Cabinet avocat Dreptul muncii

Potrivit dispozitiilor art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii, fara a se face vreo distinctie în privinta motivelor care au determinat luarea respectivei masuri.

Avand în vedere ca la data emiterii deciziei contestate în prezenta cauza, reclamantul se afla tocmai într-o atare situatie, dovedita prin certificatul de concediu medical depus la dosar, este evident ca masura concedierii reclamantului a fost luata cu încalcarea dispozitiilor imperative ale art. 60 alin. 1 lit. a din art. 279 , neavand relevanta faptul ca acesta îndeplinea conditiile de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta, de natura a atrage incidenta prevederilor art. 61 lit. e din art. 279 si nici împrejurarea ca, potrivit actului aditional încheiat, ultimul contract de munca a expirat anterior emiterii deciziei contestate,  sub acest ultim aspect parata recunoscand în mod implicit subzistenta ulterioara a raporturilor de munca prin aceea ca i-a achitat în continuare drepturile salariale si indemnizatia de concediu medical.

Prin sentinta civila  nr. 652 din 31 martie 2011, Tribunalul Mures  a respins actiunea  civila formulata de reclamantul  B.S., împotriva paratei Directia  Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Mures.
In adoptarea acestei solutii, tribunalul a retinut ca Decizia nr. 18/17 febr. 2010 – prin care parata a dispus încetarea contractului individual de munca al reclamantului, începand cu data de 27 februarie 2010, a fost emisa cu respectarea prevederilor art. 61 lit. e) din art. 279 , întrucat reclamantul îndeplineste conditiile de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta, situatie în care în mod corect nu i s-a platit indemnizatia de concediu medical pentru perioada 01.03.2010 – 11.03.2010.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotarari, solicitand – prin invocarea motivelor de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila, modificarea integrala a sentintei atacate, cu consecinta admiterii actiunii formulate, în sensul anularii deciziei de concediere, reintegrarii în postul detinut anterior si obligarii paratei la plata drepturilor salariale cuvenite.
In motivarea recursului s-a aratat ca, desi ultimul contract de munca a fost încheiat pe perioada determinata, acesta s-a intervertit prin acordul tacit al partilor într-un contract pe durata nedeterminata si ca decizia de concediere a fost nelegal emisa, întrucat reclamantul se afla în concediu medical, situatie în care aceasta este lovita de nulitate chiar si în ipoteza în care ar fi incidente prevederile art. 61 lit. e) din art. 279 .
Parata nu a depus întampinare, însa prin concluziile orale formulate prin aparatorul ales, a solicitat respingerea recursului, sustinand ca raporturile de munca ale reclamantului au încetat de drept la îndeplinirea conditiilor de pensionare.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, în limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a constat ca acesta este întemeiat, astfel ca urmeaza a fi admis pentru considerentele prezentate în continuare:
Potrivit dispozitiilor art. 60 alin. 1 lit. a) din art. 279 , concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii, fara a se face vreo distinctie în privinta motivelor care au determinat luarea respectivei masuri.
Or, la data emiterii deciziei contestate în prezenta cauza, reclamantul se afla tocmai într-o atare situatie - dovedita prin certificatul de concediu medical seria CCMAC nr. 2066022, eliberat pentru perioada 11.02.2010 – 28.02.2010.
Din aceasta perspectiva, este evident ca masura concedierii reclamantului a fost luata cu încalcarea dispozitiilor imperative ale art. 60 alin. 1 lit. a) din art. 279 , neavand relevanta faptul ca acesta îndeplinea conditiile de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta – de natura a atrage incidenta prevederilor art. 61 lit. e) din art. 279 si nici împrejurarea ca, potrivit actului aditional încheiat la data de 31 dec. 2008, ultimul contract de munca a expirat la data de 1 ian. 2009, sub acest ultim aspect parata recunoscand în mod implicit subzistenta ulterioara a raporturilor de munca prin aceea ca i-a achitat în continuare drepturile salariale si indemnizatia de concediu medical, inclusiv pentru luna februarie 2010.
Pe de alta parte, calitatea de angajat a reclamantului la momentul emiterii deciziei de concediere rezulta si din mentiunile efectuate în carnetul de munca al acestuia, în conformitate cu care nu a avut nici o întrerupere de activitate în intervalul 01.01.2002 – 27.02.2010, precum si din cuprinsul adresei nr. 752/08.02.2010, prin care parata îl invita pe reclamant sa se prezinte la sediul sau, în vederea preluarii respectivei decizii, precizand totodata, ca  raporturile sale de munca au încetat la data de 31 ian. 2010.
 Cum potrivit dispozitiilor art. 76 din art. 279 , concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta, Curtea constata ca în cauza se regaseste motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, astfel ca, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 si 3 Cod procedura civila, a admis recursul examinat si a modificat integral hotararea primei instante, în sensul admiterii actiunii formulate de reclamant.
Prin urmare, avand în vedere prevederile anterior evocate ale Codului muncii, precum si dispozitiile art. 78 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, s-a dispus anularea deciziei de concediere nelegal emise, reintegrarea reclamantului în functia avuta anterior si obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite.
In ceea ce priveste apararea invocata de catre parata prin întampinarea depusa la dosarul primei instante - în sensul ca certificatul de concediu medical la care s-a facut referire mai devreme nu ar fi fost emis în conditii legale, Curtea a observat faptul ca sub acest aspect nu au fost indicate dispozitiile legale pretins încalcate, sustinandu-se doar ca afectiunea reclamantului avea caracter cronic, astfel ca emiterea unui certificat medical era superflua si ca în ultima perioada acesta s-a aflat în mod frecvent în concediu medical, însa nu pentru aceeasi afectiune.
Or, în contextul formularii unor critici de nelegalitate atat de sumare si de incerte, Curtea constata ca nu are motive sa puna la îndoiala veridicitatea actului medical prezentat de catre reclamant, acesta prezentand aparenta legalitatii pana la o eventuala înscriere în fals, cu atat mai mult cu cat, astfel cum s-a sustinut la termenul de judecata din 29 martie 2011, parata i-a si achitat indemnizatia aferenta, ceea ce presupune trecerea certificatului medical prin filtrul controlului financiar – contabil, infirmand astfel, existenta unor presupuse vicii de legalitate.
De asemenea, nu poate fi primita nici sustinerea conform careia contractul individual de munca al reclamantului ar fi încetat de drept la data îndeplinirii de catre acesta a conditiilor de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta, o atare împrejurare constituind, potrivit dispozitiilor art. 61 lit. e) din art. 279 , unul dintre cazurile de concediere pentru motive care tin de persoana salariatului (sens în care parata a si procedat, de altfel).
In schimb, cazurile de încetare de drept a contractului individual de munca sunt reglementate de art. 56 din art. 279 , printre acestea regasindu-se într-adevar si situatia pensionarii, însa în sensul în care contractul individual de munca înceteaza de drept la data comunicarii deciziei de pensionare - art. 56 lit. d), iar nu la data îndeplinirii conditiilor de pensionare, cum în mod eronat sustine parata.
Pentru motivele aratate, Curtea a admis recursul dedus judecatii, conform celor expuse anterior în cuprinsul considerentelor prezentei decizii.