deci temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea este greşit indicat, fiind vorba de o lege, Legea nr.461/2001, în prezent abrogată prin art.70 alin.2 din Legea nr.307/2004 publicată în MO nr.578/30.06.2004. împrejurarea că intimatul îşi invocă propria culpă pentru neindicarea textului legal corect, nu este de natură a duce la acoperirea nulităţii absolute, prevăzută ca sancţiune în mod expres.

În ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate raportat la fapta reţinută în sarcina contestatoarei, tribunalul constată că petenta a fost sancţionată pentru faptul că avea autorizaţia de liberă practică (B.) expirat şi că deşi i s-a pus în vedere să reglementează această situaţie, nu a procedat în consecinţă. Insă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 26.02.2008, contestatoarea J. D. a depus la Direcţia de sănătate publică documentaţia pentru eliberarea B., fiind eliberat avizul nr. 23855/26.02.2008 din care rezultă că titularul are dreptul de a practica profesia de asistent medical, acest aviz fiind valabil, până la emiterea B., fapt ce a s-a produs la data de 15.04.2008. Faţă de aceste considerente, rezultă că la data sancţionării disciplinare a contestatoarei, aceasta avea dreptul de a practica, în temeiul avizului nr. 23855/26.02.2008, motiv pentru care sancţionarea pentru lipsa B., apare ca neîntemeiată.

Tribunalul a înlăturat susţinerile contestatoarei J. D. referitoare la relaţiile tensionate dintre ea şi managerul spitalului, şi nici afirmaţiile intimatului referitoare la abaterile disciplinare nesancţionate de-a lungul timpului, întrucât exced obiectului prezentei cauze.

Referitor la cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 lei, tribunalul a considerat că petenta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu susceptibil de reparare, sarcina dovedirii acestuia revenindu-i, conform art.1169 C.civil şi, în consecinţă va respinge această cerere.

Asupra cererii de reexaminare formulată de managerul E. N. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.03.2009 prin care s-a dispus sancţionarea cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei, tribunalul a apreciat că este întemeiată, având în vedere faptul că sancţiunea a fost aplicată pentru nedepunerea Regulamentului de ordine interioară, însă acest înscris a fost depus la dosar la termenul de judecată din 08.09.2008, astfel că nu se justifică. Aplicarea unei sancţiuni pentru neîndeplinirea unei obligaţii care fusese îndeplinită anterior.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, contestatoarea J. D. şi intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8, 9 C.pr.civ., recurenta J. D. a arătat că instanţa de fond în mod greşit nu a ţinut cont de următoarele aspecte:

Fapta invocată de intimată ca pretext al aplicării celor două sancţiuni contă în suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 9 zile lucrătoare şi trecerea absenţelor nemotivate în condica de prezenţă nu există, deoarece există aviz de liberă practică în termen emis de P. şi erau derulate procedurile legale pentru reactualizarea autorizaţie, astfel încât sancţiunea 18/11.03.2008 este lipsită de obiect, la fel şi absenţele nemotivate din condică.

Fapta managerului M. E. de a refuza să ţină cont de realitatea obiectivă nu-i poate fi imputată recurentei.

Instanţa a reţinut greşit că decizia 18/11.03.2008 este o sancţiune disciplinară, deoarece aceasta prezintă numeroase vicii de fond şi formă ce o fac nulă din punct de vedere juridic.

Sentinţa instanţei de fond a mai fost criticată şi sub aspectul neacordării daunelor morale şi materiale solicitate, precum şi cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Recurenta a mai arătat şi faptul că instanţa de fond a omis să dispună ştergerea din cartea de muncă a deciziei nr.18/11.03.2008, precum şi a absenţelor nemotivate din condica de prezenţă pentru luna martie 2008.

S-a mai solicitat şi anularea admiterii cererii de reexaminare şi obligarea Spitalului la plata amenzii de 300 lei pentru neprezentarea în instanţă a documentelor solicitate.

În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 C.pr.civ., recurentul Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, a arătat că împrejurarea menţionării în decizia nr.18/11.03.2008 a Legii nr.461/2001, ca temei juridic nu este de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei contestate, deoarece în referatul N. din 10.03.2008 s-a reţinut în mod corect Legea nr.307/2004, iar pe de altă parte conţinutul acestor acte normative este aproximativ acelaşi.

S-a mai arătat că, deşi a convocat în scris reclamanta prin adresa nr.589/10.03.2008, aceasta nu a produs vreo dovadă din care să rezulte că a depus documentele în vederea eliberării atestatului de liberă practică.

S-a mai arătat şi faptul că împrejurarea că reclamanta a trimis prin poştă la data de 26.02.2008, ulterior emiterii deciziei nr.18/11.03.2008 a înscrisului solicitat, nu are relevanţă, cât timp acest aspect nu a dovedit şi cât timp contestatorul nu prezintă scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat.

S-au invocat şi dispoziţiile art.267 alin.3 Codul muncii, arătându-se că reclamantul nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a solicita pe cale judecătorească anularea deciziei contestate.

Recurentul a mai arătat şi faptul că instanţa de fond nu motivează care e considerentul ce i-a format convingerea că în condica de prezenţă au fost trecute absenţe nemotivate, iar din motivarea sumară a hotărârii rezultă că nu se face referire la vreun înscris existent la dosarul cauzei, care să justifice anularea unor absenţe nemotivate, astfel încât hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.

Prin întâmpinări, ambele părţi au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, împotriva sentinţei atacate.

Analizând recursul declarat de recurenta J. D., prin prisma motivelor invocate precum şi a dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:

Susţinerile recurentei referitoare la faptul că intimatul nu avea temei pentru a proceda la aplicarea sancţiunilor constând în suspendarea contractului individual de muncă şi trecerea absenţelor nemotivate în condica de prezenţă, deoarece fapta nu există, sunt lipsite de interes, întrucât prin sentinţa atacată, instanţa de fond a dispus atât anularea deciziei 18/11.03.2008, emisă de intimatul-recurent cât şi anularea absenţelor nemotivate de contestatoare în perioada 10-31.03.2008.

Nici susţinerea vizând refuzul managerului M. E. de „a refuza să ţină cont de realitatea obiectivă” nu este de natură să aducă la modificarea sau casarea sentinţei atacate, aceasta neconstituind un motiv de recurs în înţelesul art.304 C.pr.civ., ci fiind o simplă afirmaţie ce excede cadrului procesual.

Nu poate fi reţinută nici critica vizând reţinerea eronată de către instanţa de fond a faptului că decizia 18/11.03.2008 este o sancţiune disciplinară, în condiţiile în care studiind conţinutul înscrisului contestat precum şi dispoziţiile art.49 şi 52 Codul muncii instanţa de fond a concluzionat în mod corect că suspendarea contractului individual de muncă a fost dispusă ca sancţiune disciplinară, în speţă, fiind incidente art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, iar în ceea ce priveşte viciile de formă şi netemeinicia acesteia invocate de recurentă, se constată faptul că prima instanţă a efectuat verificarea condiţiilor de formă şi fond ale deciziei contestate din perspectiva dispoziţiilor art.267 alin.2 Codul muncii, art.268 alin.2 Codul muncii, criticile recurentei urmând a fi înlăturate şi sub acest aspect.

Nu poate fi reţinută nici critica vizând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la absenţele nemotivate din condica de prezenţă pentru luna martie 2008, în condiţiile în care prin sentinţa atacată s-a dispus anularea acestora.

Cu privire la data de la care s-a dispus anularea absenţelor nemotivate ale contestatorului şi anume 10 martie 2008, acest aspect a fost stabilit în mod corect deoarece din cuprinsul condicii de prezenţă pentru luna martie 2008, rezultă că în perioada 01.03.2008 – 07.03.2008, recurenta s-a aflat în concediu de odihnă, iar zilele de 8 şi 9 martie 2008 corespund unor zile de sâmbătă şi duminică, zile de repaus săptămânal.

Va fi înlăturată şi critica vizând neacordarea daunelor materiale, instanţa de fond făcând, în mod corect, aplicarea dispoziţiilor art.52 alin.2 Codul muncii.

Cu privire la critica vizând neacordarea daunelor morale, Curtea constată că instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art.1169 Cod civil, apreciind că prejudiciul de imagine pretins a fi fost suferit de către recurentă nu a fost dovedit, respectiv atingerea adusă unor valori sau atribute personale, care să justifice obligarea intimatului la despăgubiri, nefiind probată nici îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii angajatorului (fapta ilicită), prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciu şi vinovăţia angajatorului.

Referitor la obligarea Spitalului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reţine ca nu există temei de drept care să justifice obligarea unei părţi care a căzut în pretenţii să achite amenzile aplicate părţii adverse ca urmare a conduitei procesuale a acesteia (formularea unor cereri de recuzare), iar cu privire la suma de 160 lei, reprezentând cheltuieli xerox, se constată că instanţa de fond a răspuns acestei solicitări, reţinând faptul că nu s-a făcut dovada acestora.

Referitor la solicitarea recurentei privind anularea măsurii admiterii cererii de reexaminare formulate de intimat la instanţa de fond se reţine că împotriva acestei măsuri a instanţei nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, aspect de rezultă din dispoziţiile art.1085 C.pr.civ.

Este fondată însă critica vizând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la cererea privind efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Cartea de muncă al recurentei, urmare a anulării deciziei nr.18/11.03.2008, astfel încât, în temeiul art.312 C.pr.civ., se va admite recursul şi se va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei la efectuarea acestor menţiuni.

Cu privire la recursul declarat de recurentul Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, Curtea reţine următoarele:

În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că dispoziţiile art.268 alin.2 Codul muncii cuprind elemente obligatorii, stabilindu-se pentru fiecare componentă a acestui articol o nulitate absolută de formă ce nu poate fi acoperită prin confirmare.

Contrar susţinerilor recurentului Curtea consideră că precizarea corectă a prevederilor legale pretins a fi încălcată de salariat are o importanţă pentru ca instanţa să poată stabili şi verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile se serviciu ale acestuia.

Va fi înlătura şi susţinerea privind respectarea de către intimat a dispoziţiilor art.267 alin.2 Codul muncii în condiţiile în care reclamanta a fost convocată la 10.03.2008, în vederea efectuării cercetării disciplinare urmând ca la aceeaşi dată, orele 8,45 să se prezinte la Secretariatul Spitalului pentru a da explicaţii, în scris.

Cu privire la temeinicia sancţiunii, în mod corect instanţa de fond a considerat că în condiţiile în care la data aplicării sancţiunii disciplinare fusese emis avizul nr.23855/26.02.2008, contestatoarea avea dreptul de practică, astfel încât sancţiunea contestată şi aplicată pentru lipsa autorizaţiei de liberă practică apare ca neîntemeiată.

Chiar dacă potrivit susţinerilor acestui recurent reclamanta nu a depus la sediul acestuia înscrisuri din care să rezulte că are dreptul de a practica profesia de asistent medical, este indiscutabil dreptul reclamantei de a solicita pe cale judecătorească anularea unei decizii de sancţionare, deoarece în caz contrar principiul liberului acces la justiţie ar fi lipsit de orice conţinut.

Cu privire la critica vizând nemotivarea sentinţei atacate sub aspectul anulării absenţelor nemotivate, Curtea consideră că nici această critică nu poate fi reţinută, în condiţiile în care o motivare sumară a unei hotărâri nu echivalează cu nemotivarea acesteia, iar reţinerea ca nemotivate a absenţelor din perioada 10-31.03.2008, este consecinţa admiterii primului capăt de cerere şi al anulării deciziei nr.18/11.03.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgenţe P. B.

Drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, ca nefondat.

În temeiul art.274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţe P. B, la 10,20 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă J. D., efectuate în recurs.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite recursul declarat de recurenţii J. D., împotriva sentinţei civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008.

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că:

Obligă pârâtul să efectueze menţiunile privind anularea deciziei nr18/11.03.2008, în carnetul de muncă al reclamantei.

Menţine celelalte dispoziţii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Spitalul Clinic de Urgenţe P., împotriva sentinţei civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008.

Obligă recurentul-pârât la 10,20 lei, cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2010.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. H. E. B. E. F.

D. T. P.

 

GREFIER

O. H. M.

 

Red.: C.G.C.

Dact.: A.C./2ex.

26.02.2010

Jud. fond.: H. E.; M. D.

Toate spetele


Sus ↑