Cabinet avocat Dreptul muncii

Reorganizarea unitatii in scopul eficientizarii activitatii poate constitui temei al efectuarii unor concedieri pentru motive ce nu tin de persoana salariatului , insa trebuie trebuie îndeplinite cerintele prevazute de lege, si anume ca desfiintarea postului sa fie efectiva, iar cauza sa fie reala si serioasa.

Or, in cauza de fata,  nu se poate retine îndeplinirea cerintelor privitoare la efectivitatea desfiintarii postului si realitatea cauzei concedierii în conditiile în care în perioada concedierii intimatului reclamant, recurenta a publicat un anunt in vedere ocuparii unui post de redactor profil umanist, ceea ce conduce la concluzia ca un astfel de post era necesar si ca desfiintarea postului nu a fost decat formala, urmand a fi ocupat de un nou angajat . Faptul ca in organigrama societatii nu mai apare acel post nu reprezinta o prezumtie absoluta ca desfiintarea este efectiva, caracterul efectiv urmand a fi stabilit prin aprecierea tuturor împrejurarilor legate de concediere si de activitatea angajatorului. Nu poate fi ignorata publicarea acestui anunt in acelasi timp cu concedierea unui salariat care ocupa un post similar, asa cum a retinut si tribunalul.
     Cat priveste lista locurilor vacante, obligatia angajatorului de a indica aceasta lista exista, dupa cum rezulta in mod clar din prevederile art. 74 lit d art. 279 , numai in cazul concedierii pentru motivul prevazut de art. 64 art. 279 , respectiv 61 lit c si d , ceea ce in speta nu este cazul.

Prin sentinta civila nr.510 din data de 22.01.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa actiunea formulata de contestatorul FD, în contradictoriu cu intimata S.C. ES S.R.L., a fost anulata decizia de concediere nr.1/19.08.2008, emisa de intimata, a fost dispusa reintegrarea contestatorului în functia si postul detinute anterior concedierii si a fost obligata intimata la plata unei despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca Decizia de concediere nr.1/19.08.2008 emisa de intimata concretizand o masura de desfacere a contractului individual de munca luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analizarea cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.
In acest context, sub aspectul cerintelor de forma obligatorii, art. 74 din codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispozitiei pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64 din codul muncii.
Din analiza deciziei de concediere tribunalul a constatat ca aceasta nu este motivata în fapt, situatia de fapt trebuind indicata în materialitatea ei - în ce consta ea - si nu sub forma unor generalitati si afirmatii vagi cum ar fi \"desfiintarea posturilor de \"redactor\" ca urmarea a \"reorganizarii firmei\" (iar nu reorganizarea activitatii societatii, notiuni ce sunt distincte ca semnificatie si efecte juridice întrucat notiunea \"reorganizarii firmei\" din motivarea decizie se poate confunda cu reorganizarea persoanei juridice, ceea ce nu este cazul în speta, context în care nu sunt clare cauzele desfiintarii postului ocupat de salariat), simpla aratare a împrejurarii ca desfiintarea posturilor de \"redactor\" este urmarea reorganizarii firmei nu constituie o aratare a motivelor care determina concedierea, întrucat nu se arata necesitatea acestei masuri, actul decizional prin care s-a luat hotararea desfiintarii postului, existenta unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desfiintarii acestui post, salariatul avand dreptul de a cunoaste care sunt acele motive care justifica masura desfacerii contractului sau individual de munca.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. b din codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului, întelegandu-se prin aceasta atat durata (numarul de zile de preaviz acordate) cat si mentionarea datei in care termenul de preaviz a început sa curga si cea a expirarii sale, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendari (art.74 alin.2 din art. 279 ).
In legatura cu acest aspect, instanta de fond a retinut ca decizia contestata nu cuprinde nici o mentiune din cele aratate referitoare la durata termenului preaviz, (numarul de zile de preaviz acordate), fiind încalcate prevederile legale referitoare la mentiunile obligatorii ale deciziei de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului întrucat, potrivit art. 73 alin. 4 din codul muncii, numai la expirarea acestuia (in lipsa unei cauze de suspendare) contractul de munca poate fi desfacut.
Tot sub aspectul verificarii conditiilor de forma s-a constatat ca decizia contestata nu cuprinde lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul 1-a avut la dispozitie pentru a opta pentru un loc de munca vacant in conditiile art. 64 din codul muncii.
Or, analizand decizia contestata prin prisma acestei cerinte obligatorii, de forma si de fond, s-a precizat ca, în masura în care, la momentul concedierii existau locuri de munca vacante, intimata avea obligatia sa mentioneze lista tuturor acestor locuri de munca disponibile (cat si obligatia sa acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de munca vacant), sa mentioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, sa mentioneze faptul ca la nivelul unitatii nu exista locuri de munca vacante, astfel încat, din aceasta perspectiva, aceasta cerinta legala obligatorie, nu este respectata.
Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atat la obligatia legala pozitiva anterioara concedierii ce incumba angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu tin de persoana salariatului cat si la mentiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit. d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de munca disponibile în unitate, se aplica obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematica a prevederilor art.74 al.1 din art. 279 care indica expres mentiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevazuta la art. 68 din Codul muncii , respectiv mentiunea de la litera c, fiind evidenta intentia legiuitorului ca restul mentiunilor sa fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Prin urmare, art. 74 lit. d din art. 279 instituie direct o conditie de forma, iar indirect o conditie de fond extrinseca pozitiva, fiind o norma de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera continutul acestuia.
Tribunalul retine ca, desi in cuprinsul deciziei de concediere nu se arata daca societatea nu dispune de locuri de munca vacante din analiza comparativa a organigramelor prezentate instantei rezulta faptul ca în luna septembrie 2008, postul de sef de redactie apare ca fiind neocupat (fostul redactor sef ocupand functia de director adjunct iar postul acestuia fiind vacant).
Aceeasi concluzie, a existentei postului vacant, se desprinde si din anunturile în mica publicitate date de intimata chiar la momentul concedierii salariatului în vederea ocuparii posturilor de \"editor\" si \"redactor\" adica chiar postul ocupat anterior de contestator.
In acest context, in absenta aratarii în cuprinsul deciziei a listei locurilor de munca disponibile în unitate la momentul concedierii contestatorului si avand în vedere existenta unor posturi vacante la momentul concedierii rezultata din studiul organigramelor si dedusa din publicarea concomitent cu desfiintarea postului contestatorului a unui anunt pe internet pentru ocuparea unui post de acelasi fel cu postul ocupat de salariatul concediat, respectiv \"redactor profil umanist\", conduc la concluzia ca anterior emiterii deciziei angajatorul nu a luat toate masurile legale in vederea evitarii concedierii salariatului, cu consecinta încalcarii de catre angajator a obligatiei legale pozitive anterioare concedierii prevazute de art. 74 lit. d si art. 64 din codul muncii referitoare la oferirea posibilitatii angajatului a carui loc de munca a fost desfiintat de a opta pentru a ocupa un loc de munca vacant.
Lipsa mentiunilor obligatorii, expres prevazute de lege si efectuarea concedierii cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege, constituie, potrivit art. 76, raportat la art. 74 alin 1 din codul muncii, cauza de nulitate absoluta expresa a deciziei de concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului ducand la desfiintarea acesteia ca nelegala, conditia mentiunilor obligatorii fiind prevazuta \" ad validitatem\".
S-a considerat ca, în conformitate cu prevederile art.65 alin. 1 din art. 279 , cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca al salariatului, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa (art.65 al.2 din art. 279 ).
Desfiintarea locului de munca este efectiva, atunci cand acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului, evidentiata în statul de functii si organigrama si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii, are o cauza reala cand prezinta un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
S-a constatat, din analiza deciziei de concediere, ca din cuprinsul acesteia nu rezulta caracterul efectiv, real si serios al concedierii.
Sub acest aspect este de remarcat ca din cuprinsul deciziei contestate, cat si a celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, nu rezulta caracterul real si obiectiv al desfiintarii locului de munca, respectiv nu rezulta ca, în realitate, desfiintarea locului de munca ocupat de contestator a fost cauzata de reorganizarea determinata de existenta unor motive obiective fara legatura cu persoana salariatului, nu rezulta existenta motivelor temeinice vizand reorganizarea activitatii societatii, existenta unor studii, analizarea unor date sau indicatori etc, din care sa reiasa caracterul necesar al desfiintarii postului, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivata.
Mai mult, din cuprinsul deciziei contestate nu rezulta nici caracterul real al cauzei desfiintarii locului de munca al contestatorului si deci caracterul obiectiv al acestei masuri, decizia nerelevand motivul obiectiv care a dus la reorganizarea activitatii, respectiv nu rezulta din aceasta ca reorganizarea activitatii si implicit desfiintarea postului se impuneau cu necesitate pentru ratiuni legate de eficientizarea activitatii, avand la baza studii temeinice privind activitatea intimatei.
Astfel, intentia de angajare la scurta vreme a unei alte persoane în acelasi loc de munca sau pe un post identic lipseste desfiintarea locului de munca, ce a constituit cauza concedierii salariatului ce-1 ocupa, de caracterul sau efectiv si duce implicit la constatarea netemeiniciei deciziei de concediere.
Din actele dosarului din care rezulta intentia intimatei de angajare la scurt timp dupa desfiintarea locului de munca al contestatorului si concedierii acestuia, în lunile august si septembrie 2008, pe posturile de redactor \"desfiintate\" a altor persoane, acest aspect rezulta fara echivoc din anunturile în mica publicitate date de intimata chiar la momentul concedierii salariatului în vederea ocuparii posturilor de \"editor\" si \"redactor \" adica chiar postul ocupat anterior de contestator, demonstreaza fie reînfiintarea postului contestatorului, fie caracterul fictiv al desfiintarii postului, fie existenta acestuia ca post vacant în cadrul societatii la momentul concedierii contestatorului, situatie în care s-ar fi impus desfiintarea postului vacant sau oferirea acestuia contestatorului în îndeplinirea obligatiei legale pozitive a angajatorului prevazuta de art.64 si 71 lit.d din Codul muncii si art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010.
Intimata nu numai ca nu a facut referire în cuprinsul deciziei de concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, de existenta unui act decizional al reorganizarii si desfiintarii tuturor posturilor de \"redactor\" , ci a depus un înscris intitulat \"proces verbal\" cu nr.1325/11.08.2008 din care rezulta ca în realitate a fost desfiintat un singur post de redactor, acela ocupat de contestator, însa nu datorita reorganizarii activitatii societatii ci din motive ce tin de persoana salariatului, respectiv desfiintarea postului acestuia a vizat persoana acestuia, aratandu-se explicit ca \"s-a analizat activitatea redactorului\" iar activitatea acestuia \"nu acopera salariul sau\" si \"efortul financiar de a mentine postul domnului Daniel Focsa nu se justifica\", astfel încat se impune disponibilizarea sa, ceea ce echivaleaza în fapt cu vizarea chiar a persoanei salariatului concediat.
In concluzie, din succesiunea evenimentelor si din analiza întregului material probator, Tribunalul a aratat ca reducerea activitatii s-a facut în scopul îndepartarii contestatorului si în consecinta, desfiintarea postului nu este reala, efectiva si nu are un caracter serios.
Impotriva acest hotarari a declarat recurs intimata S.C. ES S.R.L., solicitand modificarea sentintei recurate si respingerea actiunii ca neîntemeiata.
In motivarea recursului recurenta arata ca intimatul a fost angajatul societatii pe postul de redactor. In data de 05.09.2008 contractul de munca a încetat în conformitate cu prevederile art. 65 litera 1 ca urmare a desfiintarii locului de munca a salariatului datorita restrangerii activitatii departamentului din care acesta face parte. Arata recurenta ca toate dispozitiile legale privind efectuarea concedierii au fost respectate iar sentinta pronuntata în acesta cauza nu a luat în considerare argumentele societatii în acest sens .
Arata recurenta ca din analiza organigramei se poate observa faptul ca în mod real, efectiv si serios a fost întreprinsa o modificare a posturilor si a organizarii societatii, modificare care a presupus si o eficientizare a acesteia ce a necesitat o reducere de personal.
Precizeaza recurenta ca procesul verbal a fost semnat nu numai de persoana ce a devenit Director Adjunct prin reorganizarea societatii ci si de cei doi asociati ai acesteia dintre care unul îndeplineste si functia de administrator . Avand în vedere acest aspect considera recurenta ca nu se poate retine inexistenta actului decizional al organelor de conducere deoarece tocmai aceste organe au semnat procesul-verbal mentionat.
Mai arata recurenta ca nu a sustinut ca intimatul nu este bun în meseria sa ci doar ca activitatea pe care el a depus-o, desi buna calitativ, prin contributia pe care a avut-o la obtinerea de venituri nu mai poate fi sustinuta prin plata salariului.
Analizand întregul material probator administrat în cauza, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate de catre recurenta, cat si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art. 65 art. 279 , concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa\".
Reorganizarea unitatii in scopul eficientizarii activitatii poate constitui temei al efectuarii unor concedieri pentru motive ce nu tin de persoana salariatului , insa trebuie trebuie îndeplinite cerintele prevazute de lege, si anume ca desfiintarea postului sa fie efectiva, iar cauza sa fie reala si serioasa. Or, in cauza de fata, asa cum a retinut si tribunalul , nu se poate retine îndeplinirea cerintelor privitoare la efectivitatea desfiintarii postului si realitatea cauzei concedierii.
Astfel, in perioada concedierii intimatului reclamant, recurenta a publicat un anunt in vedere ocuparii unui post de redactor profil umanist, ceea ce conduce la concluzia ca un astfel de post era necesar si ca desfiintarea postului nu a fost decat formala, urmand a fi ocupat de un nou angajat . Faptul ca in organigrama societatii nu mai apare acel post nu reprezinta o prezumtie absoluta ca defiintarea este efectiva, caracterul efectiv urmand a fi stabilit prin aprecierea tuturor împrejurarilor legate de concediere si de activitatea angajatorului. Nu poate fi ignorata publicarea acestui anunt in acelasi timp cu concedierea unui salariat care ocupa un post similar, asa cum a retinut si tribunalul.
Totodata, Curtea retine ca recurenta motiveaza concedierea intimatului de împrejurarea ca activitatea acestuia nu este de natura sa sustina plata salariului. Or, aceasta nu este compatibila cu reorganizarea unitatii pe care o invoca recurenta in decizia ce face obiectul contestatiei. Din înscrisul intitulat \"proces verbal\" retinem ca a fost desfiintat un singur post de redactor , aratandu-se explicit ca \"s-a analizat activitatea redactorului\" iar activitatea acestuia \"nu acopera salariul sau\" si \"efortul financiar de a mentine postul nu se justifica\". Este cert, in raport de cele precizate de însusi angajatorul, ca motivul concedierii nu este strain de persoana salariatului, ci vizeaza in mod direct persoana acestuia.  
Mai mult, eficientizarea activitatii este putin probabil sa fi fost realizata numai prin concedierea unei singure persoane din angajatii recurentei, iar aceasta, coroborata cu cele expuse mai sus, lipseste cauza concedierii de realitate si caracterul ei serios.
Criticile tribunalului privind neindicarea duratei preavizului nu sunt insa întemeiate, avand in vedere ca salariatul a beneficiat de durata de preaviz, iar finalitatea legii a fost realizata.
Cat priveste lista locurilor vacante, retinem ca obligatia angajatorului de a indica aceasta lista exista, dupa cum rezulta in mod clar din prevederile art. 74 lit d art. 279 , numai in cazul concedierii pentru motivul prevazut de art. 64 art. 279 , respectiv 61 lit c si d , ceea ce in speta nu este cazul. In consecinta, tribunalul a retinut in mod eronat acest motiv de nulitate a deciziei de concediere.
Insa , data fiind neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 65 art. 279 , in mod corect decizia de concediere a fost anulata, iar , in temeiul art. 76 si 78 art. 279 , au fost admise si cererile accesorii.
Sustinerile recurentei in sensul ca nu se pastreaza un echilibru intre drepturilor si obligatiile salariatului si angajatorului nu sunt relevante in solutionarea recursului. In conditiile in care legea stabileste anumite conditii in care angajatorul are dreptul de a lua anumite masuri, in speta, concedierea salariatului, îndeplinirea acestora trebuie sa fie reala, iar nu sa se mentina la un nivel formal. In caz contrar, dreptul salariatului de a contesta masura ar fi lipsit de continut, iar posibilitatea instantei de a cenzura aceasta masura ar fi limitata.
Pentru aceste considerente, vazand si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.