Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 647

Şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2010

Complet constituit din:

Preşedinte: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)-E.

Grefier: B. H.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. N. împotriva sentinţei civile nr. 918/29.09.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Oraşului E.-O – Instituţia Primarului, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică lipsesc părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că:

- recursul este declarat şi motivat în termen legal,

- prin serviciul registratură recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, iar unitatea pârâtă – întâmpinare,

- în cauză se solicită şi judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părţilor, constată pricina în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa nr. 918 din 29 septembrie 2009, T r i b u n a l u l O l t a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind acordarea drepturilor băneşti aferente anilor 2001, 2002, 2003, 2004, invocate de instanţă din oficiu.

S-a respins cererea de acordare a drepturilor băneşti aferente anilor 2001, 2002, 2003, 2004, formulată de reclamantul D. N., în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului E. O ca prescrisă.

S-a respins cererea de acordare a drepturilor băneşti aferente anilor 2001, 2002, 2003, 2004, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În baza art. 137 Cod procedură civilă, instanţa analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată din oficiu, a reţinut faptul că drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială şi că prescripţia dreptului material la acţiune atunci când obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate , conform dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, este de 3 ani, termen care curge de la data neacordării acestor drepturi.

Avându-se în vedere că potrivit art. 23 alin. 4 din OG nr. 10/2008 în cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor se apreciază că dreptul la acţiune al reclamantului pentru drepturile aferente anilor 2001-2004 este prescris şi ca urmare instanţa a admis excepţia invocată şi a respins acordarea acestor drepturi ca prescrise.

Pe fond a reţinut că reclamantul, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă depus la dosar este încadrat în cadrul Primăriei E. - O ca asistent personal, pentru îngrijirea la domiciliu a persoanei cu handicap, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea 448/2006, asistentul personal are dreptul la salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială, concediul anual de odihnă.

Prin cererea înregistrată cu nr. 4194/22.04.2009 la pârâta Primăria E.-O, reclamantul a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă pe anii 2001-2008, conform salariului minim pe economie.

Potrivit art. 23 alin 1 din OG 10/2008 „personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii”.

Aliniatul 4 al aceluiaşi articol prevede „Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor, iar potrivit aliniatul (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.

Ordonanţa nr. 29/1995 privind plata drepturilor cuvenite salariaţilor din administraţia publică, alte unităţi bugetare şi din regiile autonome cu specific deosebit, pentru concediul de odihnă neefectuat  stabileşte la art. 1 alin. 1 „Salariaţii din cadrul administraţiei publice, alte unităţi bugetare şi din regiile autonome cu specific deosebit, care nu au efectuat, integral sau parţial, concediul de odihnă în anul calendaristic respectiv, sunt îndreptăţiţi să primească o compensare în bani corespunzătoare numărului de zile de concediu neefectuat”.

Potrivit art. 2 - Compensarea prevăzută la art. 1 se acordă salariaţilor care nu au putut efectua concediul de odihnă programat sau reprogramat, în următoarele situaţii:

1. s-au aflat în concediu medical sau în concediu de maternitate

2. dacă, din motive întemeiate, prezenţa lor în cadrul unităţii a fost necesară pentru asigurarea funcţionării normale a serviciului. Menţinerea la serviciu se poate face prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, cu acordul ordonatorului principal de credite bugetare. În cazul miniştrilor de stat, al miniştrilor şi al altor conducători ai instituţiilor administraţiei publice centrale, menţinerea la serviciu se poate face numai prin dispoziţia scrisă a primului-ministru, iar în cazul secretarilor de stat, al subsecretarilor de stat şi al altor persoane cu funcţii asimilate acestora, prin dispoziţia scrisă a miniştrilor sau, după caz, a altor ordonatori principali de credite bugetare;

3. salariatul este chemat să îndeplinească îndatoriri publice;

4. salariatul este chemat să satisfacă obligaţii militare, altele decât serviciul militar în termen;

5. salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare, în ţară ori străinătate;

6. salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică;g) salariata se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an.

Faţă de dispoziţiile legale şi actele aflate la dosar s-a constatat că reclamantul nu se încadrează în nicio situaţie prevăzută de acest text de lege şi ca urmare solicitarea acestuia de a i se acorda compensarea în bani a concediului de odihnă pe perioada 2005-2009 este neîntemeiată, şi instanţa a respins cererea.

Reclamantul D. N. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 918/29 septembrie 2009 a T r i b u n a l u l u i O l t, pe care o consideră nelegală , solicitând modificarea acesteia şi pe fond admiterea acţiunii.

Este criticată sentinţa pentru aprecierea greşită a instanţei de fond că potrivit art. 2 din OG nr. 29/1995 nu se încadrează în condiţiile de acordarea compensaţiei în bani a concediului de odihnă neefectuat, deoarece el are contract de asistent personal din anul 2001 şi nu a beneficiat de concediu de odihnă.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului cu motivarea că, potrivit prevederilor OG nr. 29/1995, pentru personalul din administraţia publică, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se acordă numai salariaţilor care nu au putut efectua concediul de odihnă programat sau neprogramat, numai în anumite situaţii în care nu se regăseşte reclamantul, iar acesta nu a solicitat efectuarea concediului de odihnă.

Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală şi va fi modificată.

Sunt întemeiate criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că reclamantului nu i se poate acorda contravaloarea indemnizaţiei de concediu de odihnă întrucât nu se încadrează în prevederile OG nr. 29/1995, deoarece instanţa a încălcat prevederile art. 139/143 Codul muncii,care reglementează dreptul la concediu de odihnă al tuturor salariaţilor.

Potrivit art. 139(1) Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor, iar potrivit art. 143(1), efectuarea concediului de odihnă se realizează pe baza unei programări şi dreptul la concediu nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, limitări sau renunţări, textele respective fiind imperative.

Potrivit art. 141(3) Codul muncii, angajatorul este obligat să acorde concediu de odihnă salariaţilor până la sfârşitul anului următor, iar pârâta , deşi susţine că reclamantul nu a solicitat efectuarea concediului de odihnă, nu face ea , însă, şi dovada că a programat în fiecare an pe reclamant să efectueze concediul de odihnă şi acesta fiind singurul asistent personal pentru persoanele cu handicap asistate, i-a asigurat înlocuitor care să permită efectuarea concediului de reclamant.

Se constată astfel că reclamantul, din neglijenţa angajatorului nu a efectuat în fiecare an concediul de odihnă cuvenit, însă acesta nu poate solicita compensaţia în bani pentru perioada 2001 – 2004 inclusiv, drepturile solicitate fiind drepturi de creanţă care se prescriu în temeiul Decretului nr. 167/1958 în termen de 3 ani de la E. naşterii dreptului.

In consecinţă, Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei să plătească reclamantului indemnizaţia de concediu de odihnă pentru anii 2005, 2006,2007 şi 2008, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D. N. împotriva sentinţei civile nr. 918/29.09.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Oraşului E.-O, având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea.

Obligă pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu contravaloarea indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite pentru anii 2005, 2006, 2007 şi 2008.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 Ianuarie 2010.

Red. Jud. C.M.

3 ex.IE/05.02.2010.

Jud. fond. I.E..

E.G.