Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 5097 din 08 octombrie 2015, Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, si in consecinta a respins actiunea formulata de reclamanta S. P., avand CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliata in, ,  nr. 189, jud D., in contradictoriu cu parata >, cu sediul in C., Calea Bucuresti, nr. 80, judetul D., JXXXXXXXXXX.

Analizand cu prioritate, conform art. 248 C., exceptia prescriptiei invocata de instanta din oficiu, tribunalul a retinut urmatoarele:

In vederea solutionarii exceptiei prescriptiei, trebuie sa se determine natura juridica a actiunii, avand in vedere raportul juridic care sta la baza demersului judiciar, adica daca intre parti exista un raport juridic civil si astfel s-a formulat o actiune civila, ii sunt aplicabile dispozitiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau daca intre parti exista un raport de munca, s-a formulat o actiune pentru solutionarea unui conflict de munca si ii sunt aplicabile dispozitiile din art. 279 cu privire la prescriptie.

Nu prezinta nicio relevanta analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru ca, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de munca nu poate fi declansat decat in termenul de prescriptie prevazut imperativ la art. 268 alin. 2 din art. 279 .

Astfel, cauza de fata se incadreaza in categoria conflictelor de munca, definite la art. 266 din art. 279 , potrivit carora \"jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazeaza cererea reclamantei, formulata impotriva fostului angajator este, in mod evident, un raport juridic de munca, el vizeaza executarea unui contract individual de munca, deoarece incadrarea unei activitati, unei functii sau unui loc de munca in grupe de munca nu putea avea loc niciodata in afara unui raport juridic de munca. Rezulta de aici ca in cauza de fata sunt aplicabile dispozitiile speciale privind jurisdictia muncii, care se aplica cu prioritate fata de regulile generale din dreptul civil.

In acest sens sunt dispozitiile art. 278 alin. (1) din art. 279 , potrivit carora \"dispozitiile prezentului cod (art. 279 – n. n. ) se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile”.

In raport de aceste dispozitii, instanta a constatat ca, in ceea ce priveste termenele de prescriptie, art. 279 contine dispozitii derogatorii de la dreptul comun, reglementand termene speciale in care pot fi promovate actiunile in justitie, termene prevazute de art. 268 Codul muncii rep.

Din examinarea dispozitiilor art. 268 din art. 279 , rezulta ca legiuitorul a instituit termene de prescriptie speciale pentru anumite categorii de actiuni, care se incadreaza in categoria conflictelor de munca, enumerate la alin. 1 al art. 268.

Pentru faptul ca actiunea promovata in cauza nu se incadreaza in cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozitiile din alin. 2, care stabilesc regula generala cu privire la prescriptia in materia conflictelor de munca, aceea ca in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul ca in materia jurisdictiei muncii nu exista cereri imprescriptibile, ratiunea instituirii termenelor pentru promovarea actiunilor in cazul raporturilor de munca fiind restabilirea in termen rezonabil a drepturilor incalcate si stabilirea raporturilor juridice.

In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul muncii , termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului.

In speta, Tribunalul a constatat ca data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata(reclamanta) a cunoscut/putea cunoaste neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv data de 01.07.1995 cand i-a fost inmanat carnetul de munca de catre angajator ca urmare a desfacerii contractului de munca, intrucat la acea data, reclamantul a luat/putea lua cunostinta, manifestand o minima diligenta, despre inscrierile existente in carnetul de munca.

Pe de alta parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, in legislatia muncii, care are un caracter special si derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare si de solutionare a diferitelor conflicte de munca sau drepturi, cuprinse intre 30 zile si maxim 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, imprescriptibilitatea fiind contrara principiilor generale care guverneaza jurisdictia muncii, pentru protectia adecvata si in timp util a drepturilor partilor din raporturile juridice de munca, in scopul clarificarii urgente a situatiilor conflictuale dintre acestia.

Fata de considerentele expuse, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei si a respins actiunea formulata, ca fiind prescrisa.

Potrivit principiului, , accesorium sequitur principale\", instanta a respins si cererea accesorie privind eliberarea conform art. 40 alin. 2 din Codul muncii unei a unei adeverinte prin care sa se ateste incadrarea reclamantului in grupa a II-a de munca pentru perioada dedusa judecatii.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S. P., criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

A sustinut ca Tribunalul D. a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata din oficiu, cu motivarea ca actiunea cu care a fost investita instanta vizeaza solutionarea unui conflict de munca, fiindu-i aplicabile dispozitiile Codului muncii cu privire la prescriptie, neavand relevanta caracterul patrimonial sau nepatrimonial al cererii, intrucat \"conflictul de munca nu poate fi declansat decat in termenul de prescriptie prevazut imperativ de art, 268 al. 2 din art. 279 ”.

Mai mult decat atat, aceeasi instanta de judecata a apreciat gresit, in opinia apelantului, ca prezenta actiune se incadreaza in categoria conflictelor de munca definite de art. 266 din art. 279 , astfel ca \"raportul juridic de munca, pe care se bazeaza cererea reclamantului vizeaza . . . executarea unui contract individual de munca”.

Tribunalul nu face altceva decat sa analizeze trunchiat texte de lege, ajungand indirect la concluzia ca cererea de fata nu este o actiune in constatare, ci una in realizare, al carei obiect il reprezinta obligarea unitatii parate de a incadra reclamantul in grupa a II-a de munca, ori cererea privind obligarea unitatii parate de a incadra reclamantul in grupa a II-a de munca este o cerere avand ca obiect \"obligatie de a face”.

De asemenea, instanta de fond face referire la termenele care privesc contractele individuale de munca, deciziile de sanctionare, termen care nu au nicio legatura cu obiectul actiunii, cu care a fost investita instanta de judecata, actiune care are doua capete de cerere, respectiv: actiune in constatare, adica sa se constate ca activitatea pe care a desfasurat-o reclamanta, in perioadele mentionate in actiune, se incadreaza in conditii de grupa a II-a de munca, in procent de 100% din programul de lucru, conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 si Anexa II pct. 69 si 79, coroborat cu dispozitiile art. 160 si obligatie de a face, adica sa fie obligata parata sa elibereze o adeverinta in acest sens, potrivit dispozitiilor art. 40 lit. h din art. 279 .

Ca atare instanta trebuia sa analizeze daca \"actiunea in constatare” si \"obligatia de a face” sunt prescriptibile si, in mod cu totul eronate, aceasta instanta a apreciat ca sunt.

Or, potrivit dispozitiilor art. 2502 alin. 2 din Codul civil, actiunile privind constatarea existentei unui drept sunt imprescriptibile, prin actiunea dedusa judecatii urmarindu-se constatarea existentei unui drept al reclamantului, respectiv incadrarea in grupa a II-a de munca si nicidecum un drept patrimonial.

Mai mult decat atat, temeiul de drept al actiunii este dat de Ordinul 50/1990, care nu stabileste niciun termen imperativ in vederea recunoasterii grupelor de munca, prevederile actului normativ respectiv avand aplicabilitate atat salariatilor care lucreaza in prezent, cat si fostilor salariati sau pensionari.

Deci, reclamantul poate formula o astfel de actiune privind recunoasterea grupei de munca oricand, nefiind limitata de termenul general de prescriptie de 3 ani, chiar practica instantei de apel, respectiv Curtea de Apel C., imbratisand astfel de solutii, potrivit hotararilor pronuntate in dosarele nr. XXXXXXXXXXXX sau nr. XXXXXXXXXXXX, in care sentintei Tribunalului D. au fost casate, iar cauzele trimise spre rejudecare la fond.

Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea apelului asa cum a fost formulat, respectiv sa se dispuna anularea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, cu acordarea cheltuielilor de judecata.

Intimata parata nu a formulat intampinare.

Apelul este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Solutionarea cauzei pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este eronata, asupra imprescriptibilitatii actiunilor de natura celor cu care reclamanta a investit instanta de judecata pronuntandu-se Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia HP nr. 13/16. 05. 2016.

Astfel, se retine ca, pentru dezlegarea problemei de drept ce a facut obiectul judecatii in prima instanta, respectiv aceea a prescriptiei dreptului material la actiune in cauzele avand ca obiect constatarea dreptului la incadrarea in grupe de munca conform dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, Curtea de Apel C. a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand sa fie pronuntata o hotarare prin care sa se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept in discutie.

Prin Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronuntata in dosarul XXXXXXXXXXX, ICCJ a admis sesizarile formulate in dosarele nr. xxxxx/63/2014 si xxxxx/63/2014 si a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 35 Cod procedura civila, art. 111 Cod de procedura civila din 1865, art. 2502 Cod civil, respectiv art. 268 alin. 2 din art. 279 , actiunile in constatarea dreptului la incadrarea in grupe de munca conform dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990 intra in categoria actiunilor in constatare de drept comun si sunt imprescriptibile.

Potrivit art. 521 alin 3 NCPC, dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, asa incat prin efectul deciziei instantei supreme se constata ca in mod gresit tribunalul a calificat actiunea cu care a fost investit ca un litigiu de munca si a facut aplicarea dispozitiilor art. 268 alin. 2 art. 279 .

Intrucat actiunea formulata de apelanta este o actiune in constatare de drept comun ce are caracter imprescriptibil, in cauza nu erau incidente dispozitiile art. 268 alin. 2 art. 279 , retinute de prima instanta

Ca urmare Curtea, constand ca prima instanta a solutionat gresit procesul fara a intra in cercetarea fondului iar prin cererea de apel s-a solicitat anularea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, retine incidenta in cauza a disp art. 480 alin. 3 NCPC, in temeiul carora admite apelul, anuleaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul S. P., cu domiciliul in, ,  nr. 189, jud. D., impotriva sentintei civile nr. 5097/08.10.2015, pronuntata de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. XXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata-parata >, cu sediul in C., Calea Bucuresti nr. 80, jud. D. .

Anuleaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D.