Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1058/2008

Şedinţa publică de la 13 O. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - vicepreşedinte Curtea de Apel

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) (...)- grefier

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamantul E. J. N. împotriva sentinţei civile nr.1000/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat D. J. pentru reclamantul recurent lipsind acesta şi pârâta intimată S.C. „D.” S.R.L. B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care mandatara recurentului depune la dosar Somaţie de plată şi jurisprudenţă –pag.226-231 din „Daunele morale” –G E. şi chitanţele nr.44 din 11.11.2008 şi 39/29.08.2008 în cuantum total de 1300 lei.

Nemaifiind cereri de formulat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Mandatara recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii şi rejudecând pricina în fond, admiterea în întregime a acţiunii pentru motivele formulate în scris pe care le susţine şi oral.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanţa, luând în considerare actele şi lucrările dosarului, lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul E. J. N., împotriva pârâtei S.C. „D.” SRL B , s-a solicitat ca prin sentinţa civilă care urmează a fi pronunţată de către instanţa de judecată să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune morale, drepturile salariale pe ultimele trei luni, amenzile plătite pe perioada în care a fost angajatul pârâtei, plata orelor suplimentare de la data angajării până la data încetării contractului individual de muncă, în sumă totală de 10.000 lei RON.

Prin precizarea de acţiune – fila 42 fond, astfel consemnată în încheierea de şedinţă, reclamantul a arătat că a primit drepturile salariale la zi şi şi-a precizat daunele morale până la concurenţa sumei de 8.000 lei – fila 41 verso.

Prin completarea acţiunii introductive – fila 81 reclamantul arată că înţelege să nu solicite reintegrarea, dar solicită a se constata nulitatea absolută a deciziei 392/2007 şi faptul că îşi menţine pretenţiile evidenţiate în precizarea de acţiune de la fila 12.

Se arată de către reclamant în motivarea acţiunii introductive formulată şi precizată faptul că pârâta a dispus concedierea disciplinară pentru absenţe nemotivate fără ca în cuprinsul deciziei de concediere să se arate datele în care a absentat.

Pârâta deşi legal citată conform normelor procedurale incidente nu a înţeles să depună la dosarul cauzei întâmpinare având în vedere cererile şi susţinerile reclamantului cuprinse în cererea de chemare în judecată şi precizările scrise formulate, sens în care este evidentă atitudinea de pasivitate şi omisiune, respectiv de achiesare a pârâtei , faţă de cererile reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 1000/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...) s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul E. J. N. împotriva pârâtei S.C. „D.” SRL B şi ca urmare s-a anulat decizia de concediere nr. 392/31.08.2007, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pe perioada 01.06.2006-07.09.2007, să compenseze bănesc concediul de odihnă pentru perioada 01.02.2007 – 08.09.2007 şi să-i plătească contravaloarea celor 232 ore suplimentare efectuate în perioada 01.02.2007-08.09.2007.

S-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1312 lei şi la plata daunelor morale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 900 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a deţinut funcţia de distribuitor la societatea pârâtă, fiind concediat pentru absenţe nemotivate.

În privinţa concedierii, s-a avut în vedere că aceasta este nelegală, dată cu nerespectarea cerinţelor imperative vizând cercetarea disciplinară şi a dispoziţiilor art. 63, 267 şi următoarele Codul muncii, art. 75 şi următoarele din C.C.M. la nivel naţional şi art. 52 din R.O.I. şi că este cea mai gravă măsură disciplinară luată, deşi angajatorul avea obligaţia de a proceda gradual în aplicarea acesteia.

De asemenea, s-a reţinut şi nerespectarea cerinţelor privind forma actelor care au fost întocmite de emitentul deciziei de concediere.

În baza art. 37, 39 alin.1, 40 alin.2, 117 şi următoarele, 139, 141 alin.4, 154 şi următoarele din Codul muncii, art. 17, 37, 60-61 C.C.M. la nivel naţional şi Directiva CE 2003/1988 s-a apreciat temeinicia solicitării drepturilor salariale cuvenite pe perioada 1.06.2006-7.09.2007, a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în perioada 01.02.2007-08.09.2007 şi a orelor suplimentare pentru perioada 01.02.2007-08.09.2007.

Prin prisma dispoziţiilor Legii 22/1969, a O.G. nr. 17/2002, H.G. 38/2008, O.U.G. 295/2002, art. 20 şi următoarele şi art. 95 din Legea nr. 49/2006, H.G. 85/2003, H.G. 1391/2006 şi O.U.G. nr. 69/2007 s-a reţinut netemeinicia pretenţiilor reclamantului cu privire la plata sumei de 1312 lei.

Daunele morale au fost de asemenea respinse faţă de dispoziţiile Legii nr. 237/2007 şi a Deciziei Î.C.C.J. nr. XL/2007, câtă vreme între părţi nu a existat o convenţie cu privire la acestea.

S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare să se admită integral acţiunea sa.

În expunerea de motive arată că instanţa de fond nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale , având în vedere faptul că la dezbaterea în fond a pricinii, unul din membrii completului de judecată nu a fost prezent (art. 304 pct.1 şi 2 Cod procedură civilă ).

Se mai susţine că instanţa a reţinut faptul că pârâta a achiesat la pretenţiile sale prin faptul că nu a înţeles să depună întâmpinare, deci trebuia admis şi capătul de cerere referitor la plata daunelor morale (art. 287 Codul muncii).

Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv plata salariului pe o perioadă mai lungă decât cea solicitată. În schimb, concediul de odihnă priveşte o perioadă mai scurtă decât cea reală (art. 304 pct.6 Cod procedură civilă ).

Invocă de asemenea că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct.9 Cod procedură civilă ), întrucât în speţă este incident art. 269 Codul muncii. Astfel, răspunderea contractuală nu exclude acordarea despăgubirilor nepatrimoniale.

Apreciază în acest context că nu este obligatorie inserarea unei clauze în acest sens în C.I.M., atâta timp cât răspunderea contractuală este atrasă pentru prejudicii nepatrimoniale.

Susţine astfel că prin neplata salariului mai mult de 3 luni, angajatorul i-a creat neajunsuri familiale şi sociale, fiindu-i atinse şi ştirbite cinstea, onoarea, reputaţia şi prestigiul prin concedierea ilegală.

Mai învederează că în lipsa audierii unor martori şi a efectuării unei expertize contabile nu se poate pronunţa o hotărâre legală şi temeinică şi mai mult, cea atacată nu poate fi pusă în executare.

În drept invocă şi dispoziţiile art. 304/1 Cod procedură civilă .

Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât şi a prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă , Curtea apreciază recursul de faţă ca fondat urmând a-l admite în temeiul art. 312 Cod procedură civilă pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art. 269 alin.(1) din Legea nr. 237/2007, astfel cum acesta a modificat alin.(1) al. Art. 269 din Legea nr. 53/2003, s-a statuat că :

„Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”

Această modificare a intrat în vigoare la data de 28.07.2007.

Pe lângă acest text legal, instanţa de fond îşi sprijină soluţia respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi pe considerentele deciziei Î.C.C.J. XL/2007.

După cum lesne se poate observa, data la care s-a pronunţat Decizia XL (40)/2007 (07.05.2007) este anterioară modificării aduse Legii 53/2003 prin Legea nr. 237/2007, iar Decizia Î.C.C.J. a fost publicată doar la 12.11.2007.

Astfel, este a se reţine că de la data pronunţării deciziei în recurs în interesul legii şi până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial a intervenit legiuitorul cu modificarea adusă art. 269 Codul muncii – legea cadru, iar acest nou aliniat 1 al acestui articol nu condiţionează acordarea daunelor morale de existenţa unei clauze exprese în acest sens inserate în C.C.M. sau contractul individual de muncă.

Mai mult decât atât, chiar decizia XL/2007 menţionează expres că daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea cuprinde clauze exprese în acest sens. Şi în momentul de faţă, Legea 53/2003 modificată, dă salariatului posibilitatea de a solicita astfel de daune.

Chiar şi dacă ar fi să împărtăşim punctul de vedere al instanţei de fond şi să apreciem că era necesară includerea unei astfel de clauze în contractul de muncă al reclamantului, trebuie spus că acest raţionament ar deveni aplicabil doar situaţiilor ivite după publicarea Deciziei XL/2007, respectiv contractelor individuale de muncă încheiate după 12.11.2007, ceea ce nu este cazul reclamantului, al cărui contract este încheiat anterior pronunţării deciziei menţionate.

Prin urmare , având în vedere toate aceste aspecte, cât şi faptul că instanţa de fond a revenit asupra probei testimoniale încuviinţate, rezultă că reclamantul a fost în imposibilitate de a-şi proba temeinicia daunelor morale solicitate, fiind astfel încălcat principiul aflării adevărului.

Totodată, nici menţiunea făcută de instanţa de fond în încheierea de amânare a pronunţării din 25.06.2008 prin care se apreciază că nu mai este necesară audierea martorilor nu are suport legal , reclamantul fiind astfel în imposibilitate, aşa cum am mai arătat, de a-şi dovedi susţinerile.

Faţă de aceste aspecte şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin . 1, 2 şi 5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.5 Cod procedură civilă , Curtea va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Cu ocazia rejudecării , instanţa de fond va analiza şi celelalte critici invocate de reclamant prin intermediul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

(continuarea minutei deciziei civile nr.1058/13.11.2008)

***

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul E. J. N. împotriva sentinţei civile nr.1000/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...) şi în consecinţă:

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, T r i b u n a l u l A l b a.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11.2008.

Red.N.V.

Tehnored.C.M.I. 2 ex.

Jud.fond: M. J.

E. M.