Cabinet avocat Dreptul muncii

- R O M Â N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.6684/2008

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.4182/R

Şedinţa publică din data de 09 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) O. (...)

GREFIER: D. N.

************************

Pe rol fiind, soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant J. O. - T., împotriva sentinţei civile nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.346/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. „V.” - S.A. - având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, nu au răspuns recurentul-reclamant J. O. - T. şi intimata-pârâtă S.C. „V.” – S.A.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii faptul că, pe cale de întâmpinare (vezi fila 10-12 dosar recurs), intimata-pârâtă S.C. „V.” – S.A. a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.

Curtea, constatând că în cauză intimata-pârâtă S.C. „V.” – S.A. a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată şi o reţine în vederea soluţionării.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunţată în dosarul nr.346/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul J. O. - T., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. – S.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul este salariatul societăţii intimate, în baza contractului individual de muncă nr.1165/02.04.2001, modificat prin mai multe acte adiţionale.

La data de 20.12.2007, a fost emisă decizia nr.1111/20.12.2007, prin care intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, pe durata cercetării disciplinare, în temeiul dispoziţiilor art.52 lit. a) Codul muncii.

În motivarea, în fapt, a deciziei susmenţionate, angajatorul a reţinut că, la data de 03.12.2007, în timpul programului de lucru, salariatul a fost testat de revizorul tehnic, cu aparatul alcool-test, rezultatul indicând un consum de băuturi alcoolice, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal nr.27219/10.12.2007.

Prin adresa nr.16/10.01.2008, contestatorul a fost convocat la sediul angajatorului pentru a da explicaţii în legătură cu cele constatate prin referatul menţionat mai sus, iar în şedinţa din 18.01.2008, Comisia de disciplină a propus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia.

E. de aceste aspecte, Tribunalul a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art.52 lit. a) din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a dispune suspendarea contractului individual de muncă al unui salariat, în cazul în care dispune începerea procedurii de cercetare disciplinară, ipoteză ce se regăseşte şi în speţa de faţă.

Apărarea contestatorului în sensul că era bolnav şi învoit nu a fost reţinută de instanţă, întrucât, din fişa de prezenţă rezultă că a fost pontat în data de 03.12.2007, când a fost supus controlului alcoolemiei, salariatul semnând condica de prezenţă în ziua respectivă la ora14,00 - de intrare şi la ora 22,00 – de ieşire.

Instanţa de fond a constatat că adeverinţa medicală este, într-adevăr, eliberată la data de 03.12.2007, însă aceasta nu face dovada că starea de boală a împiedicat prezentarea la locul de muncă. În ceea ce priveşte certificatul medical, s-a reţinut că acesta a fost emis pentru perioada 04.12.2007 - 16.12.2007, aşadar, ulterior constatării efectuate la data de 03.12.2007.

Având un caracter accesoriu primului capăt al cererii de chemare în judecată, au fost apreciate, ca nefondate şi cererile privind plata drepturilor băneşti solicitate de reclamant, pentru perioada în care contractul său individual de muncă a fost suspendat.

Deşi a solicitat plata de daune morale, contestatorul nu a precizat în ce constau acestea şi nu şi-a motivat cererea.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul J. O. - T., solicitând reanalizarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, casarea acesteia şi, în consecinţă, admiterea acţiunii sale, pe care el o consideră temeinică şi legală, precum şi obligarea intimatei-pârâte S.C. V. – S.A. la plata daunelor morale, în sumă de 100.000.000 lei vechi.

Totodată, a solicitat instanţei de recurs, să desemneze un avocat din oficiu, care să îl asiste în această fază a procesului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că instanţa nu a ţinut cont de probele depuse la dosar, în sensul că nu a luat în considerare că în ziua de 03.12.2007 el era învoit de la serviciu, fiind bolnav, sens în care invocă adeverinţa medicală nr(...) depusă la dosar, precum şi cererea de înregistrare nr.27218/10.12.2007, unitatea trecându-l învoit pentru ziua de 03.12.2007, iar apoi prezent pe Statul de plată.

Arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că pârâta nu şi-a demonstrat susţinerile, cu cei trei martori audiaţi în cauză.

Referitor la episodul din curtea unităţii angajatoare, arată că acesta nu are caracterul unei probe legale privind alcoolemia, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta a recunoscut că a utilizat mai multe fiole - patru la număr -, date de către contestator, care, însă, nu s-au înverzit, valoarea de 0,06% apărând chiar şi la consumul unei cafele sau a unui măr, singura probă legală fiind analiza sângelui.

Recurentul-reclamant consideră că modul de desfăşurare a anchetei administrative a fost nelegal, emiţându-se o decizie de suspendare la data de 20.12.2007, iar convocarea sa la anchetă s-a făcut la data de 10.01.2008, prin adresa nr.16/10.01.2008, instanţa neţinând cont că intimata a luat măsura cercetării disciplinare tardiv, emiţând decizia nr.1111 la data de 20.12.2007, înainte de a fi început procedura cercetării prealabile.

Nu indică temeiurile de drept ale cererii sale de recurs, invocându-se doar dispoziţiile art.267 alin.1 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea formulată (filele 10 – 12 din dosarul de recurs), intimata-pârâtă S.C. V. – S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum şi, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art.304¹ din C o d u l d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispoziţiile art.299, art.302¹, art.303 alin.1 şi art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.

Cât priveşte recursul, Curtea are în vedere dispoziţiile art.267 alin.1 din Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003, care prevăd că:

„(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”.

Pentru că prin contractele colective se poate deroga de la prevederile C o d u l u i m u n c i i în favoarea salariaţilor, prevederile art. 75 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010, înregistrat la nr.2895/21 din data de 29 decembrie 2006, stipulează:

„Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”.

Rezultă, aşadar, că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune disciplinară - chiar şi cea constând în avertismentul scris - nu poate fi aplicată mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Angajatorul are posibilitatea ca, pe perioada cât durează cercetarea menţionată, să suspende contractul celui în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, potrivit cărora:

„Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii; (...).”.

Decizia îi aparţine exclusiv, dar aceasta nu trebuie să constituie un abuz de drept. Suspendarea contractului este necesar să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună-credinţă şi să asigure o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.

De exemplu, angajatorul este îndreptăţit să suspende contractul de muncă al salariatului cercetat disciplinar. dacă poziţia acestuia în cadrul unităţii poate periclita desfăşurarea normală a activităţii.

Legea nu prevede perioada suspendării, însă nu trebuie confundată perioada de suspendare a contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare, cu perioada de 10 zile la care se referă dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, potrivit cărora una dintre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară, este suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare.

Ca urmare, cele două suspendări au raţiuni şi momente diferite.

În primul caz, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare, la care fac referire dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, reprezintă doar o măsură de protecţie pentru activitatea unităţii angajatoare, pe durata cercetării prealabile.

În cel de-al doilea caz, suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare, prevăzută de dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii constituie o sancţiune disciplinară, care poate fi aplicată salariatului numai după efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Faţă de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârşirii faptei, Curtea apreciază că, în termenul de 30 de zile susmenţionat, poate intra şi suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cât durează cercetarea disciplinară a salariatului în cauză.

Ca urmare, suspendarea nu poate depăşi termenul de 30 de zile calendaristice, care curge de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoştinţa conducerii, prin referatul înregistrat la registratura unitaţii.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea constată că, în speţă, suspendarea contractului individual de muncă al recurentului-reclamant J. O. – T., s-a luat de către intimata-pârâtă S.C. V. – S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din acelaşi Cod, ca o măsură de protecţie pentru activitatea unităţii angajatoare, pe durata cercetării disciplinare prealabile, efectuată în condiţiile art.267 din acelaşi Cod.

De asemenea, constată că fapta reţinută în sarcina salariatului - „episodul din curtea unităţii angajatoare”, cum se exprimă acesta, a avut loc la data de 03.12.2007, iar decizia nr.1111 a fost emisă la data de 20.12.2007 (fila 2 din dosarul de fond), prin aceasta dispunându-se suspendarea contractului individual de muncă al salariatului doar pentru o durată de 10 zile, respectiv de la 21.12.2007, la 09.01.2008.

Rezultă, deci, că durata suspendării nu a depăşit termenul de 30 de zile pe care angajatorul l-a avut la dispoziţie pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, întrcuât termenul de 10 zile în care contractul individual de muncă al salariatului a fost suspendat, în perioada 21.12.2007 - 09.01.2008, se încadrează în acest termen legal, de 30 de zile.

Ca urmare, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte durata suspendării contractului, decizia nr. nr.1111/20.12.2007, emisă de S.C. V. – S.A., ce se contestă în speţă, este legală, astfel că vor fi înlăturate criticile formulate de recurentul-reclamant sub acest aspect.

Cât priveşte susţinerile recurentului-reclamant, în sensul că decizia nr.1111/20.12.2007, prin care s-a dispus suspendarea contractului său individual de muncă, ar fi nelegală, pentru motivul că a fost emisă la data de 20.12.2007, mai înainte de începerea cercetării disciplinare prealabile, în timp ce convocarea sa la anchetă s-a făcut abia la data de 10.01.2008, prin adresa nr.16/10.01.2008, de unde ar rezulta că intimata-pârâtă a luat tardiv măsura cercetării disciplinare, Curtea apreciază că şi aceste susţineri sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare.

Împrejurarea că salariatul a fost convocat la data de 10.01.2008 nu face dovada faptului că cercetarea discipinară ar fi început la acea dată, întrucât procedura cercetării nu constă doar în momentul convocării sau în momentul audierii salariatului. Cercetarea discipinară prealabilă începe de cu referatul privitor la eventuala abatere disciplinară săvârşită de salariat, în speţă cu procesul-verbal nr.27219/10.12.2007.

În acest sens, Curtea mai reţine şi aspectul că, aşa cum s-a arătat anterior, suspendarea contractului individual de muncă dispusă de angajator prin decizia nr.1111/20.12.2007 reprezintă doar o măsură de protecţie pentru activitatea unităţii angajatoare, astfel că aceasta nu trebuie confundată cu sancţiunea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art.264 alin.1 lit. b) din Codul muncii, aşa cum, în mod greşit, procedează recurentul-reclamant. Nu se poate vorbi, aşadar, despre tardivitatea efectuării cercetării disciplinare.

Faptul că, în speţă, durata suspendării contractului, fiind de 10 zile, coincide cu durata prevăzută de dispoziţiile art.264 alin.1 lit. b) din Codul muncii, nu conduce la concluzia că decizia nr.1111/20.12.2007 este o decizie de sancţionare.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, având în vedere şi faptul că, în prezenta cauză, angajatorul şi-a îndeplinit sarcina probei, ce îi aparţine în temeiul dispoziţiilor art.287 din Codul muncii, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel că o va menţine ca atare.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J. O. – T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant J. O. – T., împotriva sentinţei civile nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.346/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. „V.” – S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.06.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) O. (...)

GREFIER,

D. N.

Red.M.P.

Dact.LG/2 ex./31.07.2009

Jud.fond: D.G.F.; C.G.D.