Prin sentinta civila nr.xxx/10.11.2015 pronuntata în dosarul nr.x, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale a admis cererea formulata de reclamanta M__ I__ A_, în contradictoriu cu pârâta S.C. T_ H_&T_ S.A.; a anulat decizia nr.13/20.04.2014; a dispus reintegrarea reclamantei pe postul si functia detinute anterior emiterii deciziei de suspendare nr.13/20.04.2014; a obligat-o pe pârâta la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pe perioada suspendarii contractului. Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, în esenta, urmatoarea situatie de fapt si de drept: Instanta a retinut ca, la data emiterii deciziei, pârâta formulase plângerea penala înregistrata sub numarul xxx/08.04.2015, faptele fiind considerate incompatibile cu functia detinuta de catre reclamanta - abuz de încredere si constituirea de grup infractional. Pe de alta parte, raportat la Decizia nr.279/23.04.2015 a Curtii constitutionale, au fost avute în vedere dispozitiile art.147 din Constitutie. Curtea nu a conditionat aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate anterior publicarii deciziei, întrucât ceea ce are relevanta în privinta aplicarii acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de aparare. Asadar, decizia Curtii constitutionale îsi gaseste aplicarea cât timp raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. În motivarea apelului, aceasta a aratat, în esenta, urmatoarele: Solutia de admitere a nulitatii deciziei nr. 13/20.04.2015, prin care s-a dispus suspendarea CIM conform prevederilor art. 52, alin. 1 lit. b) din art. 279 este nelegala, fiind rezultatul aplicarii eronate a dispozitiilor legale incidente. Mai mult, instanta de judecata trebuie sa observe ca motivele de nulitate ale unui act emis în temeiul unui prevederi declarate neconstitutionale, în speta Decizia de suspendare CIM, trebuie analizate la momentul emiterii acestuia (cauzele de nulitate fiind anterioare sau concomitente emiterii actului). Or, în cauza, Decizia de suspendare CIM a fost emisa la data de 20.04.2015, data la care dispozitiile art. 52 alin. 1 lit. b) din art. 279 erau în vigoare si, implicit, produceau efecte, societatea respectând toate conditiile prevazute de lege pentru emiterea actului respectiv. În acest sens, instanta de fond a statuat ca „va dispune reintegrarea reclamantei pe postul si functia anterior detinute emiterii deciziei de suspendarea nr. 13/20.04.2014.\" De asemenea conditiile în care au fost încheiate aceste contracte încalca atât practicile si uzantele societatii, cât si practicile si uzantele în materie, fiind evident ca salariatii au actionat în întelegere cu fostul director general. Salariile acestor persoane sunt net superioare salariilor personalului deja existent în societate, asa cum rezulta din raportul de audit intern. sase din cei 11 salariati au salariul mult mai mare decât remuneratia directorului general, iar unul are salariul cu doar 500 lei mai mic decât remuneratia directorului general. De asemenea, salariatii beneficiaza de un preaviz la concediere de 180 de zile, care este neuzual si în cazul functiilor de conducere, si cu atât mai mult în cazul functiilor de executie, si nu s-a stabilit o perioada de proba, necesara pentru verificarea aptitudinilor salariatilor. Salariatii, inclusiv reclamanta, împreuna cu fostul director general si cu depasirea limitelor mandatului acestuia din urma, au agreat termenii contractului de munca în detrimentul intereselor societatii, în vederea unor câstiguri materiale nedatorate. La termenul din data de 27.10.2015, cererea introductiva a fost precizata si completata, în sensul solicitarii obligarii paratei la plata tuturor drepturilor banesti cuvenite intimatei reclamante de la data împiedicarii accesului acesteia la locul de munca, la zi. Or, în cauza de fata, începând cu data emiterii deciziei de suspendare (20.04.2015), reclamanta nu a prestat munca în favoarea societatii, nefiind prin urmare îndreptatita la nicio plata salariala. În cauza de fata nu este incidenta niciuna dintre situatiile de mai sus si, prin urmare, salariatul nu este îndreptatit la despagubiri egale cu salariile începând cu data suspendarii contractului individual de munca. Pentru toate aceste motive, se solicita admiterea caii de atac formulate si, pe cale de consecinta, schimbarea în tot a sentintei apelate si respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiata. În esenta, aceasta a aratata ca sunt corecte retinerile Tribunalului în sensul ca Decizia Curtii constitutionale îsi gaseste aplicarea cât timp raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti definitive. Odata cu intervenirea suspendarii contractului individual de munca, reclamanta a fost în mod obiectiv împiedicata sa presteze munca potrivit contractului dintre parti, asa încât aceasta situatie nu îi este imputabila. Intentia apelantei de a nu îi permite sa desfasoare activitate conform contractului este evidenta, asa încât repunerea pârâtilor în situatia anterioara presupune inclusiv înlaturarea disconfortului financiar cauzat de o masura dispusa în mod nelegal si netemeinic. Examinând cauza prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele prevazute de art. 476-479 din Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele: Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curtii constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive si obligatorii, iar potrivit alin. (3) al aceluiasi articol dispozitiile din legile în vigoare constatate neconstitutionale îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii constitutionale, daca în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate de drept. aceleasi reglementari se regasesc si în cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constitutia României, republicata. Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, la care apelanta face referire, decizia Curtii constitutionale este general obligatorie, atât pentru autoritatile si institutiile publice, cât si pentru particulari, si produce efecte numai pentru viitor, iar nu si pentru trecut, consecinta aplicarii acestui principiu fiind aceea ca nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câstigate sau situatiilor juridice deja constituite. Contrar sustinerilor apelantei, la momentul la care instanta este chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica, odata declarata neconstitutionala, nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultraactivând, în absenta unei dispozitii legale exprese. În acest sens, cu privire la efectul deciziilor pronuntate de Curtea constitutionala asupra proceselor pendinte, a fost pronuntata decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial nr. 1010 din 15 decembrie 2016, prin care s-a statuat, cu caracter obligatoriu pentru instante, în sensul ca Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 îsi gaseste aplicarea în „cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Cuantumul drepturilor salariale pe care intimata le-ar fi obtinut în situatia în care contractul sau individual de munca nu ar fi fost suspendat reprezinta criteriul de cuantificare a întinderii despagubirilor. Daca nu ar fi intervenit actul unilateral al angajatorului anulat de Tribunal, contractul individual de munca al salariatei fiind în fiinta, aceasta ar fi prestat munca în temeiul lui, pentru care ar fi trebuit sa fie remunerata la nivelul la care prima instanta face referire. În considerentele mentionatei decizii, instanta suprema a retinut ca: „49. Decizia Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, asadar, ineficienta normei de drept ce permitea angajatorului sa suspende contractul de munca al persoanei împotriva careia s-a formulat o plângere penala; drept urmare, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, când înceteaza efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din art. 279 , se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada în care a fost suspendat contractul de munca, pâna la reintegrarea efectiva, ca urmare a disparitiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic. 50. Trebuie subliniat ca lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din art. 279 , ca urmare a deciziei pronuntate de Curtea constitutionala, este distincta de problema acordarii despagubirii banesti salariatului pe perioada suspendarii contractului de munca. consecinta directa a lipsirii de efecte a textului în discutie duce la ineficienta actului juridic emis în temeiul normei de drept declarate neconstitutionale si la reactivarea raporturilor de munca, pentru procesele pendinte. Asadar, ca efect al reactivarii raporturilor de munca ia nastere un drept de creanta, pentru salariat, a carui existenta trebuie, însa, confirmata pe cale judecatoreasca. 51. În acest caz, dreptul de a obtine reparatia baneasca de catre salariat este supus evaluarii jurisdictionale, ceea ce înseamna ca dreptul nu s-a nascut în patrimoniul reclamantului, acesta luând nastere numai ca urmare a acordarii de catre instanta, conform normelor în vigoare la momentul judecarii cauzei. 52. Nu este vorba, asadar, de drepturi nascute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecatoreasca, hotarârea pronuntata urmând sa aiba efecte constitutive, astfel încât, daca la momentul adoptarii deciziei de neconstitutionalitate nu exista o astfel de statuare a instantei de judecata, nu se poate spune ca partea beneficia de un bun care sa intre sub protectia art. 1 Protocolul 1 din conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale. 53. Concluzia ce se impune, în raport cu toate aspectele analizate, este aceea ca în cauzele pendinte, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din art. 279 , dreptul la despagubire se acorda salariatului pe toata durata suspendarii contractului de munca”. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Definitiva. Pronuntata în sedinta publica azi, 23.03.2017.
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti
Prin decizia nr.13/20.04.2014, pârâta a dispus suspendarea CIM al reclamantei conform art.52 alin. (1) lit. b) art. 279 . Conditiile pentru a deveni incidenta suspendarea CIM conform acestei dispozitii legale constau în formularea de catre angajator a unei plângeri penale împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta.
Instanta a înlaturat sustinerile reclamantei referitoare la continutul formal al deciziei, întrucât, sub aspectul formei si continutului deciziei de suspendare, nu exista dispozitii imperative de felul celor reglementate în cazul deciziei de sanctionare.
La data emiterii deciziei de suspendare, dispozitiile art.52 alin. (1) lit. b) art. 279 nu fusesera declarate neconstitutionale, astfel încât decizia emisa a avut la baza un text de lege ce se bucura de prezumtia de constitutionalitate.
Aplicarea pentru viitor a deciziilor Curtii vizeaza situatiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestarii lor. Litigiile care se afla pe rolul instantelor judecatoresti se încadreaza în ceea ce Curtea constitutionala a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicarii deciziei sale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.
De altfel, prin admiterea exceptiei, efectele deciziei Curtii constitutionale se produc erga omnes.
Or, o atare conditionare nu ar fi avut nici o ratiune si ar fi produs si consecinte discriminatorii între cetateni aflati în aceeasi situatie juridica, respectiv având calitatea de parti într-un litigiu în care dispozitiile declarate neconstitutionale sunt aplicabile si a carui solutionare depinde de decizia pronuntata de Curtea constitutionala.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel motivat, în termenul legal, pârâta S.C. S__ H__ Management S.A., în prezent S.C. T_ H_&T_ S.A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Decizia de suspendare CIM a fost emisa si comunicata anterior pronuntarii de catre Curtea constitutionala a Deciziei nr. 279/23.04.2015, privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b) din art. 279 , respectiv la data de 20.04.2015.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constitutie, neconstitutionalitatea unei prevederi legale, pronuntata printr-o Decizie a Curtii constitutionale, nu produce efecte retroactive, ci doar ex nunc, pentru viitor, dupa momentul aducerii sale la cunostinta, respectiv dupa data publicarii deciziei de neconstitutionalitate în Monitorul Oficial al României.
solutia contrara ar determina nulitatea tuturor actelor individuale (în speta deciziile de suspendare) emise anterior constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii , situatie ce ar încalca principiul securitatii raporturilor juridice.
Cu privire la modalitatea de solutionare a capatului de cerere privind reintegrarea intimatei reclamante, se arata ca instanta de fond a solutionat în mod eronat acest capat de cerere.
În fapt, solutia instantei este nelegala, întrucât intimata-reclamanta (si alti zece salariati) a fost încadrata pe o pozitie care nu exista în organigrama societatii si care nu era necesara în activitatea societatii. Astfel, fostul director general al societatii a angajat 11 persoane, din care noua cu functii de conducere, fara aprobarea Consiliului de administratie si pe pozitii care nu existau în organigrama societatii, cu depasirea mandatului încredintat de Consiliul de administratie.
Este de remarcat faptul ca reclamanta, angajata în functia de Manager Proiect începând cu data de 16.02.2015, avea stabilita în contractul de munca o perioada de preaviz în caz de concediere de 30 de zile lucratoare. Cu toate acestea, prin actul aditional nr. 1 din data de 10.03.2015, a fost stabilita o perioada de preaviz în caz de concediere de 180 de zile calendaristice, fiind complet neuzual acordarea unui asemenea termen de preaviz pentru o functie de executie.
În plus, asa cum apelanta a aratat mai sus, intimata-reclamanta a fost angajata pe o pozitie care nu este necesara în activitatea societatii.
Aducerea la îndeplinire a atributiilor functiei detinute de intimata-reclamanta este incompatibila cu faptele penale pentru care a fost formulata de catre societate plângerea penala împotriva acesteia. Întrucât pâna la solutionarea plângerii penale intimata reclamanta nu îsi poate desfasura atributiile aferente functiei de baza prevazute în CIM, în mod corect societatea a dispus suspendarea CIM pe perioada acestei incompatibilitati.
instanta de apel trebuie sa observe ca judecatorul fondului, folosind un rationament vag si oscilant si ignorând argumentele apelantei din concluziile orale si scrise, încercând sa justifice solutia de admitere a nulitatii Decizie de suspendare, a admis acest capat de cerere.
Potrivit art. 159 din art. 279 salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului de munca, salariatul având dreptul la salariu pentru munca prestata.
art. 279 reglementeaza în mod expres cazurile în care un salariat are dreptul la despagubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat, dupa cum urmeaza: - în cazul concedierii nelegale, conform art. 80 alin. 1 art. 279 ; - în cazul suspendarii contractului de munca pe durata cercetarii disciplinare prealabile, daca se constata nevinovatia celui în cauza, conform art. 52 alin. 2 art. 279 coroborat cu art. 52 alin. 1 lit. (a); - în cazul suspendarii contractului de munca al salariatului împotriva caruia s-a formulat plângere penala, daca se constata nevinovatia celui în cauza, conform art. 52 alin. 2 art. 279 coroborat cu art. 52 alin. 1 lit. (b).
Chiar daca instanta de fond ar fi apreciat ca Decizia de suspendare CIM este nula, în virtutea aplicarii dispozitiilor art. 147 alin. 1 din Constitutie, ar fi trebuit sa constate ca nulitatea acestei decizii poate fi doar partiala, în sensul ca efectele juridice ale nulitatii se aplica dupa expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curtii constitutionale nr. 279/23.04.2015 în Monitorul Oficial al României si ca pâna la aceasta data societatea nu datoreaza niciun fel de despagubiri.
Prin întâmpinarea depusa, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, si mentinerea sentintei atacate, care este temeinica si legala.
Nu exista o hotarâre judecatoreasca definitiva prin care sa se constate nelegalitatea încheierii contractului individual de munca al reclamantei si nici nu a intervenit un alt caz de încetare a raporturilor de munca.
S-a depus la doar Ordonanta de clasare din data de 11.11.2015 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, însotita de referatul cu propunere de clasare.
instanta a fost învestita cu o contestatie împotriva deciziei nr. 13/20.04.2014 de suspendare a contractului individual de munca încheiat între parti, în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b) teza I din art. 279 , ca urmare a formularii unei plângeri penale împotriva salariatului, astfel încât nu pot fi primite criticile apelantei privind nelegalitatea contractului individual de munca suspendat, de vreme ce verificarea acestuia nu face obiectul învestirii si nici nu are legatura cu cererea dedusa judecatii.
Lipsite de suport sunt si criticile privind efectele pe care instanta de fond le-a dat Deciziei Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicata în Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate, constatându-se ca dispozitiile art. 52 alin. 1 lit. b) din art. 279 – în temeiul carora a fost emisa decizia contestata în prezenta cauza – sunt neconstitutionale.
Textul mentionat constituie o norma imperativa de ordine publica, iar aplicarea ei generala si imediata nu poate fi înlaturata, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstitutional sa continue sa produca efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, acesta constituind un element esential al ordinii de drept.
În cauza, asa cum în mod just a retinut Tribunalul, instanta de judecata este chemata sa se pronunte asupra unor situatii juridice în curs, sunt supuse efectelor deciziei Curtii constitutionale, care este de imediata si generala aplicare.
În consecinta, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii lor, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din art. 279 nu îsi mai produc efectul, ceea ce înseamna ca, în cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator în temeiul textului de lege mentionat nu mai pot produce efecte juridice.
Efectul declararii neconstitutionalitatii este cel al neaplicabilitatii textului legal în discutie, pentru o situatie juridica în curs, instanta judecatoreasca învestita cu solutionarea litigiului fiind obligata sa sina seama de acest aspect, fara ca, prin aceasta, sa fie afectata regula neretroactivitatii deciziei de neconstitutionalitate.
Constatând nulitatea deciziei contestate, în mod just prima instanta a dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului unilateral anulat al angajatorului, respectiv reintegrarea salariatei pe acelasi post si plata de despagubiri. Având în vedere titlul cu care au fost acordate aceste sume, este lipsita de relevanta împrejurarea ca, în perioada în care contractul individual de munca al salariatei a fost suspendat, aceasta nu a prestat munca pentru angajator si, prin urmare, nu este îndreptatita la plata drepturilor salariale, care reprezinta contraprestatia muncii. asa fiind, dispozitiile art. 159 din art. 279 , invocate de apelanta, nu sunt incidente în cauza.
Problema de drept ce trebuie solutionata în cauza a fost dezlegata de Înalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu caracter obligatoriu pentru instante, prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, publicata în Monitorul Oficial nr. 1010 din 15 decembrie 2016, prin care s-a stabilit ca dispozitiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din art. 279 nu îsi mai produc efectul ca urmare a Deciziei Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 si dau nastere unui drept de creanta constând într-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, în cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional în Monitorul Oficial al României, Partea I.
asa fiind, se retine ca prima instanta a pronuntat o hotarâre temeinica si legala, care urmeaza a fi mentinuta.
Pentru considerentele expuse, vazând si dispozitiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâta T_ H_ & T_ S.A. (fosta S__ H__ Management SA), cu sediul în Bucuresti, Sector 2, _.35, CUI xxxx, împotriva sentintei civile nr. xxx/10.11.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurarii sociale în dosarul nr.x, în contradictoriu cu intimata-reclamanta M__ I__ A_, cu domiciliul în Bucuresti, sector 1, __.12, având CNP xx, ca nefondat.
Mai multe despre: suspendare contract de munca reintegrarea in functie plangere penala pretentii nulitatea actului
