Cabinet avocat Dreptul muncii

Incheierea unui nou act juridic, negociat de par?i, care produce efecte pentru viitor, face dovada drepturilor ?i obliga?iilor lor dupa acea data, neputandu-se aprecia ca fi?a postului din 1995 constituie o anexa a noului contract individual de munca. Neintocmirea de catre angajator a unei fi?e de post salariatului la incheierea noului contract nu poate conduce la o alta concluzie. 

Directorul general al societa?ii olandeze a imputernicit-o pe recurenta-reclamanta, ceta?ean roman ?i olandez, sa fie ?eful reprezentan?ei din Bucure?ti a societa?ii, dandu-i acesteia un mandat general de operare a reprezentan?ei. 

A?adar, raporturile de munca dintre par?i au fost dublate de raporturile decurgand din acest mandat, iar intre cele doua categorii de raporturi juridice nu trebuie facuta confuzie. In principiu, dispozi?iile legisla?iei muncii sunt aplicabile celui care exercita o functie de conducere, indiferent de denumirea functiei, in privin?a acelor atribu?ii care nu implica reprezentarea ?i care nu atrag inciden?a reglementarilor speciale din materia societa?ilor.

Prin sentinta civila nr.2933, din data de 25.03.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII- a conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul cu nr. 24449/3/2011, a fost admisa, in parte, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta K.O., in contradictoriu cu parata I. F. B. V.C., reprezentanta in Romania a I. H. Int. B.V.; a fost respinsa cererea reconventionala, ca neintemeiata; a fost obligata parata-reclamanta la plata catre reclamanta-parata a drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2009 – 31 decembrie 2010, in suma de 430 USD, lunar, echivalent in lei din ziua platii, sume ce se vor actualiza cu rata inflatiei pana la momentul platii efective; au fost respinse in rest pretentiile, ca neintemeiate. 

Recursurile sunt nefondate.
Astfel, in privin?a recursului declarat de recurenta-reclamanta K.O., Curtea re?in urmatoarele:
Criticile recurentei subsumate motivului de modificare prevazut art. 304 pct. 8 din Codul de procedura civila sunt lipsite de suport. Conform textului legal men?ionat, modificarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cand instan?a, interpretand gre?it actul dedus judeca?ii, a schimbat natura ori in?elesul lamurit ?i vadit neindoielnic al acestuia.
Dispozi?ia legala are in vedere situa?ia in care actul juridic incheiat de par?i are clauze clare, precise, nesusceptibile de interpretare, iar nu situa?ia in care, a?a cum este cazul in spe?a, exista aspecte indoielnice, dubii cu privire la existen?a, natura juridica ?i con?inutul actului.
Intr-o asemenea ipoteza, interpretarea data de judecator constituie un aspect de fapt, ce nu se circumscrie motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedura civila, ci poate fi examinata conform dispozi?iilor art. 304/1 din Codul de procedura civila. Din argumentele expuse in dezvoltarea motivului de recurs rezulta ca, in realitate, critica prive?te gre?ita stabilire a situa?iei de fapt, ca urmare a interpretarii date de judecatorul fondului probatoriului administrat.
Or, Tribunalul a stabilit corect raporturile juridice dintre par?i, dand o justa interpretare clauzelor contractului individual de munca incheiat de acestea la data de 1 iulie 1997 ?i inregistrat la Ministerul Muncii ?i Protec?iei Sociale, Oficiul Muncii cu nr. xxxx din 23.07.1997 (filele 26-28 din dosarul de fond).
Este corecta observa?ia primei instan?e in sensul ca fi?a postului din 15.02.1995 (filele 101-104 din dosarul de fond), mult anterioara incheierii contractului individual de munca, nu a ramas in fiin?a dupa incheierea contractului din 1 iulie 1997. Curtea i?i insu?e?te concluziile instan?ei de fond potrivit carora incheierea unui nou act juridic, negociat de par?i, care produce efecte pentru viitor, face dovada drepturilor ?i obliga?iilor lor dupa acea data, neputandu-se aprecia ca fi?a postului din 1995 constituie o anexa a noului contract individual de munca. Neintocmirea de catre angajator a unei fi?e de post salariatului la incheierea noului contract nu poate conduce la o alta concluzie.
Astfel cum insa?i recurenta salariata arata, aceasta personal a negociat ?i incheiat direct cu reprezentantul societa?ii I. de al acea data – domnul J.P. Van D. – in calitate de angajator, contractul individual de munca, in acord cu dispozi?iile art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 122/1990 (fila 210 din dosarul de recurs, vol. I).
Totodata, aceasta recunoa?te ca nu este vorba de un raport juridic de munca unic, cu executare neintrerupta pe durata de func?ionare a reprezentan?ei, rezultat dintr-un singur contract individual de munca, ci de doua contracte de munca diferite, ce au dat na?tere unor raporturi juridice distincte. Primul contract a fost incheiat in numele ?i pe seama societa?ii de reprezentantul legal al acesteia, domnul J. B., pentru perioada anterioara anului 1997, aspect care rezulta din chiar sus?inerile recurentei-reclamante (fila 123 din dosarul de recurs, vol. I).
Acest prim contract nu a fost incheiat in forma scrisa ?i a avut ca anexa fi?a postului din 15.02.1995, in care se arata ca „O. K. lucreaza pentru I. H. Int. bv. Responsabil pentru Romania, din data de 1 noiembrie 1992 (?ef reprezentan?a/country manager).”
De altfel, in acest inscris nu sunt consemnate doar cerin?ele care definesc postul de ?ef de reprezentan?a, ci ?i alte elemente caracteristice mai curand pentru un act adi?ional al unui contract individual de munca. Mai mult chiar, inscrisul este denumit de par?i „Anexa la contractul de munca – O.K.. Fi?a postului, reglementari ?i obliga?ii”.
In privin?a primului contract individual de munca, prin intampinarea depusa de K.O. in data de 29.10.2011 la instan?a de fond (fila 214 din dosarul primei instan?e, vol. I), se arata ca inregistrarea contractului individual de munca in Romania nu era posibila, intrucat, in anul 1993 reclamanta era ceta?ean olandez, rezident in Olanda; fiind in a?teptarea ob?inerii ceta?eniei olandeze, nu era permis sa aiba reziden?a fiscala in Romania ?i nici sa calatoreasca in afara teritoriului Olandei mai mult de 6 luni; ceta?enia olandeza a fost ob?inuta in anul 1996; fi?a postului, obligatorie in condi?iile incheierii unui contract individual de munca a fost elaborata abia in anul 1995, data de la care se considera ca atribu?iile reclamantei salariate au intrat in vigoare.
Aspectele deduse judeca?ii nu privesc insa executarea acestui contract, ci executarea ?i incetarea contractului individual de munca incheiat in forma scrisa ?i inregistrat la Ministerul Muncii ?i Protec?iei Sociale in anul 1997, care urmeaza a forma obiectul analizei Cur?ii.
Cum reprezentan?a nu ?i-a incetat activitatea in perioada in care acest prim contract individual de munca a fost in fiin?a, nu se pune problema aplicabilita?ii clauzei finale consemnate in inscrisul intitulat „Anexa la contractul de munca – O.K.. Fi?a postului, reglementari ?i obliga?ii” privind plata in cazul inchiderii reprezentan?ei a unei compensa?ii pentru fiecare an de la angajare, pentru concediu, precum ?i a unui comision de management.
Prin urmare, sunt lipsite de relevan?a argumentele privind caracterul ad probationem, iar nu ad validitatem al cerin?ei incheierii in forma scrisa a contractului individual de munca, potrivit dispozi?iilor art. 64 din Legea nr. 10/1972 (act normativ sub imperiul caruia a fost incheiat ?i cel de al doilea contract de munca, abrogat prin art. 298 din Legea nr. 53/2003 – art. 279 ), cata vreme contractul de munca in legatura cu executarea ?i incetarea caruia s-a nascut prezentul litigiu a fost incheiat in forma scrisa.
Conform men?iunilor din Registrul Comer?ului olandez (fila 129 din dosarul de recurs, vol. I ?i 398 din dosarul de fond, vol. I), la 19 februarie 1998, directorul general al societa?ii olandeze I. F. BV a imputernicit-o pe recurenta-reclamanta, ceta?ean roman ?i olandez, sa fie ?eful reprezentan?ei din Bucure?ti a societa?ii, dandu-i acesteia un mandat general de operare a reprezentan?ei.
A?adar, raporturile de munca dintre par?i au fost dublate de raporturile decurgand din acest mandat, iar intre cele doua categorii de raporturi juridice nu trebuie facuta confuzie. In principiu, dispozi?iile legisla?iei muncii sunt aplicabile celui care exercita o functie de conducere, indiferent de denumirea functiei, in privin?a acelor atribu?ii care nu implica reprezentarea ?i care nu atrag inciden?a reglementarilor speciale din materia societa?ilor.
Pentru delimitarea intre cele doua categorii de atribu?ii, un instrument util ?i necesar era fi?a postului. Insa, a?a cum in mod corect a constatat instan?a de fond, contractul individual de munca incheiat in anul 1997 nu a avut o astfel de anexa.
Este intemeiata sus?inerea recurentei I. F. in sensul ca lipsa fi?ei postului (document complementar contractului individual de munca) nu produce consecin?e in planul validita?ii contractului individual de munca (care, de altfel, nici nu a fost pusa in discu?ie in prezenta cauza) ?i a con?inutului raportului juridic de munca, atata vreme cat contractul de munca negociat de par?i ?i incheiat in forma scrisa con?ine toate clauzele esen?iale, iar salariata nu a contestat faptul ca a cunoscut atribu?iile stabilite de angajator pentru func?ia de ?ef de reprezentan?a, pe care s-a obligat sa le respecte (pct. II.2 lit. „a” din contractul individual de munca).
Prin contractul individual de munca incheiat intre par?i in anul 1997, angajatorul se obliga (pct. II.1 lit. „h”) sa plateasca angajatului, la data incetarii raporturilor de munca, salariul la zi ?i indemniza?ia pentru concediul de odihna neefectuat, fara referire la alte compensa?ii.
Curtea re?ine ca nu poate fi primita sus?inerea recurentei-reclamante in sensul ca instan?a de fond nu a motivat in drept neluarea in considerare a „fi?ei de post” pentru drepturile ?i obliga?iile par?ilor decurgand din contractul individual de munca dupa anul 1997, intrucat Tribunalul a aratat in mod explicit ca fi?a postului depusa la dosar poate fi considerata un instrument de proba pentru existen?a ?i con?inutul raporturilor de munca existente intre par?i anterior momentului in care a fost negociat ?i incheiat un nou act juridic, consemnat intr-un inscris, prin care se face dovada drepturilor ?i obliga?iilor par?ilor pentru viitor.
Aceste statuari privesc aspecte legate de stabilirea situa?iei de fapt, pe baza probelor administrate. Motivarea in drept reprezinta o etapa ulterioara, in care judecatorul aplica norma de drept incidenta la situa?ia de fapt rezultata din materialul probator administrat. In cauza, aceasta etapa nu a mai fost necesara cu referire concreta la fi?a postului, intrucat prima instan?a a stabilit ca noul contract individual de munca nu a avut ca anexa fi?a postului din 1995. Tribunalul a avut in vedere succesiunea in timp a actelor juridice incheiate de par?i, stabilind in mod just ca, dupa data de 1 iulie 1997, fi?a postului din anul 1995 nu mai produce efecte.
Coresponden?a purtata prin po?ta electronica in anul 1999 intre recurenta-reclamanta ?i unele persoane din conducerea societa?ii olandeze nu poate conduce la alte concluzii decat cele care se desprind din interpretarea clauzelor contractului individual de munca ?i a actelor adi?ionale la acesta.
De altfel, a?a cum s-a aratat anterior, in litigiu nu se afla chestiuni legate de atribu?iile postului, ci elemente care privesc drepturile ?i obliga?iile par?ilor decurgand din contractul individual de munca incheiat in anul 1997.
Daca voin?a par?ilor ar fi fost aceea de a prelua in totalitate obliga?iile consemnate in „fi?a postului” din anul 1995 ?i dupa incheierea contractului individual de munca din anul 1997, este de presupus ca o asemenea men?iune s-ar fi regasit in contract sau in actele adi?ionale la acesta. Or, in contractul individual de munca incheiat in forma scrisa nu au fost preluate obliga?iile la care recurenta-reclamanta se refera ?i nici nu se face trimitere la o fi?a a postului, ca anexa la contract.
Mai mult decat atat, prin actul adi?ional inregistrat la Ministerul Muncii ?i Protec?iei Sociale sub nr. xxx/22.02.1999 (fila 93 din dosarul de recurs, vol. I), Curtea constata par?ile au convenit cu privire la o parte dintre obliga?iile angajatorului ce erau reglementate ?i prin „fi?a postului” din anul 1995, fara a face insa vreo precizare in sensul men?inerii clauzelor privind plata compensa?iilor financiare la incetarea raportului de munca.
Nici aspectele consemnate in procesul-verbal de conciliere din 10.01.2011 privind indrepta?irea salariatei la o compensa?ie financiara in cuantum de 80.000 de dolari, in condi?iile inchiderii reprezentan?ei, nu pot fi re?inute, avand in vedere ca par?ile nu au ajuns la o in?elegere pe cale amiabila asupra aspectelor ce au format obiectul concilierii.
Lipsite de suport sunt ?i criticile relative la gre?ita aplicare de catre Tribunal a dispozi?iilor Decretului-lege nr. 122/1990, care a determinat, in opinia recurentei, gre?ita respingere a preten?iilor privind plata de catre angajator a sumei de 22.115,46 lei (impozite pe semestrul I al anului 2009, impozite pe semestrul I al anului 2010, utilita?i).
Instan?a de fond nu a ignorat faptul ca, potrivit actului normativ mai sus evocat ?i dispozi?iilor Codului fiscal, titularul autoriza?iei de func?ionare este persoana juridica straina, careia ii incumba ?i obliga?ia de plata a taxelor ?i impozitelor catre statul roman, aferente desfa?urarii activita?ii reprezentan?ei, ci a re?inut ca recurenta-reclamanta nu a facut dovada faptului ca a suportat ea insa?i cheltuielile aferente reprezentan?ei, ca a facut plata in numele ?i pe seama acesteia ?i ca sunt indeplinite condi?iile cerute de lege pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatorului.
A?a cum se probeaza cu inscrisurile depuse in recurs ?i cum arata ?i recurenta-reclamanta in intampinarea formulata in aceea?i faza procesuala (fila 77 din dosarul de recurs, vol. I), societatea olandeza a trimis bani in contul bancar al reprezentan?ei de la Bucure?ti sub forma de „cheltuieli reprezentan?a”, inclusiv la finele anului 2009 ?i au inchis conturile reprezentan?ei la data de 27.08.2010 (fila 187 din dosarul de recurs, vol. I), lichidand datoriile.
La data de 16.07.2009, s-a facut un transfer din conturile I. F. BV in conturile I. H. I. BV – Reprezentan?a din Romania, in vederea asigurarii cheltuielilor celei din urma aferente primului semestru al anului 2009, cu men?iunea „EXPENSES JAN-JUNE 2009” (fila 186 din dosarul de recurs, vol. I), astfel incat nu se poate aprecia ca aceste sume ar fi fost suportate de recurenta-reclamanta, care le-a platit pe seama reprezentan?ei.
Nici in ce prive?te impozitul pentru semestrul I al anului 2010 recurenta-reclamanta nu a probat ca plata sumelor cu acest titlu s-a facut din resursele sale proprii, in numele ?i pe seama reprezentan?ei, a?a cum in mod corect a re?inut Tribunalul. Argumentul i?i pastreaza valabilitatea ?i in privin?a sumei pretinse pentru „utilita?i”, din materialul probator administrat nerezultand in ce constau acestea ?i cum a fost calculata suma ceruta.
Examinand sentin?a atacata prin prisma criticilor formulate de recurenta-reconvenienta I. F. BV, conform art. 304/1 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca ?i acest recurs este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Este adevarat ca incepand cu anul 2007, ca urmare a regandirii structurii de afaceri din Europa de Est, au fost ini?iate demersurile pentru inchiderea reprezentan?ei din Romania a societa?ii olandeze, iar la momentul cand aceasta i?i inceta existen?a, urma a inceta ?i contractul individual de munca al recurentei-reclamante. Numai ca reprezentan?a a continuat sa func?ioneze in perioada 2007-2010, timp in care recurenta-reclamanta a continuat sa indeplineasca func?ia de ?ef de reprezentan?a ?i a prestat munca in executarea contractului individual de munca, recurenta-reconvenienta insa?i recunoscand ca aceasta avea in sarcina toate problemele legate de func?ionarea reprezentan?ei.
Tot din anul 2007, s-au stabilit intre par?i raporturi juridice nascute dintr-un contract de distribu?ie, insa activitatea prestata in temeiul acestui contract nu acopera atribu?iile specifice func?iei de ?ef de reprezentan?a, exercitate in continuare de recurenta-reclamanta care, astfel cum rezulta din bogatul material probator administrat in cauza, s-a preocupat de achitarea impozitelor ?i contribu?iilor, ?inerea eviden?elor, informarea superiorilor, indeplinind sarcinile ce-i reveneau in aceasta calitate. Prin urmare, nu poate fi primita sus?inerea recurentei-reconveniente in sensul ca, din anul 2007, intre par?i au existat doar raporturi de colaborare comerciala stabilite in baza contractului de distribu?ie, raporturi in cadrul carora au fost pretinse ?i platite comisioane.
Potrivit Autoriza?iei de func?ionare in Romania (fila 167 din dosarul de fond, vol. I), la data ob?inerii autoriza?iei – 26.01.2010, avea calitatea de ?ef de reprezentan?a K.O. M., iar obiectul de activitate al reprezentan?ei consta in „sprijinirea activita?ii firmei I. H. I. BV din Olanda, prin ac?iuni de promovare ?i urmarire a derularii contractelor incheiate cu partenerii din Romania pentru mochete ?i tapete – decora?iuni interioare ?i marfuri generale, cu respectarea legisla?iei romane in domeniu. Reprezentan?a nu desfa?oara activita?i in nume propriu.”
Conform Contractului de distribu?ie (filele 137-153 din dosarul de fond, Vol. I) incheiat intre I. H. INT. BV – reprezentan?a din Romania ?i distribuitorul F. D. S.R.L. (avand ca asociat unic pe K.O. M., a?a cum rezulta din informa?iile furnizate de Oficiul Registrului Comer?ului – filele 106-108 din dosarul de fond, Vol. I), contract ce ?i-a produs efectele cu incepere din 01.01.2007, societatea olandeza a numit ca distribuitor exclusiv in Romania societatea cu raspundere limitata men?ionata, iar din anul 2008, astfel cum rezulta din coresponden?a purtata cu ?eful de reprezentan?a, societatea-mama a pus in discu?ie renun?area la sistemul distribuitorului unic. Raporturile comerciale dintre par?i au incetat la sfar?itul anului 2009.
In mod firesc, din condi?iile financiare de colaborare comerciala lipse?te elementul salariu, ceea ce nu exclude obliga?ia societa?ii de a plati contrapresta?ia muncii desfa?urate de salariata sa in func?ia de ?ef de reprezentan?a, in executarea contractului individual de munca.
Chiar daca in raport de dispozi?iile legale in vigoare pentru perioada in litigiu, in principiu, in situa?ia incetarii contractului individual de munca prin acordul par?ilor, consemnarea in scris a acordului de voin?e nu este o cerin?a ad validitatem, a?a cum in mod corect a re?inut instan?a de fond, in cauza, par?ile au stabilit o clauza in contractul individual de munca potrivit careia „prezentul contract de munca inceteaza: 1 prin acordul scris al par?ilor; 2. La expirarea termenului pentru care a fost incheiat; 3. Din ini?iativa temeinic motivata a uneia dintre par?i.”
Or, un astfel de acord scris nu a existat, iar din probele administrate nu rezulta in mod neindoielnic ca data convenita pentru incetarea raporturilor de munca este data de 01.01.2007, ci doar ca aceste raporturi urmeaza sa inceteze odata cu desfiin?area reprezentan?ei (data incetarii activita?ii reprezentan?ei a fost data de 31.12.2010, cand a expirat durata de func?ionare, conform autoriza?iei nr. 435/17).
Imprejurarea ca angajatorul nu a mai platit salariul ?efului de reprezentan?a dupa data de 01.01.2007 nu constituie – nici privita izolat ?i cu atat mai pu?in in ansamblul materialului probator administrat in cauza - o dovada certa a incetarii raporturilor de munca dintre par?i.
Prin urmare, in mod just prima instan?a a re?inut lipsa acordului neechivoc al par?ilor in sensul incetarii raporturilor de munca la data de 01.01.2007 ?i men?inerea contractului individual de munca al recurentei-reclamante pana la expirarea autoriza?iei de func?ionare a reprezentan?ei – 31.12.2010, respingand in consecin?a cererea reconven?ionala.
Sub un alt aspect, se re?ine ca nu formeaza obiectul prezentului litigiu stabilirea existen?ei sau nu a unei depa?iri a limitelor imputernicirii de operare a reprezentan?ei ce i-a fost data ?efului de reprezentan?a de catre societatea-mama ?i eventuala producere a unor prejudicii decurgand din aceasta pentru societatea olandeza.
Pentru considerentele expuse, vazand ?i dispozi?iile art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.