Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 192

Şedinţa publică de la 19 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind recursul formulat de SC D. U. SRL I împotriva sentinţei civile nr.1733 din 04.11.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimată fiind H.-E. N.-F..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat T. N. pentru intimata H.-E. N.-F., lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen şi că nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Avocat T. N. pentru intimata H.-E. N.-F. depune la dosar sentinţa civilă nr.2023 din 4.12.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i prin care s-a anulat decizia de concediere.

Arată că nu are de formulat alte cereri. Solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanţa nr.(...) din 4.02.2010 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l I a ş i sub nr(...), reclamanta H. E. N. F. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „CASA U.” S.R.L. I, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 16.000 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2006, 2007, 2008 şi indemnizaţia de concediu de odihnă pentru anul 2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei începând cu 25.05.2004,conform contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. (...)/25.05.2004 , până la data de 09.06.2009, având funcţia de farmacist-diriginte.

În toată această perioadă de timp, în nici unul dintre anii lucraţi în unitatea pârâtei nu şi-a realizat efectiv concediul de odihnă, iar în prezent, contractul individual de muncă a încetat. Pentru anul 2009, anterior datei încetării contractului individual de muncă, a efectuat concediul de odihnă, fără însă a beneficia de indemnizaţia de concediu de odihnă, pe care pârâta nu i-a achitat-o, drept pe care îl are în temeiul art. 145 alin. 1 Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii. S-a arătat că în ceea ce priveşte compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate pentru anii 2006, 2007 şi 2008 în fiecare an i-a precizat fostei angajate că trebuie să efectueze concediul de odihnă, aceasta refuzând să dea curs solicitărilor, invocând aspecte de natură financiară, amânând de fiecare dată efectuarea acestora.

Referitor la cuantumul de 16.000 lei, învederează faptul că indemnizaţia de concediu trebuie calculată la nivelul salariului din anul pentru care se solicită compensarea nicidecum făcând o înmulţire simplistă între cei patru ani pentru care se cer indemnizaţiile de concediu neefectuat cu ultimul salariu încasat.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Conform contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. (...)/25.05.2004, reclamanta H. E. F. N. a fost angajată la S.C. „D. U.” S.R.L. I pe durată nedeterminată, începând cu data de 25.05.2004 în funcţia de farmacist-diriginte, administrator.

Articolul 141 din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Unitatea deşi avea sarcina probei conform dispoziţiilor art. 287 Codul muncii nu a făcut dovezi din care să rezulte că reclamanta a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate în anii 2006, 2007 şi 2008 sau că a compensat în bani acest concediu de odihnă. Susţinerile pârâtei potrivit cărora ar fi precizat angajatei că trebuie să efectueze concediul de odihnă, nu au fost dovedite prin depunerea programării întocmite conform dispoziţiilor art. 144 Codul muncii.

În ceea ce priveşte anul 2009, angajatorul nu a făcut dovada că a acordat concediu de odihnă salariatei proporţional cu activitatea prestată în acest an, astfel cum dispune art. 140(2) Codul muncii.

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond a admis şi această cerere şi a obligat pârâta să-i plătească indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenit, corespunzător perioadei lucrate în anul 2009.

Cu privire la cuantumul drepturilor băneşti solicitate, instanţa a reţinut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită reclamantei pentru perioada solicitată este de 16.000 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. „CASA U.”S.R.L., considerând-o nelegala si netemeinica.

Susţine recurenta ca prima instanţa a acordat in mod greşit compensarea in bani a concediului de odihna aferent anului 2009 in raport de perioada efectiv lucrata si având in vedere modul in care au încetat raporturile de munca. Arata recurenta ca reclamanta intimata urmăreşte doar prejudicierea societatii.

In drept, recursul nu a fost motivat insa criticile formulate se încadrează in disp.art.304 pct.9 C.proc.civ.

Intimata H. E. N. F. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului si menţinerea hotărârii de fond.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând actele si lucrările dosarului in raport de motivele de recurs invocate, probatoriul cauzei si dispoziţiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este nefondat.

Aşa cum corect a reţinut si Tribunalul, reclamanta intimata H. E. F. N. a fost angajată la S.C. „D. U.” S.R.L. I pe durată nedeterminată, începând cu data de 25.05.2004 si pana la data de 09.06.2009, în funcţia de farmacist-diriginte, administrator.

Conform art.139 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihna anual plătit este garantat tuturor salariaţilor iar conform art.141(4), este permisa compensarea sa in bani in ipoteza încetării raporturilor de munca.

În ceea ce priveşte anul 2009, recurenta nu a făcut dovada că a acordat concediu de odihnă salariatei proporţional cu activitatea prestată în acest an, astfel cum dispune art. 140(2) Codul muncii, deşi avea sarcina probei conform dispoziţiilor art. 287 Codul muncii.

Ca atare, aşa cum rezulta din Decizia nr.312/2004 a Curţii Constituţionale si cum, de altfel, s-a pronunţat prin dispozitivul sentinţei si instanţa de fond, societatea are obligaţia să-i compenseze in bani reclamantei intimate concediul de odihnă cuvenit, desigur corespunzător perioadei lucrate de aceasta în anul 2009.

G. de cele reţinute, in baza disp.art.312 C.proc.civ.,se va respinge recursul si se va menţine sentinţa.

Văzând si disp.art.274(1) C.proc.civ., Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata(onorariu avocat recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. D. U. S.R.L., prin reprezentant legal, împotriva sentinţei civile nr.1733 din 04.11.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei H. E. N. F. suma de 500 lei onorar avocat recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 februarie 2010.

Red./Tehnored.P.S.

02.03.2010- 2 ex.-

T r i b u n a l u l I a ş i : U. E.;

B. D..