• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1353/R din data 2009-11-30
Pronuntata de Curtea de Apel Galati

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1353/R

Şedinţa publică de la 30 O. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE E. G.

JUDECĂTOR N. D.

JUDECĂTOR N. O.

GREFIER E. E. M.

.-.-.-.-.-.-.-.

 

Pe rol fiind soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţii E. H., N. B., H. E., D. N., D. H., D. H., D. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „B. (...)” din G,(...), (...) 2, . 81 şi pârâta SC J. SRL, cu sediul în comuna D. O. nr. 72, camera 2, jud. G, împotriva sentinţei civile nr. 881/01.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i, având ca obiect „DREPTURI E.”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: pentru recurenţii-reclamanţi E. H., N. B., H. E., D. N., D. H., D. H., D. N. avocat B. (...)-G. şi pentru recurenta-pârâtă SC J. SRL avocat B. N.A în substituire avocat E. H..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererile sunt la al doilea termen de judecată fixat în recurs, fiind legal motivate şi scutite de taxă judiciară de timbru; termenul a fost acordat pentru ca apărătorul societăţii recurente să depună la dosar relaţii privind situaţia diurnei acordată reclamanţilor pe luna septembrie 2008, după care:

Apărătorul societăţii pârâte învederează instanţei că administratorul societăţii nu a contactat-o pentru a depune situaţia diurnei însă poate prezenta statele de plată în original din care rezultă date despre diurna fiecărui reclamant din luna septembrie 2008, cu precizarea că statele de plată sunt depuse în fotocopii la dosarele de fond.

După ce a prezentat statele de plată originale pentru comparare şi verificare, instanţa a restituit apărătorului recurentei-pârâte înscrisurile originale.

Părţile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Apărătorul recurenţilor reclamanţi, privind recursul reclamanţilor, solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării societăţii recurente la plata daunelor materiale constând în diurna aferentă lunilor august şi septembrie în cuantum de 36 euro pe zi, aşa cum rezultă din tabelul din fila 2 al cererii de recurs.

Apreciază că acţiunea reclamanţilor nu a fost în totalitate admisă dintr-o eroare, instanţa de fond considerând că societatea pârâtă şi-a respectat obligaţiile privind plata diurnei pe lunile august şi septembrie. Suma de 680 euro, negociată prin act adiţional la contractul individual de muncă, aferentă celor 8 zile prestate de reclamanţi, nu le-a fost achitată din preţ plătindu-se doar suma de 36 euro.

Documentul real care atestă plata făcută reclamanţilor de pârâtă este cel prezentat de reclamanţi, respectiv originalul cu semnăturile ce confirmă primirea sumei de 920 euro. Societatea nu poate justifica de ce reclamanţii au primit suma de 920 în loc de 630 aşa cum a fost negociată.

Susţinerile că patronul belgian s-a plâns că angajaţii nu au trecut testul şi că reclamanţii au fost neserioşi la locul de muncă consumând băuturi alcoolice sau părăsind locul de muncă nu pot fi primite deoarece aceştia au fost plătiţi în plus prin suma de 290 euro pe care societatea nu o poate justifica faţă de suma pretinsă ca preţ prin contract, aspect ce rezultă din centralizatorul plăţilor efectuate. Nici susţinerea că suma cuprinsă pe listă reprezintă avansul pe luna august nu poate fi primită de instanţă, mai ales că plata s-a făcut la data de 30.08.2008 şi nici nu mai există un alt centralizator de plăţi prin care societatea să justifice că a fost achitată diurna reclamanţilor.

Mai mult, pe luna august nu ar fi fost posibil să se prevadă câte zile ar fi lucrat reclamanţii şi aceasta poate fi dovedit cu documente justificative din care rezultă că unii dintre ei au lucrat 9 zile, alţii 10 zile iar doi dintre muncitorii reclamanţi nu au lucrat deloc. Reclamantul D. N. a recunoscut că a semnat două documente privind plata diurnelor, unul aferent lunii august şi cel de al doilea aferent lunii septembrie.

Susţinerile societăţii nu sunt corecte privind plata diurnei şi sunt dovedite prin diferenţa de plată aceasta neputând justifica suma de 290 euro, mai mult, din suma ce trebuia achitată pentru luna august, respectiv 350, pârâta a achitat doar 200. Având în vedere motivul de recurs expus prin cererea cu care a fost învestită instanţa în calea de atac şi susţinerile anterioare, solicită admiterea acţiunii cu obligarea societăţii recurente la plata către reclamanţi a diurnei, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurentei pârâte, faţă de recursul declarat de reclamanţi, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat motivat de faptul că în mod just instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriilor administrate pe fondul cauzei. Astfel, cele două tabele semnate de reclamanţi sunt documente justificative de plată a drepturilor datorate de societatea pârâtă. Simplele susţineri ale apărătorului reclamanţilor că al doilea tabel cu semnături reprezintă un fals nu pot fi primite mai ales că nu s-a făcut nici un demers pentru a se proba falsul semnalat. Chiar dacă se contestă sumele la interogatoriu reclamanţii au arătat că au semnat două tabele privind plata diurnei. Pentru susţinerile anterioare, precizată pe larg în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, solicită respingerea recursului declarat de reclamanţi ca nefondat.

În recursul declarat de societatea pârâtă, apărătorul recurentei-pârâte, precizează că aspectele de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii pronunţată de instanţa de fond, prin obligarea societăţii la plata cheltuielilor de transport efectuate de către reclamanţi, sunt demonstrate prin documentele justificative depuse în dosarul de fond motivat de faptul că această obligaţie nu era stipulată în contract şi, în mod greşit, societatea a fost obligată la plata acestora. De asemenea, şi obligarea la plata daunelor morale către angajaţi este nelegală deoarece aceştia nu şi-au respectat obligaţiile contractuale. Pe cale de consecinţă, pentru motivele de recurs invocate şi prezentate şi în combaterea motivului de recurs invocat de reclamanţi, solicită admiterea recursului declarat de societatea pârâtă, modificarea hotărârii recurate în sensul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de transport şi a daunelor morale către reclamanţi, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurenţilor reclamanţi, în recursul declarat de societatea pârâtă, pune concluzii de respingere ca nefondat apreciind că este culpa angajatorului, respectiv a societăţii pârâte, care nu şi-a respectat toate obligaţiile contractuale. Motivează această susţinere prin faptul că societatea, care şi-a făcut reclamă pe internet în sensul angajării de personal care să efectueze muncă în străinătate, cu încheierea unui contract individual de muncă şi cu plata unui salariu lunar cu limite cuprinse între 1200 – 1500 euro, a indus în eroare cu bună ştiinţă şi a profitat de reclamanţi care au fost înşelaţi şi pentru munca prestată au primit suma de 600 lei/lună şi 35 euro diurna. Consideră că în mod legal instanţa de fond a achitat daune morale reclamanţilor.

De asemenea, instanţa de fond în mod legal a obligat societatea şi la plata cheltuielilor de transport apreciind că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, deoarece, în mod just se poate constata că la plata unui salariu lunar de 600 lei reclamanţii nu puteau să-şi achite şi transportul şi dacă cunoşteau acest aspect nu ar fi părăsit ţara lor pentru a pleca într-o ţară străină, părăsindu-şi familiile, suportându-şi individual şi preţul transportului doar pentru o sumă lunară de 600 lei. Un singur este cert şi anume: după două luni de muncă aceşti oameni nu aveau bani ca măcar să-şi achite transportul pentru a reveni în ţară, angajatorul bătându-şi joc de soarta lor, părăsindu-i, neasigurându-le condiţii legale de muncă şi de viaţă.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului declarat de societatea pârâtă ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe cu privire la daunele morale, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă şi reţine cauza în pronunţare.

 

 

 

C U R T E A

 

 

Asupra cererilor de recurs, înregistrate la Curtea de A P E L G A L A Ţ I, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr(...);

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 881/01.06.2009 pronunţată de către T r i b u n a l u l G a l a ţ i, s-a admis în parte acţiunea având ca obiect litigiu de muncă formulată de către reclamanţii E. H., N. B., H. E., D. N., D. H., D. H., D. N. în contradictoriu cu pârâta SC J. SRL.

S-a obligat pârâta să plătească reclamanţilor câte 380 lei, cu titlu de cheltuieli de transport sumă reactualizată cu indicele de inflaţie calculat la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume.

S-a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 3500 lei cu titlu de daune morale.

S-a dispus anularea menţiunilor din carnetul de muncă ale reclamanţilor N. B., H. E., D. N., D. H., D. H. şi D. N., privind înregistrarea a trei zile de concediu fără salariu.

S-a obligat pârâta să plătească reclamanţilor D. N. suma de 250 lei şi D. N. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererile formulate de reclamanţi şi înregistrate pe rolul T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i, aceştia au solicitat obligarea pârâtei SC J. SRL la plata unor sume de bani reprezentând echivalentul salariilor şi a diurnelor cuvenite timp de 1 an, contravaloarea cheltuielilor de transport, daune morale, sume actualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au arătat că au încheiat cu administratorul societăţii pârâte un contract de muncă, convenind ca munca să fie prestată în Belgia, iar angajaţii să fie remuneraţi cu un salariu de 1500 EURO/lună la care se adaugă diurna de 35 EURO/zi, cheltuieli de transport, cazare şi masă.

Ajunşi la destinaţie, reclamanţii au constatat că societatea pârâtă nu şi-a respectat obligaţiile asumate în contract, astfel că au demisionat şi s-au întors în ţară la scurt timp.

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.

La termenul de judecată din 23.01.2009 s-a dispus conexarea dosarelor, pentru a se asigura o mai bună administrare a justiţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că prin contractele individuale de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamanţii s-au angajat la SC J. SRL cu un salariu brut de 600 lei lunar şi un program de muncă de 40 de ore săptămânal.

Din actele adiţionale încheiate, rezultă că pentru munca prestată în străinătate reclamanţii beneficiază de o diurnă plătită în EURO, pentru a se preciza cuantumul, însă în întâmpinare pârâta a specificat aceeaşi sumă menţionată şi de către reclamanţi, respectiv de 35 de EURO/zi.

Nemulţumiţi de condiţiile de cazare, masă, de sumele plătite, de împrejurarea că nu au obţinut salariul de la patronul belgian, caz în care sumele ar fi fost într-un cuantum mai mare, reclamanţii s-au întors în ţară după mai puţin de 2 luni şi au solicitat pârâtei încetarea raporturilor de muncă, cereri ce le-au fost aprobate.

Din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că salariul de 600 lei negociat de părţi a fost încasat de reclamanţi, astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar.

În ceea ce priveşte diurna, aceasta a fost achitată reclamanţilor, fapt dovedit cu tabelele de la filele 7 şi 166 dosar fond, în care s-a semnat de primirea sumelor menţionate.

În legătură cu salariul de 1500 EURO/lună solicitat, Tribunalul a constatat că nici în contractul individual de muncă, nici în actul adiţional, societatea pârâtă nu şi-a asumat o astfel de obligaţie.

Reclamanţii care susţin că au fost induşi în eroare, aveau posibilitatea de a solicita inserarea tuturor clauzelor, înainte de semnarea contractului şi a actului adiţional, fără a se mulţumi doar cu eventualele promisiuni verbale.

În caz contrar, aceştia şi-au asumat riscuri şi nu beneficiază de acordarea lor de către instanţă.

Cu atât mai mult, Tribunalul nu putea acorda suma de 63.000 lei, echivalentul salariilor ce urmau a fi încasate timp de un an, neexistând vreo probă care să ateste că pârâta şi-a asumat vreo obligaţie în acest sens.

În aceeaşi situaţie ne aflăm în cazul cheltuielilor ocazionate de cazare şi hrana reclamanţilor. În condiţiile în care acestea nu sunt prevăzute în contractul de muncă sau în actul adiţional, este de la sine înţeles că pârâta nu şi-a asumat această obligaţie, cheltuielile urmând a fi suportate de către reclamanţi.

Tot de către reclamanţi se apreciază că trebuie acoperite cheltuielile ocazionate de întoarcerea reclamanţilor în ţară (cheltuieli de transport), în actul adiţional menţionându-se expres „ plată proprie” (fila 20).

S-a constatat însă că numai cheltuielile de transport ale reclamanţilor, ocazionate de plecarea lor în Belgia, cad în sarcina pârâtei, fiind obligaţia angajatorului să asigure prezenţa muncitorilor până în punctul de muncă unde urmează a se presta activitatea.

Faptul că pârâta a refuzat efectuarea plăţilor, respectiv decontarea cheltuielilor de transport mai sus menţionate, a cauzat reclamanţilor un prejudiciu moral, astfel că Tribunalul a apreciat ca fiind fondat capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

De asemenea, s-a constatat că în mod eronat reclamanţii N. B., H. E., D. N., D. H., D. H. şi D. N. au fost înregistraţi cu câte 3 zile de concediu fără salariu, fapt confirmat de pontajele, înscrisurile şi celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva acestei sentinţe civile au declarat recurs reclamanţii, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

În luna august, toţi reclamanţii au înregistrat câte 18 zile lucrătoare pentru care trebuia să li se plătească o diurnă de 630 euro, la o diurnă negociată de 35 euro/zi lucrătoare.

Reclamanţii au anexat în copie, şi au prezentat şi originalul tabelului cu lista de avans pe luna august 2008 conform căruia, pentru cele 18 zile lucrate în luna august, li s-a plătit, cu titlu de diurnă, câte 36 euro.

Pârâta a prezentat în copie dar fără a prezenta şi originalul, acelaşi document, întocmit în aceeaşi zi, conform căruia reclamanţilor li s-a plătit câte 920 euro diurnă pe luna august.

Deci, instanţa de fond a luat în considerare documentul de plată prezentat de pârâtă deşi nu l-a putu prezenta în original şi nu a putut justifica plata cu câte 290 de euro în plus faţă de suma negociată.

Pentru luna septembrie pârâta nu a prezentat documente de plată a diurnei.

În concluzie, au efectuat un calcul al diferenţelor de drepturi salariale cu titlu de diurnă pe care le au de primit pentru lunile august şi septembrie 2008.

În consecinţă, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi modificarea în parte a sentinţei cu obligarea pârâtei la plata diferenţelor aşa cum au fost solicitate conform tabelelor întocmite.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâta criticând soluţia primei instanţe cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de transport, în condiţiile în care nu există nici o obligaţie contractuală în acest sens.

De asemenea, este nejustificată obligarea sa la plata daunelor morale întrucât nu a cauzat reclamanţilor nici un prejudiciu.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanţi prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât prima instanţă a pronunţat o hotărârea legală şi temeinică, făcându-se dovada achitării drepturilor salariale cu titlu de diurnă.

Reclamanţii recurenţi au formulat concluzii scrise prin care şi-au menţinut punctul de vedere în ceea ce priveşte recursul declarat iar, faţă de recursul formulat de pârâtă, au solicitat respingerea întrucât societatea i-a indus în eroare încă de la început.

Analizând sentinţa civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenţi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în baza disp. art. 304 indice 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul declarat de reclamanţi este nefondat iar recursul declarat de pârâtă este întemeiat pentru următoarele considerente:

 

 

  1. Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

 

Într-adevăr, conform clauzelor contractuale, reclamanţii trebuiau să primească o diurnă de 630 euro la o diurnă negociată de 35 euro/zi lucrătoare.

Recurenţii reclamanţi susţin că îşi dovedesc pretenţiile prin tabelul întocmit de către pârâtă la data de 30.08.2008 cuprinzând avansul pe luna august 2008 din care rezultă că li s-a plătit pentru luna august o diurnă de către 36 de euro pentru fiecare, deşi lucraseră 18 zile.

La dosarul de fond la fila 7 se află tabelul cuprinzând lista avans luna august 2008 însă la fila 166 din dosarul de fond se află depus un alt tabel nominal cuprinzând lista cu diurna acordată pentru luna august 2008 din care rezultă că fiecare reclamant a primit câte 920 euro.

Deci, pârâta a acordat reclamanţilor chiar mai mult decât se negociase astfel că pretenţiile acestora sunt nefondate, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.

Apărarea reclamanţilor faţă de acest înscris este în sensul că pârâta nu ar fi prezentat şi originalul însă nici un moment reclamanţii nu au contestat acel înscris şi nu au uzat de procedura verificării de scripte.

Potrivit disp. art. 177 alin. 1 C.pr.civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul sau semnătura.

Analizând tabelul aflat la fila 166 dosar fond, se observă că sunt aceleaşi semnături ale reclamanţilor ca şi pe tabelul aflata la fila 7.

În această situaţie, corect a considerat prima instanţă că drepturile salariale cu titlu de diurnă au fost achitate reclamanţilor în totalitate.

Mai invocă recurenţii faptul că angajatorul nu a putu justifica de ce a acordat o sumă mai mare decât cea negociată însă acesta nu are nici o obligaţie de a justifica de a acordat mai mult decât era necesar, obligaţia i-ar fi incumbat doar în condiţiile în care ar fi acordat mai puţin. Faptul că s-a acordat mai mult este hotărârea proprie a angajatorului şi a afectat patrimoniul reclamanţilor în sens pozitiv astfel că apare ca lipsită de interes afirmaţia că societatea ar trebuie să justifice acest lucru.

Pentru luna septembrie nu au fost depuse de către angajator acte justificative pentru plata diurnei însă, făcând un calcul al totalului drepturilor salariale cu titlu de diurnă pe care reclamanţii le aveau de încasat pentru lunile august şi septembrie 2008, conform celor două înscrisuri de care s-a făcut vorbire anterior, respectiv cele două tabele aflate la filele 7 şi 166, rezultă că aceştia au primit în mod corect sumele datorate şi chiar în plus(de exemplu, reclamantul D. H. a primit suma de 956 euro în total, şi avea dreptul conform clauzelor negociate la o diurnă totală pe lunile august şi septembrie 2008 în cuantum de 875 euro: 630 euro pe luna august pentru 18 zile lucrate şi 245 euro pe luna septembrie pentru 7 zile lucrate, deci a primit drepturile salariale cuvenite, aceeaşi situaţie fiind reţinută pentru fiecare reclamant).

Faţă de aceste considerente, se constată că sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte aspectele criticate de reclamanţi este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul reclamanţilor ca nefondat, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civilă.

 

  1. Recursul declarat de pârâtă este întemeiat.

 

Prima instanţă a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de transport însă nu a indicat nici un temei de drept în considerente şi nu a arătat din ce probe a reţinut existenţa acestei obligaţii în sarcina pârâtei.

Analizând contractele individuale de muncă ale reclamanţilor cu pârâta, se reţine că obligaţiile angajatorului sunt prevăzute în mod expres în cap. IV unde, la litera f, se arată că acestuia îi revine doar obligaţia de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, a materiilor prime şi materialului pe care le utilizează în activitate, precum şi a produselor finite pe care le realizează.

Deci, nu există nici o obligaţie în sarcina angajatorului de a asigura transportul reclamanţilor sau de al e deconta cheltuielile de transport astfel că pârâta nu a încălcat nici o prevedere legală sau o clauză contractuală astfel că obligarea sa la plata cheltuielilor de transport apare ca fiind lipsită de temei legal, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă. Apărările reclamanţilor intimaţi în sensul inducerii în eroare nu au nici o relevanţă şi nu pot fi reţinute întrucât nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă iar aceştia au semnat un contract de muncă şi nu pot pretinde alte drepturi decât strict cele prevăzute de lege sau contractele de muncă astfel că acest capăt de cerere trebuia respins ca nefondat.

Referitor la daunele morale, instanţa de fond le-a acordat tocmai pentru faptul că pârâta a refuzat decontarea cheltuielilor de transport şi ar fi cauzat astfel reclamanţilor un prejudiciu moral. În condiţiile în care Curtea a argumentat mai sus că pârâta nu avea nici o obligaţie de a deconta cheltuielile de transport, logic, nu a cauzat nici un prejudiciu moral reclamanţilor şi astfel nu sunt întrunite cond. art. 269 din Cod muncii corob. cu art. 998 - 999 Cod civil, nefiind dovedită producerea nici unui prejudiciu moral reclamanţilor.

În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se va admite recursul pârâtei în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 C.pr.civilă astfel că se va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că se vor respinge ca nefondate capetele de cerere privind plata cheltuielilor de transport şi a daunelor morale.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

R E S P I N G E ca n e f o n d a t recursul declarat de reclamanţii E. H., N. B., H. E., D. N., D. H., D. H., D. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „B. (...)” din G,(...), (...) 2, . 81, jud. G, împotriva sentinţei civile nr. 881/01.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i.

A D M I T E recursul declarat de pârâta SC J. SRL, cu sediul în comuna D. O. nr. 72, camera 2, jud. G, împotriva sentinţei civile nr. 881/01.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i.

M o d i f i c ă în p a r t e sentinţa civilă nr. 881/01.06.2009 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i şi, în rejudecare:

R E S P I N G E ca n e f o n d a t e capetele de cerere privind plata cheltuielilor de transport şi a daunelor morale.

M e n ţ i n e celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30 O. 2009.

Preşedinte,

E. G.

Judecător,

N. D.

Judecător,

N. O.

 

Grefier,

E. E. M.

 

 

 

S.: (...) (...)/18.12.2009

U.: 4 ex./V.L./08 E. 2009

Fond: D.E./R.E.

Asistenţi judiciari: A.E./C.J.

Comunicat: 2 ex./V.L./_________________

Toate spetele


Sus ↑