Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T Â R G U M U R E Ş

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.420/R

Şedinţa publică din 11 aprilie 2008

Completul compus din:

B. E. - Preşedinte

E. V. - Judecător

T. J. - Judecător

Grefier - M. L.

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M, cu sediul în Tg.M,(...), împotriva sentinţei civile nr.1514 din 16 noiembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reprezentantul intimatului reclamant Sindicatul Acord, consilier juridic E. M. D., lipsă fiind recurenta pârâtă D.G.A.S.P.C.M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat şi motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru. Se constată, de asemenea, că recurenta pârâtă a comunicat relaţiile solicitate la termenul anterior.

Reprezentantul intimatului reclamant depune în copie Legea nr.16/1996, care stabileşte obligaţii în sarcina persoanelor producătoare sau păstrătoare de documente. Recursul declarat de pârâtă nu are nr. de ieşire de la instituţie, astfel că apreciază că acesta nu este un act aparţinând pârâtei.

Neformulându-se cereri, instanţa acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate, ca legală şi temeinică.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr.1514/16.11.2007, T r i b u n a l u l M u r e ş a admis acţiunea civilă, formulată prin reprezentantul legal Sindicatul „Acord" Tg. M, de către membrii de sindicat precizaţi la filele 4-14 din dosarul cauzei (file care fac parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanţilor cuprinşi în tabelul de la fila 4, a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2006 – 31.12.2006.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanţilor cuprinşi în tabelul de la fila 5-14, a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2004 – 31.12.2006.

S-a dispus ca sumele mai sus menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei anuale a fiecărei despăgubiri şi până la data executării efective a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat că prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2007, reprezentantul legal Sindicatul "Acord" Tg. M, în numele reclamanţilor asistenţi maternali profesionişti membrii ai acestui sindicat (cuprinşi în tabelul de la filele 4-14 din dosarul cauzei), a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C M, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, cu aplicarea indicelui de inflaţie.

In motivarea acţiunii, s-a arătat că a fost încălcat dreptul garantat de Constituţie şi de Codul muncii la efectuarea în natură a concediului de odihnă, astfel încât nu poate fi admisă nicio discriminare a asistenţilor maternali profesionişti, care au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că asistenţii maternali profesionişti nu beneficiază de toate drepturile prevăzute de Codul muncii. De asemenea, pârâta a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiuni şi excepţia prematurităţii.

În probaţiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: tabele situaţie concedii de odihnă neefectuate (f.241-264); cereri înscriere (f.24-228).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a apreciat acţiunea ca întemeiată, constatând în primul rând că excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii este neîntemeiată, întrucât Codul muncii nu prevede nici o procedură prealabilă obligatorie introducerii prezentei acţiuni, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, reglementată de art.4 din Legea nr.554/2004, nu are incidenţă în cauză, întrucât ridicarea acestei excepţii reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie. Pe de altă parte, această excepţie nici nu este admisibilă în cauză, deoarece prevederile art.10 alin. l. lit.f din H.G nr.679/2003 sunt legale, iar soluţionarea cauzei nu depinde de aceste prevederi, ci de dispoziţii cu forţă juridică superioară, cuprinse în Constituţie şi în Codul muncii.

În baza prevederilor art.28 din Legea nr.54/2004, sindicatul poate introduce acţiunea dedusă judecăţii în numele membrilor săi chiar şi în lipsa unui mandat expres, în această ipoteză, mandatul reclamantului izvorăşte "ex lege", din momentul aderării membrilor de sindicat, împrejurare dovedită prin cererile de la filele 24-228. Deci, legea prezumă în mod absolut şi irefragabil existenţa acordului membrului de sindicat pentru introducerea acţiunilor în numele său şi pentru reprezentarea sa în aceste acţiuni de către sindicat, acest membru neputându-se opune introducerii acţiunilor. Odată acţiunea formulată, membrul de sindicat poate numai renunţa la judecarea acţiunii introduse în numele său şi pe seama sa, în care era reprezentat de sindicatul său.

Cu alte cuvinte, sindicatul are rolul unui reprezentant legal, deci nu sunt incidente trăsăturile unui mandat convenţional. Reprezentarea legală, izvorând direct din lege, este deplină şi nu trebuie probată, necomportând discuţii cu privire la formă sau conţinut.

In acest context, trebuie înlăturată confuzia între reprezentare convenţională (la cerere) a membrului de sindicat de către sindicatul său în cadrai unei acţiuni formulate de chiar acest membru (art.222 din Codul muncii) şi reprezentarea "ex lege" a membrului de sindicat de către sindicat în cadrul acţiunii formulate de sindicat în numele membrului său (art.28 din Legea nr. 54/2004).

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii asistenţii maternali profesionişti, membrii ai sindicatului, sunt salariaţi ai unităţii pârâte, fiind angajaţi pe bază de contract individual de muncă.

Dreptul la concediul de odihnă plătit este un drept constituţional (art.41 alin.2 din Legea fundamentală) garantat şi prin lege organică (art.39 alin. 1 lit.c, art.139 şi art.145 din Codul muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări iar acest drept constituţional, nu poate fi restrâns decât prin lege şi numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de art.53 din Constituţie. Conform art.1 alin1 din Codul muncii raportat la art.1 alin.5 şi la art.73 alin.3 lit.p din Constituţie, orice derogare de la prevederile C o d u l u i m u n c i i se poate face numai prin lege (în sensul de act normativ adoptat de Parlament - art.73 alin.1 din Constituţie) specială organică, iar de la supremaţia dispoziţiilor constituţionale, privind caracterul excepţional si strict determinat al limitărilor dreptului la concediul de odihnă, nu se poate deroga nici măcar prin lege organică.

De asemenea, art.16 alin.1 din Constituţie, art.5-6 din Codul muncii şi art.1 alin.2 din O.G nr.137/2000, interzice orice discriminare a asistenţilor maternali în sensul încălcării dreptului lor constituţional la concediul de odihnă.

In consecinţă, prevederile art.10 alin.1 lit.f din H.G. nr.679/2003 fiind cuprinse într-un simplu act administrativ normativ, nu pot fi interpretate în sensul că modifică prevederi a unei legi organice ( Codul muncii) sau că limitează un drept constituţional, o asemenea ipoteză fiind absurdă şi inadmisibilă. De altfel, prevederile art.10 alin.1 lit.f din H.G nr.679/2003 se coroborează şi cu cele ale art.8 alin.4 din aceeaşi hotărâre de guvern.

Ca atare, prevederile art.10 alin.1 lit.f din H.G nr.679/2003 se interpretează sistematic cu celelalte prevederi ale acestei hotărâri (din care rezultă că suspendarea contractului de muncă al asistenţilor maternali are loc în aceleaşi condiţii ca şi în cazul oricăror alţi salariaţi), precum şi în lumina dispoziţiilor constituţionale, rezultând faptul că dacă angajatorul înţelege să nu autorizeze separarea asistentului maternal de copilul din plasament pe durata concediului de odihnă al asistentului, angajatorul îşi asumă automat şi obligaţia de despăgubire a asistentului maternal pentru neefectuarea în natură a concediului. Neefectuându-se în natură concediul de odihnă (în sensul suspendării tuturor obligaţiilor de serviciu), datorită faptului că angajatorul nu a autorizat suspendarea obligaţiilor de serviciu, atrage despăgubirea asistentului maternal cu o sumă egală cu indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat în natură (prevăzută de art.145 din Codul muncii).

Cu alte cuvinte, conform art.143 din Codul muncii, pârâta are obligaţia programării asistenţilor maternali în concediul anual de odihnă. Dacă angajatorul pârât optează pentru a nu suspenda obligaţiile de serviciu ale asistenţilor maternali pe durata în care I-a programat în concediu de odihnă, pentru neefectuarea repaosului specific concediului de odihnă, asistenţii maternali trebuie despăgubiţi fie bănesc (prin echivalent), fie în natură (conform art.141 alin.3 din Codul muncii).

În caz contrar, s-ar încălca în mod deosebit de grav dreptul constituţional al asistenţilor maternali la concediul de odihnă plătit, ceea ce nu poate fi acceptat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât angajatorul are un drept de opţiune, între a suspenda sau nu obligaţiile de serviciu pe durata în care a programat concediile de odihnă, drept de opţiune recunoscut tocmai pentru a putea asigura continuitatea activităţii, iar nu pentru a limita un drept constituţional.

Exercitarea dreptului de opţiune implică şi anume asumarea automată a obligaţiilor corelative acestui drept şi asumarea a obligaţiei de dezdăunare rezultată şi din prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.

În aceeaşi măsură, instituirea de către angajator a obligaţiei de a continua prestarea muncii şi în perioada programată pentru repausul legal, naşte un drept corelativ acestei obligaţii, şi anume dreptul la dezdăunare.

În altă ordine de idei, instanţa a remarcat faptul că reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art.141 alin.4 din Codul muncii, articol care de altfel nici nu este incident în cauză. Conform prevederile art.141 alin.4 coroborat cu art.141 alin.3 din Codul muncii, ipoteza compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat se poate produce într-o unică situaţie, aceea a încetării raportului de muncă, deoarece numai în această situaţie angajatorul nu mai poate acorda concediul în cursul anului următor. Deci, această ipoteză presupune lipsa dreptului de opţiune al angajatorului (acesta este în imposibilitate obiectivă de a nu mai acorda concediul), motiv pentru care legiuitorul utilizează în mod expres noţiunea de "compensaţie", iar nu pe cea de "despăgubire".

Concluzionând, instanţa a reţinut că asistenţilor maternali, ca orice alţi salariaţi din România, le este garantată, în mod nediscriminatoriu, prin forţa dispoziţiilor constituţionale, dreptul la un repaos anual pe parcursul a cel puţin 20 de zile lucrătoare, repaus plătit. Opţiunea angajatorului de a nu asigura aceste repaus, atrage dreptul la despăgubiri pentru asistenţii maternali.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta D.G.A.S.P.C M care în motivele de recurs arată că solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei atacate şi respingerea ca nefondată a cererii prin care solicită plata drepturilor băneşti reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă a membrilor de sindicat – asistenţi maternali.

Prin întâmpinarea formulată de reclamantul Sindicatul „ACORD” Tg.M s-a solicitat respingerea ca netemeinică şi nefondată a cererii de recurs formulată de D.G.A.S.P.C M.

Examinând lucrările dosarului, Curtea constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului respectiv filele 241-246 , rezultă că asistenţii maternali nu şi-a efectuat în totalitate concediile de odihnă pe perioada 2004-2006 .

Astfel că, concediul de odihnă este prevăzut de Codul muncii la art.39 alin.1 lit.c şi art.145, precum de dreptul constituţional, respectiv în art.41alin. 2, astfel că acesta nu poate fi restrâns decât prin lege şi numai în condiţiile exprese şi limitativ prevăzute în art.53 din Constituţia României.

În aceste condiţii numai printr-o lege nouă instituită – în sensul celor adoptate prin art.73 alin.1 din Constituţie s-ar mai putea aplica modificări ale C o d u l u i m u n c i i.

În considerentele C o d u l u i m u n c i i art.143, pârâta are obligaţia programării asistenţilor maternali în efectuarea concediului de odihnă iar în cazul în care aceasta, ca angajator optează pentru neefectuarea repausului specific concediului de odihnă, aceşti asistenţi materiali au dreptul să primească indemnizaţii în echivalent, concediul de odihnă în natură – conform dispoziţiilor prevăzute de art.142 alin.3 Codul muncii.

De asemenea angajatorul pârât, are un drept de opţiune între a suspenda obligaţiile de serviciu, pe durata programării în concediu de odihnă pentru a asigura continuarea activităţii – dar numai în condiţiile obligaţiei de dezdăunare prevăzute de disp.art.40 alin.2 lit.c Codul muncii.

În prevederile C o d u l u i m u n c i i şi anume din coroborarea art.141 alin.3 şi art.141 alin.4, există şi situaţia compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Astfel că, în situaţia de faţă, instanţa de fond a concluzionat corect că în cazul când angajatorul nu asigură dreptul la un repaus anual de cel puţin 20 de zile de lucrătoare, repausul trebuie plătit, ce atrage astfel dreptul de despăgubiri pentru asistenţii maternali în condiţiile C o d u l u i m u n c i i, arătat mai sus.

În consecinţă faţă de dispoziţiile legal arătate instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu lucrările dosarului şi în raport de acestea a aplicat corespunzător dispoziţiile legale, Curtea apreciind că recursul este nefondat, îl va respinge în condiţiile art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M, cu sediul în Tg.M,(...), împotriva sentinţei civile nr.1514 din 16 noiembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş în dosarul nr(...).

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2008.

Red.A.V.

Tehnored.CC/2 exp.

05.05.2008

Jd.fd.M.E.; M.N.

Asist.jud.A.B., C-tin F.