• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Obligatie de a face. Recurs

Hotararea nr. 4142R din data 2009-06-05
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti
Numar dosar

(Număr în format vechi 1863/2009)

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 4142R

Şedinţa publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) I

JUDECĂTOR – (...) (...) B.

GREFIER – D. E. F.

 

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., împotriva sentinţei civile nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii U. J., T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I, având ca obiect-obligaţie de a face acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, o reţine spre soluţionare, având în vedere solicitarea recurentului de judecare a pricinii în lipsa părţilor.

 

 

C U R T E A,

 

 

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta U. J., împotriva pârâţilor T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a, T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I şi Ministerul Justiţiei, şi au fost obligaţi pârâţii să acorde reclamantei câte 3 zile de concediu de odihnă în plus faţă de cel acordat în prezent conform art. 79 din Legea nr. 303/2004 pentru anul 2008 şi pentru viitor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţiile art.78 din Legea nr.303/2004, magistraţii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.

Potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 910/30.03.2007 şi Anexa nr. 1 la aceasta s-a stabilit că judecătorii care lucrează în birourile din cadrul instanţelor judecătoreşti unde îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

Urmare a acestui Ordin, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I a emis la data de 31.05.2007 Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul T r i b u n a l u l u i C ă l ă r a ş i îşi desfăşoară activitatea în locurile de munca si condiţiile prevăzute in Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007.

Dispoziţiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, în mod general, durata minima a concediului de odihna de care trebuie sa beneficieze salariatul - 20 de zile lucrătoare.

Ulterior durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte pentru fiecare categorie profesională în parte prin contractul colectiv de muncă sau legi speciale, cum este cazul magistraţilor (Legea nr.303/2004), personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti (Legea nr.567/2004), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei (Legea nr.303/2004) funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (Legea nr.293/2004), personalul din administraţia publica şi regiile autonome, poliţiştii (Legea 360/2002). Durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte având în vedere timpul necesar salariatului pentru odihnă, ţinând cont de specificul fiecărei munci în parte.

Suplimentar fata de concediul de odihna acordat pentru condiţii de lucru normale, dispoziţiile art. 142 din Codul muncii prevăd pentru salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare că beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru magistraţi întrucât acesta lucrează în condiţii vătămătoare stabilite prin Ordin al M i n i s t e r u l u i d e Justiţie.

In cauza de faţă nu este vorba de principiul de drept conform căruia «specialul deroga de la general»întrucât, faptul ca legea speciala - Legea nr. 303/2004 - nu prevede şi dreptul la un concediu suplimentar pentru salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare, nu înseamnă că legea specială a avut în vedere să nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Aşa cum Codul muncii statuează în art. 1 alin. 2 şi art. 295, această dispoziţie specială se completează cu prevederile din norma generală - Codul muncii.

Tribunalul constată că Statutul magistraţilor nu este complet, nefiind reglementat în cadrul sau şi dreptul acestei categorii de personal de a beneficia de concediu suplimentar pentru că îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, motiv pentru care trebuie completată cu dispoziţiile din Codul muncii.

Prevederile art. 295 din Codul muncii sunt în acest sens: astfel, « prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă (aşa cum este cazul magistraţilor) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de muncă respective.

Mergând cu raţionamentul mai departe, nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenţionat să includă în cele 35 de zile de concediu de odihna şi zilele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurata în condiţii vătămătoare. Din lecturarea Legii nr.303/2004 nu se poate desprinde o asemenea idee.

Verificând modalitatea în care este reglementată aceeaşi situaţie pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfăşurata în condiţii normale ca şi numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariaţii ce lucrează în condiţii vătămătoare, tribunalul constată că pentru situaţii asemănătoare sunt prevăzute drepturi diferite.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1845 din 28.10.2004 (nepublicata) sunt stabilite pentru funcţionarii publici cu statut special din administraţia penitenciara, atât zilele de concediu de odihnă pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale care sunt în număr diferit în funcţie de vechimea fiecărui angajat - 32, respectiv 35 de zile calendaristice - precum şi concediu suplimentar de odihnă, cu o durată cuprinsa intre 3 ş 14 zile calendaristice.

Prevederile acestei hotărâri se aplică si funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei care au atribuţii de coordonare si control ale activităţii din sistemul administraţiei penitenciare si alte atribuţii îh legătura cu activitatea penitenciară. In continuare se stabileşte că concediile de odihna suplimentare se cumulează cu concediile obişnuite.

Hotărârea Guvernului nr. 250/08.1992 republicata la 13 iunie 1995 în Monitorul Oficial nr. 118 reglementează în art. 1 concediul de odihnă al salariaţilor din administraţia publica şi regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare pentru munca desfăşurata în condiţii normale cuprins între 20 si 28 zile, precum si in art. 18 concediul de odihnă suplimentar pentru salariaţii care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, cu o durată cuprinsă între 3 şi 10 zile.

La aliniatul 3 al aceluiaşi articol se arată că concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite pentru munca prestată în condiţiile vătămătoare.

Un alt exemplu care susţine argumentaţia tribunalului este şi Hotărârea Guvernului nr. 1578 din 18.12.2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă.

Modalitatea de reglementare a concediului de odihnă normal şi a concediului suplimentar de odihnă este aceeaşi.

Mai întâi se reglementează concediul de odihnă pentru activitatea desfăşurată îh condiţii normale, respectiv 32, 38 zile de calendaristice îh art. 1 şi ulterior în art. 13 se stabileşte concediul de odihnă suplimentar pentru poliţiştii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, având o durată intre 3 si 14 zile calendaristice.

Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esenţial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înţeleagă ansamblul principiilor şi al elementelor necesare care determina corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operaţie ce trebuie guvernată de principiul egalităţii de tratament şi cel al diferenţierii concediului de odihnă numai în condiţii expres prevăzute de lege şi având la baza criterii strict determinate.

Nu există si nu poate fi reţinuta nici o justificare obiectivă şi rezonabilă, orice apreciere contrară fiind lipsită de temei şi suport juridic, îh sensul excluderii pentru personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti pentru care s-a stabilit că îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut ca regula generala in art.142 din Codul muncii.

Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile si economice, stabileşte in art.19 pct. 3 că exerciţiul acestor drepturi poate fi supus unor limitări strict prevăzute de lege, îh cauza de faţă, neregăsindu-ne în situaţia posibila a uzitării de restricţii, privind beneficiul dreptului la odihnă al salariaţilor.

Acordarea zilelor de concediu suplimentar, ca urmare a faptului că magistraţii îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă prevăzute de Anexa 1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007, se impune pentru a fi respectat principiul echităţii salariaţilor cu privire la dreptul de odihnă.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând dispoziţiile art.304 pct.5 şi 9 C.pr.civ., recurentul a arătat că nu a fost citat la instanţa de fond şi nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, nesocotindu-se astfel dreptul la apărare al acestuia, iar pe fondul cauzei acţiunea nu este întemeiată, deoarece durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti este reglementată de legislaţia specifică acestor categorii profesionale, iar acordarea unui număr de 3 zile la concediu de odihnă nu are temei legal atât timp cât şi durata concediului de odihnă a fost fixată de legiuitor, instanţa de fond neavând dreptul de a modifica actele normative respective şi a legifera în mod direct întrucât ar intra în competenţa altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.

S-au invocat şi dispoziţiile deciziei nr.1325/4.12.2008, precum şi deciziile nr.818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008 ale Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţiile d neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 alrt.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 invocate de reclamanţi.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Nu poate fi reţinută critica recurentului referitoare la incidenţa în speţă, a dispoziţiilor art.304 pct.5 C.pr.civ., deoarece astfel cum rezultă din dovezile aflate la filele 16-18 din dosarul de fond, recurentul a fost citat prin fax cu privire la termenul de judecată din 17.12.2008, iar la dovada de îndeplinire a procedurii de citare este ataşată şi acţiunea ce face obiectul acestei judecăţi.

Este însă fondat, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cu privire la care se reţin următoarele:

Reclamanta beneficiază de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare în condiţiile Legii speciale nr.303/2004, care a avut în vedere stabilirea unui număr mai mare de zile de concediu de odihnă decât cel prevăzut în art.140 alin.1 din Codul muncii (20 de zile lucrătoare), tocmai în considerarea condiţiilor grele relevate de reclamantă.

Art.2. – alin.1 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr.325 din 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor prevăzând că „judecătorii şi procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunţări sau limitări”.

Se are în vedere şi faptul că dispoziţiile art.1, art.2 al.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstitutionale. astfel cum rezultă din Decizia nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată la 3 iulie 2008, publicată în MO nr.537/16.07.2008.

Curtea Constituţională a reţinut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetăţeni, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţeni aflaţi în situaţii identice."

Totodată, "Curtea Constituţională constată că unele dispoziţii ale OG nr.137/2000 şi anume prevederile art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecăţii".

În consecinţă, Curtea Constituţională, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că prevederile art.1, art. alin.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se deprinde înţelesul instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.

Cum potrivit deciziei mai sus menţionate rezultă că instanţa de judecată nu are dreptul de a modifica actele normative respectiv de a legifera în mod direct întrucât ar intra în competenţa altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.

Drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, sentinţa atacată, în sensul că, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., împotriva sentinţei civile nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii U. J., T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I.

Modifică, în tot, sentinţa atacată, în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.06.2009.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. H. E. I E. B.

D. O. T.

 

GREFIER

N. E.

 

Red. C.G.C

Dact. A.C./2ex

08.07.2009

Jud. fond.: U. F.; N. M.

Toate spetele


Sus ↑