Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bistrita Nasaud sub nr.1721/112/2009, reclamantul GG a chemat in judecata parata SC L.SRL Bistrita solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei totale de 5150 lei reprezentand drepturi salariale, astfel:

 2600 lei drepturi salariale pe anul 2007; 600 lei reprezentand salariul pe perioada 1-8 iulie 20008, 1200 lei reprezentand c/valoarea sumei aferente concediului de odihna pentru anul 2007 si 750 lei c/valoarea sumei aferenta concediul de odihna pentru anul 2008; sa dispuna ca parata sa procedeze la comunicarea catre reclamant a deciziei de concediere, in cazul in care acest document s-a intocmit;obligarea paratei la plata sumei reprezentand valoarea salariului mediu pe perioada 1.09.2008 – 22.03.2009 – data eliberarii carnetului de munca, suma reprezentand daune morale pentru prejudiciul cauzat precum si cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca a fost angajatul societatii parate pe post de conducator auto iar la data concedierii parata nu i-a achitat toate drepturile salariale la care era indreptatit.
In drept au fost invocate dispozitiile art.16, 269 alin.1, 281 si 287 din codul muncii.
La termenul de judecata din data de 19.08.2009 Tribunalul Bistrita Nasaud a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale de solutionare a cauzei in conformitate cu dispozitiile art.284 alin.2 codul muncii, vazand domiciliul reclamantului, in baza art.137 si 158 art. 279 , prin sentinta civila nr.351/F/2009 din data de 8.10.2009 a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.10.2009.
La termenul de judecata din data de 24 iunie 2010, reclamantul si-a precizat actiunea solicitand obligarea paratei la plata dobanzii legale de la data introducerii actiunii, aratand ca pentru anul 2007 a solicitat suma de 2600 lei motivat de faptul ca in lunile octombrie, noiembrie, decembrie parata i-a platit doar suma de 400 lei lunar ramanand un rest de 800 lei, iar in luna septembrie parata i-a platit suma de 1000 lei, ramanand un rest de 200 lei, suma solicitata pentru fiecare zi lucratoare in perioada respectiva fiind de 40 lei.
Pentru drepturile salariale pe anul 2008 a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 600 lei, respectiv 75 lei pentru fiecare zi de munca in perioada 1-8 iulie. De asemenea pentru concediul de odihna pe anul 2007 solicita reclamantul plata sumei de 1200 lei avand in vedere prevederile art.145 din codul muncii, iar pentru anul 2008 solicita plata sumei de 750 lei avand in vedere ca a lucrat la societate aproximativ jumatate de an, respectiv jumatate din suma de 1500 lei care reprezenta salariul efectiv incasat.
In sustinerea actiunii reclamantul s-a folosit de proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata cu motivarea ca sumele solicitate de reclamant exced celor stabilite prin contract, o alta intelegere diferita decat cea din conventie nu poate fi obiectul litigiului de fata. Considera ca intelegerea suplimentara de care se prevaleaza reclamantul nu a fost dovedita in cauza.
In dovedirea actiunii parata s-a folosit de proba cu inscrisuri si martori.
Prin sentinta nr. 202 din 31 ianuarie 2011 Tribunalul Suceava – Sectia civila – a admis in parte actiunea avand ca obiect „drepturi banesti” privind pe reclamantul GG in contradictoriu cu parata SC. L.SRL Bistrita; a obligat  parata sa-i achite reclamantului contravaloarea indemnizatiei pentru concediu de odihna aferenta anilor 2007 si 2008, proportional cu perioada lucrata; a respins cererea reclamantului privind plata diferentelor de drepturi salariale si cea privind daunele morale ca nefondata si a obligat parata sa plateasca reclamantului 900 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca, reclamantul a fost salariatul paratei in functia de conducator auto incepand cu data de 1.11.2006.
Conform contractului individual de munca partile au negociat un salariu lunar de 400 lei, majorat ulterior la suma de 528 lei (decizia nr.1/1.02.2007) si un concediu anual de odihna de 21 zile lucratoare.
Relatiile de munca dintre parti au incetat la data de 1.08.2008, in temeiul dispozitiilor art.55 lit.b din art. 279 .
Conform recunoasterii reclamantului, statelor de plata depuse la dosar nesemnate de reclamant dar insusite de catre acesta, declaratiile martorilor, reclamantul a incasat lunar salariul negociat cu parata.
Acesta invoca insa faptul ca ar fi avut o intelegere cu acesta din urma, nematerializata intr-un inscris, prin care ar fi stabilit un salariu mai mare, respectiv 1200 lei in anul 2007 si 1500 lei in anul 2008.
Contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un raport juridic de munca. In aceasta conventie negociata si liber consimtita sunt prevazute, in limitele stabilite de legislatie si contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raporturilor de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile partilor.
Stabilirea salariului se face prin negocieri individuale intre salariat si angajator iar potrivit dispozitiilor art.163 din codul muncii, plata salariului se dovedeste cu statele de plata precum si orice alte documente care atesta efectuarea platii catre salariat.
In speta, partile au procedat ca atare, iar sustinerea reclamantului ca salariul negociat a fost altul nu poate fi retinuta nefiind dovedita prin mijloace de proba admise de lege, declaratiile de martori fiind irelevante in acest context.
In ceea ce priveste acordarea concediului de odihna si plata indemnizatiei aferente prin nici un mijloc de proba parata nu a facut dovada ca reclamantul a beneficiat de aceste drepturi, or, potrivit dispozitiilor art.287 din art. 279 , sarcina probei in litigiile de munca revine angajatorului.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.139 raportat la art.40 alin.2 din art. 279 , instanta a admis acest capat de cerere si a obligat  pe parata la compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat de catre reclamant, proportional cu perioada lucrata, in conditiile dispozitiilor art.141 alin.4 din art. 279 .
Prin nici un mijloc de proba insa, reclamantul nu a facut dovada ca a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca parata nu i-a eliberat carnetul de munca la data incetarii raporturilor de munca.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul GG criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului a aratat in esenta ca, in mod gresit instanta de fond i-a acordat doar contravaloarea indemnizatiei pentru concediu de odihna aferenta anilor 2007 si 2008, respingand  cererea privind plata diferentelor de drepturi salariale  si cea privind daunele morale. A cerut desfiintarea sentintei instantei de fond si obligarea paratei la plata salariului cuvenit pentru munca desfasurata in perioada precizata, cu dobanzile aferente pana la data platii, plata daunelor morale si plata cheltuielilor de judecata care nu au fost acordate integral, conform chitantelor. Prin neplata salariului i-a fost afectata siguranta materiala si i-au fost produse suferinte psihice, astfel ca se impunea admiterea actiunii si sub aspectul cererii de daune morale, in concordanta cu disp. art. 269 C.Muncii.
Analizand hotararea recurata, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, precum si a motivelor invocate in recurs, ce vizeaza disp. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele :
          Privitor la plata diferentelor de drepturi salariale, observa Curtea ca, reclamantul   a fost salariatul paratei, in functia de conducator auto, incepand cu data de 1.11.2006, avand incheiat contract individual de munca nr. 201650 din 13.11.2006.
Potrivit acestui contract (aflat la fila 56 dosar fond) partile au negociat un salariu lunar de 400 lei, care a cunoscut ulterior o majorare, la 528 lei, si un concediu de odihna de 21 zile lucratoare.
Din probatoriul administrat in cauza in cauza, respectiv: statele de plata si declaratiile martorilor rezulta ca reclamantul si-a incasat lunar salariul negociat prin contractul individual de munca.
Reclamantul pretinde insa ca, printr-o intelegere nematerializata intr-un inscris, ar fi stabilit un salariu mai mare, respectiv de 1200 lei in anul 2007 si 1500 lei in anul 2008.
In concordanta cu disp. art. 16 al. 1, 2 art. 279 „ Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor in forma scrisa …   .
In situatia in care contractul de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate  prin orice mijloc de proba”.
In speta de fata, asa cum s-a aratat mai sus,  partile au incheiat contractul individual de munca in forma scrisa astfel ca, proba cu  martori pentru dovedirea elementelor contractului este potrivit art. 1191 C.Civ. inadmisibila, asa cum corect a retinut si instanta de fond.
Orice modificare a unui element al contractului individual de munca ar fi trebuit reflectat intr-un  act aditional la acesta, ceea ce in speta nu se regaseste.
Prin urmare critica privind neacordarea diferentelor salariale pentru anii 2007, 2008 nu poate fi primita.
Fata de cea de-a doua critica  privind daunele morale, Curtea retine ca aceste despagubiri - reparatii banesti au fost solicitate pentru acoperirea prejudiciului moral suferit ca urmare a refuzului paratei de a elibera reclamantului carnetul de munca la data incetarii raporturilor de munca.
Dauna morala a fost denumita in doctrina dreptului ca fiind „ orice atingere adusa uneia din prerogativele care constituie atributul personalitatii umane”, sau „ prejudiciul care rezulta dintr-o atingere adusa intereselor personale si care se manifesta prin suferinta fizica sau morala pe care o resimte o persoana”.
Or, in speta, reclamantul nu a dovedit si nici nu a aratat care a fost suferinta fizica sau psihica pe care a incercat-o urmare  a atitudinii paratei de refuz de a restitui carnetul de munca la incetarea raporturilor de munca.
Nu s-a specificat ce atribut al personalitatii sale a fost lezat prin refuzul paratei, astfel spus nu s-a  facut dovada unui prejudiciu moral.
Cat priveste imposibilitatea incadrarii in munca la un alt angajator, asa cum a retinut si instanta de fond, incadrarea in munca nu este conditionata de existenta cartii de munca.
Prin urmare in mod legal si temeinic a fost respinsa cererea de acordare a daunelor morale formulata de reclamant, iar criticile din recurs vizand acest aspect apar neintemeiate.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 al. 1 Cod procedura civila, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.