• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Raporturi de munca sau raporturi de locatiune a muncii si serviciului

Hotararea nr. 463 din 11.07.2008
Pronuntata de Curtea de Apel Iasi

Conform dispozitiilor art.16 alin. 2 din Codul muncii, in situatia in care un contract individual de munca nu imbraca forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe perioada nedeterminata, iar prestatiile efectuate pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

Prin sentinta civila nr.187 din 13.02.2008, pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr.6000/99/2007, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta B.M. in contradictoriu cu parata A.P.P.T.17 B-T si, in consecinta, a fost obligata parata sa incheie cu reclamanta contract individual de munca pentru perioada 01.01.2005 – 01.06.2007, cu urmatoarele elemente: durata timpului de lucru – 8 ore pe zi, salariul minim pe economie, functia – administrator casier.
A fost obligata parata sa achite reclamantei suma de 7302 lei, reprezentand diferenta drepturi salariale restante aferente perioadei 01.01.2005 – 01.06.2007.
A fost obligata parata sa intocmeasca reclamantei fisa postului.
A fost respinsa cererea reclamantei de obligare a paratei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale si morale.
A fost respins capatul de cerere formulat de reclamanta avand ca obiect constatarea caracterului de contract de munca al conventiei civile de prestari servicii incheiate intre parti.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 6000/99/30.07.2007, reclamanta B.M. a chemat in judecata pe parata A.P.P.T. 17 B.-T., solicitand sa se constate caracterul de contract de munca al conventiei incheiate de parti si sa se stabileasca situatia de fapt si de drept a tuturor drepturilor salariale de la momentul inceperii raporturilor juridice. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata integrala, cu toate indexarile si majorarile prevazute de lege, a drepturilor salariale, la intocmirea fisei postului si plata cheltuielilor de judecata.
Incepand cu data de 01.04.2003, reclamanta B.M. a fost salariata paratei A.P.P.T.17 B-T pe postul de administrator trezorier, conform contractului individual de munca inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi sub nr. 52456/07.04.2003. Din cuprinsul acestui contract rezulta ca durata timpului de lucru a fost stabilita de parti la 3 ore pe zi, respectiv 15 ore pe saptamana, iar salariul lunar de 1.980.000 lei. Prin decizia nr. 212/12.08.2003 reclamantei i-a fost stabilit un salariu brut de 2.300.000 lei incepand cu luna august 2003.
La data de 01.01.2005 contractul individual de munca al reclamantei, inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi sub nr. 52456/07.04.2003, a incetat in baza dispozitiilor art. 55 lit. b Codul muncii, prin acordul partilor, fiind emisa in acest sens de catre parata decizia nr. 1/05.02.2005.
Potrivit dispozitiilor art. 16 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, obligatia de incheiere a contractului in forma scrisa revenind angajatorului. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice mijloc de proba.
Or, in speta, s-a retinut de catre instanta ca, desi contractul individual de munca a incetat incepand cu data de 01.01.2005, intre parti au continuat sa existe raporturi de munca si ulterior acestei date. Acest aspect nu a fost, de altfel, contestat de catre parti si rezulta atat din statele de plata depuse la dosar pentru perioada ianuarie 2005 – iulie 2007, cat si din alte inscrisuri precum adresa nr. 07/06.04.2005 emisa de parata din cuprinsul careia rezulta ca s-a luat decizia ca, incepand cu data de 01.01.2005, reclamanta sa fie angajata cu conventie civila.
La dosarul cauzei a fost depusa o conventie civila de prestari servicii incheiata intre reclamanta B.M. si parata A.P.P.T.17 B-T. Din cuprinsul acestei conventii rezulta ca reclamanta urma sa presteze in folosul paratei activitatea de administrator–casier, contravaloarea stabilita pentru pret fiind de 2.300.000 lei pe luna.
De asemenea, din cuprinsul statelor de plata depuse la dosar rezulta ca reclamanta a continuat sa fie angajata paratei dupa data de 01.01.2005 pe postul de administrator, avand un salariu in suma de 230 lei in perioada ianuarie 2005 – octombrie 2005 si in suma de 246,5 lei in perioada noiembrie 2005 – iulie 2007. In consecinta, fata de probele administrate in cauza, s-a retinut de catre instanta ca in perioada 01.01.2005 – 01.06.2007 intre parti au existat raporturi de munca, reclamanta fiind angajata paratei pe postul de administrator casier. In ceea ce priveste durata timpului de lucru, s-a retinut de catre instanta ca potrivit dispozitiilor art. 102 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de munca cu timp partial trebuie sa cuprinda, in afara elementelor prevazute la art. 17 alin. 2, si urmatoarele elemente: durata muncii si repartizarea programului de lucru, conditiile in care se poate modifica programul de lucru, interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarea consecintelor acestora. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, in situatia in care intr-un contract de munca cu timp partial nu sunt precizate elementele prevazute la alin. 1, contractul se considera a fi incheiat pentru norma intreaga.
Or, in speta, s-a retinut de catre instanta ca intre parti nu a fost incheiat un contract scris in care sa se precizeze in mod expres timpul de lucru. De asemenea, nici din cuprinsul conventiei de prestari servicii incheiate de parti nu rezulta ca acestea ar fi convenit ca timpul de lucru sa fie mai mic de 8 ore pe zi. In consecinta, avand in vedere dispozitiile art. 102 Codul muncii, instanta a retinut ca durata timpului de lucru al reclamantei a fost de 8 ore pe zi. Cat priveste sustinerile paratei referitoare la faptul ca reclamanta nu putea sa aiba contract de munca cu norma intreaga, intrucat mai avea un astfel de contract cu o alta A.P.P.T.17 B-T, instanta a retinut ca acestea sunt neintemeiate, neexistand nici o prevedere legala care sa interzica incheierea a doua contracte individuale de munca cu norma intreaga.
In ceea ce priveste salariul, ca element al contractului de munca, s-a retinut de catre instanta ca, potrivit dispozitiilor art. 159 alin. 2 Codul muncii, angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza sub salariul de baza minim brut orar pe tara. Fata de aceste dispozitii legale, s-a retinut de catre instanta ca pe perioada 01.01.2005 – 01.06.2007 reclamanta trebuia sa beneficieze de salariul minim pe economie.
Or, din cuprinsul statelor de plata rezulta ca reclamanta a avut un salariu in suma de 230 lei in perioada ianuarie 2005 – octombrie 2005 si in suma de 246,5 lei in perioada noiembrie 2005 – iulie 2007. Astfel, s-a constatat ca in mod nelegal, parata i-a stabilit reclamantei un salariu inferior salariului minim pe economie pentru aceasta perioada.
Potrivit H.G. nr. 2346/2004, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost de 3.100.000 lei lunar. Incepand cu data de 1 ianuarie 2006, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata s-a stabilit la 330 lei (RON) lunar, iar pe anul 2007, salariul minim brut pe economie, stabilit prin contractul colectiv de munca la nivel national, a fost de 440 lei pe luna.
In cauza a fost efectuata o expertiza contabila avand ca obiectiv stabilirea diferentelor de drepturi salariale dintre salariul minim pe economie si sumele efectiv incasate de reclamanta. Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca reclamantei, luand in considerare si coeficientul de ierarhizare de 1,2 aferent gradului de pregatire profesionala, i se cuvenea un salariu lunar de 372 lei pentru anul 2005, de 396 lei pe luna pentru anul 2006 si de 528 lei pe luna pentru anul 2007.
Avand in vedere faptul ca reclamanta, in perioada 01.01.2005 – 01.06.2007, a incasat un salariu lunar mai mic decat salariul minim pe economie cuvenit, instanta a constatat ca este intemeiat capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei dintre drepturile salariale efectiv incasate si drepturile salariale cuvenite. Cat priveste cuantumul acestor diferente de drepturilor salariale, instanta a retinut ca acesta este in suma de 7302 lei, fiind determinat ca diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate in perioada 01.01.2005 – 01.06.2007 si cele care i s-ar fi cuvenit daca ar fi beneficiat de salariul minim pe economie.
S-a mai retinut de catre instanta ca este intemeiat si capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la intocmirea fisei postului, avand in vedere dispozitiile art. 39 alin. 2 lit. a Codul muncii potrivit carora salariatul are obligatia de a indeplini obligatiile ce ii revin conform fisei postului.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale si morale, instanta a retinut ca acesta este neintemeiat, in cauza nefiind facuta dovada prejudiciului material sau moral suferit de catre reclamanta.
S-a mai retinut de catre instanta ca, potrivit dispozitiilor art. 17 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de munca trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu anumite elemente, printre care si data de la care incepe sa isi produca efecte, durata normala a muncii, perioada pe care este incheiat contractul, conditiile de acordare a preavizului si durata acestuia. Or, instanta a constatat ca inscrisul intitulat „conventie civila de prestari servicii” nu cuprinde elementele prevazute in mod obligatoriu de dispozitiile art. 17 alin. 2 si 3 Codul muncii, astfel incat cererea reclamantei avand ca obiect constatarea caracterului de contract de munca al conventiei al conventiei civile de prestari servicii incheiate intre parti este neintemeiata.
Raportat tuturor considerentelor expuse, instanta a constatat ca este intemeiata in parte actiunea formulata de reclamanta B.M. in contradictoriu cu parata A.P.P.T.17 B-T.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata A.P.P.T. 17 B-T., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A sustinut recurenta ca motivarea hotararii instantei de fond este contradictorie, in sensul ca, desi s-a retinut inexistenta unui contract de munca incheiat in forma scrisa, instanta a constatat ca intre parti au existat raporturi de munca si in perioada 01.01.2005 – 01.06.2007. Pe de alta parte, instanta a retinut ca in cuprinsul conventiei civile scrise – care nu poate fi asimilata contractului de munca – nu se mentioneaza un program de lucru mai mic de 8 ore, astfel ca s-a facut aplicarea dispozitiilor art.102 Codul muncii.
A mai aratat recurenta ca, desi nu a contestat existenta raporturilor de munca cu reclamanta, din probele administrate (interogatoriu, state plata) s-a dovedit imprejurarea ca reclamanta a lucrat un numar de 2 ore zilnic. De altfel, aceasta era angajata cu contract de munca de 8 ore zilnic la o alta persoana juridica, imprejurare care nu i-ar fi permis fizic sa presteze acelasi timp normal de munca zilnic si in beneficiul A.P.P.T.17 B-T.
Ca atare, solicita admiterea recursului si modificarea sentintei primei instante in sensul mentinerii doar a obligatiei de a incheia cu reclamanta contract de munca pe timp partial – 2 ore/zi.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.3041 C.pr.civ., insa dezvoltarea motivelor de recurs face posibila incadrarea lor in prevederile art.304 pct.7, 8, 9 C.pr.civ..
Intimata a formulat intampinare, prin care solicita respingerea recursului, considerand ca in mod corect instanta de fond a dat eficienta prevederilor art.102 alin.1 Codul muncii.
In recurs au fost depuse inscrisuri: foi colective de prezenta pe perioada in discutie, in care reclamanta-intimata apare cu un numar de 2 ore/zi, procese-verbale ale A.P.P.T.17 B-T din 2.02.2005, 29.03.2003, 14.03.2003 si 1.10.2005, adresa nr.45/26.05.2007 comunicata instantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constata ca recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel, in art.6-9 din O.G. 85/2001 sunt reglementate conditiile de incadrare a personalului asociatiilor de proprietari, iar prin Normele metodologice de aplicare a acestei ordonante, aprobate prin H.G. 400/2003 (publicata in M.O. nr.311/8.05.2003) sunt dezvoltate dispozitiile mentionate.
In esenta, se prevede ca persoanele fizice care asigura administrarea sau activitatea de management a proprietatii pot fi angajate fie prin contracte individuale de munca, fie prin conventie civila de prestari servicii, in functie de hotararea adunarii generale a proprietarilor.
Avand in vedere faptul ca in aceste Norme nu se face nici o discutie referitoare la durata medie de prestare a muncii de catre administrator/casier si tinand seama de imprejurarea ca modificarile aduse Normelor metodologice sunt ulterioare datei de intrare in vigoare a actualului Cod al muncii, conventiile civile pot fi utilizate indiferent de durata activitatii celor in cauza, in functie de hotararea Adunarii generale a proprietarilor.
Este indiscutabil ca toate aceste conventii de prestari servicii au natura juridica a unor contracte civile, mai precis contracte de locatiune a muncii si a serviciului (art.1410-1413 C.civ.).
Ca orice alte contracte, ele reprezinta legea partilor, prin aplicarea principiului libertatii contractuale.
Desi ambele sunt modalitati de prestare a muncii, avand acelasi obiect – prestarea unei munci de catre persoana fizica (angajat) si remunerarea (salarizarea) acestei munci de catre beneficiar (angajator) -, intre conventiile civile si contractele de munca exista si deosebiri.
Astfel, conventiile civile nu confera calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecintele ce decurg de aici: el nu beneficiaza de salariu, ci de pret (remuneratie, in speta), activitatea desfasurata nu constituie vechime in munca, iar raspunderea sa fata de beneficiar este civila (si nu disciplinara), etc.
Ori, in speta, reclamanta B.M. a avut incheiat cu A.P.P.T. 17 B-C. contract individual de munca in perioada 01.04.2003 – 01.01.2005, ce a incetat prin acordul partilor.
La data de 01.01.2005, intre parti a fost incheiata o conventie civila, prin care reclamanta s-a angajat sa presteze activitatea de administrator-casier pentru pretul de 2.300.000 lei (ROL) pe luna.
In atare conditii, este indubitabil ca reclamanta nu a fost in eroare la incheierea conventiei civile, pe care a semnat-o si a recunoscut-o pe tot parcursul procesului.
Dimpotriva, din probele administrate rezulta ca parata, prin reprezentantul sau, a fost in eroare la incheierea conventiei, considerand ca aceasta produce aceleasi efecte juridice ca si un contract de munca cu timp partial.
Din cuprinsul conventiei de prestari servicii – ce reprezinta legea partilor, conform art.969 C.civ. – rezulta si modalitatile de incetare: 1. prin acordul scris al partilor si 2. la terminarea lucrarii.
Ori, nici una din parti nu a invocat incetarea conventiei si nici nu a denuntat-o, reclamanta solicitand prin actiune doar constatarea caracterului acesteia de contract de munca.
Aceasta constatare ar echivala cu existenta unei erori asupra naturii juridice a actului, care, asa cum s-a aratat anterior, nu poate fi retinuta.
Instanta de fond a constatat ca inscrisul intitulat „conventie civila de prestari servicii” nu cuprinde elementele obligatorii prevazute de art.17 alin.2 si 3 Codul muncii, astfel incat a considerat ca cererea reclamantei avand ca obiect constatarea caracterului de contract de munca al conventiei civile de prestari servicii incheiate intre parti este neintemeiata.
Pe de alta parte, instanta a inlaturat acest act juridic, stabilind ca intre parti au avut loc raporturi de munca si, in lipsa elementelor prevazute de art.102 alin.1 Codul muncii, a aplicat prezumtia instituita de art.102 alin.2 Codul muncii, considerand ca intre parti s-a incheiat un contract de munca pentru o norma intreaga.
Rezulta, asadar, ca hotararea primei instante cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispozitiile art.304 pct.7 C.pr.civ..
De asemenea, instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii (respectiv conventia civila de prestari servicii), a aplicat gresit dispozitiile art.102 din Codul muncii, in detrimentul prevederilor art.969, 1410-1413 C.civ., cu referire la art.6-9 din O.G. 85/2001 si H.G. 400/2003.
Ca atare, sunt incidente in cauza si prevederile art.304 pct.8, 9 C.pr.civ..
Fata de toate considerentele expuse, se impunea ca prima instanta sa respinga in totalitate actiunea reclamantei, avand in vedere existenta conventiei civile de prestari servicii incheiata intre parti, care – nefiind desfiintata legal sau conventional – producea efecte depline intre partile contractante.
In consecinta, curtea de apel a admis recursul declarat de parata si, in conformitate cu dispozitiile art.312 C.pr.civ., a modificat in tot sentinta atacata, in sensul respingerii actiunii reclamantei.
Opinie separata
Analizand recursul formulat de parata A.P.P.T.17 B-T, prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., consider ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Intimata-reclamanta B.M. a incheiat cu recurenta contractul individual de munca pe durata nedeterminata, inregistrat la I.T.M. Iasi sub nr.52456/07.04.2003, fiind angajata in calitate de administrator-trezorier, incepand cu data de 01.04.2003.Acest contract a incetat, prin acordul partilor, la data de 01.01.2005.
Ulterior acestei date, astfel cum rezulta din statele de plata depuse la dosar si procesele-verbale ale sedintelor de comitet, reclamanta a continuat sa desfasoare aceeasi activitate, aceea de administrator, in cadrul A.P.P.T.17 B-T recurente.
In ceea ce priveste conventia civila de prestari servicii depusa la fila nr. 22 dosar de fond, se retine ca aceasta nu dovedeste ca intre parti ar fi existat, incepand cu data de 01.01.2005, raporturi de locatiune a muncii si a serviciului , reglementate de art.1410-1413 C.civ., avand in vedere ca aceasta nu precizeaza perioada pentru care a fost incheiata.
Astfel, in mod corect prima instanta a retinut ca intre parti au existat raporturi de munca si dupa data de 01.01.2005.
De altfel, prin intampinarea formulata la judecarea fondului cauzei, parata A.P.P.T.17 B-T a sustinut ca: „…in conformitate cu dispozitiile art.16 alin.1 raportat la art.17 alin.4 codul muncii, aceasta conventie este doar un act aditional la contractul individual de munca partiala al reclamantei prin care a fost modificat doar cuantumul salariului, in baza acordului partilor.”
O sustinere similara a recurentei se regaseste si in cererea de recurs: „ Este adevarat faptul ca nu am contestat existenta raporturilor de munca cu reclamanta pentru aceasta perioada,dar din probele administrate( raspunsul la interogator al reclamantei), statele de plata s-a dovedit imprejurarea ca reclamanta a lucrat pentru subscrisa un numar de doua ore zilnic.”
Intentia partilor ca prestarea muncii de administrator al A.P.P.T.17 B-T de catre intimata-reclamanta sa se faca in cadrul unor raporturi juridice de munca rezulta si din incheierea intre parti a unui nou contract de munca ( inregistrat sub nr. 331528/20.09.2007), incepand cu data de 01.06.2007.
Practic, prin cererea de recurs, A.P.P.T.17 B-T nu a contestat faptul ca intre parti ar fi existat raporturi juridice de munca in perioada 01.01.2005-10.06.2007, ci a solicitat doar modificarea sentintei primei instante , in sensul mentinerii obligatiei de a incheia cu reclamanta un contract de munca cu timp partial pentru 2 ore pe zi.
Potrivit disp.art.101 1 alin.2 Codul muncii, contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa si, in temeiul art.102 din acelasi cod, trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu durata muncii si repartizarea programului de lucru.
In situatia in care intr-un contract individual de munca cu timp partial nu sunt prevazute aceste elemente, potrivit disp.art.102 alin.2 Codul muncii, contractul se considera incheiat pentru norma intreaga.
Pentru aceste considerente, s-a opinat ca recursul formulat de catre A.P.P.T.17 B-T este nefondat.

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati

Mai multe despre:   contract individual de munca    drepturi salariale restante   


Sus ↑