Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR NR(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL B A C Ă U

SECŢIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr.1456

ŞEDINŢA PUBLICĂ din data de 23 noiembrie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN :

PREŞEDINTE: (...) (...)-(...) –judecător

(...) (...) (...) P.– judecător

E. D.-M. - judecător

GREFIER : - D. N.

La ordine a venit spre soluţionare recursul civil promovat de reclamantul E. N.-E. împotriva sentinţei civile nr.556/D din 1 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat apărătorul recurentului-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura a fost legal îndeplinită.

Faţă de lipsa intimatei –pârâte la primul apel nominal, se lasă cauza pentru al doilea apel.

La al doilea apel nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat recurentul-reclamant, asistat de avocat E. N. şi consilier juridic D. G. pentru intimata-pârâtă.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că a învederat instanţei că recursul are ca obiect drepturi băneşti, este la al treilea termen de judecată şi că procedura este completă.

Părţile, având pe rând cuvântul motivat de faptul că nu mai au de formulat cereri noi, solicită cuvântul în fond.

Nemaifiind probe de administrat şi cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat E. N. având cuvântul pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, nu au fost analizate de instanţa de fond toate atele care au fost depuse la dosar şi nici nu au fost respectate dispoziţiile art.269 Codul muncii. La instanţa de fond s-a luat un interogator şi din răspunsurile primite a rezultat că în luna martie când s-a acordat concediul de odihnă toţi salariaţii au primit drepturile, aceste drepturi se acordă cu cel puţin cinci zile înainte de plecarea în concediu şi în cuantumul stabilit de lege. Aceste drepturi au fost acordate însă şi reclamantului, dar numai după ce a fost chemat angajatorul în judecată, deci acesta este în culpă, iar reclamantul este îndreptăţit a primi daunele morale solicitate, daune care au fost demonstrate atât cu acte cât şi cu proba cu martori. Dacă angajatorul ar fi obligat la plata unui singur leu măcar înseamnă că a primit o sancţiune legală şi atunci angajatorii nu mai pot să-şi facă ei reguli noi şi proprii şi să nu acorde angajaţilor drepturile care se cuvin. Deşi reclamantul a fost în concediu medical a fost sancţionat, şi imediat după aceea i s-a desfăcut contractul de muncă. S-a atacat decizia de desfacerea contractului de muncă, se află pe rolul instanţei cu termen de judecată la data de 11.12.2009. Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanţei pe care o depune la dosar şi instanţa să aibă în vedere la stabilirea soluţiei şi de decizia 180/2007 a Curţii Constituţionale.

Consilier juridic D. G. având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului. Arată că între societate şi reclamant au existat numeroase procese, toate au fost câştigate de societate pentru că atât timp cât a fost angajat reclamantul a săvârşit numeroase abateri pentru care a fost sancţionat, iar societatea a avut de suferit din cauza acestor neajunsuri create de reclamant şi a primit un tablou nefavorabil. Reclamantul avea stabilit ca şi ceilalţi angajaţi perioada când trebuia să efectueze concediul de odihnă, aspect pe care reclamantul nu l-a respectat, a vrut să vină la serviciu, a semnat condica şi a fost pontat şi plătit corespunzător. Şi-a luat concediu medical, iar după expirare, de la sine putere a intrat în concediu de odihnă anunţând unitatea într-o zi de vineri că el este în concediu de odihnă. Drepturile cu privire la efectuarea concediului de odihnă nu mai puteau fi plătite cu cinci zile înainte de plecarea efectivă în concediu, pentru că el a anunţat societatea într-o zi de vineri. Pe parcursul proceselor a rectificat acţiunea şi a arătat că a primit drepturile corespunzătoare concediului de odihnă, dar pentru că le-a primit cu întârziere a solicitat plata daunelor morale. Cu privire la aceste daune, societatea nu poate înţelege pentru ce trebuie acordate, cu atât mai mult cu cât nici martorul chemat la audiere nu a putut preciza acest lucru, adică ce vătămare a suferit reclamantul pentru a primi daune de 100 milioane lei. Nu există nicio faptă ilicită din partea societăţii, vina îi aparţine exclusiv reclamantului, nu poate fi obligată societatea la plata acestor daune morale, sens în care solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

În replică apărătorul reclamantului arată că în anul 2002 s-a dispus reintegrarea acestuia în activitate, şi toate şicanele i au apărut după ce instanţa a dispus reîncadrarea sa.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

C U R T E A

- deliberând –

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.556/2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...), a fost respinsă excepţia lipsei de obiect şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul E. N. în contradictoriu cu pârâta S.C.”B.”SA – Sucursala B, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l B a c ă u sub nr(...), reclamantul E. N. E. a chemat în judecată pârâta SC „B.” SA B pentru ca prin hotărâre să fie obligată la plata drepturilor salariale reprezentând concediul de odihnă pe anul 2007.

Modificându-şi acţiunea ( fila 24) reclamantul a solicitat, pe lângă plata drepturilor salariale restante, plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale cauzată de neplata la timp a primei de vacanţă şi a salariului pe concediu şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a primit drepturile salariale aferente concediului de odihnă după introducerea prezentei acţiuni, respectiv la data de 13.11.2007 şi după efectuarea concediului, astfel, fiind lipsit de posibilitatea de a se bucura de avantajele unui concediu, fapt ce a condus şi la crearea unui prejudiciu moral.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii motivat de faptul că drepturile salariale solicitate au fost plătite înainte de punerea în întârziere a societăţii şi că plecarea în concediu s-a făcut fără a aştepta şi aprobarea din partea societăţii, şi fără a fi aprobată cererea.

La data de 15.05.2008 s-a formulat cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantului de către Comisariatul pentru Sănătate Civilă, Direcţia Generală de Monitorizare a B., Combaterea J. şi Implementarea Relaţiilor cu Uniunea Europeană şi_Nato . intervenţie ce a fost respinsă în principiu prin încheierea din 14.10.2008.

La dosar s-au depus acte, s-a luat interogatoriu pârâtei şi s-a audiat un martor propus de reclamant, probatoriu în urma căruia instanţa reţine următoarele :

Cu privire la excepţia lipsei de obiect invocată de pârâta SC „B.” SA B nu este incidentă în cauză şi a fost respinsă întrucât reclamantul a solicitat si plata de daune morale datorită plătii cu întârziere a primei de vacantă şi indemnizaţiei de concediu astfel că , chiar dacă aceste drepturi au fost plătite trebuie stabilit dacă întârzierea i-a produs reclamantului vreun prejudiciu de natură morală.

Reclamantul E. N. E., angajat al pârâtei în funcţia de inspector daune, a solicitat acordarea concediului de odihnă de 3o zile aferente anului 2007, începând de luni – 24.o9.2007, printr-o scrisoare recomandată ce a fost depusă la poştă în data de 19.09.2007 şi primită de societate la data de 21.09.2007 ( filele 10-11 dosar).

Tot în data primirii cererii ( 21.09.2007) pârâta i-a comunicat reclamantului prin scrisoare recomandată respingerea cererii de concediu de odihnă ( fila 12). Această scrisoare a ajuns la destinaţie în 24.o9.2oo7 însă, a fost returnată pentru neridicarea de la Oficiul Poştal ( fila 13).

Astfel, fără a se interesa dacă i-a fost aprobată cererea reclamantul a plecat în concediu pentru perioada 24.09.-05.11.2007.

Pârâta şi-a motivat refuzul aprobării cererii de concediu prin constatarea mai multor deficienţe în activitatea reclamantului ( dosare lipsă şi reparaţii făcute fără existenţa unor dosare de daună ) a căror rezolvare necesita prezenţa acestuia. Această situaţie nu a putut fi lămurită întrucât reclamantul se afla în concediu medical în perioada 06.07 – 21.09.2007 ( filele 38-52 dosar).

În conformitate cu art.143 Codul muncii, art.2o pct.2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul unităţi stabileşte că programarea concediului de odihnă se realizează de către conducerea societăţii cu consultarea salariaţilor, în trimestrul IV al anului în curs, pentru anul calendaristic următor avându-se în vedere neafectarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii ( fila 162 dosar).

Conform planificării din cadrul unităţii reclamantul ar fi trebuit să plece în concediu de odihnă în perioadele 12.03 – 30.03.2007 şi 21.05.- 06.06.2007, însă nu s-a aflat în concediu în această perioadă şi nici cererea privind plata indemnizaţiei nu a făcut.

Desigur, această programare nu este definitivă, ea poate fi modificată ca urmare a unor situaţii de excepţie însă, dispoziţiile art.139 -148 din Codul muncii privitoare la concedii tribunalul a constatat că întotdeauna aceasta se efectuează cu acordul angajatorului şi nu după bunul plac al salariaţilor. Acest atribut al angajatorului rezultă şi din specificul raportului de muncă, respectiv subordonarea angajatului faţă de angajator.

Or, în speţă, plecarea în concediu fără acordul angajatorului şi fără o înştiinţare în timp util despre intenţia de a pleca în concediul de odihnă nu poate atrage culpa pârâtei indemnizaţia de concediu, în conformitate cu art.145, pct.3 din Codul muncii.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Întrucât nu s-a făcut dovada existenţei vreunei fapte ilicite în sarcina angajatorului, va respinge şi cererea privind acordarea daunelor morale.

Instanţa a respins şi existenţa lipsei de obiect a acţiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E. N.-E..

Acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea recursului.

În fapt, recurentul a susţinut că instanţa de fond a avut în vedere planificarea concediului de odihnă fără a avea în vedere că această planificare nu a fost semnată de toate părţile.

Mai mult, arată recurentul că instanţa de fond a apreciat faptul că reclamantul nu s-a aflat în concediu în perioada stabilită prin planificare din culpa acestuia şi că tot el este vinovat de faptul că nu a solicitat plata îndemnizaţiei de concediu.

Prin modul de interpretare a normelor legale, instanţa de fond a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei.

Dacă este reală planificarea concediului de odihnă pe anul 2008, intimata arată că recurentul trebuia să-i achite cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecare în concediu, îndemnizaţia de concediu, aşa cum se prevede de art.145 alin.3 din Legea 53/2003.

Curtea examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse de recurent şi din oficiu, în condiţiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă constată recursul ca nefondat.

Aşa cum rezultă din probele administrate la instanţa de fond, recurentul-reclamant urma să efectueze în anul 2007 concediul de odihnă, conform programării colective a concediilor de odihnă realizate în conformitate cu dispoziţiile art.143 Codul muncii – în perioadele 12.03.2007 – 30.03.2007 şi 21.05 - 6.06.2007.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond această programare a concediilor de odihnă nu este definitivă, însă modificările ce ar interveni în anumite condiţii de excepţie, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art.148 din Codul muncii, nu sunt la bunul plan al salariaţilor ci sunt aprobate de angajator.

În cauză însă, fără a exista o aprobare a angajatorului, recurentul a plecat în concediu de odihnă, în altă perioadă decât era prevăzută în programarea concediilor de odihnă, fără înştiinţarea în timp util a intimatei, şi fără a obţine aprobarea acesteia astfel că nu poate fi reţinută culpa pârâtei pentru neplata îndemnizaţiei de concediu în conformitate cu art.145 pct.3 din Codul muncii, la fel cum nu se justifică nici obligarea intimatei la plata de daune morale.

Faţă de considerentele anterioare, se reţine că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate, hotărârea instanţei de fond fiind dată pe baza probelor de la dosar şi având în vedere dispoziţiile legale în materie.

În consecinţă, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul ca nefondat promovat de reclamantul E. N.-E. împotriva sentinţei civile nr.556/D din 1 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,23 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,

(...) (...)-(...) (...) (...) (...) P.

E. D.-M.

GREFIER,

D. N.

Red.sent.- A.E./O.A.E.

Red.dec.rec.- C.L.E./18.12

Tehn.- C.M./21.12.2009./5 ex./com.tuturor părţilor.