• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Clauza de neconcurenta. Nelegalitatea stabilirii anticipate a intinderii prejudiciului provocat angajatorului

Hotararea nr. 1763 din 11.07.2012
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

Libertatea muncii este asigurata si prin reglementarea încetarii contractului individual de munca din initiativa salariatului, act care nu e supus niciunei limitari sau conditii, în afara obligatiei de preaviz.

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

Chiar daca salariatul si-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, aceasta urmeaza a fi interpretata în favoarea sa, neputandu-i-se îngradi libertatea muncii prin plata unei despagubiri exorbitante în cazul încetarii contractului de munca.
      Ori de cate ori se pune problema recuperarii unui prejudiciu produs de catre salariat angajatorului, acesta din urma este obligat sa dovedeasca existenta si întinderea lui.

      Prin sentinta civila nr. 847/15.03.2012, pronuntata în dosarul nr. 3948/30/2011, Tribunalul Timis a respins cererea formulata de reclamanta SC „A” SRL Timisoara în contradictoriu cu parata F.C.M.M..
      A luat act de renuntarea la judecata a capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratei la respectarea obligatiei de neconcurenta si la încetarea raporturilor de munca cu SC „H.M.” SRL.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, în esenta, ca parata a fost salariata reclamantei, fiind angajata în functia de asistent medical, în baza contractului individual de munca nr. 1763836/30.05.2005.
      Prin actul aditional la contract, înregistrat sub nr. 4/19.08.2010, partile au negociat si convenit asupra clauzei de neconcurenta, în continutul careia intra obligatia angajatului ca, pentru o perioada de 24 de luni de la încetarea contractului de munca, sa nu desfasoare activitati ce caracterizeaza functia detinuta în cadrul SC „A.” SRL la SC „G.” SRL, enumerare care nu este limitativa, putand fi modificata unilateral de catre angajator, urmand sa fie adusa la cunostinta salariatului.
      Salariatului i-a fost interzis sa desfasoare orice activitate de hemodializa, dializa peritoniala, nefrologie sau alta activitate conexa la alt angajator pe raza judetelor Botosani, Suceava, Mures, Cluj, Bistrita-Nasaud, Sibiu, Brasov, Alba, Harghita, Covasna, Oradea, Maramures si în Bucuresti, avand dreptul de a i se plati indemnizatia lunara de 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele sase luni de activitate în societate, pentru o perioada de 24 de luni din momentul încetarii contractului individual de munca.
      Contractul individual de munca a încetat ca urmare a demisiei paratei, asa cum rezulta din Decizia nr. 8/29.03.2011, ulterior parata încheind un contract de munca cu SC „H.M.” SRL, de la data de 11.04.2011, pentru functia de asistent medical generalist, asa cum rezulta din adresa nr. 65/15.02.2011, emisa de Inspectoratul Teritorial de Munca Mures.
      La art. 11 din actul aditional la contractul individual de munca, înregistrat sub nr. 4/19.08.2010, s-a  prevazut ca, în cazul nerespectarii clauzei de neconcurenta, parata va fi obligata sa restituie sumele primite cu titlu de indemnizatie dupa încetarea raporturilor de munca si sa plateasca reclamantei daune-interese în cuantum de 50.000 euro pentru prejudiciul pe care l-a produs.
      Art. 20 – 24 din Codul muncii reglementeaza clauza de neconcurenta, ce se poate include în contractul individual de munca. La art. 24 din Codul muncii se prevede ca angajatul va fi obligat la restituirea indemnizatiei si, dupa caz, la daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului în cazul nerespectarii clauzei.
      Astfel, dispozitiile Codului muncii prevad posibilitatea includerii în contractul de munca a unei obligatii de neconcurenta aplicabila dupa încetarea contractului de munca, iar sanctiunea în cazul nerespectarii, cu vinovatie, a clauzei de neconcurenta consta în aceea ca salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizatiei acordate si, daca este cazul, la daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.
      Prin urmare, salariatul are o raspundere patrimoniala fata de angajator în situatia nerespectarii clauzei de neconcurenta. Insa partile nu pot prevedea o clauza prin care salariatul sa fie obligat la plata unei sume de bani, stabilita anticipat, în ipoteza nerespectarii obligatiilor de neconcurenta asumate, întrucat în dreptul muncii clauza penala nu este posibila, angajatorul putand beneficia doar de plata unor daune-interese corespunzatoare prejudiciului care i s-a produs.
      In speta, reclamanta solicita obligarea paratei la plata sumei de 50.000 euro, stabilita anticipat la art. 11 din actul aditional la contractul individual de munca, înregistrat sub nr. 4/19.08.2010. Aceasta clauza penala este nula întrucat nesocoteste limitele libertatii încheierii unui act juridic, si anume normele imperative din legislatia muncii, astfel ca pentru angajarea raspunderii patrimoniale a paratei, ca forma a raspunderii contractuale, trebuia dovedita existenta unui prejudiciu, ca o conditie necesara si obligatorie antrenarii acestei raspunderi.
      Reclamanta nu a solicitat instantei daune-interese corespunzatoare prejudiciului suferit, ci plata de catre parata a clauzei penale inserata în actul aditional la contractul individual de munca, astfel ca tribunalul, avand în vedere principiul disponibilitatii si limitele investirii instantei, a constatat ca actiunea în pretentii pentru plata unor astfel de despagubiri, fara sa existe dovada unui prejudiciu, este nefondata, motiv pentru care, fata de starea de fapt prezentata si temeiurile de drept indicate, a fost respinsa cererea formulata de catre reclamanta.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, reclamanta SC „A.” SRL Timisoara, solicitand admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecata.
      In motivarea recursului se arata, în esenta, ca instanta de fond a interpretat în mod gresit prevederile art. 24 din Codul muncii, din cuprinsul carora nu rezulta inadmisibilitatea inserarii în contractul individual de munca sau în actele aditionale la acest contract a unei clauze penale, respectiv a cuantumului daunelor materiale ce trebuie platite de catre salariat în cazul nerespectarii obligatiei de neconcurenta, astfel cum nelegal a retinut prima instanta.
      Doar pentru ca legea foloseste sintagma „daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului” nu se poate sustine ca o eventuala clauza penala, prin care partile stabilesc de comun acord, cu anticipatie, valoarea daunelor-interese, în temeiul art. 969 Cod civil, inserata în actul aditional la contractul individual de munca este nula.
      Legea nu interzice în mod expres inserarea unei clauze penale în contractul individual de munca sau în actele aditionale la acesta, iar conform principiilor de drept tot ceea ce nu este interzis în mod expres este permis
      Atat inserarea unei clauze penale în contractul individual de munca, cat si cuantumul acestei clauze penale sunt lasate la libera negociere a partilor, o atare clauza neputand fi interpretata ca avand caracterul unei clauze de adeziune.
      In speta, salariata a semnat actul aditional la contractul individual de munca în mod liber, fara sa fie constransa în vreun fel, în cadrul unei sedinte de sindicat, împreuna cu ceilalti salariati ai societatii, moment în care le-a fost explicat continutul actului aditional si consecintele semnarii unui astfel de act. Prin urmare, aceasta este obligata sa respecte clauzele stabilite de comun acord, în temeiul art. 969 Cod civil.
      Toate aceste aspecte privind prejudiciile produse societatii prin angajarea salariatei la o societate concurenta si negocierea clauzelor actului aditional ar fi putut fi dovedite cu martori si cu interogatoriu, însa tribunalul a respins în mod nelegal si neîntemeiat cererea de probatiune cu martori si cu interogatoriul paratei, formulata de catre societatea comerciala.
      Scopul inserarii unei clauze penale în contractul individual de munca sau în actul aditional la acest contract este acela de a evalua anticipat cuantumul prejudiciului si de a scuti partile de a face dovada prejudiciului creat.
      Cu toate ca legea nu prevede obligativitatea dovedirii prejudiciilor în cazul stipularii unei clauze penale, dand dovada de buna-credinta, angajatorul a depus, la dosarul cauzei, înscrisuri din care rezulta cuantumul efectiv al prejudiciului care i-a fost cauzat ca urmare a încalcarii de catre salariata a obligatiei de neconcurenta, de minim 259.000 Euro, pentru a proba ca, cuantumul clauzei penale nu este unul excesiv de mare, ci, din contra, mult mai mic, raportat la prejudiciul care a fost efectiv creat, sens în care sunt actele aditionale la contractul de furnizare servicii încheiat cu CNAS.
      Prin negocierea si inserarea în actul aditional la contractul individual de munca a unei clauze penale, nu se poate considera ca se încalca art. 38 din Codul muncii. Prin acest text de lege, legiuitorul nu a urmarit sa interzica orice conventii, ci doar acelea prin care salariatul ar renunta la drepturile sale imperativ prevazute de lege. Semnificatia clauzei penale este aceea de a determina anticipat si conventional despagubirile datorate pentru încalcarea obligatiilor, iar clauza penala va fi datorata de catre partea în culpa.
      Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
      Ratiunea instituirii art. 21 din Codul muncii consta în protectia angajatorului, iar interesul inserarii unei clauze de neconcurenta apartine acestuia, întrucat el cunoaste daca poate fi prejudiciat de încadrarea fostului salariat la un concurent. Fiind instituita în favoarea angajatorului, nulitatea unei astfel de clauze poate fi invocata doar de catre salariat, singurul în masura sa indice daca s-a realizat sau nu un compromis rezonabil între principiul libertatii muncii si principiile economiei de piata si concurentei loiale. Prin clauza de neconcurenta, salariatul este de acord cu limitarea libertatii sale de a munci, iar o astfel de limitare nu poate fi permisa decat cu respectarea conditiilor expres prevazute de Codul muncii.
      Din contractul individual de munca nr. 1763836/30.05.2005 rezulta ca parata a fost angajata a reclamantei, în functia de asistent medical, pana la data de 29.03.2011, cand acest contract a încetat ca urmare a demisiei, înregistrata sub numarul 139/24.03.2011.
      Prin actul aditional nr. 4 la contractul individual de munca, parata s-a obligat sa nu presteze, în interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla în concurenta cu cea desfasurata la angajatorul sau.
      Prin acelasi act aditional, în articolele 3 si 4, s-a prevazut faptul ca salariatei îi este interzisa desfasurarea activitatii ce caracterizeaza functia detinuta în cadrul reclamantei, aratandu-se, în mod concret, ca îi este interzis sa îsi desfasoare activitatea, în favoarea urmatoarelor terte persoane fizice si juridice, „SC G. SRL”, precizandu-se, totodata, în alineatul 2 al art. 4, faptul ca „aceasta enumerare nu este limitativa, putand fi modificata unilateral, de catre angajator, urmand ca, ulterior, sa fie adusa la cunostinta salariatului”.
      De asemenea, partile au prevazut ca, dupa încetarea raporturilor de munca derulate în cadrul societatii angajatoare, salariata este obligata sa nu se angajeze la o societate concurenta, cu activitate similara sau identica, si sa desfasoare activitatile prevazute la art. 2 din prezentul act aditional, iar ca o recompensa a acestui fapt, reclamanta îi va plati salariatei, dupa încetarea contractului individual de munca, o indemnizatie lunara, în cuantum de 50% din media veniturilor salariale brute, ale salariatei, raportata la ultimele sase luni de executare a contractului individual de munca. In acelasi act aditional, s-a stipulat ca clauza de neconcurenta îsi produce efecte pentru o perioada de maximum doi ani dupa încetarea contractului individual de munca.
      In art. 11 din actul aditional, s-a aratat ca „în cazul nerespectarii clauzei de neconcurenta, salariata va fi obligata sa restituie sumele primite, cu titlu de indemnizatie, dupa încetarea raporturilor de munca, si sa plateasca angajatorului daune-interese în cuantum de 50.000 de euro, pentru prejudiciul pe care l-a produs”.
      Astfel, partile au stabilit, de comun acord, conditiile de aplicabilitate ale clauzei de neconcurenta, enumerand activitatile care sunt interzise salariatei, indicand aria geografica de aplicare a clauzei de neconcurenta, care cuprinde judetele Botosani, Suceava, Mures, Cluj, Bistrita-Nasaud, Sibiu Brasov, Alba, Harghita, Covasna, Oradea, Maramures si Bucuresti, si tertii, exemplificativ, ca fiind SC G. SRL, precum si societatile concurente de pe aria geografica indicata.
      Clauza de neconcurenta este legala si conforma cu prevederile art. 21 alin. (1) si (2) din Codul muncii, întrucat ea prevede, în mod concret, activitatile care sunt interzise paratei la data încetarii contractului individual de munca, cuantumul indemnizatiei lunare de neconcurenta, perioada pentru care clauza îsi produce efectele, tertii în favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi în reala competitie cu angajatorul.
      Curtea nu a primit sustinerea paratei ca activitatile interzise au fost definite la modul general si ca ar lipsi nominalizarea, printre terti, a SC H.M. SRL, astfel ca, prin urmare, clauza nu îsi poate produce efectele, întrucat ar tinde la interzicerea exercitarii profesiei sau a specializarii pe care o detine angajatul.
      In cazul nerespectarii, cu vinovatie, a clauzei de neconcurenta, salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizatiei si, dupa caz, la daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului, conform art. 24 din Codul muncii.
      In dreptul comun, clauza penala, reglementata de art. 1066 – 1072 C. civ, este acea conventie prin care partile unui contract determina anticipat întinderea daunelor – interese pe care debitorul va fi obligat sa le plateasca în cazul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare ori cu întarziere a prestatiilor la care s-a îndatorat. Clauza penala apare ca o modalitate de evaluare prealabila a despagubirilor, realizata pe cale conventionala.
      Clauza penala, inserata în actul aditional la contractul individual de munca, nu poate produce efecte în conditiile în care nu sunt întrunite cerintele imperative ale legii. Mai mult, tinand cont de raportul juridic de munca, clauza penala trebuie analizata atat prin prisma art. 969 Cod civil, cat si a dispozitiilor speciale ale Codului muncii.
      In dreptul muncii, libertatea contractuala este limitata de lege pentru asigurarea protectiei salariatilor, iar clauzele contractului individual de munca se supun atat principiului legalitatii, cat si principiului bunei-credinte în desfasurarea raporturilor de munca, conform art. 8 Codul muncii. Aceasta concluzie rezulta si din interpretarea „per a contrario” a dispozitiilor art. 37 si 38 Codul muncii, care prevad ca drepturile si obligatiile partilor se stabilesc prin negociere si ca orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute prin lege salariatilor sau limitarea drepturilor este lovita de nulitate. Or, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, recunoscut si de Constitutie, îl reprezinta neîngradirea dreptului la munca si libertatea muncii. Libertatea muncii este asigurata si prin reglementarea încetarii contractului individual de munca din initiativa salariatului, act care nu e supus niciunei limitari sau conditii, în afara obligatiei de preaviz. Chiar daca salariatul si-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, aceasta urmeaza a fi interpretata în favoarea sa, neputandu-i-se îngradi libertatea muncii prin plata unei despagubiri exorbitante, respectiv de 50 000 euro, în cazul încetarii contractului de munca.
      Curtea a constatat ca ori de cate ori se pune problema recuperarii unui prejudiciu produs de catre salariat angajatorului, acesta din urma este obligat sa dovedeasca existenta si întinderea lui, conform art. 287 din Codul muncii anterior republicarii. Nu este relevanta, în speta, jurisprudenta invocata de catre recurenta, deoarece aceasta nu constituie izvor de drept.
      In scopul dovedirii prejudiciului, reclamanta a depus, în prima instanta, înscrisuri din care rezulta împrejurarea ca parata a participat la instruiri specifice profesiei si un raport de activitate semnat de un psiholog, din care rezulta ca s-ar fi constatat o alterare a starii psihice în randul pacientilor. In recurs, a depus o nota de fundamentare, aratand ca pierderile lunare ale societatii sunt de 37000 euro, rezultate din plecarea a 27 de pacienti, afectarea cash flow-ului companiei timp de 6 luni ca urmare a faptului ca 30 pacienti s-au întors, nefolosirea unui salon data fiind plecarea pacientilor (66000 euro) si nefolosirea celor 8 aparate de dializa (80000 euro), precum si dovezi privind plata indemnizatiilor de neconcurenta.  Totodata, a depus facturile emise de catre reclamanta catre CNAS, din care rezulta scaderea valorii facturate, tabel cu pacientii care au plecat la societatea concurenta, cererile de adeziune ale pacientilor societatii recurente catre societatea concurenta H.M.
      Nota de fundamentare depusa de catre recurenta este un înscris care emana de la partea în favoarea careia s-a produs si nu poate avea valoare de proba în lipsa coroborarii cu alte înscrisuri. Curtea a mai constatat ca, prin niciunul din înscrisurile depuse, nu s-a dovedit ca pierderea tuturor pacientilor, pentru care s-a indicat prejudiciul, a fost urmarea actiunii paratei, aceasta în conditiile în care reclamanta indica plecarea si a altor salariati la societatea concurenta. Mai mult, o parte din pacienti a revenit, astfel ca nu se poate stabili cu certitudine daca parata este cea care a determinat toate pierderile invocate de reclamanta sau daca acestea sunt urmarea altor împrejurari.  
       In aceste conditii, Curtea a apreciat ca nu a fost dovedita existenta întinderii prejudiciului, ca o conditie necesara a antrenarii acestei forme a raspunderii.
      Sustinerea recurentei ca nu a putut dovedi întinderea prejudiciului datorita primei instante care a respins proba cu martori si interogatoriul paratei si nu a tinut cont de înscrisurile depuse, nu a fost primita, dat fiind ca reclamanta, prin actiunea introductiva, nu a solicitat daune-interese corespunzatoare prejudiciului suferit, ci plata de catre parata a sumei de bani stabilita anticipat, conform clauzei penale. In aceste conditii, în mod legal a apreciat prima instanta ca probele solicitate nu sunt utile în solutionarea cauzei. De altfel, sustinerea ca s-a facut dovada întinderii prejudiciului a fost facuta pentru prima data în recurs, ocazie cu care recurenta a depus noi înscrisuri în acest sens. 
      Retinand ca hotararea primei instante respecta toate cerintele de legalitate si temeinicie, iar criticile invocate sunt nefondate, Curtea, conform art. 312 C. pr. civ., a respins recursul formulat de catre reclamanta.

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati

Mai multe despre:   caluza de neconcurenta    contractul individual de munca    ITM    arie geografica    indemnizatie clauza de neconcurenta    clauze speciale la contractul individual de munca    clauza penala    prejudiciu   


Sus ↑