Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 6719 din data de 29.06.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, în dosarul nr.xXX, a fost respinsa ca prescrisa cererea reclamantului cu privire la pretentiile aferente perioadei 01.01.2010 – avansul lunii noiembrie 2011; a fost respinsa cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul F_ national DE G_ A C_ P_ I_ M_ si MIJLOCII S.A. - IFN în contradictoriu cu pârâta G_ C__ E_, ca neîntemeiata; a fost obligat reclamantul la plata catre pârâta a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul de avocat). 

În considerentele hotarârii judecatoresti, instanta de fond a retinut ca pârâta este salariata reclamantului, fiind angajata cu contractul individual de munca nr. 130/01.06.2007 – f 9-10, având initial functia de arhivar.

De-a lungul timpului raportul de munca al pârâtei a fost modificat prin acordul partilor, fiind încheiate mai multe acte aditionale – f 11 si urm.
Au fost modificate astfel mai multe elemente esentiale ale raportului de munca, printre care functia,  locul de munca si salariul.
În urma unui control efectuat de Curtea de Conturi în anul 2012 s-a constatat ca, desi prin art. 26 din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010 si art. 40 alin. 1 lit. b din Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 nivelul cheltuielilor de personal/salariale a fost limitat la nivelul anului precedent, actualizat cu indicele de inflatie, reclamantul a efectuat cheltuieli de personal/salariale aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, peste cele facute în anii precedenti.

În baza Raportului de control cu nr xxxxx/14.12.2012 Curtea de Conturi a întocmit Decizia nr. 1/14.01.2013 – f 25 si urm. prin care, la pct. 2 a constatat nerespectarea prev. legale privind aprobarea si acordarea cheltuielilor de personal/salariale în perioada 2010-2011, iar la pct. 8 a impus conducerii reclamantului sa dispuna masuri pentru stabilirea diferentelor dintre cheltuielile de personal/salariale acordate salariatilor în perioada 2010-2011 si cele cuvenite, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestor potrivit legii, precum si regularizarea cu bugetul statului a sumelor virate în plus reprezentând impozit pe venitul salarial si contribu?ii datorate de angajat si angajator, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferente cuvenite bugetului de stat si virarea acestora pe destinatiile legale.
P_ executarea acestor dispozitii, în special a celor de la pct. 8, reclamantul a emis Nota înregistrata sub nr. xxxxx/17.11.2014 – f 21 prin care a stabilit diferentele totale dintre cheltuielile de personal/salarial acordate în anii 2010-2011 si cele cuvenite si modul de repartizarea a acestora pe salariati (prin aplicarea unor cote procentuale).

Dupa calcularea diferentelor apreciate ca platite în plus pârâtei, reclamantul a emis notificarea nr. xxxxx/14.11.2014 – f 19 cu privire la suma pretinsa pentru anul 2011 si nr. xxxxx/14.11.2014 – f 20 cu privire la suma pretinsa pentru anul 2010.
Chiar daca reclamantul a efectuat demersuri administrative de aducere la îndeplinire a obligatiilor impuse de Curtea de Conturi, acesta a contestat Decizia nr. 1/14.01.2013 la instanta de contencios administrativ.

Astfel, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti a fost înregistrata cauza cu nr. unic xX în care a  fost pronuntata sentinta civila nr. 3280/28.10.2013 modificata în recurs de Î.C.C.J. prin decizia civila nr. 1385/26.04.2016 prin care a admis recursul declarat de reclamantul din prezenta cauza si a admis în parte actiunea acestuia în sensul ca a anulat în parte Decizia nr. 1/14.01.2013 si încheierea nr. 34/28.03.2013 în ceea ce priveste masurile analizate la punctele 2, 3, 4 si 8 din încheiere.

În temeiul art. 256 C.mun., salariatul este obligat sa restituie angajatorului suma încasata nedatorat.
Fara a nega faptul ca este vorba de o prevedere speciala, tribunalul a apreciat ca regimul comun al Platii nedatorate este aplicabil si în cadrul conflictelor de munca, atâta timp cât legiuitorul nu a înteles decât sa enunte incidenta institutiei Platii nedatorate, fara a detalia conditiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plata nedatorata.

În consecinta, pentru plata nedatorata invocata în legislatia speciala trebuie verificate îndeplinirea conditiilor impuse de Codul civil, conform art. 278 art. 279 .
Astfel, prestatia trebuie sa fie efectuata cu titlu de plata, plata nu trebuie sa existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre parti, iar plata trebuie sa fi fost facuta din eroare. Practic, plata nedatorata presupune executarea de catre o persoana a unei obligatii la care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria cuiva.

În concluzie, pentru aceasta forma speciala de raspundere, singurele conditii necesare si cumulative care trebuie îndeplinite sunt existenta unei Plati catre salariat si caracterul nedatorat al acestei Plati, fiind irelevanta vinovatia sau nevinovatia salariatului în încasarea sumei. 
Este de observat si faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fara a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare facuta de o institutie abilitata în control financiar al institutiilor publice. 
În cauza, reclamantul îsi întemeiaza pretentiile exclusiv pe concluziile Curtii de Conturi care a analizat respectarea de catre angajator a prevederilor legale în materie de salarizare ajungând la concluzia ca acestea nu au fost respectate.

Analizând conditiile sus aratate, tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt îndeplinite în cauza.
Astfel, cu privire la existenta unei/unor Plati catre pârâta în cauza tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt probate.
În primul rând, tribunalul a retinut ca numai prin notele scrise depuse la dosar se releva natura drepturilor platite a caror restituire partiala se cere, respectiv aceea de prime.

Chiar daca prin întâmpinarile formulate în cauza nu se neaga primirea drepturilor solicitate, tribunalul nu poate aprecia aceasta conduita a pârâtei ca o recunoastere a Platii deoarece partea face referire exclusiv la salariu ca o contraprestatie pentru munca depusa de parte.
Se constata astfel ca reclamantul avea posibilitatea si obligatia (în temeiul art. 272 din Codul muncii , care prevede ca: „sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile în apararea sa pâna la prima zi de înfatisare”) de a face dovada faptului Platii.
În cauza, reclamantul a depus abia la ultimul termen de judecata, ca anexa la concluziile scrise, liste de plata a primelor platite în anii 2010-2011 si state de plata doar pentru anul 2011 nesemnate de niciuna dintre parti.

S-a constatat, astfel, ca acestea au doar valoarea unui început de dovada scrisa care nu se coroboreaza cu nicio alta proba administrata în cauza.

Tribunalul a retinut ca organul de control financiar – Curtea de Conturi nu face o analiza particulara a drepturilor primite de pârâta în cauza, astfel ca, constatarile personale ale inspectorilor nu completeaza înscrisurile sus mentionate.
Prin faptul ca legea reglementeaza expres natura probelor care fac proba platii salariilor solicitate, iar la dosar nu se afla depuse astfel de înscrisuri semnate de partea adversa careia sa-i fie astfel opusa semnatura sau extrase de cont care sa faca dovada efectiva a viramentului bancar, tribunalul retine ca reclamantul nu face dovada deplina a Platii drepturilor solicitate.
Cu privire la cea de-a doua conditie, respectiv caracterul nedatorat al sumelor pretinse, tribunalul a retinut ca reclamantul îsi întemeiaza pretentiile exclusiv pe concluziile Curtii de Conturi care a analizat respectarea de catre angajator a prevederilor legale în materie de salarizare ajungând la concluzia ca acestea nu au fost respectate.

Deoarece constatarile Curtii nu dau nastere unui drept substantial de care sa se prevaleze reclamantul, tribunalul retine ca analiza caracterului nedatorat al drepturilor pretinse trebuie sa aiba în vedere respectarea de catre reclamanta a obligatiilor legale în materie de salarizare.
Reclamantul pretinde o nerespectare chiar de catre acesta în anul 2010 a plafonului de cheltuieli cu personalul de la nivelul anului precedent, deci o încalcare a prev. Art. 26 din legea nr. 11/2010.
P_ anul 2011, reclamantul sustine încalcarea art. 40 alin. 1 lit. b din legea nr. 286/2010, respectiv acordarea de cresteri salariale mai mari decât infla?ia prognozata pentru anul 2011.

Se constata astfel ca reclamantul nu a contestat faptul ca pârâta era îndreptatita la acordarea drepturilor banesti datorate în baza raportului de munca, ci doar cuantumul acestor drepturi, negociate la nivel decizional în alte limite decât cele permise de lege.
În aceasta situatie, reclamantul nu poate pretinde raspunderea salariatului pentru sume nedatorate, încasate în temeiul negocierii partilor, angajatorul fiind obligat la plata acestora conform art. 40 alin. 2 lit. c din art. 279 , nefiind în eroare la data achitarii lor.
 
Împotriva acestei sentinte, a declarat apel reclamantul F_ national DE G_ A C_ P_ I_ M_ si MIJLOCII S.A. - IFN, cererea fiind înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. xXX (Numar în format vechi XXXXXXXXX), solicitând sa se dispuna schimbarea sentintei si admiterea cererii.
În motivare, s-a aratat ca motivarea primei instante este neîntemeiata.

În cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dispozitii care prevad faptul ca termenul de prescriptie de 3 ani curge de la data la care partea a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel raspunzator de ea.
Reclamantul a cunoscut paguba la data când Curtea de Conturi a comunicat Raportul de control.

Or, actiunea a fost introdusa la data de 8 decembrie 2014, astfel încât termenul de prescriptie nu s-a împlinit.
A mai aratat apelantul ca drepturile a caror restituire o solicita reprezinta prime acordate salariatilor în mod ocazional si care nu au avut ca temei contractul individual de munca. Valoarea primelor încasate de pârâta este mult mai mare decât cea solicitata prin cererea de chemare în judecata. Asadar, aceste sume nu afecteaza drepturile salariale acordate în temeiul contractului individual de munca, ci reprezinta parte din primele încasate în perioada de referinta în baza unor dispozitii ale directorului general. Referirea la drepturi salariale din cererea de chemare în judecata este una generica si nu înseamna ca ar fi vorba de restituirea salariului.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozitiile art. 466 Cod procedura civila.
S-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În sedinta publica din 30 ianuarie 2017, apelantul, prin avocat, a depus la dosar cerere de renuntare la judecata cererii de chemare în judecata.
Potrivit art. 406 Cod procedura civila, „(1) Reclamantul poate sa renun?e oricând la judecata, în tot sau în parte, fie verbal în sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procura speciala.
(3) Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare în judecata, instanta, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care pârâtul le-a facut.
(4) Daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Daca pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda pârâtului un termen pâna la care sa îsi exprime pozitia fata de cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pâna la termenul acordat se considera acord tacit la renuntare.
(5) Când renuntarea la judecata se face în apel sau în caile extraordinare de atac, instanta va lua act de renuntare si va dispune si anularea, în tot sau în parte, a hotarârii sau, dupa caz, a hotarârilor pronuntate în cauza.
(6) Renuntarea la judecata se constata prin hotarâre supusa recursului, care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare.

Când renuntarea are loc în fata unei sectii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, hotarârea este definitiva”.

Având în vedere vointa exprimata de parte, precum si acordul celeilalte parti, fiind îndeplinite cerintele de fond si procedurale reglementate pentru efectuarea acestui act de dispozitie, Curtea urmeaza sa dispuna admiterea apelului, anularea în parte a hotarârii atacate si a lua act de renuntarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecata.

Va fi mentinuta în rest sentinta cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

În temeiul art. 435 alin. 1 si art. 406 alin. 3 Cod procedura civila, va fi obligat apelantul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în apel de intimata, reprezentând onorariul de avocat, filele 23, 24 din dosar, cheltuieli reale, necesare si de o valoare rezonabila.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul F_ national DE G_ A C_ P_ I_ M_ si MIJLOCII S.A. - IFN cu sediul în Bucuresti, _. 38, sector 1, înregistrata în Registrul comertului sub nr. J40/xxxxx/2001, cod de identificare fiscala xxxxxxxx, împotriva sentintei civile nr.6719 din data de 29.06.2016 pronuntate de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, în dosarul nr.xXX, în contradictoriu cu intimata G_ C__ E_  – CNP xxxx, cu domiciliul în Ploiesti, __. _, __, Judetul Prahova si cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „D_ A_ S_” din Bucuresti, __. 134, sector 2.

Anuleaza în parte sentinta atacata.
Ia act de renuntarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecata.
mentine în rest sentinta cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Obliga apelantul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în apel de intimata.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica de la 30 Ianuarie 2017.