Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea înregistrata pe rolul  acestei instante  la data de  30.10.2012 sub nr. 4332/98/2012 reclamantii GG si GV, ambii cu domiciliul în Slobozia, jud. Ialomita au chemat în judecata  pe parata SC. PA SRL  STANCUTA cu sediul în localitatea Stancuta, jud. Braila , pentru ca prin hotararea  judecatoreasca ce se va pronunta în cauza, instanta sa oblige parata la plata sumei de 140.000 euro net catre reclamantul GV, reprezentand drepturi salariale aferente perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2009, respectiv la plata sumei de 30.000 euro net catre GG, reprezentand drepturi salariale aferente perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2009  , precum si obligarea la plata sumei de 567.933 euro reprezentand prima conform contractului de munca, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii sale reclamantii  au arata ca au încheiat cu parata contracte de munca, pe o perioada de 5 ani, începand cu data de 01.02.2008, însa acesta nu  si-a îndeplinit obligatia de plata a tuturor drepturilor salariale  stipulate în aceste contracte.
In dovedirea cererii  se solicita proba cu înscrisuri, martori, expertiza contabila, interogatoriu.
In drept, îsi întemeiaza cererea pe dispozitiile Codului Muncii.
Cererea este legal scutita de taxa de timbru potrivit art. 270 din art. 279 .
Parata SC PA SRL STANCUTA a depus întampinare prin care a invocat exceptia lipsei competentei teritoriale a Tribunalului Ialomita, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC. PA SRL. STANCUTA , exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului GG, exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru drepturile salariale aferente anilor 2008 -2009, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.
Prin încheierea din data de 20.02.2013, tribunalul a respins exceptia necompetentei teritoriale si exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Ialomita.
La termenul din data de 2 aprilie 2013, tribunalul a pus în discutie exceptia necompetentei generale a instantelor romane în solutionarea prezentului litigiu , reprezentata paratei solicitand admiterea acestei exceptii si respingerea cererii reclamantilor ca fiind inadmisibila, întrucat legea aplicabila este expres stipulata în contract ca fiind legea italiana.
La randul sau, reprezentantul reclamantilor a solicitat  respingerea  exceptiei, aratand ca orice contract de munca este supus legii statului  pe al carui teritoriu salariatul îsi desfasoara în mod obisnuit munca.
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit înscrisului aflat la fila 7 din dosarul cauzei , rezulta ca obiectul contractului încheiat între parti la data de 16 ianuarie 2008, în Italia - Carpignano Sesia , este contract de munca, iar tratamentul economic este reglementat conform dreptului si  legii italiene.
 Conventia de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale , dorind sa stabileasca reglementari uniforme privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, dispune ca în domeniul dreptului privat international sa continue procesul de unificare a legii,  care a fost deja promulgata în interiorul Comunitatii si în special în domeniul recunoasterii si executarii hotararilor.
Astfel, potrivit art. 1 din Conventia de la Roma, scopul  Conventiei îl reprezinta :
,, Reglementarile din prezenta Conventie se aplica obligatiilor contractuale în orice situatie care implica o alegere între legile din state diferite”, iar potrivit art. 2 privind aplicarea legii statelor necontractante: ,,Orice lege mentionata în aceasta Conventie trebuie sa fie aplicata indiferent daca este sau nu lege în statul contractant.”
Partile contractante au libertatea de a alege legea carei sa se supuna , potrivit art. 3 din
Conventie: ,, Libertatea alegerii :1. Un contract trebuie sa se supuna legii alese de catre parti. Alegerea trebuie exprimata sau demonstrata cu o certitudine rezonabila în termenii contractuali ori în functie de circumstantele cazului. Partile prin alegerea lor pot selecta legea aplicabila în integralitatea sau numai o parte aferenta numai contractului.”
Incepand cu data de 17 iunie 2008 , a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (Roma I), fiind înlocuita Conventia de la Roma, prin care s-au stabilit reguli uniforme pentru determinarea legii aplicabile obligatiilor contractuale în Uniunea Europeana.
Astfel, legea determinata de acest regulament ca fiind aplicabila unui contract ( preluand  dispozitiile art. 10 din Conventia de la Roma)  va reglementa interpretarea, executia, penalizarile în caz de neexecutare a obligatiilor, evaluarea prejudiciului, suspendarea obligatiilor, instructiunile de actiuni si penalizarile pentru contracte nevalide.
Asadar, dreptul comunitar care reglementeaza conflictul de legi în ceea ce priveste obligatiile contractuale din anumite materii prevaleaza asupra acestui regulament.
Ori,  în cauza dedusa judecatii , vointa partilor a fost exprimata în mod clar si precis în contractul de munca cu element de extraneitate, aflat la dosarul cauzei, fila 7 ,  respectiv  faptul ca tratamentul economic este reglementat conform dreptului si legii italiene.
Pentru toate considerentele mai sus enuntate, coroborand întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei si avand în vedere dispozitiile legale incidente în cauza, tribunalul urmeaza sa admita exceptia necompetentei generale a instantelor romane în solutionarea prezentului litigiu si în consecinta, va respinge cererea formulata de reclamantii GG si GV în contradictoriu cu parata SC PA SRL ca fiind inadmisibila.