Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(3454/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4947/R

Şedinţa  publică de la 01.07.2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...) D.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant SPITALUL ORĂŞENESC Z împotriva sentinţei civile nr.132/02.02.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. D..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurentul-reclamant prin consilier juridic E. F. E., care depune la dosar delegaţie de reprezentare juridică şi intimata-pârâtă prin avocat J. H., care depune la dosar împuternicire avocaţială, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2009.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 30.06.2009, după care,

Preşedintele completului comunică un exemplar al întâmpinării recurentului-reclamant prin consilier juridic.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate. Criticile aduse sentinţei pronunţate de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n sunt de netemeinicie şi nelegalitate. Arată că instanţa de fond a admis excepţia nulităţii absolute a actului adiţional al contractului colectiv de muncă, or în cauză era vorba de actul adiţional al contractului individual de muncă. Consideră că instanţa a încălcat dispoziţiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă.

Recurentul-reclamant critică sentinţa şi cu privire la art.304 pct.8 Cod procedură civilă întrucât instanţa de fond a apreciat că obligaţia intimatei prevăzută în actul adiţional la contractul de muncă are caracterul unei clauze penale, ci se solicită angajatului ca în cazul nerespectării obligaţiilor asumate de bună voie să fie obligat la plata unei despăgubiri.

Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică. Arată că primul motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât instanţa de fond a făcut referire la contractul individual de muncă, faptul că s-a referit la contractul colectiv de muncă, este o eroare materială.

Faţă de cel de-al doilea motiv de recurs, arată că instanţa de fond în mod corect a interpretat actul juridic dedus judecăţii, reţinând că actul adiţional la contractul de muncă conţine o clauză penală şi că s-au încălcat dispoziţiile art.38 din Codul muncii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1303/27.09.2007, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l T e l e o r m a n – Secţia Civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Orăşenesc Z în contradictoriu pârâta E. D.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30008,40 lei reprezentând cheltuieli făcute de unitate pentru pregătire în specialitate a pârâtei.

În considerente a reţinut că, la data de 25.02.2000, pârâta a încheiat act adiţional la contractul de muncă prin care se obligă să lucreze în unitatea unde a ales post de rezident cel puţin 5 ani de la data când a obţinut titlul de medic specialist. În caz contrar a fost obligată să plătească despăgubirea reprezentând cheltuielile făcute de unitate cu specializarea sa.

Prin Ordinul MS nr. 440/25.04.2005, pârâta a fost confirmată ca medic specialist.

La data de 14.02.2007, pârâta a formulat cerere prin care îşi prezintă demisia începând cu data de 01.03.2007, iar la data de 28.02.2007, reclamantul întocmeşte nota de lichidare pentru pârâtă prin care se specifică datoria acesteia de 30.008,40 lei, notă pe care
pârâta şi-o însuşeşte prin semnătură.

În raport cu situaţia de fapt reţinută şi din considerentele ce se vor expune instanţa a admis acţiunea.

Potrivit art. 195 alin. 1 Codul muncii „Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin.2 lit. b şi alin. 3 nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională", iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol „Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă".

În speţă, anterior formării profesionale, s-a încheiat act adiţional la contractul individual de muncă, între pârâtă şi reclamant prin care pârâta se obligă să lucreze pentru reclamant 5 ani după obţinerea specializării, în caz contrar a fost obligată să plătească despăgubirea reprezentând cheltuielile făcute de unitate.

De subliniat şi faptul că, s-a constat de către Curtea Constituţională că, în condiţiile în care salariatul a beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, cu durata mai mare de 60 de zile, acesta poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin actul adiţional, salariatul suportă consecinţele prevăzute în acel contract, cu care a fost de acord înainte de începerea cursului sau a stagiului de formare profesională, fără a se putea susţine o îngrădire a dreptului la muncă sau a libertăţii alegerii locului de muncă - decizia 271/2004.

Convenţia prin care pârâta şi-a asumat obligaţia de plată a despăgubirilor reprezentând cheltuielile făcute de unitate, este pe deplin valabilă, atâta timp cât, în speţă nu s-a făcut dovada vreunei situaţii care să excludă răspunderea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 969 Cod civil „ Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractuale".

În cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale a pârâtei, şi anume: fapta ilicită care constă în nerespectarea obligaţiei contractuale, existenţa prejudiciului cuantificat în cheltuielile făcute de unitate cu specializarea pârâtei, raportul de cauzalitate între cele 2 elemente menţionate şi vinovăţia pârâtei, care depunându-şi demisia din funcţie s-a sustras îndeplinirii obligaţiei.

În privinţa cuantumului prejudiciului cauzat se apreciază, că în mod corect s-a avut în vedere de către reclamant cheltuielile făcute cu specializarea pârâtei, în speţă, salariile realizate de aceasta în perioada 01.03.2000-30.04.2005, din care s-a dedus perioada cât a lucrat la reclamant de la obţinerea specializării, cuantum cu care pârâta a fost de acord prin semnarea notei de lichidare fără obiecţiuni.

În consecinţă, în baza art. 969 Cod civil, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârât la plata sumei de 30.008,40 lei reprezentând cheltuieli făcute de unitate pentru pregătirea în specialitate a pârâtei.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs spitalul Orăşenesc Z, înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului a arătat că, prin sentinţa civila susmenţionata, T r i b u n a l u l T e l e o r m a n, la rejudecarea in fond a cauzei a admis excepţia nulităţii absolute a actului adiţional invocata de parata si a respins ca nefondata acţiunea Spitalului Orăşenesc Z, cu motivarea ca actul adiţional la contractul individual de munca nr. 4/29.02.2000 încheiat intre părţile litigante conţine o clauza penala potrivit căreia parata are obligaţia sa lucreze in cadrul reclamantului cel puţin 5 ani de la data când a obţinut titlu de medic specialist, in caz contrar, urmând sa plătească despăgubirea reprezentând cheltuieli făcute de unitate . De asemenea prin aceeaşi sentinţa civila, in motivarea soluţiei instanţa a reţinut ca potrivit dispoziţiilor art. 17 din Codul muncii, clauzele contractului individual de munca nu pot fi afectate de modalităţi, arătând ca actul adiţional nu poate fi încheiat sub condiţie suspensiva , intru-cat nu este permis ca naşterea efectelor unui asemenea contract sa fie in funcţie de realizarea unui eveniment viitor si incert, in speţa daca parata obţine specializarea si daca nu va lucra cel puţin 5 ani in beneficiul reclamantului.

Sentinţa civila nr. 132/02.02.2009 pronunţata de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n, este netemeinica si nelegala , pentru următoarele motive:

- art. 304, pct. 6 Cod procedura civila : "daca instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut";

Instanţa a admis excepţia nulităţii absolute a actului adiţional la contractul colectiv de munca, şi a respins pe cale de consecinţa acţiunea formulata de Spitalul Orăşenesc Z, deşi in speţa era vorba de actul adiţional la contractul individual de munca si nu colectiv .

- art. 304 , pct. 8 Cod procedura civila : când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, stabilind ca obligaţia intimatei prevăzuta la pct. 2 alin. 3 din actul adiţional la contractul de munca nr. 4/29.02.2000 are caracterul unei clauze penale. În speţa acea clauza nu este o clauza penala inserata intr-un contract de munca si nu angajează răspunderea patrimoniala a intimatei. Astfel deşi preexista un contract valabil încheiat, nu se retine vreo culpa in sarcina angajatului ci doar se solicita angajatului care nici nu prestează munca la angajator, plata unei despăgubiri in cazul nerespectării obligaţiilor asumate de buna voie de către angajat. În speţa nu sunt incidente dispoziţiile art. 269 Codul muncii privind răspunderea patrimoniala, temeiul juridic nefiind producerea unui prejudiciu in patrimoniul m reclamantului. învederam instanţei ca in speţa este vorba de o răspundere civila contractuala, care are ca temei contractul de munca si actul adiţional la acesta încheiat de părţi, respectiv Spitalul Z si intimata, spre deosebire de răspunderea civila delictuala care îşi are temeiul in fapta ilicita, neexistând un raport juridic.

Răspunderea contractuala intervine in cazul încălcării obligaţiilor existente prestabilite, ca si in speţa de G., in care obligaţia apare din contract, astfel ca fapta ilicita se reduce la neexecutarea acţiunii concrete la care era obligata intimata in baza actului adiţional la contractul de munca, anume aceea de a lucra in unitate cel puţin 5 ani de la terminarea rezidenţiatului.

De asemenea in speţa, actul adiţional la contractul individual de munca nu este afectat de o I condiţie suspensiva aşa cum a reţinut instanţa de fond, in sensul ca naşterea efectelor acestuia ar fi I in funcţie de un eveniment viitor si incert, in speţa daca nu va lucra 5 ani in beneficiul Spitalului Z. Astfel contractul individual de munca si actul adiţional si-au produs efectele fără a fi afectate de o condiţie suspensiva, anume intimata si-a efectuat rezidenţiatul, a beneficiat de drepturile de personal (salariale) necondiţionat pe toata durata rezidenţiatului, i-a fost menţinut postul vacant pana la finalizarea rezidenţiatului, a beneficiat de vechime in munca, de asigurării de sănătate şomaj , etc., deci intimata a beneficiat de toate drepturile conferite de contractul individual de munca si de actul adiţional la acesta, necondiţionat si independent de respectarea propriilor obligaţii asumate. Faptul ca actul adiţional prevede obligaţii reciproce pentru părţi nu este de natura a fi interpretat ca este afectat de o condiţie suspensivă. Intimata doar si-a asumat prin actul adiţional obligaţia proprie ca in cazul in care nu va lucra pentru Spitalul Z 5 ani, va plaţi despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de unitate cu pregătirea acesteia in specialitate. Recurentul a arătat că instanţei ca aceasta obligaţie a intimatei s-a născut abia la data finalizării rezidenţiatului, anume 2005 , data la care contractul de munca si actul adiţional îşi produsese deja - art. 304, pct. 9 când hotărârea pronunţata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii

Instanţa de fond a aplicat greşit legea, reţinând existenta in speţa a unei clauze penale prin prisma prevederilor art. 38 din Codul muncii, motivând ca salariatul obligându-se in perspectiva unui eventual prejudiciu, înseamnă sa renunţe la drepturile salariale conferite de lege pentru munca prestata, ceva ce este inadmisibil.

În speţa, nu este vorba de o renunţare la drepturi de către intimata, respectiv de o renunţare la salariu aşa cum a reţinut instanţa, ci de un act adiţional la contractul individual de munca al intimatei, încheiat in data de 29.02.2000, prin care s-au stabilit obligaţii reciproce pentru părţi, atât salariat cat si angajator, si anume angajatorul Spitalul Z s-a obligat sa suporte cheltuielile de natura salariata pentru pregătirea in specialitate a intimatei (salariata) si sa-i menţină postul vacant pe toată durata specializării, iar intimata salariata s-a obligat sa lucreze pentru Spitalul Z cel puţin 5 ani de la data obţinerii titlului de medic specialist, in caz contrar obligându-se la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile de şcolarizare efectuate de reclamant cu pregătirea intimatei.

G. de cele menţionate mai sus recurentul a arătat ca in speţa nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, intru-cat intimata prin actul adiţional la contractul de munca nu a renunţat Ia nici unul din drepturile conferite de lege (drepturi enumerate in art. 39 din Codul muncii), respectiv la dreptul la salarizare pentru munca depusa, intru-cat intimata avea încheiat cu Spitalul Z un contract de munca cu caracter special in baza căruia beneficia de specializare timp de 5 ani, perioada in care nu presta munca ci doar frecventa cursuri de pregătire teoretica si practica, întreaga perioada a rezidenţiatului fiind un stagiu de pregătire profesionala desfăşurata in alte unităţi sanitare, normată integral ca activitate didactica (aşa cum prevede si actuala OG 12/2008 privind rezidenţiatul) si deci nu constituie o munca prestata. Instanţa de recurs trebuie sa retina aspectul ca Spitalul Z nu a solicitat restituirea salariilor primite despăgubiri reprezentând cheltuielile de natura salariala făcute de unitate cu pregătirea in calitate a intimatei.

În aceste condiţii salarizarea pe durata rezidenţiatului s-a făcut tocmai in scopul ca unitatea uitară, după definitivarea profesionala a intimatei sa beneficieze de activitatea intimatei cel puţin 5 ani atât cat unitatea a suportat cheltuielile pentru specializarea intimatei, in caz contrar intimata fiind obligata la plata despăgubirilor egale cu cheltuielile făcute de unitate cu specializarea intimatei. Astfel unitatea sanitara ajunge in situaţia de a susţine material pregătirea profesionala a unui medic rezident, fără ca acesta sa presteze munca la acest angajator, creându-se un beneficiu doar pentru intimata rezidenta prin aceea ca se pregăteşte pe cheltuiala angajatorului, fără ca unitatea sa beneficieze la finalizarea rezidenţiatului de activitatea intimatei atunci când devine medic specialist. Mai mult decât atât, pe întreaga perioada de rezidenţiat, cat intimata a beneficiat de drepturile salariale legal cuvenite in baza actului adiţional, nu a solicitat anularea actului adiţional la contractul de munca, considerându-l legal pe întreaga perioada a rezidenţiatului, adică pe o perioada de 5 ani.

De asemenea instanţa de fond a aplicat greşit legea motivând soluţia prin prisma dispoziţiilor art. 17 din Codul muncii , anume ca actul adiţional nu poate fi încheiat sub condiţie suspensiva intru-cat nu este permis ca naşterea efectelor unui asemenea contract sa fie in funcţie de realizarea unui eveniment viitor si incert, in speţa daca parata obţine specializarea si daca nu va lucra cel puţin 5 ani in beneficiul Spitalului Z.

Recurentul face precizarea ca art. 17 din Codul muncii invocat de instanţa de fond reglementează obligaţia angajatorului de informare a salariatului si nu afectarea unui act de modalităţi. Mai mult, ambele prevederi legale invocate de instanţa de fond (art. 38 si 17 din Codul muncii nici nu sunt aplicabile in speţa de G. căci sunt prevăzute in Codul muncii - Legea 53/2003 , care nu era in vigoare la data încheierii raportului

juridic de munca încheiat intre intimata si Spitalul Z, anume 2000, ci era in vigoare Legea 10/1972, iar actul adiţional la contractul de munca al intimatei a fost încheiat in temeiul art. 21 din legea 1/1970, astfel ca in speţa îşi găsesc aplicarea prevederilor celor 2 acte normative.

Clauza inserata in actul adiţional la contractul de munca nu poate fi considerata o condiţie suspensiva, ci este o clauza convenita prin buna învoiala de părţile contractului individual de munca asupra obligaţiilor reciproce, clauza conforma cu dispoziţiile art. 21 din Legea 1/1970 si ale art. 5, alin. 3, 4 si 5 din OUG 58/2001 precum si a tuturor normelor imperative referitoare la valabilitatea contractelor, inclusiv art. 969 si 970 Cod Civil.

în consecinţa recurentul arată ca in speţa actul adiţional la contractul individual de munca al intimatei este deplin valabil, este încheiat cu respectarea prevederilor legale iar instanţa de fond nu a dat eficienta prevederilor art. 969 si 970 Cod Civil potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante.

De asemenea angajarea răspunderii materiale a rezidentului in cazul nerespectării obligaţiei de a lucra după rezidenţiat in unitatea care i-a finanţat rezidenţiatul, este prevăzuta si in însăşi ordinul de confirmare a intimatei ca rezident (depus la instanţa de fond) si este menţinută si in actuala OG 12/2008 care reglementează in prezent rezidenţiatul si care prevede in art. 6 alin. 7: nerespectarea de către salariata a obligaţiei asumate îl obliga pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii in rezidenţiat, precum si la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrata din perioada stabilita, conform actului adiţional la contractul individual de munca.

Recurentul a învederat instanţei ca aceste cheltuieli de personal (salariale) au fost făcute de Spitalul Z pentru pregătirea profesionala a intimatei pe durata rezidenţiatului si nu pentru munca prestata, căci durata rezidenţiatului este normată integral ca activitate didactica si nu ca munca prestata (art. 9, alin. 3 din OG 12/2008).

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este fondat, urmand a fi admis, pentru urmatoarele considerente:

Avand in vedere data la care intre parti s-a incheiat contractul individual de munca si actul aditional, dar si perioada la care se refera pretentiile recurentei, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile O.U.G. nr. 58/2001. Ulterior, activitatea de rezidentiat a fost reglementata prin OG nr.12/2008.

Conform art. 3 alin. 5 din O.U.G. nr. 58/2001 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitatii de cercetare medicala in sectorul sanitar, „dupa obtinerea titlului de specialist acestia (n.n-medicii care au optat pentru rezidentiat pe post) sunt obligati sa lucreze la unitatea sanitara cu care au incheiat contractul individual de munca cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare finantarii rezidentiatului in specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs”

Se arata in continuare, la alineatul 6, ca „ocuparea unui alt post decat cel pe care au fost confirmati ca rezidenti se poate face numai dupa indeplinirea obligatiei prevazute la alin. 5. Nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea materiala a rezidentului, prevazuta anume in contractul individual de munca”.

Raportand dispozitiile legale mentionate la situatia de fapt din speta, se observa ca cererea de chemare in judecata este intemeiata. Intimata- parata a ocupat un post de medic rezident in cadrul Spitalului Orasenesc Z, participand la concursul de rezidentiat pe post, ceea ce a atras obligatia sa de a desfasura activitate in cadrul spitalului o anumita perioada de timp. Intre parti s-a incheiat la data de 25.02.2000, actul aditional la contractul individual de munca nr.4/29.02.2000, prin care s-a stabilit anticipat intinderea prejudiciului pe care trebuie sa il repare parata, in caz de nerespectare a obligatiei legale de a functiona ca specialist in cadrul spitalului un numar de 5 ani de la obtinerea specialitatii.

Prejudiciul a fost evaluat anticipat ca fiind echivalentul cheltuielilor efectuate de spital pe perioada rezidentiatului.

La data 14.02.2007, intimata-parata si-a prezentat demisia, cererea fiind inregistrata sub nr.691/14.02.2007. Curtea constata ca raporturile juridice de munca au incetat la cererea salariatului, inainte de expirarea perioadei stabilite de 5 ani prevazuta atat in art. 3 alin. 5 din OUG nr. 58/2001 si reluata in cuprinsul actului aditional.

Prin urmare, au devenit incidente dispozitiile art. 3 alin. 6 din OUG nr. 58/2001, anterior citate, privind raspunderea materiala a rezidentului.

Dat fiind faptul ca partile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului, parata urmeaza a fi obligata la repararea acestuia.

In ceea ce priveste nulitatea actului aditional, Curtea nu poate retine sustinerile intimatei si ale instantei de fond.

In primul rand, G. de data incheierii contractului, instanta de fond nu trebuia sa analizeze valabilitatea clauzelor actului aditional prin raportare la actualul Cod al muncii, ci prin raportare la Legea nr.10/1972.

Toate apararile paratei-intimate privind nulitatea clauzei din actul aditional la contractul individual de munca nu vor fi retinute de C, intrucat in sistemul nostru de drept nu exista nulitati virtuale. Cat timp un act juridic nu a fost declarat nul prin hotarare judecatoreasca este prezumat a fi valabil si isi produce toate efectele. Prin urmare, parata este tinuta sa isi execute obligatiile derivand din actul aditional respectiv, in baza art. 969 C.civ.

Prin clauza respectiva, intimata nu a renuntat la drepturi prevazute de lege, nefiindu-i ingradita libertatea muncii, ci partile au evaluat de comun acord cuantumul prejudiciului in cazul nerespectarii obligatiei de a desfasura activitate in cadrul spitalului o anumita perioada de timp.

G. de considerentele expuse, constatand ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta recurata, in sensul admiterii actiunii, cu consecinta obligarii paratei la plata către reclamant a sumei de 30008,4 lei, reprezentând cheltuielile efectuate de spital pe durata rezidentiatului, ca perioada de formare profesionala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL ORĂŞENESC Z împotriva sentinţei civile nr.132/02.02.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. D..

Modifică sentinţa în sensul că:

Admite acţiunea, obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 30008,4 lei, către recurentă reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.03.2000-30.04.2005.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.07.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. D. E. T. B. G.

GREFIER,

F. E. D.

Red:C.M.

Tehnored: C.P.

2 EX./06.07.2009

Jud. fond :M.N.

L.E.