Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila 641/2013 din data de 20.03.2013 pronuntata de Tribunalul I. - Sectia Civila, in dosarul nr. ...X, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta M. M., in contradictoriu cu parata  fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei reprezentand indemnizatia de neconcurenta in cuantum lunar brut de 50% din media veniturilor salariale brute in ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului de munca, pentru perioada 26.04.xxxx12, suma ce urmeaza a fi corectata cu dobanda legala incepand cu data de 4.08.2010, data punerii in intarziere; a fost obligata parata sa retina si sa vireze impozitul pe venit si cota de contributie la asigurarile sociale de sanatate aferenta angajatului precum si cota de contributie a angajatorului la asigurarile sociale de sanatate; s-a respins actiunea pentru rest; a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, intre parti a fost incheiat contractul individual de munca 465/III/IV/15.04.2009, contract ce a incetat la 26.04.2010.

La lit. L, pct. 3 din contract a fost inserata o clauza de neconcurenta ce prevedea obligatia reclamantei de a nu desfasura, pentru o perioada de 2 ani de la data incetarii raporturilor contractuale cu societatea, activitatile prevazute in fisa postului, in interes propriu sau in interesul vreunei alte societati ce desfasoara activitati de comert cu ridicata al produselor farmaceutice pe teritoriul Romaniei.

Avand in vedere sustinerile si apararile partilor prima instanta a analizat daca aceasta clauza de neconcurenta este apta a-si produce efectele raportat la dispozitiile art. 21-23 art. 279 .

In acest sens s-a retinut, pentru inceput, ca potrivit art. 21 alin. 2 art. 279 : “Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul.”

Analizand clauza de neconcurenta cuprinsa in contractul individual de munca al reclamantei s-a observat ca aceasta cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 212 alin 2 art. 279 .

Astfel, in ce priveste activitatile pe care reclamanta nu are voie sa le desfasoare, clauza de neconcurenta face trimitere expresa la fisa postului.

Analizand acest document s-a observat ca sustinerile paratei in sensul ca acest document ar cuprinde prevederi cu caracter general nu se confirma. Din contra, fisa postului intocmita reclamantei prevede in mod exhaustiv o  activitati specifice functiei si in stransa legatura cu activitatea comerciala a companiei (de ex. ; intocmirea, revizuirea si respectarea RI, R., CCM, asigurarea bunei functionari a sistemului de managementul calitatii, elaborarea de proceduri operationale privind desfasurarea proceselor tehnologice acolo unde este cazul, etc.)

Sunt de asemenea indicate in concret, in cuprinsul clauzei de neconcurenta, atat tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii cat si aria geografica.

In ce priveste sustinerea paratei in conformitate cu care a da valabilitate acestei clauze cata vreme ea se refera la intreg teritoriul Romaniei ar insemna incalcare a art. 23 alin 1 art. 279 s-a apreciat ca o astfel de sustinere nu poate fi primita, drept pentru care a fost inlaturata.

Astfel, art. 23 alin 1 art. 279 prevede ca o astfel de clauza de neconcurenta nu poate avea ca efect interzicerea in mod absolut a exercitarii profesiei salariatului sau a specializarii pe care o detine.

In speta insa, clauza de neconcurenta invocata de reclamanta ca temei al pretentiilor sale se refera in mod expres la societatile avand ca obiect de activitate comertul cu ridicata al produselor farmaceutice pe teritoriul Romaniei.

In aceste conditii, indicarea ariei geografice ca fiind intreg teritoriul nu poate, in nici un caz, constitui o incalcare a dispozitiilor art. 23 alin. 1 art. 279 .

Chiar si asa fiind si presupunand ca sustinerea paratei ar fi corecta (ceea ce, asa cum s-a aratat, nu este cazul), o astfel de incalcare ar putea fi invocata exclusiv de reclamanta, al carui drept la munca ar fi incalcat, iar nu si de parata, care a intocmit si redactat contractul de munca si deci si clauza de neconcurenta inserata in aceasta.

O altfel de interpretare ar insemna a permite paratei sa se exonereze de obligatia de despagubire ce-i revine in temeiul unei astfel de clauze prin invocarea propriei culpe, ceea ce ar constitui o incalcare a principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

In ce priveste sustinerea conform careia reclamanta ar fi avut tot timpul reprezentarea faptului ca o astfel de clauza a fost inserata din eroare in contractul sau de munca si ca nu ar produce efecte, aceasta este contrazisa de atitudinea subiectiva a reclamantei care, nu numai ca a inteles sa respecte aceasta clauza ci a si solicitat, prin notificarea formulata la 4.08.2010 - la numai patru luni de la incetarea contractului de munca incheiat cu parata, plata indemnizatiei cuvenite.

Asa fiind, apreciind actiunea ca fiind fondata sub acest aspect, parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei reprezentand indemnizatia de neconcurenta in cuantum lunar brut de 50% din media veniturilor salariale brute in ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului de munca, pentru perioada 26.04.xxxx12.

Avand in vedere necesitatea repararii integrale a prejudiciului cauzat reclamantei prin neplata la timp a acestei indemnizatii s-a apreciat ca se impune corectarea acestei sume cu dobanda legala, incepand cu data punerii in intarziere, respectiv 04.08.2010.

In ce priveste solicitarea de corectare a sumelor datorate, pe langa dobanda legala si cu rata inflatiei s-a apreciat ca o astfel de masura nu se impune, corectarea sumei datorate cu dobanda legala constituind o reparatie integrala si echitabila a prejudiciului cauzat prin neexecutare, sub acest aspect actiunea s-a respins.

In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la calculul si plata contributiilor legale aferente sumelor datorate s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 55 alin. 2 lit. j2 Cod fiscal indemnizatia de neconcurenta are caracterul unui drept salarial, fiind de aceea supusa impozitului pe venit.

De asemenea, potrivit art. 2964 Cod fiscal aceasta suma constituie baza pentru calculul si plata contributiilor sociale obligatorii (inclusiv contributiile la asigurarile sociale de sanatate), obligatia de a calcula, retine si varsa aceste contributii, precum si impozitul pe venit datorat revenind, potrivit art. 29618 Cod fiscal angajatorului.

Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs motivat, in termenul legal, parata -o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In dezvoltarea motivelor de recurs, intemeiate in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, recurenta a sustinut ca, astfel cum a invederat si primei instante, clauza de neconcurenta este lipsita de eficacitate juridica, pe de o parte, pentru faptul ca perceptia reala a partilor in conflict a fost intotdeauna in sensul ineficacitatii acesteia, inserarea sa fiind doar rezultatul unei erori materiale si, pe de alta parte, dat fiind ca nu prevede anumite mentiuni obligatorii prevazute de catre dispozitiile art. 21 alin. (2) art. 279 .

In plus, ca un motiv suplimentar de netemeinicie a cererii de acordare a dobanzilor, s-a argumentat ca simpla notificare din data de 08.04.2010 nu a avut drept efect punerea in intarziere a F. .

Toate aceste aparari au fost respinse in mod eronat de catre prima instanta.

Astfel, clauza de neconcurenta este lipsita de eficienta juridica, pentru ca perceptia reala a partilor in conflict a fost aceea ca ele nu sunt tinute de obligatia de neconcurenta si, respectiv, de plata a unei indemnizatii de neconcurenta.

Considera ca aceasta aparare a fost respinsa de catre prima instanta in mod gresit, considerandu-se ca atitudinea subiectiva a intimatei M. M. a fost de a respecta obligatia de neconcurenta.

Clauza de neconcurenta a fost inserata in contractul individual de munca al salariatei dintr-o simpla eroarea materiala, acesta fiind si motivul pentru care clauza este exprimata in termeni mult prea generali pentru a se putea verifica, la un moment dat, daca intimata a indeplinit anumite atributii de serviciu in cadrul unui alt angajator, atributii aflate sub protectia obligatiei de neconcurenta.

Perceptia reala a ambelor parti in conflict a fost, atat la momentul semnarii contractului individual de munca, cat si la momentul incetarii acestuia prin demisie, ca intimata nu este tinuta de obligatia de neconcurenta si, pe cale de consecinta, ca F. nu are obligatia de a plati indemnizatia aferenta.

Aceasta vointa reala a ambelor parti in conflict explica atitudinea pasiva a F., care in niciun moment nu a solicitat intimatei informatii cu privire la respectarea sau incalcarea obligatiei de neconcurenta.

Perceptia reala a intimatei putea fi constatata cu claritate in etapa judecatii in prima instanta, prin incuviintarea probei cu interogatoriul acesteia si a probei testimoniale, insa, prin sentinta recurata judecatorul fondului a respins cererea de incuviintare a acestor probe, apreciind gresit si nejustificat in sensul inutilitatii sale. Aceste probe, in masura in care ar fi fost administrate, ar fi permis judecatorului fondului sa stabileasca realitatea situatiei de fapt deduse judecatii, in care intimatei nu i s-a cerut niciodata sa respecte clauza de neconcurenta supusa litigiului.

Ca si expresie a perceptiei reale a partilor, clauza de neconcurenta in litigiu a fost redactata in termeni mult prea generali pentru a avea eficienta juridica si, ca atare, nu sunt prevazute toate mentiunile obligatorii prevazute de dispozitiile art. 21 alin. (2) art. 279 . In concret, clauza de neconcurenta nu intruneste exigentele legale referitoare la identificarea activitatilor concrete interzise si a ariei geografice in care subzista obligatia de neconcurenta.

S-a retinut astfel ca „fisa postului reclamantei prevede in mod gresit o  activitati specifice functiei si in stransa legatura cu activitatea comerciala a companiei (de ex., intocmirea, revizuire si respectarea RI, R., CCM, asigurarea bunei functionari a sistemului de management al calitatii, elaborarea de proceduri operationale privind desfasurarea proceselor tehnologice acolo unde este cazul) (pag. 4 din sentinta).

Pe baza unei simple lecturi a textului clauzei de neconcurenta, judecatorul fondului ajunge la un alt considerent eronat, statuand ca sunt „de asemenea indicate in concret, in cuprinsul clauzei de neconcurenta [. . . ] si aria geografica.” [pag. 4 din sentinta].

Aceste considerente ale sentintei de prima instanta fac insa abstractie de conditiile de eficacitate ale clauzei de neconcurenta, astfel cum acestea sunt prevazute in dispozitiile art. 21 alin. (2) art. 279 .

Potrivit dispozitiilor mentionate, „Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul”.

Din textul de lege rezulta in mod neechivoc faptul ca, pentru eficacitatea clauzei de neconcurenta, in cuprinsul acesteia trebuie sa fie identificate, printre alte elemente:

- activitatile interzise in mod concret fostului salariat pe perioada de neconcurenta;

- aria geografica in care fostul salariat poate fi in reala competitie cu fostul angajator.

In cuprinsul contractului individual de munca incheiat intre partile in proces, a fost inserata o clauza de neconcurenta, la lit. L, pct. 3, in baza careia F. „se obliga pe perioada angajarii si pe o perioada de 2 ani posterior incetarii contractului de munca, oricare ar fi cauza, sa nu presteze direct sau indirect, prin persoane intermediare, in interesul sau propriu sau al unui tert care are ca obiect de activitate comertul cu ridicata al produselor farmaceutice cod CAEN 4646 si isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, „urmatoarele activitati: vezi (functie de fisa postului)”.

Astfel cum s-a aratat judecatorului fondului, textul clauzei de neconcurenta face trimitere la activitatile interzise printr-o formulare mult prea generala, utilizand sintagma de „urmatoarele activitati: vezi (functie de fisa postului).”

O asemenea formulare generica nu echivaleaza insa cu o descrie concreta a activitatilor interzise fostului salariat, ceruta de dispozitiile art. 21 alin. (2) art. 279 pentru insasi eficacitatea juridica a obligatiei de neconcurenta.

Fisa postului nu ar putea servi la identificarea activitatilor ce ar fi fost interzise fostului salariat, din moment ce enumera o  activitati generale si comune functiei de director de resurse umane, care se intalnesc la orice angajator.

Mai mult decat atat, este evident, prin raportare la obiectul de activitate al recurentei (comertul de produse farmaceutice) ca acea clauza dedicata personalului ce activeaza in domeniul vanzarilor, personal preponderent in cadrul acesteia, a fost inserata printr-o eroare in contractul partii adverse (faptic regasindu-se in inscrisul contractului intimatei reclamantei ca urmare a omisiunii, din eroare, de a exclude din contractul standard clauza respectiva) ea fiind aplicabila exclusiv acestei categorii de angajati, iar nu si celor din alte categorii (departament HR, departament IT s. a. m. d.).

Sub acest aspect, este gresit considerentul primei instante in sensul ca fisa postului intimatei stipuleaza o  activitati specifice, aflate in stransa legatura cu activitatea comerciala desfasurata de catre F. .

Atributiile de serviciu evocate de catre judecatorul fondului (intocmirea, revizuirea si respectarea ROI, R., CCM, asigurarea bunei functionari a sistemului de management al calitatii) nu pot fi privite drept specifice obiectului de activitate al societatii, ci dimpotriva, sunt atributii comune, normale, care se intalnesc in mod firesc in fisa postului de director resurse umane, fara a exista nici o legatura cu activitatea comerciala a societatii.

Altfel spus, activitatile respective nu sunt legate de concurenta pe piata intre diferiti angajatori ci, in mod firesc, sunt lasate in sarcina directorilor de resurse umane ale angajatorilor, care activeaza in acelasi domeniu sau chiar in domenii de activitate distincte, neconcurente.

Prin urmare, activitatea de director de resurse umane nu este una susceptibila de fapte sau de acte neconcurentiale, fiind exclus din punct de vedere logic ca o astfel de persoana sa poata aduce atingere in vreun fel activitatii de comert cu produse farmaceutice. O consecinta fireasca a acestui aspect este, in concordanta de altfel cu cerintele Codului Muncii de individualizare exacta a activitatilor ce reprezinta acte de concurenta, ca si o clauza de neconcurenta opusa unui astfel de angajat este intrutotul sterila, fara capacitatea de a produce, in mod logic, efecte.

In acelasi sens este si practica judecatoreasca precum si doctrina in materie care, analizand eficacitatea clauzelor de neconcurenta ce fac o simpla trimitere la fisa postului, fara a stipula in mod concret activitatile interzise fostului salariat, a statuat cele ce urmeaza:

„Este adevarat ca in cuprinsul actului aditional se face referire la activitati concurentiale prin care s-ar intelege „activitati comerciale desfasurate direct sau prin interpusi sau in afara orelor de program de catre angajat si care sunt de aceeasi natura cu activitatile comerciale desfasurate de catre angajator”, dar aceasta descriere in nici un caz nu da satisfactie cerintelor imperative ale dispozitiilor art. 21 alin. (1) art. 279 , care cer o descriere concreta ale activitatilor interzise.

De altfel, este de observat ca, trecand in revista toate activitatile comerciale pe care paratul le desfasura la angajator, potrivit fisei postului se va constata ca sunt o  activitati de specific comercial care nu pot constitui in nici o imprejurare activitati concurente, fiind activitati comune oricaror domenii de activitate, chiar neconcurenta, astfel ca daca s-ar accepta cererea reclamantei, in mod clar s-ar aduce atingere principiului libertatii muncii.

Asadar, simpla trimitere in actul aditional la activitatile comerciale desfasurate de parat, potrivit fisei postului, nu suplinesc cerinta descrierii activitatilor interzise pentru a fi eficienta clauza de concurenta, astfel ca cererea reclamantei trebuia privita ca nefondata.”

Cu privire la aria geografica in care subzista obligatia de neconcurenta, judecatorul fondului apreciaza in mod gresit in sensul validitatii unei clauze de neconcurenta care se refera la intreg teritoriul Romaniei.

S-a ignorat astfel cerinta prevazuta de textul de lege citat, care prevede expres identificarea ariei geografice in care fostul salariat se poate afla intr-o reala competitie cu fostul angajator.

Asa cum s-a aratat in prima instanta, o eventuala eficacitate a clauzei de neconcurenta ar fi insemnat ca intimata nu s-ar fi putut incadra in munca la niciun potential angajator de pe teritoriul Romaniei, care este concurent de piata cu F. .

A se acorda eficienta juridica acestei clauze extinse pe tot teritoriul Romaniei, ar echivala cu interzicerea exercitarii profesiei intimatei in mod absolut si fara nicio legatura cu evitarea elementului de concurenta avut in vedere de dispozitiile art. 21 alin. (2) art. 279 .

In plus, in situatia ipotetica a extinderii obligatiei de neconcurenta la intreg teritoriul Romaniei, s-ar incalca dispozitiile art. 23 alin. (1) art. 279 , ce prevad ca: „Clauza de neconcurenta nu poate avea ca efect interzicerea in mod absolut a exercitarii profesiei salariatului sau a specializarii pe care o detine.”

Practica judecatoreasca a consacrat aceasta aparare, retinandu-se ca: „concluzia ce se desprinde din modul in care a fost redactata clauza de neconcurenta analizata, este aceea ca, prin incalcarea prevederilor imperative ale art. 21 art. 279 pe durata a doi ani ulteriori incetarii raporturilor de munca, reclamantul nu putea desfasura pe intreg teritoriul Romaniei, direct sau indirect, individual sau ca salariat, colaborator, director, administrator, asociat, actionar, finantator, consilier; partener, investitor sau in orice alta calitate, activitati sau servicii concurente celor desfasurate de parata.

Asa cum s-a aratat anterior, clauza a fost conceputa de parti generic, prin extinderea interdictiei, contrar dispozitiilor art. 23 art. 279 , la intreg teritoriul Romaniei si la toti potentialii angajatori, context in care s-a apreciat ca, inca de la inceput clauza de neconcurenta a fost lipsita de eficacitate, nefiind apta sa produca efectele urmarite.”

Tinand seama de modul generic in care a fost conceputa clauza de neconcurenta, care omite sa identifice activitatile concurente concrete interzise intimatei si care, potrivit textului sau, ar fi trebuit sa extinda respectiva interdictie la intreg teritoriul Romaniei, se desprinde concluzia ca, de la bun inceput, aceasta a fost lipsita de orice efect.

Nefiind comunicata prin intermediul executorului judecatoresc, notificarea de plata din data de 04.08.2010 nu are drept efect punerea in intarziere a F. .

Asa cum s-a aratat judecatorului fondului, intimata a expediat notificarea din data de 04.08.2010 prin posta, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.

In raport de momentul incheierii contractului individual de munca in discutie, precum si de momentul comunicarii notificarii respective, legea civila de drept substantial aplicabila este Codul civil de la 1864.

Dispozitiile art. 1. 079 Codul civil de la 1864 prevad ca „Daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intarziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.”

Potrivit dispozitiilor mentionate, punerea in intarziere a debitorului se putea efectua in doua modalitati alternative, fie printr-o notificare scrisa transmisa de creditor debitorului sau prin intermediul unui executor judecatoresc, fie printr-o cerere de chemare in judecata formulata de catre creditor, prin care se solicita obligarea debitorului la executarea obligatiei asumate.

Literatura juridica a impartasit acest punct de vedere, statuand ca „Punerea in intarziere consta intr-o manifestare de vointa din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligatiei de catre debitor. Ea se poate face in urmatoarele forme:

1. notificare prin intermediul executorilor judecatoresti (art. 1. 079 C. civ.); ea consta in cererea formala (somatia adresata debitorului sa execute);

2. cererea de chemare in judecata a debitorului, prin care se pretinde executarea obligatiei pe calea actiunii in justitie.

Se observa ca prin aceste formalitati creditorul recurge la forta coercitiva a statului - mult mai energic in cel de-al doilea caz - spre a-si valorifica dreptul subiectiv”.

Analizand textul citat, tinand seama si de orientarile literaturii de specialitate, se observa ca simpla notificare scrisa transmisa prin posta nu poate conduce la punerea in intarziere a eventualului debitor, in masura in care nu este indeplinita formalitatea transmiterii prin intermediul unui executor judecatoresc.

Aceasta aparare este inlaturata de catre prima instanta, care omite sa prezinte orice argumente in acest sens.

In concluzie, datorita neindeplinirii formalitatii de comunicare prin intermediul executorului judecatoresc, notificarea din data de 04.08.2010 nu a avut drept semnificatie juridica punerea in intarziere a F. .

Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma criticilor invocate si tinand seama de dispozitiile art. 3041 C. pr. civ., Curtea retine urmatoarele:

motiv de recurs formulat, recurenta critica sentinta atacata fata de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila sustinand ca este nelegala, pe considerentul ca prima instanta a interpretat gresit legea.

In limitele acestui motiv de recurs, Curtea noteaza ca o hotarare este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci cand nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci cand interpreteaza gresit norma juridica aplicabila.

Prin urmare, instanta ar fi culpabila cand ignora o lege in vigoare la data judecatii sau cand recurge la texte de lege aplicabile litigiului le da o gresita interpretare.

Ori, recurentul pretinde ca, clauza neconcurenta este lipsita de eficacitate juridica, pe de o parte pentru faptul ca perceptia reala a partilor in conflict a fost intotdeauna in sensul ineficacitatii acesteia, inserarea sa fiind doar rezultatul unei erori materiale si, pe de alta parte, dat fiind ca nu prevede anumite mentiuni obligatorii prevazute de dispozitiile art. 21 alin. 2 art. 279 .

Sub acest aspect, Curtea constata ca dispozitiile art. 21 alin. (2) din art. 279 stipuleaza urmatoarele: Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul.

Intr-adevar, clauza de neconcurenta este prevazuta in contractul individual de munca al intimatei …

Fata de aceasta imprejurare, nu poate fi primita sustinerea recurentei in sensul ca, perceptia reala a partilor in conflict a fost intotdeauna in sensul ineficacitatii clauzei de neconcurenta, inserarea sa este doar rezultatul unei erori materiale cata vreme aceasta eroare nu a fost indreptata in timpul derularii raporturilor de munca existente intre parti.

De asemenea, se constata ca, respectiva clauza a facut obiectul unui act juridic bilateral (fisa postului intimatei aflata la fila … dosar fond), caruia ii sunt aplicabile dispozitiile art. 969 Cod civil, potrivit carora „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”.

Fiind o conventie valabil incheiata si avand in vedere dispozitiile art. 20-24 din art. 279 , aceasta nu putea fi revocata decat prin acordul de vointa comun al celor doua parti contractante (mutus conssensus, mutus dissensus).

Insa, in speta de fata nu a existat acest acord de vointa al partilor materializat intr-un inscris si nu exista nici alte dispozitii legale care sa permita revocarea unilaterala a conventiei ori ineficacitatea clauzei datorita asa-zisei perceptii reale a ambelor parti in conflict ca intimata nu este tinuta de obligatia de neconcurenta.

Asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, o altfel de interpretare ar insemna a permite recurnetei-parate sa se exonereze de obligatia de despagubire ce-i revine in temeiul unei astfel de clauze prin invocarea propriei culpe, ceea ce ar constitui o incalcare a principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

De altfel, nici atitudinea recurentei-parate de a nu solicita intimatei informatii cu privire la respectarea sau nu a incalcarii obligatiei de neconcurenta nu poate atrage ineficacitatea acesteia.

Cu privire la punerea in intarziere a F. se sustine ca, pentru a produce efecte, notificarea de plata din data de 04.08.2010 trebuia comunicata prin intermediul executorului judecatoresc.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece, asa cum arata chiar recurenta-parata potrivit art. 1079 din Codul civil: daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intarziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau. Debitorul este de drept in intarziere: 1). in cazurile anume determinate de lege; 2). cand s-a contractat expres ca debitorul va fi in intarziere la implinirea termenului, fara a fi necesitatea de notificare; 3). cand obligatia nu putea fi indeplinita decat in un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca.

In primul rand, se retine ca intimata-reclamanta prin notificarea transmisa recurentei-parate la data de 04.08.2010 a solicitat, pe cale amiabila, executarea clauzei de neconcurenta asa cum a fost stabilita in contractul individual de munca inregistrat sub nr. 465/II/IV/15.04.2009 alin. L pct. 3.

In al doilea rand, cererea de chemare in judecata a fost inregistrata pe rolul primei instante la data de 29.08.2012, dupa doi ani de la comunicarea notificarii, timp in care societatea angajatoare avea posibilitatea executarii clauzei contractuale pe cale amiabila.

Fata de aceasta imprejurare, in mod corect a retinut prima instanta ca, prin notificarea din data de 04.08.2010 recurenta-parata a fost pusa in intarziere cu privire la obligatiile contractuale.

Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, prin raportare la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat, prima instanta pronuntand sentinta atacata cu aplicarea si interpretarea corecta a actului juridic dedus judecatii si normelor de drept incidente in cauza.

In temeiul art. 273 alin. 3 Cod procedura civila, recurenta-parata va fi obligata la plata catre intimata a sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata micsorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta > impotriva sentintei civile nr. 641 din data de 20.03.2013 pronuntate de Tribunalul I. - Sectia Civila, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimata M. M.