Cabinet avocat Dreptul muncii

Legea 62/2011 prevede la art. 211 lit. c ca „plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Art. 268 al. 1 lit. c C muncii prevede ca în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator, cererea se formuleaza în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca exista neconcordante între dispozitiile Codului muncii si cele ale Legii 62/2011 în privinta termenului  de sesizare a instantei. Pentru solutionarea acestei neconcordante instanta va avea în vedere faptul ca Legea 53/2003 (Codul muncii ) este legea generala care reglementeaza domeniul raporturilor de munca, iar Legea 62/2011 (Legea dialogului social) este o lege speciala care reglementeaza modalitatile de solutionare a conflictelor de munca. Potrivit principiului „specialia generalibus derogant” (norma speciala deroga de la norma generala), norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar si atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala. Facand aplicarea acestui principiu, instanta va avea în vedere prevederile din Legea dialogului social avand în vedere caracterul acesteia de lege speciala.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Slobozia sub nr. 2762/312/2013 la data de 28.05.2013 reclamantul O.J.S.P.A. IALOMITA a chemat in judecata pe parata C.E. pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta în cauza instanta sa dispuna obligarea paratei la restituirea sumei de 5015 lei reprezentand drepturi banesti încasate  necuvenit, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de chemare în judecata, reclamantul a aratat ca parata a fost angajat al reclamantului (personal contractual), iar în urma controlului efectuat în anul 2010 de Camera de Conturi Ialomita asupra legalitatii modului de acordare a drepturilor salariale pe perioada 2007-2009, a fost emisa Decizia nr.15 din 09.04.2010, prin care au fost dispuse masuri de înlaturare a deficientelor constatate.
Decizia Camerei de Conturi Ialomita a fost atacata la sectia de contencios administrativ a Tribunalului Ialomita, care prin Decizia civila nr. 2023/F din 12.10.2011 a admis în parte contestatia, însa ulterior, s-a admis recursul Curtii de Conturi a Romaniei si prin decizia civila nr. 1992/14.05.2012 a Curtii de Apel Bucuresti, contestatia a fost respinsa în totalitate, hotararea fiind irevocabila.
Ca urmare, a fost emisa Decizia nr. 16/2013, prin care s-au stabilit masuri în vederea recuperarii integrale a prejudiciului rezultat si constatat prin actul de control mai sus mentionat.
A mai relevat ca în prezent parata nu mai este angajata unitatii reclamante si ca aceasta a beneficiat în perioada verificata de plati necuvenite în suma totala de 5015 lei, astfel cum a fost detaliata mai sus, suma de bani pe care trebuie sa o restituie.
A învederat ca desi a fost notificata în vederea stabilirii de comun acord a rambursarii sumei datorate, parata nu a dat curs solicitarii.
In dovedirea cererii de chemare în judecata, reclamanta a depus înscrisurile atasate la dosar, solicitand încuviintarea probei cu înscrisuri si probei cu interogatoriu.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 1341 din Noul Cod civil si cele ale Codului muncii privitoare la drepturi banesti încasate necuvenit, respectiv art. 272-273 si urm. în vechea numerotare.
Parata, legal citata, a depus, la data de 10.06.2013, întampinare, prin care a invocat, pe cale de exceptie, exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Slobozia, motivat de faptul ca este vorba de un conflict de munca, întrucat vizeaza plata unor despagubiri pentru încasarea unor sume pretins necuvenite, precum si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, în raport de data înregistrarii actiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea actiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, parata a invocat dispozitiile Legii nr. 84/2012, aratand ca actul normativ se aplica personalului din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, iar potrivit adresei Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 190098/26.11.2012, oficiile de studii pedologice sunt organizate si functioneaza ca institutii publice cu personalitate juridica, astfel ca legea îi este aplicabila în egala masura.
Mentioneaza, de asemenea, faptul ca pe de o parte, contractul colectiv de munca la nivel de ramura este înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, iar, pe de alta parte, contractul sau de munca este înregistrat la Inspectoratul Teritorial de munca Ialomita.
In dovedire, au fost depuse înscrisuri.
In drept, au fost invocate dispozitiile Codului muncii, art. 205 Cod procedura civila si Legea nr. 62/2011.
Prin sentinta civila nr. 1854/09.07.2013 a Judecatoriei Slobozia s-a dispus declinarea competentei de solutionare a prezentei cauze catre Tribunalul Ialomita.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instante la data de 29.07.2013 sub acelasi numar.
Din actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:
Cu privire la exceptia ridicata de parata în cauza, exceptie asupra careia instanta trebuie sa se pronunte cu prioritate potrivit art.248 din NCPC, tribunalul retine urmatoarele:
Ca urmare a unui control efectuat la unitatea reclamanta, prin decizia nr. 15/2010 Curtea de Conturi a constatat plata nelegala a unor drepturi salariale rezultate din majorarea nelegala a salariilor, plata nelegala a premiilor lunare, precum si plata primelor de vacanta acordate personalului contractual în perioada 2007-2009. In urma calculelor efectuate de reclamanta a rezultat ca parata a încasat necuvenit  suma de 2539 lei – prima de vacanta si 2476 lei – prima lunara.
Potrivit art. 256 din C muncii, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. De asemenea, potrivit art. 270 alin. 1 din art. 279 „Salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.”
Legea 62/2011 prevede la art. 211 lit. c ca „plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”
Art. 268 al. 1 lit. c C muncii prevede ca în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator, cererea se formuleaza în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca exista neconcordante între dispozitiile Codului muncii si cele ale Legii 62/2011 în privinta termenului  de sesizare a instantei. Pentru solutionarea acestei neconcordante instanta va avea în vedere faptul ca Legea 53/2003 (Codul muncii ) este legea generala care reglementeaza domeniul raporturilor de munca, iar Legea 62/2011 (Legea dialogului social) este o lege speciala care reglementeaza modalitatile de solutionare a conflictelor de munca. Potrivit principiului „specialia generalibus derogant” (norma speciala deroga de la norma generala), norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar si atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala. Facand aplicarea acestui principiu, instanta va avea în vedere prevederile din Legea dialogului social avand în vedere caracterul acesteia de lege speciala.
Ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 211 din Legea 62/2011, termenul de 3 ani pentru introducerea cererii de chemare în judecata se calculeaza de la data producerii pagubei. Din actiunea formulata de reclamant, dar si din decizia nr. 15/2010 a Curtii de Conturi rezulta ca sumele încasate nelegal de catre parata sunt aferente perioadei 2007-2009. Intrucat reclamanta a înteles sa promoveze prezenta actiune la data de 28.05.2013, instanta constata ca aceasta a depasit termenul de 3 ani de la data producerii pagubei (2007-2009), motiv pentru care apreciaza ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este întemeiata, urmand sa fie admisa.
Chiar si Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca care a fost abrogata de Legea 62/2011 prevedea la art. 73 lit. d ca termenul de 3 ani curge tot de la data producerii pagubei.
Reclamantul solicita sa se constate faptul ca cursul prescriptiei a fost întrerupt pe perioada solutionarii dosarului nr. 4339/98/2010 avand ca obiect anularea deciziei Curtii de Conturi nr. 15/2010. Instanta nu va primi aceasta aparare a reclamantului întrucat prin decizia Curtii de Conturi s-a constatat producerea pagubei, dar paguba s-a produs la data încasarii sumelor respective de catre reclamanta, astfel ca dosarul nr. 4339/98/2010 nu are nicio influenta asupra cursului prescriptiei extinctive. Chiar si în cazul în s-ar retine apararea reclamantului, instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile pentru a opera întreruperea cursului prescriptiei extinctive. Astfel, pentru a opera întreruperea este necesar ca cererea de chemare în judecata sa fi fost admisa (art. 16 al. 2 Decret 167/1958), ori din decizia nr. 1992/14.05.2012 a Curtii de Apel Bucuresti – sectia a VIII rezulta ca actiunea care a facut obiectul dosarului 4339/98/2010 a fost respinsa, pe fond, ca neîntemeiata.  
In baza art. 452 Cpc, instanta va respinge ca neîntemeiata cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata întrucat parata nu a depus la dosar dovezi din care sa rezulte cuantumul cheltuielilor de judecata solicitate .
In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotarari.