• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Raspundere patrimoniala a salariatului. Dovada prejudiciului suferit

Hotararea nr. 1756 din 18.05.2011
Pronuntata de Curtea de Apel CLUJ

Prin sentinta civila nr. 4646 din 27 septembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Salaj s-a respins ca nefondata cererea formulata de reclamanta SC D.P.C. SRL împotriva paratului B.G.R., avand ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 29.965,90 lei, reprezentand prejudiciu patrimonial.

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

Pentru a pronunta aceasta hotarare, s-a retinut ca de la data de 07.09.2006 si pana la data de 23.01.2009 paratul a fost angajat cu contract individual de munca în calitate de sofer, încetand raporturile de munca în temeiul art. 65 alin(1) din Codul muncii.
Fata de dispozitiile art. 270 alin.1 si art.271 alin. 1 din Codul muncii , s-a apreciat ca nu sunt întrunite cumulativ toate conditiile pentru a atrage raspunderea materiala a angajatului, si anume reclamanta nu a putut face dovada prejudiciului suferit nici chiar dupa ce instanta i-a pus în vedere sa faca acest lucru. Depunerea la dosarul cauzei a unor avize de însotire a marfii nu pot face dovada unui prejudiciu real suferit în patrimoniul reclamantei.
In privinta vinovatiei paratului instanta a retinut ca nu a fost dovedita de catre reclamanta nefiind prezentate de catre acesta acte care sa dovedeasca culpa paratului.
Prin urmare, nefiind întrunite toate conditiile pentru a putea fi antrenata raspunderea patrimoniala a paratului, instanta a respins cererea reclamantei ca nefondata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta SC D.P.C. SRL solicitand modificarea sentintei în sensul admiterii cererii.
In motivarea recursului, s-a aratat ca sunt întrunite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a paratului, avand în vedere ca exista calitatea de angajat, fapta ilicita exista deoarece marfa a fost încarcata dar nu a ajuns la destinatie, astfel creandu-se angajatorului un prejudiciu evaluabil în bani, vinovatia paratului fiind efectiva.
Motivarea respingerii prin faptul ca nu ar exista un prejudiciu sau nu s-ar putea dovedi existenta lui, ar conduce la exonerarea raspunderii celui în cauza este nereala si neîntemeiata deoarece prejudiciul în cauza este cert si real evaluabil în bani – 29.965,90 lei, suma rezultata din contravaloarea marfii care nu a ajuns la destinatie.
Arata ca invocarea faptului ca reclamanta nu a putut face dovada unui prejudiciu real suferit este netemeinica, deoarece la dosarul cauzei au fost depuse avizele de însotire a marfii semnate de catre conducatorul auto la încarcarea marfii, însa aceasta nu a fost confirmata prin semnatura gestionarului de primirea marfii, fiind confirmata deci culpa paratului.
Paratul B.G.R. prin întampinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs care se încadreaza în motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., prin prisma apararilor din întampinare, Curtea constata ca recursul este nefondat, astfel ca, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii rezulta, asa cum în mod corect a retinut si instanta de fond, ca pentru a exista raspunderea patrimoniala este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii de fond: calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita în legatura cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia salariatului.
Aceste conditii trebuie analizate de instanta de judecata pentru a stabili în mod corect raspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispozitiei de ordin general aplicabila în raporturile de munca din art. 287 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativa a acestor conditii atrage raspunderea patrimoniala a salariatilor în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar raspunderea este exclusa în lipsa a cel putin uneia dintre aceste conditii.
In speta, din copiile avizelor de însotire a marfii depuse la dosar reiese ca acestea au fost întocmite în perioada martie - noiembrie 2007pentru a însoti transporturi de marfa în valoare totala de 29.965,60, între sediul societatii si punctul de lucru din Jibou.
Insa, Curtea retine ca în lipsa unor date concrete care sa ateste împrejurarea ca paratul, în calitate de angajat ca si conducator auto al reclamantei, nu a predat la destinatie marfurile pe care le-a transportat, nu se poate retine existenta unui prejudiciu în patrimoniul societatii, iar simpla prezentare a unor avize de însotire a marfii nesemnate de catre primitor, nu este suficienta pentru dovedirea prejudiciului.
Reclamanta pretinde ca ar fi fost prejudiciata prin faptul ca paratul a sustras marfurile pe care le-a transportat, însa Curtea apreciaza ca doar invocarea nesemnarii avizelor de catre primitor, ca unic temei al vinovatiei salariatului în producerea pagubei, nu este suficienta si practic nu dovedeste faptul sustragerii acestor bunuri si nici existenta unui prejudiciu creat societatii.
Asa fiind, declansarea raspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situatia în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului.
Contrar sustinerilor recurentei, se constata ca paratul nu a avut calitatea de gestionar, întrucat asa cum reiese din carnetul de munca depus la dosar, acesta a fost angajat în cadrul societatii în calitate de conducator auto, iar la dosarul cauzei nu a fost nepusa o fisa a postului din care sa reiasa ca paratul ar fi avut atributii specifice gestionarului potrivit Legii nr. 22/1969, însa chiar si în cazul unei gestiuni, pentru a opera prezumtia relativa de culpa, angajatorul are sarcina de a dovedi în mod legal existenta prejudiciului în legatura cu munca prestata de salariat.
Pentru aceste considerente, retinand ca recurenta-reclamanta, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativa a conditiilor pentru care societatea a solicitat angajarea raspunderii patrimoniale a intimatului-parat, Curtea apreciaza ca hotararea fondului este legala si temeinica, astfel ca o va mentine ca atare, urmand ca în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. sa respinga ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauza nefiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati

Mai multe despre:   exceptia prescriptiei dreptului la actiune    prescriptie    raspundere patrimoniala    raspunderea materiala a salariatilor    raspunderea civila contractuala    prejudiciu patrimonial    fisa postului    Legea 22/1969   


Sus ↑