Cabinet avocat Dreptul muncii

Constata ca, prin sentinta civila nr.402/26.02.2013, Tribunalul Brasov a dispus urmatoarele:

A respins cererea de chemare în judecata formulata, precizata si completata de reclamantele B.L. si B.T.- prin curator B.L. - si intervenientii  B.L. si B.Ge. în contradictoriu cu parata  S.C. E. S.A. B., ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:
 Prin procesul verbal de cercetare a accidentului colectiv de munca de circulatie ce a avut loc în Emiratele Arabe Unite la data de  24.09.2010 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti (f.133-144, vol.II)  societatea parata a fost sanctionata contraventional pentru încalcarea prevederilor art.13 lit.f, d si m din Legea nr.319/2006, retinandu-se ca aceasta se face vinovata de faptul ca: „din documentele prezentate, victima B.G., nu a fost instruita privind cerintele specifice referitoare la circulatia pe drumurile publice si anume, respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta de catre conducatorul auto, inclusiv toti pasagerii din autovehicul” (lit.f); pentru lucratorul B.G. nu s-a întocmit fisa postului aferenta postului de munca ocupat de acesta la Sucursala din Emiratele Arabe Unite. Acest fapt a fost stabilit prin actul aditional nr. D96/19.07.2010, în care s-a stabilit ca lucratorul are obligatia < sa lucreze la toata gama de lucrari angajate de societate:…soferie…>”(lit.d); „societatea nu a prezentat fisele individuale de instruire în domeniul   securitatii si sanatatii în munca pentru lucratorii detasati, astfel ca nu ne putem pronunta asupra modului în care s-a efectuat instruirea lucratorilor” (lit.m).
Insa, deopotriva, s-a retinut ca B.G., în calitatea sa de conducator auto, „ nu s-a asigurat si nu a impus si celorlalti pasageri sa se asigure cu centurile de siguranta cu care era dotat autovehiculul. Prin acest fapt nu s-au respectat prevederile instructiunilor proprii de securitate si sanatate în munca…precum si planul de prevenire si protectie…Astfel, s-au încalcat prevederile art.13 lit f din Legea securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006…In plus, circuland cu neatentie, nu a respectat prevederile art.22 din Legea securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006…”.
Cauza producerii accidentului consemnata de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti în acest proces verbal a fost aceea retinuta si de organele abilitate ale Procuraturii Publice, Procuratura Al Dhafra, anume ca „s-a produs în conditiile circulatiei pe un drum public si s-a datorat faptului ca < a condus  masina cu nepasare si într-o maniera care este periculoasa fata de public si fara a acorda atentie conditiilor generale ale drumului din fata sa>”…
  Din analiza tuturor probelor anterior prezentate, legate cu sustinerea reclamantelor în sensul ca societatea parata este culpabila pentru producerea accidentului în care si-a pierdut viata B.G. deoarece nu i-a asigurat acestuia instruirea necesara si nu i-a predat instructiunile de conducere a autovehiculului în conditii specifice Emiratelor Arabe Unite, nu s-a asigurat si nu a controlat cunoasterea si aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor prevazute în planul de prevenire si protectie stabilit, precum si a prevederilor legale în domeniul securitatii si sanatatii în munca, instanta retine ca aceasta sustinere nu este fondata.
Instanta nu poate retine vreo culpa în sarcina paratei pentru ca aceasta nu l-ar fi instruit pe B.G. în legatura cu circulatia pe drumurile publice si anume respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta de catre conducatorul auto, inclusiv toti pasagerii din autovehicul, cata vreme acesta detinea permis de conducere categoriile B, C, D, E, emis la data de 26.05.2006, cu valabilitate administrativa pana la data de 26.05.2016, astfel cum rezulta din adresa nr.48065/22.12.2010 eliberata de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Vehiculelor Brasov (f.149, vol.VI), ori aspectele legate de respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta sunt cunoscute chiar si de catre conducatorii auto începatori,  ori cu atat mai mult sunt cunoscute de catre cei cu experienta, fara a fi necesara o instruire speciala în acest sens.
Instanta apreciaza ca nu se poate retine culpa paratei în producerea accidentului în care si-a pierdut viata autorul reclamantelor si al intervenientilor pentru faptul ca aceasta nu ar fi întocmit fisa postului pentru dl. B.G. si nu a prezentat fisele individuale de instruire în domeniul securitatii si sanatatii în munca pentru lucratorii detasati în Emiratele Arabe Unite, cata vreme atributiile si obligatiile salariatului B.G. erau inserate în mod detaliat în actul aditional nr.96/19.07.2010, fiind cunoscute si însusite de catre salariat prin semnarea respectivului act
In legatura cu sustinerea reclamantelor referitoare la culpa societatii parate determinata de modul în care a înteles sa încheie asigurarea de raspundere civila privitoare la defunctul B.G. si la faptul ca, urmare decesului acestuia, familia lui trebuia sa beneficieze de respectiva asigurare, iar nu alte persoane, instanta constata urmatoarele:
Raspunzand la întrebarile nr.17 si 18 din interogatoriul formulat de reclamante (f.53-54, vol.II), parata S.C. E S.A. a aratat ca politele de asigurare ale lucrarii s-au încheiat cu Emirates Insurance Co., conform contractului TRANSCO, si a încheiat asigurarile obligatorii pentru salariatii detasati acolo conform legii din Abu Dhabi cu Al DHAFRA Insurance Company P.S.C., polita domnului B.G. avand numarul EMIP/2010/113370 din 14.07.2010.
Parata a mai aratat ca toate politele sunt valabile 90 de zile de la emitere si pot fi prelungite, politele pentru B.G. si B.S., persoane decedate urmare accidentului produs în data de 24.09.2010, fiind emise odata cu solicitarea pentru obtinerea vizei de intrare în Emiratele Arabe Unite.
In baza deconturilor depuse de E – Sucursala Abu Dhabi în decembrie 2010 la societatea de asigurari, s-au recuperat de catre E. 7.000+7.000=14.000 Dhs (aproximativ 3.800 USD) pentru repatrierea celor 2 morti si 22.842 Dhs (aproximativ 6.200 USD) pentru spitalizarea lui S.I.. Suma maxima acoperita a fost de 150.000 Dhs (aproximativ 40.000 USD).
Parata a mai mentionat faptul ca accidentul în Abu Dhabi a fost considerat de circulatie si nu de munca, asa cum legea din Abu Dhabi defineste accidentul de munca, ceea ce rezulta din toate documentele locale, în timp ce în Romania a fost raportat, cercetat si declarat de Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti ca accident colectiv de munca de circulatie si ca atare înregistrat de S.C. E S.A. Bucuresti.
In ce priveste sustinerea reclamantelor din cererea de chemare în judecata referitoare la faptul ca pentru accidentul în care si-a pierdut viata dl. B.G., autorul reclamantelor si al intervenientilor, se face vinovata parata S.C. E S.A. întrucat aceasta nu si-a respectat obligatiile privind programul de lucru si, respectiv, programul de odihna al lucratorilor, tinand cont de conditiile specifice zonei de lucru din Emiratele Arabe Unite, cu temperaturi de peste 50¤C, instanta constata urmatoarele:
In fisa personala completata de B.G. la data de 22.06.2010 în vederea întocmirii dosarului necesar aprobarii detasarii sale în Emiratele Arabe Unite acesta a aratat ca, în anul 2005 a desfasurat activitate la sucursala externa din Iordania, iar în anul 2008 la cea din Emiratele Arabe Unite, astfel ca a cunoscut conditiile în care urma sa-si desfasoare activitatea pentru care a optat. In aceeasi fisa a declarat ca nu a avut probleme de sanatate în tara sau în strainatate si ca suporta clima calda si conditiile de santier extern (f.64-66, vol.II).
I s-a facut control medical de catre Departamentul de Sanatate Publica si Cercetare din Abu Dhabi pe data de 01.08.2010, iar Autoritatea de Sanatate l-a declarat „Apt” (raspuns la întrebarea nr.4).
Programul de lucru era stabilit de Sucursala Abu Dhabi cu echipele din santier si era adaptat conditiilor locale si programului din Emiratele Arabe Unite – Abu Dhabi, în care vinerea este ziua libera de regula.
Munca suplimentara – care nu poate fi efectuata fara acordul salariatului – se compenseaza prin ore libere platite, dupa efectuarea acestora pana la 31 martie 2011 pentru activitatea suplimentara prestata în anul 2010 (conform Legii nr.329/2009…) sau prin plata.
Durata timpului de munca – ce include si orele suplimentare – nu a fost mai mare de 48 de ore pe saptamana în medie pentru domnul B.G., care a venit în Abu Dhabi în 20.07.2010”.
Martorul S.I. a aratat în declaratia sa ca ziua în care s-a produs accidentul era o zi de vineri, zi care, în mod obisnuit era libera însa, pentru ca trebuiau a fi montate niste cleme pe stalpi, cu o zi înainte, au fost întrebati cei care doresc sa iasa la lucru deoarece în ziua libera numai cei care doreau ieseau la munca. Pentru activitatea efectuata în ziua libera se primeau bani în plus, aproximativ 50 dolari, suma ce se achita fie în ziua respectiva, fie în ziua imediat urmatoare. salariatii paratei, detasati în Emiratele Arabe Unite, lucrau în ziua de vineri, care era zi libera, numai daca îsi dadeau acordul în acest sens, iar pentru munca desfasurata în ziua respectiva primeau în plus bani, peste sumele prevazute în contract, ori premii în bani. Chiar daca martorul N.E. a declarat ca domnului B.G. i s-ar fi solicitat de catre un membru din conducerea societatii parate, în mod imperativ, ca în ziua de vineri 24.09.2010 sa iasa la lucru împreuna cu alti muncitori, sau ca alteori salariatii care refuzau sa lucreze în ziua libera erau amenintati ca vor fi trimisi în tara pe banii lor, sau li se adresau cuvinte injurioase, niciunul dintre salariatii care au refuzat sa lucreze în ziua libera nu a suportat alte consecinte ale refuzului sau decat acelea ca nu a mai beneficiat de platile suplimentare ce se acordau pentru activitatea desfasurata în ziua respectiva sau de premiile ce se acordau pentru efectuarea în termen sau înainte de termenul fixat a lucrarii ce trebuia executata.
De altfel, chiar si în declaratiile date în dosarul de cercetare penala nr.5177/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, angajatii paratei T.I., A.C. (f.185-189, vol.V), S.I., D.G., B.V., B.C., S.T. (f.111-116, vol. VII) au aratat faptul ca, în ziua libera, numai salariatii care îsi dadeau acordul în sensul de a lucra în ziua respectiva, ieseau sa lucreze, iar pentru aceasta activitate primeau sume de bani în plus fata de cele prevazute în contract.
Asa fiind, instanta nu poate retine vreo culpa în sarcina paratei în legatura cu programul de munca impus de societatea parata salariatilor detasati în Emiratele Arabe Unite si care ar fi condus la producerea accidentului în care si-a pierdut viata dl. B.G., astfel cum sustin reclamantele în cererea de chemare în judecata. Nici o proba administrata în cauza nu a relevat faptul ca autorul reclamantelor si al intervenientilor, dl. B.G., ar fi fost fortat sa lucreze în zilele sale libere, ori daca acesta a facut-o, cu siguranta a fost recompensat financiar, asa cum se întampla cu toti salariatii paratei care prestau activitate în ziua de repaus saptamanal.
De altfel, asa cum rezulta si din raspunsul paratei la întrebarea nr.20 din interogatoriul administrat la solicitarea reclamantelor, B.G. a primit pentru activitatea desfasurata în Abu Dhabi, indemnizatia în USD conform contractului si actului aditional, salariul în lei în tara si, suplimentar fata de contract, pentru lunile iulie si august suma de 812 USD, iar pentru luna septembrie, suplimentar fata de contract, suma de 200 USD (f.54-55, vol. II).
In speta, nu s-a dovedit îndeplinirea conditiei referitoare la fapta ilicita si personala a angajatorului si nici culpa acestuia pentru antrenarea raspunderii sale patrimoniale. Pe cale de consecinta, nu se poate vorbi în cauza despre existenta unui prejudiciu patrimonial cauzat salariatului si, evident, nici de existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciu.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs în termen, motivat B.Ge., intervenientul principal, B.L. si B.T., în calitate de recurente reclamante, toti fiind succesorii defunctului B.G., în calitate de fiu, sotie si fiica. Recursurile sunt formulate în termen, motivate si întemeiate în drept pe dispozitiile art.3041 Cod procedura  civila , raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura  civila.
Prin recursul formulat de intervenientul principal B.Ge., se solicita admiterea recursului, modificarea sentintei si admiterea actiunii formulate si completate de B.L. în calitate de sotie si de B.T. în calitate de fiica cat si intervenientii în nume propriu, fii defunctului si drept consecinta se solicita obligarea intimate parate S.C. E S.A. la plata sumei de 1.000.000 euro, la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune morale urmare a decesului tatalui, sotului recurentelor reclamante, obligarea intimatei parate la plata unei prestatii periodice pentru B.T., fiica defunctului, pentru tot restul vietii, în valoare de 200 euro lunar, avand în vedere starea de handicap grad I cu însotitor a acesteia.
Critica sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie. Arata ca în mod gresit instanta de fond a înlaturat existenta faptei ilicite savarsite de intimata parata.
Se sustine ca înscrisurile depuse în probatiune emanand de la autoritatile arabe au fost evaluate si li s-a acordat forta probanta desi nu au dobandit forta executorie pe teritoriul Romaniei prin procedura exequatorului.  De aceea sustine ca trebuie înlaturat ca proba înscrisul întocmit de autoritatile arabe prin care s-a stabilit cauza si vina în producerea accidentului.
 Nu s-a folosit o traducere efectuata de catre un traducator autorizat de Ministerul Justitiei. din Romania.
Instanta de fond nu a tinut cont de sustinerile intervenientului principal B.Ge. cu privire la unele neconcordante din continutul actului aditional la contractul individual de munca al defunctului care ar fi condus instanta la retinerea unei alte stari de fapt.
Din probele administrate nu rezulta ca defunctul B.G. care detinea permis de conducere categoria B, C, D, E, emis de autoritatile din Romania avea dreptul sa conduca autovehicule pe teritoriul E.A.U.
Instanta nu a analizat incidenta dispozitiilor art. 13 litera f din Legea nr. 319/2006, care ar fi justificat existenta faptei ilicite savarsite de intimata tocmai prin nerespectarea informarii angajatilor asupra normelor de sanatate si securitate în munca.
Desi defunctul sau tata avea functia de tehnician si-a îndeplinit si celelalte atributii din actul aditional, respectiv cea de sofer, cu toate ca nu avea fisa postului întocmita pentru aceasta functie. Chiar ITM Bucuresti retine în procesul verbal de cercetare a accidentului de munca nr.13056/11.03.2011 ca “nu s-a întocmit fisa postului aferenta postului de munca ocupat de acesta la sucursala intimatei din Emiratele Arabe.
Declaratia martorului S.T. a fost valorificata de catre instanta de fond în favoarea intimatei, desi acest martor, vicepresedinte în cadrul intimatei a sosit în Emiratele Arabe, la sucursala, la 5 zile dupa producerea accidentului, nefiind acolo la momentul producerii accidentului. Aceasta declaratie este contrazisa de declaratia martorului D sub aspectul unor stari de fapt referitoare la justificarea instructajului de sanatate si securitate în munca (SSM).
Nu s-a facut instructajul victimei cu privire la cerintele de circulatie pe drumurile publice, respectarea regimului vitezei, purtarea centurii de siguranta. Nu s-a justificat existenta unui examen medical al victimei pentru functia de sofer, cerinta prevazuta de pct. 4 litera e din anexa I la H.G 355/2007.
Asigurarea medicala încheiata pentru victima naste în patrimoniul mostenitorilor un drept de creanta si doar acestia puteau sa administreze sumele de bani ce reveneau din asigurarea acestuia.
Nu s-au solicitat de catre mostenitori slujbele religioase, asa încat costul lor trebuia suportat efectiv de angajator si nu dedus din valoarea asigurarii încasate.
Recurentul sustine astfel efectuarea unor cheltuieli voluptuorii de catre angajator care nu trebuiau scazute din valoarea asigurarii, în acest fel o parte din suma se putea întoarce în favoarea mostenitorilor. Asa este si despagubirea pentru avarierea masinii Toyota, care trebuia suportata efectiv de firma de asigurare CASCO
Sustine ca s-a valorificat ca înscris ‘ fisa personala “ – fila 64 vol. II dosar fond desi semnatura de pe acesta nu-i apartine victimei.
In mod gresit instanta de fond a interpretat unele probe ajungand la concluzia ca defunctul nu a fost fortat sa lucreze în ziua accidentului care potrivit legii arabe era declarata zi libera, deci nelucratoare. Trebuie valorificata cu aceeasi forta probanta si declaratia martorului V.I. care declarase ca de 5 saptamani defunctul B.G. nu a avut nicio zi libera. Reiese asadar conform si sustinerilor procesului verbal ITM ca au fost încalcate dispozitiile art. 116 din Legea 53/2003 în vigoare la data producerii accidentului de munca.
Sumele declarate cu titlu de „plati suplimentare” nu pot fi justificate legal ca venituri pentru orele lucrate de defunct, deoarece nu se poate verifica cuantumul lor, respectiv timpul efectiv lucrat suplimentar de defunct.
Toate aceste sustineri au fost invocate la fond si constituie argumente în justificarea faptei ilicite în atitudinea angajatorului fata de angajatii sai, ilicit care sa determine posibilitatea aplicarii raspunderii patrimoniale a angajatorului. 
Prin recursul formulat de recurentele reclamante B.L. si B.T. se solicita admiterea acestuia, modificarea în tot a sentintei si admiterea cererii formulate de catre acestea. In drept se invoca aceleasi dispozitii legale ca si în recursul intervenientului. Sustinerile si criticile recurentelor vizeaza considerentele pentru care instanta de fond a înlaturat raspunderea patrimoniala a angajatorului, pentru retinerea gresita a inexistentei culpei acestuia.
Sentinta este nelegala pentru ca se bazeaza pe neaplicarea dispozitiilor art. 269 Codul  muncii în forma în vigoare la data producerii accidentului si a art. 44 din Legea 319/2006.
Privitor la conditia existentei faptei ilicite,conditie esentiala pentru atragerea raspunderii angajatorului, instanta în mod gresit a retinut ca nu este îndeplinita.
Fapta ilicita a angajatorului rezulta din lipsa instructajului specific.
Motivarea solutiei adoptate s-a raportat la îndeplinirea conditiilor pentru atragerea raspunderii angajatorului (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, vinovatie).
Privitor la conditia faptei ilicite, conditie esentiala pentru atragerea raspunderii angajatorului, instanta retine ca nu este îndeplinita.
Printre documentele depuse de catre parata în probatiune (atat la ITM Bucuresti, cat si la dosarul cauzei) se afla numai niste asa zise instructaje de securitate în munca (nesemnate de catre angajati de luare la cunostinta), tematica de instruire periodica în domeniul SSM al lucratorilor pe anul 2010 (nesemnata de catre angajati de luare la cunostinta), instructiune proprie SSM conducatori auto (valabila octombrie 2009 si nesemnata de catre angajati de luare la cunostinta).
Or, aceste înscrisuri nu fac referiri specifice privind modul de lucru specifice si instructajele persoanelor detasate în Emiratele Arabe Unite si nu au fost aduse niciodata la cunostinta celor care au lucrat acolo, nepurtand semnatura acestora, fiind întocmite pro causa.
Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM Bucuresti, rezulta ca: societatea nu a prezentat fisele individuale de instruire în domeniul securitatii si sanatatii în munca pentru lucratorii detasati, încalcand astfel prevederile art. 13 lit. m din Legea nr. 319/2006.\" (pag. 7, par. 5).
Instanta de fond nu face nicio referire pertinenta cu privire la lipsa fisei
postului pentru postul de munca al defunctului B.G. din E.A.U.
Din nou în mod surprinzator, justifica instanta aceasta lipsa (esentiala în orice raport de munca) prin aceea ca „atributiile si obligatiile salariatului B.G. erau inserate în mod detaliat în Actul aditional nr. 96/19.07.2010.\"
Actul aditional la contractul de munca (sunt mari îndoieli daca acesta a fost semnat de catre B.G.) nu poate suplini tinerea si existenta celorlalte înscrisuri pe care angajatorii sunt obligati potrivit legii sa le întocmeasca în astfel de situatii.
Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM Bucuresti, rezulta ca: pentru lucratorul B.G. nu s-a întocmit fisa postului aferenta postului de munca ocupat de acesta la Sucursala din E.A.U.\", ceea ce constituie o încalcare a art. 13 lit. d din L. Nr. 319/2006 (pag. 7, par. 3).
Privitor la instructajul specific conducatorilor auto în tarile arabe, instanta a aratat
ca nu poate fi retinuta „vreo culpa în sarcina paratei pentru ca aceasta nu l-ar fi instruit pe
B.G. în legatura cu circulatia pe drumurile publice si anume respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta de catre conducatorul auto, inclusiv toti pasagerii din autovehicul, cata vreme acesta detinea permis de conducere categoriile B,C,D,E, emis la data de 26.05.2006, cu valabilitate administrativa pana la data de 26.05.2016, astfel cum rezulta din adresa nr.48065722.12.2010 eliberata de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Vehiculelor Brasov, ori aspectele legate de respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta sunt cunoscute chiar si de catre conducatorii auto începatori, ori cu atat mai mult sunt cunoscute de catre cei cu experienta, fara a fi necesara o instruire speciala în acest sens.\" (pag. 9 par. 1 din sentinta).
Asemenea justificari nu pot fi retinute.
 Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM Bucuresti, rezulta ca „victima B.G. nu a fost instruita privind cerintele specifice referitoare la circulatia pe drumurile publice si anume respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranta de catre conducatorul auto, inclusiv toti pasagerii din autovehicul, \"(pag. 7, par. 1).
              Referitor la nerespectarea timpului de lucru si neefectuarea pontajului în data de 24 septembrie  2010,  I.T.M. Bucuresti constata în procesul verbal de cercetare nr.13056/11.03.2011 (a se vedea pag.7, pct. 1.3) ca din fisele de pontaj pentru lunile august si septembrie 2010 se retine faptul ca nu se respecta repausul saptamanal potrivit dispozitiilor codului muncii roman, fapt ce ar fi putut determina distragerea atentiei de la conducerea autovehiculului datorita oboselii acumulate.
  Fisele de pontaj ale angajatilor depuse la dosar de catre parata (vol.I la paginile 145, 150, 151) releva o alta încalcare grava a legii de catre angajator: nepontarea lui B.G. si a celorlalti angajati în data de 24.09.2010 ca prezenti la lucru, încalcandu-se astfel dispozitiile art. 116 din Legea nr. 53/2003.
   In ceea ce priveste retinerea vreunei minime vinovatii a defunctului B.G. în producerea accidentului, vinovatie care sa fie apta sa excluda o raspundere a angajatorului, o atare posibilitate este exclusa în primul rand prin raportare la evidenta nesocotire a obligatiilor legale de catre angajator (conform celor evidentiate mai sus), iar în al doilea rand prin raportare la inexistenta unor probe relevante si concludente care sa confirme fara dubiu împrejurarile producerii accidentului si ale decesului angajatului.
Nu exista nicio proba  concludenta care sa releve pretinsa neatentie a defunctului  B.G., în conditiile în care nu exista nici macar o expertiza care sa fi lamurit dinamica de producere a accidentului.
Faptele care sunt considerate ca fiind cauza producerii evenimentului se pot retine în sarcina unui lucrator numai în cazul în care angajatorul a facut dovada ca si-a respectat obligatia de a implementa masurile prevazute la art.7 alin.(1) si (2) din Legea SSM nr. 319/2006 „ adica  si  obligatia informarii  si instruirii  lucratorilor .
Exista  probe suficiente care conforma  faptul  ca  programul de munca  al  angajatilor din EAU era unul infernal  si  în conditii  extreme si  mai  ales faptul ca angajatilor li se impunea sa  munceasca chiar  si  în zilele libere.
Privitor la asigurarea încheiata pe numele defunctului B.G., instanta de fond, desi nu face nicio apreciere proprie, ci reia niste raspunsuri date la interogatoriu de catre societatea parata, lasa sa se înteleaga ca nu exista nicio problema în faptul ca S.C. E S.A. Bucuresti a încasat sumele provenite din asigurare.
Instanta de fond omite faptul ca asigurarea era încheiata pe numele angajatului, neavand niciun drept de a încasa bani în baza politei fara consimtamantul familiei defunctului si fara a da nicio explicatie acestora.
B.G. a lasat în urma sa o fiica (B.T.), încadrata cu handicap de grad I cu însotitor, (Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 2580/13.03.2008), a carei boala s-a agravat în urma decesului tatalui, manifestand stari accentuate de întarziere mintala, epilepsie, tulburari psihice.
Fata de faptul ca dupa decesul tatalui sau nu a mai suportat alt însotitor decat în persoana mamei sale, B.L., aceasta din urma a fost obligata sa renunte la serviciul sau pentru a se dedica exclusiv îngrijirii fiicei.
Renuntand la serviciu, singura sursa de venit a reclamantei B.L. o reprezinta pensia de urmas (conform Deciziei nr. 289973/09.02.2012 a CAS Brasov) si alocatia fetei.
B.G. a mai lasat în urma sa doi fii (B.Ge. si B.L.), pentru care disparitia tatalui lor a reprezentat nu doar o trauma, ci si o cauza a aparitiei unor boli grave (probleme cardiace, hepatitei C, atac de panica).
Intimata S.C E S.A a formulat întampinare solicitand respingerea recursurilor si mentinerea sentintei ca legala si temeinica. Se arata ca vina în producerea accidentului este exclusiva a defunctului, iar acest aspect este stabilit de autoritatile arabe care au încheiat procesul verbal de cercetare a accidentului cat si solutia din dosarul penal în care s-a cercetat producerea accidentului. Nici instructajul privitor la purtarea centurii de siguranta si nici lipsa fisei postului pentru functia de sofer nu pot constitui cauze în producerea acestui accident. Chiar daca ar fi purtat centura de siguranta, chiar daca exista fisa postului individuala pentru functia de sofer, nu putea fi înlaturata producerea accidentului din moment ce acesta s-a datorat  vitezei de 120 KM\\h conform planselor foto de la locul accidentului care indica acul de kilometraj blocat la aceasta viteza, conducerii cu neatentie, nepasare si într-o maniera periculoasa fata de public asa cum s-a retinut de autoritatile  procuraturii publice Al Dhafra.
Sustinerile recurentilor cu privire la necesitatea unui permis de conducere valabil pe teritoriul arab nu sunt legale, existand compatibilitatea permiselor romanesti de conducere valabile pe teritoriu Romaniei si pe teritoriile altor state cum este si cel în cauza, compatibilitate recunoscuta prin Conventia asupra circulatiei rutiere încheiata la Viena la 8 .11.1968, ratificata de Romania.
Intimata sustine informarea defunctului cu privire la activitatile ce urma sa le desfasoare, acestea fiind inserate în actul aditional, printre atributii fiind si cea de sofer. I s-a acordat o masina performanta, cu aer conditionat cu care se deplasa la serviciu si apoi în campusul unde se odihnea. Nu se poate interpreta o “ facilitate “ acordata de angajator ca drept obligatie suplimentara.
Angajatii intimatei nu sunt fortati sa lucreze în zile libere. Este optiunea acestora si sunt remunerati pentru aceasta. Chiar si defunctul si-a dat acordul pentru a lucra în acea zi întrucat trebuia întocmita receptia lucrarii si retusate cateva aspecte ce tineau de pozitionarea unor cleme la firele de fibra optica pe stalpi.
Procesul verbal întocmit de ITM nu poate fi absolutizat sub aspect probator, el fiind contestat, iar litigiul este pe rolul Tribunalului Bucuresti - dosar 20712/3/2012.
Nu se poate retine nici starea de oboseala ca drept cauza în producerea accidentului, deoarece, defunctul ca sef de echipa nu avea o activitate extenuanta, ci avea rolul de a coordona activitatea lucratorilor din subordine, iar în ziua accidentului echipa sa a lucrat aproape 4-6 ore.
In cadrul recursului s-a solicitat verificarea de scripte cu privire la înscrisul  intitulat act aditional la contractul de munca datat 20.07.2010, contestandu-se semnatura defunctului B.G. si scrisul cu referire expresa la data inserata la finalul acestui act aditional. Se sustine ca trebuie facute verificari cu privire la data acestui contract avand în vedere ca a fost depus în probatiune la dosar în copii fara a avea data inserata. Se mai sustine ca semnatura de pe acest act aditional nu-i apartine numitului B.G.
In scopul administrarii procedurii prevazute de art. 177 alin. 2 Cod procedura  civila  s-a depus în probatiune un înscris intitulat cerere cumparare apartament - locuinta de serviciu din 27.01.2010, însa acest înscris nu va fi folosit ca înscris de comparatie nefiind înregistrat la intimata, neexistand astfel certitudinea ca provine chiar de la defunct si dateaza de la momentul înscris pe cerere.
Se vor folosi  scripte de comparatie celelalte înscrisuri prezentate de parti la judecata în fond a cauzei, dar si în cadrul recursului în original ,continand “ memoriu de activitate din 22.06.2010 semnat de defunctul B.G., act aditional la Contractul Individual de Munca datat 9.12.2008, cerere plecare în strainatate înregistrata la intimata, formulata, scrisa si semnata de defunctul B.G. în 25.11.2008, fisa persoanei testate pentru plecarea în strainatate datata 25.11.2008, cerere modificare functie tehnician datata 10.10.2006, semnata de B.G., negociere de salariu din 12.10.2005, înregistrata la intimata, declaratie defunct B.G. din 17.11.2004 privind starea de sanatate, cerere marire salariu din 03.12.2002 formulata si semnata de B.G., înregistrata la intimata.
Din analiza scrisului si semnaturii defunctului B.G.  de pe înscrisurile de comparatie se poate concluziona usor, fara dubii,ca semnatura de pe actul aditional la Contractul Individual de Munca  datat 20.07.2010 îi apartine defunctului B.G.
In ceea ce priveste veridicitatea datei de 20.07.2010 înscrisa pe actul aditional la Contractul Individual de Munca  contestat, instanta constata ca este reala, în concordanta cu starea de fapt si cu ordinea derularii evenimentelor. Astfel, actul aditional a fost încheiat dupa ce defunctul a încheiat  fisa personala pentru lucrari în strainatate, dupa ce a încheiat fisa personala din 22.06.2010 în scopul plecarii la munca în strainatate,dupa întocmirea memoriului de activitate si imediat dupa ce angajatorul, întocmind toate formalitatile pentru plecarea la lucru în Emiratele Arabe Unite a emis  decizia 96/19.07.2010. Prin aceasta decizie  directorul general al intimatei a desemnat persoanele angajate la intimata care se vor deplasa la sucursala E - Emiratele Arabe Unite, începand cu 20.07.2010 printre care si defunctul B.G.
Daca aceasta decizie este datata 19.07.2010, este real ca forma scrisa actului aditional la Contractul Individual de Munca  sa dateze 20.07.2010, imediat dupa încuviintarea detasarii de catre angajator.  
Fata de aceste considerente  instanta constata ca înscrisul supus procedurii verificarii de scripte  întruneste conditiile legale pentru a fi valorificat ca proba, data fiind si veridicitatea semnaturii fostului angajat B.G. si a datei încheierii acestuia.
Analizand recursurile formulate împotriva sentintei instantei de fond, instanta constata ca, desi motivele de recurs sunt expuse n cadrul a doua cereri de recurs, ele coincid, contin aceleasi critici, care grupate,  tind sa modifice solutia instantei de fond sub aspectul antrenarii raspunderii angajatorului pentru producerea accidentului de munca si pentru sustinerea despagubirilor morale pretinse de sotia defunctului B.G. si de catre fiica acestuia.
Raportat la motivele de recurs invocate, dar si fata de dispozitiile art.3041 Cod procedura  civila, instanta constata ca sentinta de fond a dat prevalenta anumitor înscrisuri în justificarea apararilor angajatorului, fara analiza si sustinerile reclamantilor prin raportare la temeiul drept  al cererii expus în scris în “ raspunsul la întampinare” –fila 65 vol. I dosar fond.
Astfel, probatoriul invocat de ambele parti - mostenitorii defunctului B.G. si angajator - cat si sustinerile acestora  conduc instanta la constatarea întrunirii conditiilor unei raspunderi patrimoniale a angajatorului ,chiar daca acestuia nu-i pot fi imputate în întregime faptele cauzatoare de prejudiciu.
Avand în vedere ca instanta de fond a analizat amanuntit fiecare fapta invocata de reclamanti ca fiind cauzatoare de prejudiciu si determinanta în opinia reclamantilor în producerea accidentului de munca din 24.09.2010, instanta de recurs, se va raporta doar la acele fapte ale angajatorului cu implicatii în producerea accidentului de munca ce antreneaza aplicarea art. 269 art. 279 si art. 44 din Legea speciala 319/2006.
Este vorba asadar de un concurs de împrejurari care au determinat producerea accidentului, care în cea mai mare parte nu-i sunt imputabile angajatorului asa cum sustin recurentii reclamanti si intervenient, ci angajatului,însa au fost stimulate în producerea lor si de comportamentul angajatorului care nu manifestat suficienta diligenta în aplicarea dispozitiilor Legii 319/2006, uzand  de timpul liber al angajatilor, depasind  repetat programul de lucru în scopul realizarii performantei de a-si onora lucrarea contractata înainte de termenul stipulat cu beneficiarul din Emiratele Arabe Unite. Se poate retine ca fondata  sustinerea recurentilor ca în producerea accidentului de munca din 24.09.2010, ce întruneste conditiile unui accident de traseu conform art.30 alin.1 litera g din Legea 319/2006, oboseala defunctului B.G., în calitate de sofer la acel moment, ar constitui o împrejurare ce si-a dat concursul în producerea accidentului . Intr-adevar din înscrisurile emise de organele abilitate ale UEA sa investigheze accidentul de circulatie din 24.09.2010 rezulta cu claritatea ca vinovat de producerea acestui accident calificat ca accident de circulatie pe teritoriul UAE este B.G. care a condus imprudent, cu nepasare  si într-o maniera periculoasa fata de public si fara a acorda atentie conditiilor generale ale drumului. Este important a se stabili daca starea de oboseala invocata de recurenti a fost un stimul în producerea acestui accident.
Nu poate fi retinuta viteza excesiva ca si factor determinant în producerea accidentului deoarece nu este indicata în niciun act oficial emis de autoritatile arabe care au facut constatari la fata locului, au  întocmit schita accidentului – fila 29 dosar  fond vol. VI ( raspunsul politistului care a întocmit schita accidentului: “nu exista niciun indiciu care sa ne arate cu ce viteza  mergea masina)- sau au constatat cazul penal  expirat prin decesul acuzatului - fila 119 vol. IV fond, decizia de închidere a cazului penal 405/2010 emisa de Procuratura Delhi - fila 202 vol. IV dosar fond. Viteza de 120km/h rezulta din declaratiile martorilor, din plansele foto, de acea instanta nu da prevalenta acestor marturii, înscrisuri sub acest aspect, contra înscrisurilor oficiale mai sus amintite.  Acesta este un detaliu tehnic ce ar trebui specificat obligatoriu, daca ar fi real, atunci cand se produce un accident rutier, de acea, în lipsa mentionarii de catre oficialitatile arabe a vitezei ca factor determinant în producerea accidentului,  nu se poate proba aceasta împrejurare de fapt  exclusiv cu martori. Cu toate acestea, starea celui care a condus masina de serviciu la acel moment poate fi probata cu martori, deoarece vizeaza împrejurari de fapt percepute în mod direct de colegii defunctului care-l însoteau. In  declaratia martorului S.I. se specifica “presupun ca l-a obosit drumul facut de la autoturismul împotmolit în nisip pana la ceilalti membrii ai echipei”. Starea de oboseala a soferului de la acel moment rezulta si din actul emis de oficialitatile arabe cu ocazia investigarii accidentului – fila 12 dosar fond vol. VI  : “ soferul a adormit la volan si nu a fost atent la parapetii de ciment…”
Starea de oboseala poate constitui o cauza a producerii accidentului soldat cu moartea  angajatului B.G., spre deosebire celelalte fapte invocate de recurenti ca stimulente în producerea accidentului, respectiv lipsa instructajului pentru conducerea autovehiculului de teren pe drumurile publice, permis nou conform legislatiei arabe, nepurtarea centurii de siguranta, lipsa instructajului conducatorului auto cu privire la respectarea limitei de viteza, testarea aptitudinilor medicale pentru functia de conducator auto, lipsa instructajului angajatilor în acest scop sau lipsa fisei postului pentru functia de sofer, lipsa fiselor individuale de instruire . Toate aceste “cauze” în producerea accidentului pe care recurentii la pun în sarcina angajatorului ca obligatii neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzator fata de angajati, nu întrunesc conditiile existentei faptei ilicite care sa atraga raspunderea patrimoniala a angajatorului  avand în vedere ca pentru fiecare din ele intimata E are acoperire juridica si probatorie. De exemplu pentru acuza recurentilor ca angajatorul nu a pregatit fostului angajat decedat B.G. o fisa a postului cu atributiile corespunzatoare postului de sofer, instanta constata ca toate drepturile si obligatiile angajatului B.G. au fost inserate în continutul actului aditional la contractul de munca încheiat în scopul desfasurarii raportului de munca pe teritoriul arab. Nu este prevazuta o sanctiune anume pentru lipsa fisei postului, daca în contractul individual de munca s-au stipulat toate clauzele contractuale prevazute expres de art. 17 si 18 din Codul  muncii, cum s-a realizat în speta. Tocmai de aceea  recurentii, cunoscand puterea doveditoare a actului aditional încheiat în 20.07.2010 între defunctul B.G. si angajator au contestat semnatura angajatului B.G., fara succes însa date fiind si efectele deja produse de acest act aditional. Doar în virtutea acestui act aditional,  angajatul a putut intra pe teritoriul arab, strain statelor comunitare care se bucura de libertatea fortei de munca si libera circulatie a lucratorilor intracomunitari. 
Instanta de recurs va înlatura toate celelalte sustineri ale recurentilor cu privire la faptele angajatorului din sfera ilicitului care, în opinia acestora ar constitui cauze în producerea accidentului de traseu din data de 24.09.2010, considerand argumentele instantei de fond temeinicie si legale,drept pentru care nu le va analiza înca o data detaliat, singura exceptie din multitudinea faptelor invocate de recurenti, ca determinanta în atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorului si a aplicarii art.44 din Legea 319/2006,  va fi reprezentata de modul de respectare a programului de lucru si de respectarea timpului de odihna de catre angajator. Acestea constituie motivele de recurs care au determinat instanta de recurs sa modifice sentinta de fond în sensul aplicarii normelor raspunderii patrimoniale a angajatorului,ele constituind un factor determinant în determinarea starii de oboseala  despre care s-a facut mentiune în înscrisul emis de  Ministerul de Interne –Conducerea generala a politiei din Abu Dhabi - Directia de politie rutiera din zona de vest cu ocazia cercetarii accidentului din 24.09.2010- ca posibil motiv în producerea accidentului - fila 12 vol. VI dosar fond.
Starea de oboseala poate avea drept cauza nu doar incidentul din ziua de 24. 09.2010 cand B.G. a fost nevoit sa parcurga pe jos o bucata de drum pentru a gasi un utilaj de tractare a masinii de serviciu pe care o conducea în calitate de maistru coordonator al muncitorilor subordonati cu care venise la serviciu în ziua accidentului, deoarece masina era împotmolita în nisip, ci si munca desfasurata cu nerespectarea programului de odihna si a timpului liber. Insusi accidentul cercetat în speta a avut loc într-o zi libera, defunctul si echipa sa fiind solicitati de inginerul sef sa lucreze în acea zi libera  pentru unele lucrari de remediere a instalatiei pe cabluri.  Remunerarea suplimentara a angajatilor pentru timpul de munca lucrat în zilele libere, si acordul acestora pentru lucrul în timpul liber nu pot reprezenta argumente de legalitate pentru solicitarea de catre angajator a lucrului în zilele libere. Este cunoscut faptul ca angajatorul are obligatia de diligenta fata de angajatii sai în scopul respectatii timpului de lucru si de odihna, conform art.114-116 Codul  muncii, iar situatia de speta nu se încadreaza in exceptia prevazuta de art. 121 alin. 2 din C. muncii ( forta majora sau lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlaturarii consecintelor unui accident).
Intr-adevar, este de apreciat ca aceasta echipa de muncitori romani a reusit sa îndeplineasca lucrarea contractata cu partenerul arab chiar înainte de termen, însa raspunderea angajatorului pentru nerespectarea timpului de odihna nu poate fi înlaturata prin invocarea acordului victimei sau prin invocarea remunerarii corespunzatoare.
Gestionarea timpului liber a fost cercetata si în cadrul procesului verbal întocmit de ITM Bucuresti cu ocazia investigarii accidentului de munca de catre autoritatile romane retinandu-se la pct.1.3 din procesul verbal 13056/11.03.2011 ca nu s-a respectat repausul saptamanal, “ fapt ce ar fi putut determina distragerea atentiei de la conducerea autovehiculului datorita oboselii acumulate. S-a retinut de catre ITM Bucuresti încalcarea dispozitiilor art. 116 din Codul  muncii referitoare la îndeplinirea obligatiei angajatorului de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei aceasta evidenta. S-a mentionat în procesul verbal al ITM ca nu s-a putut aprecia daca s-au respectat prevederile referitoare la munca suplimentara conform art. 111 art. 279 deoarece angajatorul a prezentat pontajele doar pe 2 luni, august si septembrie, însa instanta învestita cu solutionarea prezentei actiuni în raspundere patrimoniala poate folosi orice mijloc de proba pentru cercetarea existentei conditiilor acestui gen de raspundere.     
Chiar daca din pontajele efectuate pe august si septembrie 2010 pentru lucratorii  din echipa inginerului A.C. din care faceau parte si B.G. si S.I. si B.S. respecta zilele de liber, respectiv ziua de vineri conform traditiei arabe, din statele de plata pe lunile august si septembrie 2010, dar si din raspunsul la interogatoriu dat de intimate rezulta ca defunctul a încasat plati mai mari decat sumele cuvenite potrivit pontajului pe lunile august si septembrie 2010, tocmai pentru munca peste program si în timpul liber, fiind astfel în concordanta si cu declaratiile colegilor defunctului care confirma acordarea de catre angajator a unor „prime” pentru munca în timpul liber si pentru terminarea lucrarii înainte de termen. De exemplu: conform pontajului pe luna septembrie, defunctul are 20 zile lucrate, iar pe statul de plata  aferent aceleiasi luni sunt marcate ca platite 28,5 zile, la fel pentru luna august 2010 pentru care s-au platit 31 de zile, ceea ce denota ca s-a lucrat in fiecare zi din luna august. In acest sens este si declaratia martorului V.I. care a declarat ca „de 5 saptamani defunctul B.G. nu a avut nicio zi libera”.
Asadar, nu poate fi considerat cauza exoneratoare de raspundere acordul victimei pentru lucrul în timpul liber daca acest acord se fundamenteaza pe imposibilitatea unui refuz din partea angajatului, pe imposibilitatea acordarii de timp liber în schimb, dar mai ales pe “ abuzul de drept” manifestat de angajator cu privire la gestionarea necorespunzatoare a timpului de lucru si de odihna, cum s-a demonstrat în speta.
Pentru aceste considerente, instanta de recurs va aplica în sarcina angajatorului prevederile art. 269 art. 279 si art. 44 din Legea nr. 319/2006, si va modifica în parte sentinta, acordand despagubiri morale si materiale sub forma prestatiilor periodice pentru recurentele - sotie supravietuitoare si fiica defunctului, singurele care au formulat aceste pretentii, intervenientul recurent sustinand doar pretentiile mamei si surorii sale.
Cuantumul acestor pretentii cu titlu de despagubiri va fi diminuat semnificativ avand în vedere si raspunderea fostului angajat B.G. în producerea accidentului, care ar fi putut fi evitat de acesta în calitatea sa de sofer al masinii de serviciu daca, în ziua respectiva nu si-ar fi dat acordul sa lucreze, justificand starea de oboseala sau ar fi cerut ca întoarcerea de la locul unde s-a desfasurat activitatea echipei sale s-ar fi realizat cu o alta masina. Acesta avea posibilitatea sa solicite ca deplasarea sa se realizeze cu o alta masina, invocand starea de oboseala, stiut fiind ca soferul raspunde pentru integritatea corporala si viata pasagerilor pe care-i transporta, nefiind necesar sa se insereze în scris o astfel de obligatie, ea venind de la lege.